„Dacă a avut un accident grav?”. Despre distorsiuni cognitive frecvente: catastrofarea

foto: Evgeniya Pavlova / Alamy / Profimedia

În psihologie, o distorsiune cognitivă este definită drept un tipar de gȃndire ce conduce la o percepţie inacurată a realităţii din cauza iraţionalităţii sau exagerării. Distorsiunile cognitive filtrează realitatea, păstrȃnd din aceasta doar elementele care pot conduce la rezultate negative şi sunt o sursă importantă de suferinţă psihologică.

Am început prin a descrie cȃteva dintre cele mai frecvente distorsiuni cognitive: „cititul gȃndurilor” , gȃndirea dihotomică, suprageneralizarea. E momentul să examinăm un alt tipar de gȃndire negativist, respectiv catastrofarea.

Catastrofarea este acel mod de a interpreta realitatea prin păstrarea în minte doar a consecinţelor negative cele mai dramatice, ignorȃnd complet şi faptul că există şi alte posibilităţi, şi faptul că probabilitatea consecinței negative poate fi foarte redusă.

Aţi avut de-a face cu astfel de tipare de gȃndire? Cu siguranţă ca da. Iată cȃteva exemple: o durere neobişnuită care duce cu gȃndul la cine ştie ce boală gravă şi incurabilă, o întȃrziere a unei persoane dragi care se traduce mental în „dacă a avut un accident grav?”, un telefon cu bateria descărcată care în mintea partenerului/partenerei de cuplu iscă întrebarea „dacă mă înşeală?”. Pe lȃngă acestea, catastrofarea mai apare şi ca bază la tot felul de temeri: nu zbor cu avionul, pentru că avioanele se prăbuşesc, nu merg într-o vacanţă pentru că acum un an a fost acolo un eveniment natural (erupţie, cutremur), sau „dacă mă cert cu actualul partener(ă) nu voi mai găsi o altă persoană cu care să formez un cuplu”.

Tot catastrofară este şi anticiparea unei desfăşurări negative a unui eveniment: „dacă merg la socri în vizită precis ne vom certa”, „dacă fac o greşeală la job sigur voi fi concediat(ă)”, „ dacă merg la un eveniment social cu siguranţă nu mă voi simţi bine”, „nu mă prezint la examen, deoarece o să îl pic”, etc.

Catastrofarea frecventă (respectiv o schemă cognitivă bazată pe anticiparea rezultatelor negative) ne poate face viaţa un adevărat infern, şi asta din mai multe motive.

În primul rȃnd pentru că trăim în mintea noastră aceste evenimente negative ca şi cȃnd ar fi reale, şi suferim pe măsură. Simţim toată nesiguranţa unei concedieri, toată furia unei înşelăciuni, toată anxietatea cauzată de o boală gravă, toată ruşinea asociată unei nereuşite majore, etc.

În al doilea rȃnd, odată ce mintea noastră a imaginat „catastrofa”, ea se substituie realităţii şi ne face să luăm decizii pe baza acesteia, fără a mai examina şi celelalte alternative. Aşa că ne vom refuza o vacanţă pe baza unui posibil cutremur, vom evita călătoria cu anumite mijloace de transport, vom avea acuzaţii nefondate bazate pe gelozie nejustificată la adresa partenerului/partenerei de cuplu sau vom face nenumărate investigaţii medicale nenecesare, ca să dau numai cȃteva exemple. În general catastrofarea îndeamnă fie la retragere şi evitare fie la acţiuni supradimensionate, bazate pe teamă.

În al treilea rȃnd catastrofarea ne va afecta şi relaţiile interumane: cei din jur se pot simţi nedreptătiţi sau supraîncărcaţi cu temerile noastre iraţionale şi ne vor vedea ca pe persoane dificile.

Cum ajunge să se formeze gȃndirea catastrofică?

De multe ori este preluat un model învăţat în copilărie, în special dacă părinţii au fost supraprotectivi: „nu alerga, o să cazi!”, „nu face asta, este periculos!”, „nu mȃnca asta, o să îţi fie rău!”, „nu merge acolo, te vei rătăci”, „pune fularul, o să răceşti” – iată fraze care pot să reflecte nu doar grija părintească normală, ci o supraprotecţie nejustificată. Da, este normal ca părinţii să supravegheze activitatea copiilor, dar dacă încep să interzică orice explorare a mediului şi dezvoltarea autonomiei copilului pe baza temerilor că ceva rău se va întȃmpla, copilul va creşte cu temeri supradimensionate şi nu va mai avea curajul să facă prea multe în viaţă.

În alte situaţii gȃndirea catastrofică se formează ca urmare a unor experienţe traumatice, personale sau ale unei persoane apropiate. O experienţă negativă dintr-un accident auto, sau o boală apărută pe neaşteptate pot genera gȃnduri catastrofice nu doar la victimă, ci şi la toţi cei apropiaţi. Uneori mass-media poate induce gȃnduri catastrofice prin faptul că tendinţa este de a prezenta cu prioritate evenimentele negative; în plus, odată ce o persoană catastrofează şi începe să caute pe internet elemente legate de gȃndul negativ, faimoşii algoritmi ai reţelelor de socializare o vor alimenta cu astfel de informaţii, făcȃnd să pară că evenimente relativ rare se petrec la fiecare pas.

Catastrofarea mai este asociată şi cu anumite afecţiuni psihologice, cum sunt depresia, anxietatea sau tulburarea obsesiv compulsivă, ce sunt toate caracterizate de gȃnduri negative persistente şi amplificate nejustificat, gȃnduri care la rȃndul lor „pictează” un peisaj psihologic înspăimântător şi amplifică elementele de teamă sau disperare, într-un cerc vicios de autoîntreţinere a suferinţei.

Ce e de făcut în acest caz?

Mai întȃi sunt de identificat gȃndurile de tip catastrofare, apoi sunt de pus la îndoială (metodă numită în psihologie „disputare”). Simt o durere neobişnuită şi mă gȃndesc că asta ar putea însemna o boală terminală. Există şi alte explicaţii posibile? Ar putea fi durerea asta semnul unei întinderi musculare, al unei răceli incipiente sau a faptului că am mȃncat ceva care nu s-a potrivit cu sistemul meu digestiv? Am avut o ceartă cu cineva. Înseamnă asta că persoana respectivă va dori să îmi facă rău şi va depune efort şi energie în acest sens? Şi chiar dacă ameninţă că o va face, are şi puterea de a face asta în mod real? Am făcut o greşeală. Mă va duce această greşeală la ruină? Voi fi concediat(ă), părăsit(ă) de prieteni sau partenerul/a de cuplu din această cauză? Sau vor exista consecinţe, dar mult mai reduse? Situaţia economică/politică este tensionată. Va duce aceasta la război/faliment/şomaj sau doar vor fi tensiuni care vor impune o oarecare prudenţă în acţiune, dar se vor rezolva în timp?

O metodă bună de a gestiona catastrofarea este de a pune pe hȃrtie gȃndurile catastrofice, făcȃnd o listă de consecinţe posibile şi apoi asociindu-le probabilităţi de a se întȃmpla. Asta ne va ajuta să ne dăm seama că da, pot exista consecinţe negative extreme, dar puţin probabile. Ne putem gȃndi la aceste probabilităţi examinȃnd evenimente trecute, din viaţa noastră sau a celor din jur şi văzȃnd care au fost acolo consecinţele.

Ce mai e de făcut este să examinăm şi capacitatea noastră de a depăşi situaţii dificile. Dacă ne amintim că am mai trecut prin schimbări de politică ale companiei unde suntem angajaţi, prin momente tensionate cu şefii, colegii, prietenii, familia şi totuşi le-am depăşit fără să se fi întȃmplat evenimentul catastrofal de care ne temeam, o să ne dăm seama că avem în noi şi capacitate de a gestiona astfel de momente, fără a le lăsa să se dezvolte în direcţia cea mai neplăcută.

Nu în ultimul rȃnd, avem nevoie să învăţăm să trăim cu un anumit grad de incertitudine: nu avem de unde şti că mȃine nu va fi un cutremur, că nu ne vom îmbolnăvi sau nu se va întȃmpla ceva neplăcut care nu depinde de noi, Dar este posibil nu înseamnă că este probabil, iar a ne trăi întreaga viaţă în frică nu face decȃt să ne aducă suferinţă psihologică. Nu de alta dar catastrofarea nu împiedică evenimentul, ci doar îl amplifică. Pentru unele din evenimentele neplăcute putem să luăm unele măsuri de precauţie care intră în limitele prudenței (să facem controale medicale cu o anumită regularitate pentru a depista încă din stadiul incipient anumite probleme de sănătate, să avem o rezervă financiară pentru cazuri de concediere neaşteptată, să ne ancorăm solid mobilierul de pereţi în caz de cutremur, să purtăm centura de siguranţă cȃnd călătorim într-o maşină, să ne învăţăm copiii să nu fugă pe stradă după o minge rătăcită şi să respecte culorile semaforului, etc.), dar dacă mergem mai departe de atȃt, imaginȃndu-ne doar consecinţe negative şi ferindu-ne de orice nu facem decȃt să ne autosabotăm şi să ne condamnăm la o viaţă extrem de nefericită.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp