„Ideologia” lui Andrew Tate. Și trei Tate de România: doi bărbați și... o femeie

Foto: Profimedia Images

În contextul ultimelor evenimente, subiectul Andrew Tate pare că nu mai este de actualitate, fiind eclipsat de inflație, taxe noi și conflicte în desfășurare. Cu toate acestea, poate că tocmai această ieșire din actualitatea imediată oferă prilejul unei priviri mai obiective asupra personajului, asupra fenomenului asociat lui și asupra ecourilor sale în societatea românească, în special în rândul tinerilor, dar nu numai. Relativ recent, Tate și-a prezentat perspectiva în cadrul primului interviu oferit unei televiziuni românești de știri. Mai multe publicații românești au dezvăluit detalii din dosarul anchetei penale care, deși au fost lansate de către procurori acum mult timp, apar abia acum în prim-plan (de exemplu, exprimarea lui A. Tate față de o „lucrătoare” a sa, „îmi place să te violez”). Deși mai departe de camerele de filmat, studiul de caz Andrew Tate (pentru că mai mult decât orice, asta și este) încă există și este cât se poate de real, dacă nu prin contactul direct cu persoana lui, atunci prin modul în care ideile sale se scurg și ajung în mainstream. S-ar putea să sune surprinzător, dar sunt suficient de mulți „Tates” români care îi împărtășesc modul de gândire și într-o oarecare măsură încearcă să-l imite.

Acest lucru este posibil deoarece Andrew Tate nu posedă nimic original în gândire, filozofie sau atitudine. Singurele lucruri originale la Andrew Tate sunt intensitatea și zgomotul absolut care îi acompaniază orice gest sau cuvânt. În miezul lui, el este doar un șmecheraș de cartier care preia orice ideologie îi convine pentru a supraviețui. Persoana lui este interesantă doar în măsura în care ne spune ceva despre ideologia lui și, prin extensie, despre modul de gândire al altor „Tates” români pe care îi voi exemplifica mai târziu. Dar care este ideologia lui?

Povestea lui Tate începe de mic, când trăia în sărăcie. De fiecare dată când vorbește despre trecutul său, Tate începe cu copilăria sa. Imaginea creată de el este una neplăcută, dar totuși romantică: Andrew era foarte sărac, fiind clar în clasa de jos a societății. Cu toate acestea, avea ambiție din plin și un respect nemărginit pentru tatăl său, respect care se va păstra toată viața. De la tatăl său a primit doar numele Tate și ideea că acest nume este ceva demn de mândrie, pentru că desemnează o familie care nu se dă bătută. Încă de mic, Andrew a putut să vadă că, deși el era sărac, alți oameni erau foarte bogați și conduceau mașini scumpe. În fața acestei inegalități, băiatul s-a ambiționat, fiind hotărât ca la un moment dat să conducă și el un Bugatti și să facă avere. După cum știm, Tate e foarte bogat acum.

A devenit boxer, câștigând foarte mulți bani din meciuri. Ulterior s-a retras din sport și a început o afacere de videochat în Marea Britanie, iar mai apoi în România. Este evident că această epopee clasică a săracului care se ambiționează și prin forțele proprii învinge lumea și acumulează avere este foarte seducătoare, atât pentru tinerii care îl ascultă, cât și pentru oameni care au probleme financiare sau care nu sunt respectați.

În 2021 a câștigat foarte multă notorietate de pe urma mai multor clipuri cu comentarii misogine. Bineînțeles, au urmat și atacuri la adresa sa, multiple și din toate părțile. În final, Tate a fost acuzat de viol și trafic de persoane iar cazul său este în curs de soluționare. Ce este relevant din acest parcurs sunt acele comentarii misogine.

În interviul televizat, Andrew Tate a vorbit despre cum toate acele comentarii au fost scoase din context, ele fiind de fapt secvențe de cinci minute scoase din podcasturi de trei ore. Mai mult, insistă că mesajul lui este unul pozitiv, aducând virtuțile masculinității tradiționale în prim-plan. Masculinitate tradițională caracterizată prin asumarea responsabilității pentru viața ta, independență financiară, stoicism, putere mentală, ambiție, auto-sacrificiu, credință în Dumnezeu, leadership și mândrie în rolul tău de mascul. În general, această ideologie contrastează cu modernitatea, care feminizează bărbații, îi face deprimați, lipsiți de încredere, confuzi cu privire la rolul lor în lume și, cel mai important, săraci și fără parteneri romantici. Tate se prezintă drept cel care întrupează aceste valori și încurajează băieții să-l imite pentru că, dacă te conformezi acestor virtuți, și tu vei conduce un Bugatti, vei avea o armată de femei la picioarele tale și vei scăpa de nesiguranța cauzată de negăsirea locului tău în lume. Mai mult, Tate susține că toate atacurile la adresa sa vin din partea unei puteri ascunse, un establishment format din elite care se simt amenințate de energia sa masculină. În cuvintele sale, singurii care pot rezista abuzurilor elitelor sunt bărbații puternici, așa că se vrea neutralizarea lor.

Cam așa se prezintă Andrew Tate. Dar, din păcate, realitatea este alta. Cea mai frecventă apărare a sa în fața acuzațiilor de misoginism este, de fiecare dată, că toate sunt scoase din context, indiferent despre ce este vorba. Am analizat nenumărate podcasturi, interviuri și dezbateri care îl implicau pe Andrew Tate. M-am uitat la variantele complete, chiar dacă erau de cinci ore sau de treizeci de minute. Ce am descoperit a fost, în cel mai bun caz, o comedie demnă de Caragiale. Contextul nu schimbă nimic.

În primul rând, există o diferență enormă în comportamentul său în funcție de momentul în care vorbește. În interviurile mai vechi, înainte de a fi celebru sau acuzat în mod legal, Tate e mult mai sincer și direct. Valorile masculine pe care acum le predică sunt prezente undeva, estompat, dar întotdeauna focusul e pe cât de bogat e el, pe faptul că a reușit să păcălească sistemul și pe faptul că există foarte multe fete topite după el și care lucrează pentru el din iubire. Există și un accent interesant pe șoc. Tate se opune în mod sincer modernității și feminismului, dar, în încercarea de a șoca, face o serie de comentarii misogine după care își acuză interlocutorul că „se ofensează prea ușor”.

După ce a devenit faimos și a început să fie intervievat de mai multe persoane, tonul său se schimbă în funcție de persoana cu care vorbește. În discuțiile cu cineva prietenos, Andrew petrece cam jumătate din timp victimizându-se. Discută până apune soarele despre cum „Matrix-ul” (un termen care înseamnă orice limită pe care societatea normală ți-o impune) îl atacă nonstop, despre cum e cel mai popular de pe planetă și de asta e o amenințare, despre cum e o influență bună pentru băieți și altele. În discuțiile cu cineva ostil sau care îi pune întrebări dificile, precum BBC, Andrew e foarte defensiv, vorbind peste interlocutor, acuzând de conspirație și interese ascunse. „De ce nu vorbim și despre cum am fost închis fără proces?” întreabă Tate după o întrebare legată de trafic de persoane, neputând să conceapă ideea de arest preventiv. Interesant cum stoicismul și asumarea responsabilității merg mână în mână cu astfel de reacții pur emoționale. Bineînțeles, când are el astfel de comportamente, sunt reacții la injustiție. Când feminiștii fac același lucru pentru glume misogine, „se ofensează”.

În al doilea rând, e interesant de remarcat că și ce zice Andrew Tate ca fiind scos din context nu e chiar scos din context. Exemplele sunt multe, așa că am selectat doar câteva.

Sunt interesante mai ales acele schimbări miraculoase de opinie care se produc într-un timp foarte scurt. De exemplu, Tate s-a prezentat de multe ori ca fiind un om credincios, foarte atașat de creștinism și Dumnezeu. După care s-a convertit la islam, care nu consideră că Isus e Dumnezeu, o diferență teologică importantă. Motivul convertirii? Pentru că în țările creștine modernitatea există și biserica nu o previne, în timp ce în lumea musulmană ești executat dacă încalci dogma, iar Dumnezeu nu poate fi slab. 

Alt exemplu, mai apropiat de noi: în interviul televizat, Tate a spus că a venit aici pentru că e o țară frumoasă, conservatoare și sigură (cel puțin pentru el, un boxer cu mușchi peste tot). Acum un an-doi, Tate a explicat despre cum, în țările dezvoltate, corupția e limitată la elite. Dacă ești o persoană normală și depășești limita de viteză, ne zice el, poliția te amendează. Dacă ești o persoană influentă – politician, om de afaceri etc. – poți să scapi. În România, ne explică boxerul, polițistul răspunde la șpagă, așadar, ai și tu acces la această unealtă, nu doar persoanele influente.

Nu știu ce e scos din context la aceste păreri. 

În același mod, nu știu ce context am pierdut la acest citat dintr-un podcast cu doi aliați de-ai săi, unde se poate desfășura după cum poftește: „Pentru mine să fac sex cu fata era începutul unei călătorii lungi. Acum am nevoie ca ea să-și lase jobul, să plece de acasă, să se mute cu mine, să lucreze pe webcam, să facă ce zic eu, să mă împartă cu alte femei și să-mi dea banii. Asta e partea grea”. 

Un alt exemplu: Andrew a spus la un moment dat că el are dreptul de a-și opri iubita din a merge în locuri periculoase. Practic, că poate să decidă pentru ea. Presat, Tate clarifică faptul că, în general, el trebuie să protejeze femeia, iar dacă el se ocupă cu securitatea în relație, e rezonabil ca el să ia această decizie. Întrebat dacă și-ar impune forțat decizia, Tate spune că nu, dar atitudinea ar fi una de tipul „dacă mergi acolo, eu nu vin cu tine să te protejez”. Chiar și cu acest context, Tate recunoaște că ce face e în esență șantaj. Dacă nu înțelegeți de ce, gândiți-vă așa: sunteți într-o relație sau familie cu o persoană pe care o iubiți. V-ați angajat, de bună voie și nesilit de nimeni, să protejați această persoană și vă mândriți cu asta. Dar, în loc să fii un om de bază, te uiți la iubita sau soția ta și-i spui: „Da, te protejez, dar doar atâta timp cât te îmbraci cum vreau eu și mergi pe unde îmi convine mie. Dacă nu faci asta, eu nu te ajut, din partea mea la fel de bine poți să fii violată, pentru că eu nu mai am niciun angajament.” Unde e autosacrificiul?

Cred că am oferit suficiente exemple pentru a demonstra că nu lipsa contextului este problema în cazul Tate. 

Ce ne poate spune ideologia lui Tate despre persoana sa? Ei bine, ce văd eu e că Tate nu are, de fapt, nicio ideologie. După cum am exemplificat, atașamentul lui față de stoicism, responsabilitate, muncă cinstită și chiar religie este volatil și uitat atunci când nu-i convine sau când se află el într-o situație grea. Și atunci, care e numitorul comun în toată învălmășeala asta de contradicții? Cred că singurul element comun al acțiunilor și ideilor lui Tate este convingerea că „might makes right”, puterea dictează dreptatea. 

Motivul pentru care Tate s-a convertit la islam? Fundamentaliștii sunt mai puternici decât creștinii înțelegători. Tate a declarat, creând alte valuri, că nu crede în existența depresiei, deoarece depresia este ceva limitator, care îi ia din puterea de acțiune și soluția e să faci sport și să dormi bine. Când era copil, în fața inegalităților observate în lume, impulsul lui Tate nu a fost să le repare, ci să vrea să fie el cel care beneficiază de pe urma lor în detrimentul altora. 

Și asta își dorește și acum: există corupție? Nu vreau să o elimin, vreau să beneficiez și eu de ea. Într-un interviu, Andrew spunea interlocutorului său că „dacă eu spun că 1+1=3 și tu că 1+1=2, într-o conversație suficient de lungă o să fii de acord cu mine”, aceasta fiind, implicit, o amenințare fizică. Până la urmă, când tragi linie, dincolo de toată împopoțonarea cu tradiții și onoare, crezul lui Tate e foarte simplu, e doar o altă versiune a sintagmei „mușchii mei minte nu are”.

Așadar, ce ne relevă persoana lui Tate despre ideologia sa e că genul acesta de etos masculin dominant este o fațadă pentru dorința de a fi sus, la sursa puterii. Chiar dacă Tate vorbește despre sistem și despre cât de injust este, de fapt lupta lui e să domine sistemul, nu să-l facă mai just.

Câțiva „Tate” de România

Iar acum, despre câțiva „Tate” de România și asemănarea lor cu originalul. Să ne uităm, de pildă, la Cezar Ionașcu care a fost acuzat că, prin cursurile sale excesiv de scumpe, te învață să înșeli statul și consumatorii cu tinichele false. Tot el este cel care a organizat o tabără în munți, dedicată masculinității, în care poți să-ți dovedești dârzenia de vânător rezistând câteva minute dezbrăcat într-o piscină gonflabilă decorată cu rățuște și umplută cu apă rece și gheață. De asemenea, în perioada pandemiei, același personaj făcea propagandă anti-vaccin și a confundat o antenă 5G cu un copac (mai apoi recunoscând că a vrut doar să alarmeze lumea pentru a avertiza asupra dezinformării). Deși vorbește într-un stil tradiționalist și creștin, Ionașcu ne învață că „să te împrumuți cu bani de la stat și să nu-i mai dai înapoi e cel mai bun lucru pe care-l poți face”.

Vlad Caraiman este un alt propovăduitor al „adevăratei” masculinități. Printre învățămintele lui se numără faptul că cel mai de preț lucru pe care o fată îl are este virginitatea. Atunci când o „înveți” pe fata ta tainele sexualității și fata respectivă doar cu tine rămâne te poți numi cu adevărat bărbat.

Printre figurile astea „manosferice” putem să o includem și pe Dana Budeanu. Surprinzător, deoarece este femeie. Totuși, ce diferență este între mesajul ei și cel al fraților Tate? Acum câțiva ani a fost amendată de CNA pentru instigare la violență, specific din partea bărbatului pentru femeie. De atunci, stilul nu s-a schimbat prea mult. Discursul ei poate fi redus la „Iată ceva ce te face confortabil. Dacă ești bărbat, n-ai voie”. Forța e principalul atu al unui bărbat, iar scopul femeii e să fie protejată. Dana Budeanu are totuși o nuanțare de bun augur: femeile trebuie, prin proprie inițiativă și fără control, să lase în urmă acești bărbați „slabi”. Bineînțeles, bărbații nu trebuie să se simtă presați de așteptările contradictorii între dominanță și protejare.

Ca și în cazul lui Tate și în aceste exemple se observă aceeași atitudine de satisfacție în fața maximizării puterii proprii. Bineînțeles, ca alternativă la a face lumea mai bună, pentru că (nu-i așa?) lumea e o junglă și în junglă ori ai toate bananele, ori mori. În general, se accentuează misoginismul „manosferei” cum e numită uneori( și pe bună dreptate), dar cred că se pierde din vedere faptul că, în viziunea celor menționați, și manosfera are puternicii ei. Nu e ca și cum acești domni propun egalitate între bărbați ci, odată ce femeile au fost subjugate, există bărbați alpha, beta, bogați, săraci, cuceritori și pierzători. Iar tu trebuie să fii puternic, cuceritor și să ai cât mai mulți bani. Femeile? Ele de la natură sunt obediente, așa că trebuie să fie monogame și la locul lor.

Poate că atunci când am menționat virtuțile lui Tate, acestea au sunat bine pentru mulți băieți nesiguri de locul lor în viață. Dar asumarea acestor valori nu trebuie făcută în niciun caz după modelul Tate, Ionașcu sau Caraiman. Până la urmă, ce garanție ai că odată ce femeile, persoanele gay, progresiștii și Matrix-ul nu mai sunt o problemă, nu vor urma alții pe listă? Și probabil cea mai importantă întrebare: garantează adoptarea masculinității ”pure” ca valoare supremă împlinirea personală, găsirea locului în viață? Ce se vede e doar controversă, viciu, victimizare și vanitate.

Aș vrea să mai adaug ceva. În 2021, Tate a publicat pe Twitter o serie de povestioare care aveau în centrul lor relația dintre un elev și un anume Maestru Po. Aceștia se antrenau la un templu, iar maestrul Po își învăța elevul despre masculinitate. Lecțiile sunt surprinzător de sănătoase, acceptând vulnerabilitatea și prezentând o cu totul altă viziune. Mai târziu Andrew a recunoscut că Po era de fapt tatăl său decedat. Pare că acest lucru contrazice superficialitatea de care l-am acuzat, dar, de fapt, nu o face. Câteva povestioare nu echilibrează o serie întreagă de abuzuri. Există însă o lecție importantă aici: în fiecare dintre noi există nuanțe, există premise pentru a porni pe drumuri diverse, iar cei care au ales drumul indicat și parcurs de ”modelele” Tate o fac, în general, ghidați de promisiunea unei vieți mai bune; asta nu înseamnă că nu se pot opri sau întoarce oricând din acest parcurs. Dar acești oameni au capacitatea de a realiza falsele promisiuni și tentațiile ieftine ale „manosferei”. Și acolo putem găsi cheia.

Până la urmă, Tate nu va fi înfrânt de închisoare, atacuri pe internet sau acuzații de misoginism. Va fi înfrânt când propria lui ideologie va fi dovedită ca fiind greșită.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp