Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Curând am simțit, însă, că nu e bine: era sânge…” Azi m-am urcat într-un autobuz plin de Oameni

autobuz - foto Mihai Schiau

Foto: Mihai Schiau

Astăzi m-am urcat într-un autobuz plin cu oameni. O dimineață ca oricare alta, poate puțin mai ploioasă, iar eu ceva mai căzut pe gânduri. La un moment dat, la fel cum derulam feed-ul de Facebook pe telefon, am simțit că mi se prelinge o picătură din nara stângă. Îmi curge nasul, mi-am zis, mai ales că s-a răcit și vremea, n-ar fi fost o surpriză. Curând am simțit, însă, că nu e bine: era sânge. Au mai fost episoade, e OK, cunosc cauzele și nu sunt grave. Dar acum era diferit: eram în trafic, autobuzul tocmai plecase din stație pe cel mai aglomerat bulevard, iar sângele n-avea de gând să se oprească la roșu. Și, fiind o zi oarecare, am plecat și eu de acasă cu mâinile în buzunar, fără vreun șervețel la mine.

Timp de câteva minute, mi-am tras nasul mai ceva ca un copil abia intrat în mall și care simte mirosul pizzei gătite la ultimul etaj. N-am reacționat la timp și deja eram prea plin de sânge pe mână ca să o pot întinde cuiva să cer un șervețel. M-aș fi simțit ca un criminal care se întâlnește cu un polițist, îi arată brațele roșii și îi spune că e nevinovat. Plănuiam să cobor la prima și să văd eu mai departe ce fac, dar autobuzul abia dacă se urnise de pe loc. Norocul meu a fost un băiat de 12-13 ani, atent la ce se petrece în jurul său, pentru că își însoțea mama la spital. Femeia s-a ridicat de pe scaun și a întrebat-o pe cea din fața ei: „Aveți, doamnă, un șervețel?".

În momentul acela, s-a petrecut un lucru de care, spre rușinea mea, nu îi credeam în stare pe călătorii din RATB. Știți voi, oamenii aceia cu ochii ațintiți în telefon, care ascultă muzică prea tare, înjură șoferul sau se ceartă între ei. Din fericire, eu am nimerit într-un autobuz cu Oameni. Cu toții au început să se scotocească în genți și să îmi întindă batistuțe de hârtie, șervețele de masă, ba chiar și umede. „Ține capul pe spate", mi-a spus femeia care mergea la spital. „Ridică mâna în sus", a completat-o o alta mai în vârstă. „Ia un loc aici", m-a îndemnat încă o pasageră extrem de binevoitoare. Le-am mulțumit tuturor.

M-am așezat știind că toți ochii din autobuz sunt îndreptați spre mine și, oricât de recunoscător aș fi fost, nu am mai putut să privesc pe nimeni. Stăteam cu un șervețel lipit de față și abia așteptam să ajung la serviciu, în timp ce în jurul meu încă se discuta despre epistaxis și cazuri similare. Cel mai rușine mi-a fost de domnișoara care s-a speriat când a văzut sânge. Înainte să cobor, o altă doamnă mi-a întins un pachet întreg de șervețele.

Niciodată nu mi-a plăcut să fiu actorul principal, iar astăzi am ajuns în această postură fără să vreau, ba chiar din vina mea. Și, deși acest text prezintă doar un episod din RATB și nu are pretenția să ajungă la vreo concluzie, nu pot să nu îmi reamintesc ce am gândit când am coborât în stația de lângă muncă: azi am avut noroc, am prins 313-le cu Oameni, poate vine mai des decât credeam.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dacă aveai șervețel la tine, toți cei din autobuz rămîneau pasageri-zombi. Cred că are și un nume sindromul ăsta. Experiența mea cu RATB/ITB e cu totul alta, în 20 și ceva de ani pe acolo.
    • Like 0
  • Ei, uite ca se poate. Foarte frumos.
    • Like 4


Îți recomandăm

Olguța Totolici

Despre soția lui Dan Barna opinia publică a aflat relativ recent, în momentul în care candidatul la președinție și-a făcut publică averea, iar în dreptul soției câștigurile erau „ascunse”, ca urmare a unei clauze de confidențialitate semnate cu firma la care aceasta lucrează. Intrigată, am dorit să o cunosc pe doamna în discuție, ca să aflu direct de la sursă cine e și „câte parale face”.

Citește mai mult

Marius Manole/Foto: Alexandra Pandrea

„Cred că aș pleca de la educarea profesorilor, de la a-i face ei să înțeleagă că sunt foarte importanți și că trebuie să aplice o altă metodă, nu pe cea pe care o știm noi de demult, cu rigla peste mână, cu învățatul cuvânt cu cuvânt din carte, cu învățatul comentariilor”, spune actorul Marius Manole. (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult