Foto: Profimedia Images
Recent mi s-a luat sânge și mi-am reamintit că eu știu o grămadă de oameni pentru care această experiență aparent banală este un adevărat chin. Cum domnule, să-ți fie frică de niște ace?! Uite așa, unii chiar nu suportă să le penetreze cineva venele mici și subțiri, că se lasă cu leșin.
Eu am fost nevoit să fac asta recent. Două cadre medicale în fața mea, eu întins pe un pat cam jerpelit. Din ceremonialul adresării, deduc că una e doctoriță, cealaltă e asistentă. Asistenta cu mâini stângace se apropie de mine cu un set de ace. Hopa, deja e dubios. Unul singur nu-i ajunge?
Până la un punct, ritualul cunoscut al donării de sânge se repetă, „dă mâneca sus, relaxează-te” și așa mai departe. Însă, ca niciodată până acum, asistenta începe să mă caute de vene. Tot repetă o frază bizară: „Dar nu i le văd că-s mici”.
În tot acest timp, doctorița se uită la ea cu o privire mai mult pierdută decât încrezătoare. Cu niște mâini la fel de stângace ca cele ale asistentei, femeia se repede să înfigă acul, după care se joacă cu el așa cum se joacă la semafor cu schimbătorul de viteze un taximetrist din București.
„Vă e frică?”, mă întreabă. „Nu”, scap eu cu o voce de adolescent la 14 ani. Pentru câteva secunde am uitat că febra de azi noapte mă făcuse să răgușesc ca după o noapte de colindat. E clar, la ce voce am avut o să creadă că am făcut deja pe mine de frică.
„Of, nu merge cu vena asta. Trebuie să căutăm alta”, zice asistenta iar doctorița încuviințează din cap.
Serios, voi sunteți ok cu așa ceva?! Caută la mână, palpează și „Evrika!” - „Asta o să doară un pic”. Și a durut. Scot un icnet scurt, cât să mă întrebe asistenta din nou „Vă e frică?” De data asta am învățat lecția așa că scap doar un „mmmmm” din gât.
Din fericire durerea durează doar o secundă și ceva, suficient cât să mă cuprindă panica, dar nu din cauza acelor, ci din cauza asistentei care a greșit și a doua venă și se încumetă să o încerce și pe a treia.
Doctorița o dă pe glume: „Să știți că de regulă la cei pozitivi cu COVID nu prea le curge sângele, he he”.
Văzând că nu are ce să găsească la mâna dreaptă, asistenta trece și la stânga. Același scenariu. Până la urmă găsește ea ceva. În tot acest proces, mă uit să mă asigur că nu mai face vreo tâmpenie. Mă rog, nu e ca și cum dacă făcea, puteam să acționez eu cumva. Eram împreună martori la un dezastru al venelor mele.
„Nu vă mai uitați vă rog, că mă faceți să cred că chiar vă e frică”, zice doctorița, ceea ce mi-a dat un pic de scurtcircuit la creier. Deci dacă mă uit îți dovedesc că mi-e frică?
Mă rog, nu mă mai uit, nici nu mă mai strofoc să scot vreun sunet la veșnica întrebare „Vă e frică?”, pentru că e clar că n-aveam cu cine. Într-un final simt o liniște din partea celor două. Gata, au prins o venă pe care să o mulgă!
Tot acest proces se încheie relativ rapid. Am mai aflat și eu că am un sânge extrem de negru la culoare, dar dau vina pe seringă. La final, asistenta se destinde: „Ei, haideți că v-a fost un pic frică, he-he”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
O poveste profundă, plină de tâlcuri.