Foto: Mihai Schiau
Astăzi m-am urcat într-un autobuz plin cu oameni. O dimineață ca oricare alta, poate puțin mai ploioasă, iar eu ceva mai căzut pe gânduri. La un moment dat, la fel cum derulam feed-ul de Facebook pe telefon, am simțit că mi se prelinge o picătură din nara stângă. Îmi curge nasul, mi-am zis, mai ales că s-a răcit și vremea, n-ar fi fost o surpriză. Curând am simțit, însă, că nu e bine: era sânge. Au mai fost episoade, e OK, cunosc cauzele și nu sunt grave. Dar acum era diferit: eram în trafic, autobuzul tocmai plecase din stație pe cel mai aglomerat bulevard, iar sângele n-avea de gând să se oprească la roșu. Și, fiind o zi oarecare, am plecat și eu de acasă cu mâinile în buzunar, fără vreun șervețel la mine.
Timp de câteva minute, mi-am tras nasul mai ceva ca un copil abia intrat în mall și care simte mirosul pizzei gătite la ultimul etaj. N-am reacționat la timp și deja eram prea plin de sânge pe mână ca să o pot întinde cuiva să cer un șervețel. M-aș fi simțit ca un criminal care se întâlnește cu un polițist, îi arată brațele roșii și îi spune că e nevinovat. Plănuiam să cobor la prima și să văd eu mai departe ce fac, dar autobuzul abia dacă se urnise de pe loc. Norocul meu a fost un băiat de 12-13 ani, atent la ce se petrece în jurul său, pentru că își însoțea mama la spital. Femeia s-a ridicat de pe scaun și a întrebat-o pe cea din fața ei: „Aveți, doamnă, un șervețel?".
În momentul acela, s-a petrecut un lucru de care, spre rușinea mea, nu îi credeam în stare pe călătorii din RATB. Știți voi, oamenii aceia cu ochii ațintiți în telefon, care ascultă muzică prea tare, înjură șoferul sau se ceartă între ei. Din fericire, eu am nimerit într-un autobuz cu Oameni. Cu toții au început să se scotocească în genți și să îmi întindă batistuțe de hârtie, șervețele de masă, ba chiar și umede. „Ține capul pe spate", mi-a spus femeia care mergea la spital. „Ridică mâna în sus", a completat-o o alta mai în vârstă. „Ia un loc aici", m-a îndemnat încă o pasageră extrem de binevoitoare. Le-am mulțumit tuturor.
M-am așezat știind că toți ochii din autobuz sunt îndreptați spre mine și, oricât de recunoscător aș fi fost, nu am mai putut să privesc pe nimeni. Stăteam cu un șervețel lipit de față și abia așteptam să ajung la serviciu, în timp ce în jurul meu încă se discuta despre epistaxis și cazuri similare. Cel mai rușine mi-a fost de domnișoara care s-a speriat când a văzut sânge. Înainte să cobor, o altă doamnă mi-a întins un pachet întreg de șervețele.
Niciodată nu mi-a plăcut să fiu actorul principal, iar astăzi am ajuns în această postură fără să vreau, ba chiar din vina mea. Și, deși acest text prezintă doar un episod din RATB și nu are pretenția să ajungă la vreo concluzie, nu pot să nu îmi reamintesc ce am gândit când am coborât în stația de lângă muncă: azi am avut noroc, am prins 313-le cu Oameni, poate vine mai des decât credeam.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.