„Dacă aloci 142 de ore Religiei, să-mi spună și mie oricine, cum în 72 de ore trebuie să treci de la Cultura Cucuteni la Războiul de Independență, ori de la dinozauri să ajungi până la Al Doilea Război Mondial?” Strigătul unui profesor de istorie

De regulă, sunt optimist peste măsură. E prima dată însă când, privind pragmatic situația pe care România însăși și-o creează și nimeni altcineva, decât vremelnica ei conducere, cred că lucrurile nu par a fi roze, ci de-a dreptul tenebroase. Îmi aduc aminte cu nostalgie de perioada studenției când, în timpul susținerii unei comunicări despre iredentism, atunci când concluziile mele erau pozitive privind parcursul României, unul dintre profesori, ridicându-se în picioare, încercând să înțeleagă pleiada mea de mesaje când optimiste, când pline de date istorice negative, întreabă nedumerit: domnule, dumneata ești un idealist sau un pragmatic? N-o să uit niciodată intervenția marelui istoric, Titu Georgescu, ce se afla la prezidiu. Se ridică în picioare, își așază cu tact ochelarii pe nas și-i răspunde: d-le profesor, este un idealist pragmatic!

 Asta despre cum văd eu lucrurile și despre faptul că nu cred că este o exagerare și țara mea poate că nu se va mai putea salva norocos, așa cum a făcut-o, cel puțin în ultimele două secole, de atâtea ori. Dar ulciorul nu merge de multe ori la apă, iar norocul și-l face omul cu mâna lui, nu?

Dar nu-i despre mine, ci despre tine, dulce Românie. Un refren la mare modă astăzi în mediul politic.

Tocmai când credeam că drama furtului pieselor din tezaurul României din Olanda a născut un curent de opinie general privind situația culturii și istoriei în mod special, când românii sunt tot mai conștienți că subfinanțarea culturii coroborată cu diminuarea continuă a orelor de istorie din școli a condus nu numai la diminuarea interesului pentru tot ce înseamnă muzee, institute, centre de cercetare etc., dar mai ales în ceea ce privește distrugerea și degradarea unor artefacte depozitate în clădiri și spații necorespunzătoare ori care, chiar dacă au avut șansa – ca să nu spun neșansa, în câteva situații – să fie scoase din pământ sau din apă, după sute sau mii de ani, nu mai are cine să se îngrijească de ele, să facă acele intervenții periodice de conservare sau de restaurare. Așa că da! Ați auzit bine. În lipsa școlarizării de personal specializat, mai ales pe fondul pensionării salariaților din acest sector, cine oare are de suferit? Piesele de patrimoniu sunt ca niște oameni bolnavi. Au nevoie de intervenție periodică pentru a putea exista și pentru a putea fi admirate sute și sute de ani. Când se eliberează postul și nimeni nu vine la concurs, că nu mai are cine, oare ce se întâmplă cu „bolnavii”? Unii mai au „doctori”, deci apelezi la ei, dar stai la coadă, timpul trece și nu iartă.

Piesele de patrimoniu sunt ca niște oameni bolnavi. Au nevoie de intervenție periodică pentru a putea exista și pentru a putea fi admirate sute și sute de ani.

NE-AU FURAT COIFUL!.. spuneți. Ce să zic? Amatori. Noi ne furăm preșul de sub picioare cu așa viteză de nici n-apuci să-ți dai seama de la ce ne-am spart capul. Păi, asta este nimic, față de ce ne facem singuri. Totul pleacă de la educație. Totul pleacă de acasă și din școală. Repet: diminuarea orelor de istorie din învățământul preuniversitar au adus România din punct de vedere al culturii, identității și mai ales al apartenenței tinerilor la această țară, spre un soi de moarte clinică. Profesia de dascăl de istorie pare că își trăiește ultimele clipe. În lipsa orelor din preuniversitar, în condițiile în care cea mai mare parte a studenților declară că asta este meseria pe care și-o doresc și că pentru acesta s-au înscris la facultate, ce se va întâmpla cu băncile din ce în ce mai goale ale facultăților de profil? La clasele a V-a și a VIII-a sunt câte 2 ore pe săptămână, iar la clasele a VI-a și a VII-a doar o singură oră. La liceu, cu câteva excepții legate de profilul unităților de învățământ, o singură oră pe săptămână. Nici n-apuci să strigi catalogul. Cum să reușești să-ți faci norma ca angajat? În atare condiții, în multe județe din România, la titularizare nu se scoate niciun post la concurs. Ați auzit bine. Nici măcar un singur post. Uneori cu anii.

 Profesia de dascăl de istorie pare că își trăiește ultimele clipe.

Orele tot mai puține se reflectă în mod direct în nivelul de cunoștințe al tinerilor despre locul lor de obârșie, dar și în general, despre istoria universală. Efectul cel mai puternic este legat însă de lipsa rădăcinilor pe care tinerii nu le mai au.

Nu problema că pleacă din țară pentru un trai mai bun este cea care ne va zdruncina viitorul ca nație, ci faptul că declară că nu-și doresc să se mai întoarcă. De ce? În afară de propria familie, ce-i leagă de aceste locuri? Eu, generația mea și cele de dinaintea mea am trăit cu poveștile legate de Avram Iancu, Tudor Vladimirescu și Iancu Jianu, de domni și domnițe, de Țara Mea. N-am putut să plec. Alții au făcut-o, dar declarând că merg să facă un ban, pentru ca apoi să revină acasă. Când sunt plecați, povestesc de țara lor frumoasă cu lacrimi în ochi de dor. 

 Acest lucru s-a cam terminat. Vorbim de deficit bugetar? Cum arată oare politica falimentară de a școlariza sute de mii de elevi, pentru ca, după definitivarea studiilor și obținerea unei calificări, aceștia să plece și să-și pună cunoștințele și brațele în folosul unui stat străin. A calculat cineva aceste costuri? Trebuie să fie enorme.

Milioane de români au migrat. Nu mai suntem demult 22.000.000. Peste 6.000.000 de români își caută un viitor departe de casă, dar lucrurile nu se opresc aici. Un studiu Eurostat realizat în urmă cu 4 ani arăta că aproximativ 50% dintre tineri vor să plece din România, țara noastră fiind pe primul loc în Europa ca număr de tineri ce locuiesc în afara țării de origine. Măcar acum conștientizăm unul dintre motivele pe care le-am arătat mai sus?

Cum arată oare politica falimentară de a școlariza sute de mii de elevi, pentru ca, după definitivarea studiilor și obținerea unei calificări, aceștia să plece și să-și pună cunoștințele și brațele în folosul unui stat străin. A calculat cineva aceste costuri? 

Bun! Se întâmplă șocul cu tezaurul din Olanda. Oamenii se trezesc, văd importanța educației, efectele cauzate de lipsa fondurilor, personalului, condițiilor din cultură, importanța istoriei pentru neamul lor în general. Când crezi că învățăm ceva din asta, cade bomba. Pe baza principiului „când crezi că nu mai poți, mai poți puțin”, diriguitorii învățământului din România anunță, pentru profile reale, tăierea orelor de istorie la clasele a XI-a și a XII-a și înlocuirea lor cu istoria evreilor, respectiv istoria comunismului. Problema nu se pune în privința oportunității acestor discipline, dar sunt acestea materii care să înlocuiască Istoria ce se făcea un an de zile? Adică, nu puteau acestea să fie module în cadrul disciplinelor de dinainte? Un an de zile pare destul de mult. De asemenea, conform documentelor înaintate în dezbatere, această disciplină, Istorie, are alocat un număr de 72 de ore pentru toată perioada liceală, ori numai dacă ne raportăm la istoria românilor, este imposibil să poți să faci măcar o minimă și decentă „trecere în revistă” a acesteia pentru a putea să-ți rămână apoi timp și pentru istoria universală, a Terrei.

Și da, istoria românilor se făcea fix în clasa a XII-a. Argumentul că cei de la profilele real, artistice, pedagogic, sportiv, teologic (anumite specializări) și calificări profesionale, de la care s-a scos istoria în clasele a XI-a și a XII-a vor urma specializări unde nu mai au nevoie de istorie, este una puerilă. Acești elevi vor deveni viitori părinți și tocmai ce am amintit că educația începe acasă. 

Argumentul că la clasa a XII-a apare la schimb istoria comunismului este praf în ochi. După ce că nici înainte nu se făcea aproape nimic legat de preistorie și antichitate, accentul punându-se pe Evul Mediu și perioada modernă, înlocuirea cu câteva decenii ale istoriei comunismului reprezintă un mare regres.

Când te uiți peste gard și vezi că la alte discipline se poate, chiar nu mai înțelegi nimic. Are nevoie Dezvoltarea personală și consilierea pentru carieră de 142 de ore? La fel și la Religie. Dacă aloci 142 de ore Religiei, să-mi spună și mie oricine, cum în 72 de ore trebuie să treci de la Cultura Cucuteni la Războiul de Independență, ori de la dinozauri să ajungi până la al Doilea Război Mondial? Și asta nu-i tot. Să scoți latina din studiul liceelor cu profil filologic, într-o țară a cărei limbă are la bază latina, este de neînțeles.

Eu zic că ajunge! Dacă nu ne revenim urgent, dacă nu conștientizăm că istoria, cultura și țara asta lăsată moștenire cu mari sacrificii de vieți omenești sunt temelia acestui neam, în maxim 2 generații, uitarea acesta și neștiința, desființarea ușor, ușor a meseriei legată de istorie și istorii, va conduce la decăderea și ruinarea acestei țări. Și acesta poate că este un termen optimist.

Dacă aloci 142 de ore Religiei, să-mi spună și mie oricine, cum în 72 de ore trebuie să treci de la Cultura Cucuteni la Războiul de Independență, ori de la dinozauri să ajungi până la al Doilea Război Mondial?

De ce ne pleacă tinerii fără a se mai uita în urmă? Arhicunoscuta expresie, mereu de actualitate a lui Nicolae Iorga că un popor ce nu-și cunoaște istoria este ca un copil ce nu-și cunoaște părinții, răspunde la ce efecte are insuficienta atenție acordată acestui domeniu, fără a mai aminti aici pericolul creat de voci ale unor oameni din politică sau, de aiurea considerați adevărații deținători ai adevărului istoric, ce scriu cărți, fac emisiuni și sunt considerați de mulții necunoscători ca fiind modelele de urmat. Și asta doar datorită tot mai puținelor, spre deloc, ore de cunoaștere din școală… și de acasă. Să știți că înjuratul profesorilor ori arheologilor și repetarea de la unul la altul a tot felul de năzbâtii legate de istorie, nu ne face nici mai frumoși, nici mai respectați, din contră.

Dar noi? Noi trebuie să facem istorie, nu să devenim istorie! Stă în puterea noastră, a fiecăruia, să schimbăm acest lucru. Acest ultim proiect este în dezbatere publică. Decât să băgăm capul în nisip, putem scrie punctul de vedere și să trimitem Ministerului Educației un e-mail.

Asta-i despre tine, dulce Românie. Sper să te faci bine!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp