Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Ancheta realizată de DIICOT la căminele pentru vârstnici și persoane cu dizabilități a scos la iveală nu numai atrocități demne de lagărele de exterminare, ci și tâlhării comise paradoxal cu mijloace legale utilizate pentru deposedarea de venituri și de bunuri de valoare a bătrânilor și adulților fără discernământ, fără aparținători, abandonați de familii. Acest tip de vulnerabilitate suplimentară, patrimonială, a persoanelor cu dizabilități psihice, relevată (și) de ancheta pe care se concentrează atenția opiniei publice în aceste zile, ar trebui să relanseze dezbaterile pe marginea unora dintre prevederile controversate ale noii Legi nr. 140/2022 privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale. O lege care a beneficiat ea însăși de „ocrotire” de la nivel înalt, precum și de o remarcabilă prioritizare pe întreg circuitul decizional.
În data de 16 decembrie, Consiliului Național al Dizabilității din România a publicat un comunicat cu titlul sugestiv „CNDR consideră că noua lege destinată persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale le poate expune abuzurilor de natură juridică” în cuprinsul căruia sunt analizate acele prevederi care, în mod paradoxal, deși sunt menite ocrotirii, în realitate cresc riscul de exploatare a lipsei de discernământ caracteristică majorității persoanelor cu handicapuri mentale grave, permanente.
Anterior publicării acestui comunicat, mai multe organizații neguvernamentale au solicitat public revizuirea prevederilor din proiectul legii redactat și aprobat fără a se ține cont de propunerile și amendamentele înaintate de mai multe ONG-uri care activează în sprijinul persoanelor cu dizabilități.
Limitarea accesului ONG-urilor interesate de o reală protejare a persoanelor cu dizabilități intelectuale și psihosociale la lucrările „Comitetului pentru redactarea unor propuneri de lege ferenda în vederea conformării cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale a României nr. 601/2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil, în materia punerii sub interdicție a persoanelor cu dizabilități” este demonstrată de Decizia nr. 357 din 14 iunie 2021 privind constituirea și atribuțiile respectivului comitet.
Astfel, prin Articolul 5, la aliniatul (4), se stabilește că ”La propunerea membrilor, la reuniunile Comitetului pot participa invitați din partea (…) societății civile.”
Și au participat, dar mult prea puțini, adică doar cei care au fost invitați. Asta deși strategia pentru persoane cu dizabilități botezată „O Românie echitabilă” oferă asigurări că va fi implementată „cu implicarea directă a persoanelor cu dizabilități, a organizațiilor acestora și a organizațiilor pentru respectarea drepturilor omului”.
Revenind la forma finală a Legii 140/2022, ar mai fi de remarcat că, în prima sa variantă prezentată public, nu avea în conținut exact partea care vulnerabilizează în plan patrimonial persoanele cu dizabilități intelectuale grave, cele fără discernământ, respectiv capitolul ”Asistența pentru încheierea actelor juridice”.
Prevederile acestui capitol răstoarnă practica judiciară, conform căreia, până la Legea 140/2022, unei persoane fără discernământ, deci fară ”capacitate de exercițiu” - care nu știe unde se află, de ce se află acolo (de exemplu într-un birou notarial), nu știe cât este ceasul, ce zi este, care este diferența dintre 50 de bani și 50.000 de lei - nu i se permitea să încheie acte cu caracter juridic. Se proceda astfel exclusiv în scop protectiv – nicidecum discriminatoriu! - pentru a fi prevenite deposedări abuzive precum cele pe care anchetatorii le scot la iveală actualmente în cadrul anchetei ”Azilele groazei”. Și chiar dacă unii notari incorecți ar fi închis ochii acceptând persoane fără capacitate de exercițiu, actele încheiate de acestea ar fi fost lesne anulabile. De anul trecut însă, cu ajutorul Legii 140/2022, ingnorându-se diferențierea gradelor de handicap mental în funcție de gravitate, sub pretextul înlăturării discriminării, până și persoanele lipsite de discernământ pot încheia acte cu caracter juridic cu condiția ”asistării” lor în fața notarului. Asistarea poate fi făcută practic de oricine. Surprinzător și nefiresc, această lege nu exceptează de la dreptul de a încheia acte juridice nici măcar persoanele cu afecțiuni psihice severe care în prezent, chiar și sedate din cauza medicației curente, pot mâzgăli un x sau o floricică lângă degetul asistentului și astfel donația unui apartament este considerată ca fiind în regulă. Perfect legal, dar profund incorect și imoral!
În atare situație, se naște o întrebare: când le era mai ușor administratorilor de azile ale groazei să-i tâlhărească pe bieții ”îngrijiți”? Înainte de Legea 140/2022, atunci când un notar care accepta încheierea unui act de vânzare-cumpărare sau de donație semnat de o persoană fără capacitate de exercițiu risca să răspundă în instanță pentru încălcarea legii, sau acum când poate să valideze actul de transfer al patrimoniului proprietarului cu handicap psihic grav către „îngrijitorul” rău-intenționat absolut legal în condițiile „asistării” celui dintâi care oricum nu înțelege ce i se spune? Trebuie să ne întrebăm, chiar și tardiv, dar obligați de ororile și abuzurile relevate de anchetatorii dramelor și tragediilor din azilele groazei, cui folosesc în realitate aceste prevederi considerate reformatoare? Celor mai vulnerabili membri ai societății marcați de incapacitate intelectuală permanentă sau prădătorilor care le vânează agoniseala?
În concluzie, dacă toate ororile dezvăluite până acum opiniei publice au relevat că persoanele cu dizabilități sunt victime sigure ale unor practici sistemice cu ajutor din sfere înalte și că, din acest motiv, se impune modificarea întregii legislații menite să le protejeze, ar fi cel puțin nefiresc să fie exceptată de la necesara revizuire Legea 140/2022, pe motiv că este nouă și reformatoare. Măcar să ajungă să conțină precizarea ”cu excepția persoanelor cu dizabilități grave și permanente” adăugată tuturor prevederilor care facilitează vânătoarea de pensii, case, apartamente, terenuri, depozite bancare etc. aparținând unor persoane cu atât mai vulnerabile, cu cât nu au nici judecată și cele mai multe nu mai au nici familii (ori sunt abandonate de acestea).
Legea privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale trebuie să le ocrotească în mod real și pe cele cu handicapuri psihice grave, permanente, cele care acum sunt victimele ”îngrijitorilor” din mănosul domeniu al serviciilor sociale căpușat de neoameni!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Problema legislatiei este ca probabil pentru a nu discrimina persoanele cu anumite tipuri de dizabilitati stabileste aceleasi norme pentru toate persoanele cu acelasi grad de dizabilitate, ceea ce este foarte daunator, deoarece persoanele cu tipuri diferite de dizabilitate au nevoi foarte diferite.
Intr-adevar, o persoana cu handicap grav de ordin psihic este posibil sa nu aiba discernamant si sa trebuiasca sa beneficieze de o protectie speciala din partea autoritatilor si sa trebuiasca sa fie asistata.
Dar o persoana cu handicap vizual grav permanent, de cea mai inalta gravitate posibila, care nu poate distinge nici lumina, cum este si cazul meu, nu are absolut deloc nevoie sa fie asistata de cineva ca si cand nu ar avea discernamant. Eventual ar avea nevoie ca legea sa oblige institutiile si firmele sa ii puna la dispozitie documentele intr-un format accesibil, cum este cel electronic, iar asta insemnand simplu text electronic, nu imagini scanate care contin text.
In prezent oricine poate de exemplu sa isi deschida in cateva minute un cont bancar semnand cateva documente standard, dar multe agentii bancare nu le permit orbilor sa isi deschida un simplu cont decat dupa o procedura complicata, nestandard, si dupa imaginatia si bunavointa angajatului bancii, in unele cazuri care implica de fapt colaborarea bancii exclusiv cu o alta persoana vazatoare, ceea ce este foarte discriminatoriu.
Daca legislatia ar contine prevederi si mai stricte pentru toate persoanele cu dizabilitati grave, atunci pentru nevazatori ar fi si mai dificil daca nu imposibil sa aiba o viata cat mai putin dependenta de alte persoane. Si sa nu uitam ca domeniul financiar, care tine de venituri, de cheltuieli, este unul confidential pentru toata lumea.
Nu toti nevazatorii au in familie o persoana valida care sa ii insoteasca, si nu este normal ca altcineva sa fie la curent cu toate tranzactiile financiare pe care acestia le fac daca ei nu vor asta.
Legislatia neclara si pregatirea profesionala slaba a unor functionari si angajati din firmele private duc la situatii penibile in care unor orbi li se solicita sa aiba interpret la fel ca cei cu dizabilitati auditive, sau sa fie insotiti de reprezentantul unui ONG, sau sa acorde imputernicire unei alte persoane valide. Practic li se refuza colaborarea directa, ceea ce este o discriminare.
De asemenea, se considera ca o semnatura olografa a unei persoane vazatoare are o oarecare valoare legala, dar o semnatura olografa a unui orb nu are aceeasi valoare, ceea ce este de asemenea o discriminare.
Si o persoana vazatoare poate semna olograf un document iar apoi sa nu recunoasca respectiva semnatura, iar daca acel document nu este legalizat la notariat oricum nu are o valoare executorie.
Si semnatura unei persoane vazatoare poate fi falsificata de altcineva la fel ca semnatura unui orb.
Si o persoana vazatoare poate sa sustina ca a semnat fara ca in realitate sa fi citit anumite documente, sau sa fi fost informat de anumite conditii contractuale.
In realitate o semnatura olografa poate fi foarte simplu falsificata iar un document semnat olograf ne-legalizat nu are cine stie ce valoare daca semnatura lui nu este recunoscuta.
In practica este foarte dificil sa se demonstreze intr-un mod simplu si rapid (fara martori, notar etc) ca cineva a citit anumite documente, si ca le-a inteles cu adevarat continutul si ca stie care sunt urmarile semnarii unui document, asa incat respectivul document sa aiba valoare executorie, fara sa fie nevoie de expertize, verificari de inregistrari video, decizii judecatoresti etc. Cea mai simpla varianta ar fi utilizarea semnaturii electronice, doar ca din cauza slabei pregatiri profesionale a multor functionari si din cauza unor costuri suplimentare, ea este foarte rar utilizata, mai ales ca legislatia este mult ramasa in urma si multe legi impun clar semnatura olografa, sau si mai rau, ii obliga pe semnatari sa scrie cu propria mana diverse texte, de parca daca nu poti scrie texte cu propria mana inseamna ca nu poti avea o judecata rationala si nu poti stabili o relatie contractuala cu alte persoane.
Cu siguranta ca persoanele cu alte tipuri de dizabilitati intampina alte probleme, pe care legislatia din Romania, probabil la fel ca si legislatia din alte tari nu le rezolva, deoarece cate dizabilitati exista, atatea probleme foarte diferite exista, si nu exista cu adevarat o dorinta atat de mare pentru a ajuta persoanele cu dizabilitati sa aiba o viata cat mai usoara si cat mai putin dependenta de altcineva, asigurand si protectia lor impotriva abuzurilor.
S-ar dori un Proiect de lege prin care sa se restituie pana în prezent fiecare bănuț câștigat sub umbrela Ministerului Familiei care se înțelege a fost doar "umbrela" de unde se încuviințau ororile în azilele groazei.
Nu s-ar valida, domnu', din același motiv!