Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

„Eu mă voi lăuda cu un 6,53 la bac. Veți spune că este o notă mică. Ei bine, aflați că pentru fiul meu este o notă imensă…” Portretul lui Grigore, descris de mama lui

Tânărul Ursu

2003, Indiana, Statele Unite ale Americii


Una dintre cele mai dureroase confesiuni ale literaturii române îi aparține lui Matei Călinescu, scriitor și critic literar. Din frânturi de însemnări, cotloane ale memoriei, fișe de diagnostic medical - „autism”, tatăl recompune figura fiului, în cartea „Portretul lui M”. Suntem în anul 2003, în Statele Unite ale Americii.


2018, Botoșani, România


O mamă din Dorohoi, Daniela Ursu, postează pe Facebook o pagină de jurnal, la o săptămână după ce fiul ei - diagnosticat de timpuriu cu autism - obține o notă de trecere la examenul de bacalaureat: 6,53.


Doamna explică, într-o mărturisire emoționantă, de ce se laudă cu performanța lui Grigore, copilul ei. Nu e voba de vreun 10, dar rezultatul este unul cu adevărat excepțional pentru un licean pentru care 19 ani au însemnat o luptă cu sinele, cu un sistem de învățământ care normează de cele mai multe ori diversitatea și o reduce la șabloane. Postarea ei devine virală, cu peste 50.000 de aprecieri de la români.

„Timp de o săptămână, mulți din prietenii mei s-au lăudat cu notele mari de la Bac obținute de unii membri din familia lor. Îi felicit pe toți. Este cu adevărat o mare realizare ca unul dintre ai tăi să se poată laudă cu un rezultat deosebit.

Eu mă voi lăuda cu un 6,53. Veți spune că este o notă mică. Ei bine, aflați că pentru fiul meu este o notă imensă. Iar pentru mine este o fericire enormă că a fost în măsură să îl obțină! De ce? Pentru că fiul meu a fost autist și este în totalitate recuperat. Iar această medie nu a fost obținută oriunde, ci la profilul mate-info, adică la profilul la care se face cea mai grea matematică.

Realizarea lui nu se datorează în nici un caz sistemului. Pot spune că este o minune de la Dumnezeu. La ea au contribuit profesorii lui care au înțeles din primul an problema cu care se confruntă. Pe atunci autismul i se transformase într-o formă de ADHD.

De ce spun că profesorii au contribuit esențial la recuperarea lui? Ar fi putut să îl excludă, să îl abandoneze, să îl umilească. Dar și-au dovedit calitatea de adevărați dascăli și l-au silit să devină normal”, este doar o parte dintr-una dintre cele mai frumoase pagini scrise în mediul virtual.

Balaurii din mintea lui Grigore


Cum a reușit Grigore să învingă atâția balauri, am aflat chiar de la cea care i-a dat viață.


„Povestea lui Grigore nu-i de fapt chiar o poveste. Sau dacă este una, atunci ea abia începe. Până acum a fost doar o lupta pentru normalitate”, îmi explică doamna Ursu. Până la doi ani și trei luni, Grigore a fost un copil absolut normal. Ba, mai mult, dădea chiar semne de o inteligență vie, peste medie. Când a început să facă crize, devenise fratele mai mare al unui bebeluș și familia se mutase din Teleorman în Dorohoi. „Interiorizarea lui am pus-o inițial pe schimbarea mediului și pe gelozia față de fratele mai mic”, își amintește mama lui.

Situația devenise una dificilă, dar punctul culminant l-a reprezentat momentul în care băiatul de trei anișori începuse să-și „facă din nou nevoile în pantaloni” și să nu mai spună absolut niciun cuvânt. Inițial, părinții lui Grigore au crezut că fiul lor s-a lovit grav prin curte, într-un moment de neatenție, și a rămas fără auz. După ce medicii i-au asigurat că Grigore aude bine și că nu are nicio suferință neurologică, au înțeles că are o tulburare de spectru autist, mai ales că existau precedente în familie. Din acel moment, a început calvarul căutării unei soluții.

„Medicii mă pasau de la unul la altul. Toți îmi spuneau că nu se va putea integra niciodată și că este pierdere de timp. Nu am abandonat lupta”, a povestit mama băiatului. De dragul copilului, a început să caute soluții, să se documenteze. Așa a aflat că în Germania și Austria există specialișți care au reușit recuperarea unor astfel de copii.

Toate drumurile nu au dus nici la Berlin, nici la Viena, ci înapoi la Teleorman, „aproape de medicii din București” și de un psihanalist din Alexandria. Recuperarea lui a fost posibilă și datorită faptului că are încă doi frați mai mici. Interacțiunea cu fiecare dintre ei a însemnat câte un restart. 

Clasa I fără coroniță

Printre vizite la medici, mii de ore de terapie, și-a făcut loc în viața lui Grigore și școala. A mers ca toți copiii la șapte ani, dar a pornit vizibl mai greu linia de start.

„Mereu am avut emoții de nedescris. La începutul clasei întâi, nu știa să numere decât până la șapte și nu oricum. Îi desenam o scară, scriam o cifră, iar el scria cifrele vecine. Dar copilul nu le lega de mulțimi, noțiuni etc. Știa însă să explice despre incluziunea mulțimilor sau reuniunea lor. În clasa a doua, socotea tabla înmulțirii pe degete. Nici acum nu știu cum calcula. Adeseori refuza să scrie sau să iasă la tablă, deși știa tema. De două ori a fost nevoie să ne mutăm la o altă școală pentru că lua bătaie de la colegi sau pentru că exista un cadru didactic care îl amenința că îl lasă repetent. Chiar și acum este ușor dislexic și disgrafic”, a rememorat, cu lacrimi în ochi, mama lui Grigore.

Copilul ei nu a luat premiul I în clasa I și nici atunci nu a putut să îngroașe rândul mămicilor care-și lăudau copiii. La fel ca și acum, Daniela Ursu a avut 1001 de motive să fie mândră de fiul ei. Băiatul ei a învățat să numere dincolo de șapte, să de descurce într-o lume care nu de puține ori l-a pus la colț, să-și facă prieteni printre colegii care nu o dată l-au judecat că nu e la fel ca ei.

A făcut foarte multe sacrificii de dragul băiatului ei, deși nu le-a perceput ca atare, căci îl iubește pe Grigore ca pe ochii din cap.

Cât de fără de măsură e dragostea unei mame

Absolventă de Drept și Chimie, mama lui Grigore a muncit mai întâi la o firmă, apoi a început să aibă mai multe locuri de muncă care îi permiteau o maximă flexibilitate a programului. Întotdeauna a fost nevoie să își ia două joburi, fără a se victimiza inutil sau a-și pune toate neîmplinirile pe seama copilului special.

„Încă din clasa a șasea am văzut că performează la calculator și l-am cooptat să mă ajute. O făcea cu atât de mult entuziasm, încât am început să îi dau lucruri mai complexe de făcut. Acum îmi poate ține locul oricând. Este chiar mai bun decât mine”, precizează doamna Ursu. De dragul fiului ei, Daniela s-a reconvertit profesional, și-a vândut casa, s-a îngropat în rate și în datorii, dar a conștientizat că într-o asemenea situație nu ai decât o variantă: să mergi înainte!

„Progresele făcute de el mi-au dat mereu nenumărate motive de fericire. Cred că orice părinte în situația mea știe despre ce vorbesc. În afară de el mai am patru băieți, doi mai mari și doi mai mici.Toți au înțeles necesitatea de a-l ajuta pe el”, explică femeia. Uneori își reproșează faptul că nu a putut să acorde aceeași atenție tuturor fiilor mei, dar are speranța că într-o zi, când vor ajunge la rândul lor părinți, o vor înțelege pe deplin.

Cu bacalaureatul luat și recuperat din tenebrele unei afecțiuni pe care specialiștii o numesc „autism”, Grigore se pregătește deja de viața de student. Vrea să devină psiholog pentru a se cunoaște mai bine, pentru găsi răspunsuri la atâtea „de ce”-uri care l-au frământat în cei 19 ani. Felul lui special de a fi a schimbat rând pe rând și comportamentul celor dragi. De exemplu, mama lui nu l-a așteptat după nicio probă scrisă a examenului cunoscut de mulți ca fiind unul „al maturității”.

„El are nevoie de spațiu să își facă ordine în idei, să rămână o vreme în lumea lui ca să își încarce bateriile. Un fel de meditație. Prezența mea l-ar fi incomodat”, conchide doamna Ursu. De la Grigore spune că a învățat ea însăși foarte multe lucruri: cum să folosească Facebook-ul, „tot ce ține de informatică”, bricolaj și nu numai. „Dar mai presus de toate, de la el am învățat să acord o șansă în plus oricărui om. Are o sensibilitate deosebită și iubește într-un mod aproape nepământean”, încheie mama din Dorohoi.

Sfaturi de la doamna Daniela Ursu pentru mamele de copii speciali


În rezolvarea problemelor unui copil este necesar să se implice ambii părinți și chiar familia lărgită. Mulți însă dintre părinți refuză să se afle despre probleme de acest gen. Și eu am făcut aceeași greșeală mult timp.

Prea multe sfaturi nu pot să le dau. Chiar dacă am multă experiență, totuși nu sunt specialistă. Fiecare mama simte ceea ce trebuie să facă pentru copilul ei. Știu că majoritatea părinților cad adesea epuizați sau sunt în pragul depresiei pentru că nu știu unde să apeleze pentru a fi ajutați. Sistemul nostru este cam greoi și mulți dintre copii nu prea au acces la terapie din cauza distanțelor până la centrele specializate sau a lipsei banilor. Îi sfătuiesc însă să țină cont de sfaturile primite de la specialiști, dar să îți folosească și propria imaginație pentru a-și sili copilul să iasă din așa zisă zona de comfort, adică din lumea lui. Este de mare ajutor să afle ce-i place cu adevărat și să înceapă terapia cu ceea ce îi interesează din lumea noastră, dar să nu permită să fie manipulați pentru a li se face toate pofetle. Unii din copii chiar simulează crize pentru a obține ce vor.

Foarte mulți dintre ei au capacități intelectuale foarte mari, încât sunt în măsură să își construiască o lume proprie în care să evadeze. De regulă acești copii se recuperează în totalitate și chiar devin deschizători de noi drumuri în domeniile lor de activitate. Au o determinare puternică în tot ceea ce fac și uneori nimeni și nimic nu-i oprește în ceea ce își propun. Tocmai de aceea îi sfătuiesc pe părinți să nu abandoneze recuperarea lor, oricât li s-ar părea de grea.

„A rămas această meditaţie despre viaţa lui, dar şi despre acea parte din viaţa mea în care m-am străduit să înţeleg enigma întrupată de el. Enigma n-am înţeles-o, dar am înţeles altceva: că el a fost, aşa cum a fost şi cum continuă să fie pentru mine, UN DAR” (Matei Călinescu, Portretul lui M)

Matei Călinescu, Portretul lui M

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dap ! felicitari ! chiar e o realizare mare !
    • Like 1
  • Impresioant articolul/interviul. Pot fi trase multe invataminte daca facem efortul de a ne pune in situatia lor, a copilului incapabil de a intelege valorile abstracte ale unui sistem si a mamei care nu-si permite sie-si sa renunte.
    In alta ordine de idei, ca tot vorbim de mandria de a lua 6.50, pe vremea cand eram eu la scoala, exista un spectru larg de note si, mai mult decat atat, erau folosite toate. Se putea termina clasa cu note de la 5 la 10 in functie de felul in care puteai valorifica notiunile dobandite. Mediile astea nu vorbeau tot timpul despre inteligenta copilului. Aveam colegi de 6 sau 7 pe care nu-i puteam suspecta de prostie. Aveam colegi foarte silitori (a se citi tocilari) care la sfarsitul anului aveau 10 pe linie dar nu erau niste genii......deloc. In prezent lupta se da pentru posibilitatea de a intra la un liceu bun si mediile sunt de 2 feluri - foarte bune, adica 10 pe linie, hai 9.75 si foarte proaste, adica 8.50. Pe bune ?! Si 6 sau 7 pentru ce se mai ia. Oare chiar reflecta realitatea mediile astea ?
    Pentru mine, un 6,50 muncit valoreaza mult mai mult decat un 10 fara poveste.
    • Like 2
  • Wall-T check icon
    Greu de spus ceva semnificativ dupa ce citesti o poveste de viata atat de emotionanta... Una din multele minuni marunte, nebagate in seama, care fac aceasta specie frumoasa si demna de admiratie...
    Felicitari, sanatate si numai bine!
    • Like 1
  • Momentul ăla când te chinui 12 ani să îți depășești boala și mă-ta îi mulțumește lui "Dumnezeu"
    • Like 2
    • @ Adrian Cornel
      Tudor check icon
      Ai tinut neaparat sa-ti postezi tampenia de 3 ori, sa fii sigur ca o apreciem?
      • Like 1
    • @ Tudor
      Da, în niciun caz nu am apăsat de 3 ori pe Răspunde si site-ul nu a reacționat.
      (Dacă web-developerii Republicii văd asta, folosesc Firefox pe Android)
      • Like 1
  • Iata oameni de care trebuie sa fim mandri ! De felicitat !
    • Like 2
  • Felicitări acestei mame, felicitări și copilului, și întregii familii!
    • Like 1


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult