„Iertați-mă că vă deranjez, aș dori să mă sinucid” – Efectele secundare ale pandemiei în Japonia

Foto: Behrouz Mehri/ AFP/ Profimedia

Twitter killer

Când polițiștii au intrat în apartamentul lui Takahiro Shiraishi din orașul Zama, prefectura Kanagawa, în octombrie 2017, s-au trezit direct într-o poveste de Ryu Murakami. Au găsit nouă capete, brațe, picioare și alte resturi umane, îndesate prin lăzi și cutii frigorifice.

Takahiro Shiraishi, 30 de ani, cam cu asta se ocupase din august. Era mica lui afacere, închisă prematur din cauză că neglijase partea de logistică și nu gândise toți pașii, mai exact ultimul, cum te descotorosești de cadavre. Poate că sună cinic, dar pentru criminal asta era: opt din cele nouă victime erau cliente pentru care el prestase serviciul cerut. 

Le abordase pe Twitter, unde postaseră gânduri suicidare și după câteva schimburi de mesaje în care le promitea că le poate ajuta să moară sau că se vor sinucide împreună, acestea acceptau să vină la el acasă. Din august și până în octombrie, Shiraishi ucide prin strangulare opt femei, cu vârste cuprinse între 15 și 26 de ani și un bărbat - partenerul uneia dintre ele care a ajuns în apartament căutându-și prietena dispărută. Nu se precizează dacă percepe vreun tarif, știm doar că toate victimele au fost deposedate de bunuri și bani.

Trei ani mai târziu, în decembrie 2020, Takahiro Shiraishi e condamnat la moarte, ca o ironie, tot prin spânzurare, aceasta fiind practica standard pentru pedeapsa capitală în Japonia. ”Criminalul Twitter”, cum e poreclit, pledează vinovat, declarând că nu va face recurs. Acest ultim gest ni-l înfățișează ca pe singurul personaj aparent logic în tabloul procesului, acuzarea și apărarea ducând pe alocuri bătălia în zona absurdului pur, după cum urmează:

- avocații încearcă să-i găsească circumstanțe atenuante în faptul că victimele își doreau să moară, ceea ce nu-l face pe Shiraishi decât un prestator de servicii și încă unul onest, care se ține de ce promite: până și nickname-ul lui de Twitter era 首吊り士 (Kubizurishi) - Strangulatorul/ Sugrumătorul;

- procurorii răspund că e drept, victimele și-au exprimat dorința de a muri, atât în postări, cât și în mesaje, dar nu și pe aceea de a fi omorâte, ceea ce iarăși e lipsit de sens, indivizii sănătoși clinic nu trec pur și simplu pragul Marii treceri fără o intervenție din exterior, nu e ca și cum intenția de a muri e necesară și suficientă, te întinzi pe jos și gata. În sprijinul afirmației stau declarațiile criminalului însuși potrivit cărora victimele au opus rezistență în momentul strangulării;

- sunt doar reflexe condiționate, a replicat apărarea, referindu-se la rezistența victimelor.

Ceva mai târziu, Shiraishi își contrazice propriii avocați și declară că și-a ucis victimele fără consimțământul lor.

”Îmi pare foarte rău că am luat vieți cu atâta ușurință”, spune el și își cere iertare de la rudele câtorva dintre victimele cu care petrecuse ceva mai mult timp înainte să le omoare.

Shiraishi mai mărturisește că înainte de a comite crimele, le-a violat pe toate cele opt femei.

”... cu atâta ușurință”.

Oare ce a vrut să spună? Pare el însuși surprins, dar de ce? De fragilitatea ființei umane? De ușurința cu care el însuși devenise una cu propria cădere?

Ceva mai târziu, Shiraishi își contrazice propriii avocați și declară că și-a ucis victimele fără consimțământul lor.

”Îmi pare foarte rău că am luat vieți cu atâta ușurință”, spune el și își cere iertare de la rudele câtorva dintre victimele cu care petrecuse ceva mai mult timp înainte să le omoare.

Shiraishi mai mărturisește că înainte de a comite crimele, le-a violat pe toate cele opt femei.

”... cu atâta ușurință”.

Oare ce a vrut să spună? Pare el însuși surprins, dar de ce? De fragilitatea ființei umane? De ușurința cu care el însuși devenise una cu propria cădere?

Antisocial Social Club

Și dacă Facebook și Instagram sunt rame aurite pentru instantanee rupte din vieți perfecte, gâlgâind de fericire, Twitter rămâne pădurea Aokigahara a rețelelor sociale.

În aceste ape tulburi se scufundase Shiraishi, ca un căutător de perle negre, după hashtag-uri gen 自殺 (jisatsu) – sinucidere sau 病み (yami) - suferință/ durere. Le scrisese în privat femeilor care le postaseră, cu blândețea unui lup răbdător. Avea, se pare, experiență de ”scout” – angajat al agențiilor care racolează fete pentru industria sexului, unde învățase să facă o bună primă impresie și să câștige încrederea de la primele replici. Loverboy-ul morții avea un nas fin pentru femeile vulnerabile.

”Vreau să mor, dar îmi e frică s-o fac singură. Dacă e cineva care ar vrea să murim împreună, vă rog pm”, scria una din victimele sale, de 23 de ani.

Una dintre femeile care îl cunoscuse pe Shiraishi l-a descris drept ”atât de amabil încât mi se făcea frică” și ”tăcut și politicos”.

Cazul ”Twitter killer” are un impact atât de mare, încât duce în 2017 la modificarea regulilor Twitter, care nu mai permite utilizatorilor promovarea sau încurajarea sinuciderii sau autovătămării. Și tot atunci, guvernul japonez anunță că își va înăspri politica față de așa numitele Suicide websites, site-urile de sinucigași, un fel de Antisocial Social Clubs, unde cei cu tendințe suicidare se pot întâlni, fie și virtual, să discute despre moarte, despre feluri mai rapide, mai ieftine, mai puțin dureroase de a muri sau pur și simplu, să fie în compania altora ca ei.

E o soluție închiderea site-urilor și cenzurarea posturilor pe Twitter, sau e doar un pumn în gură în condițiile în care vocea care striga după ajutor era și așa plăpândă? Rezolvi problema reducând la tăcere vocea care spune că există problema?

Cruciada copiilor și a femeilor

În 2017, Japonia avea o rată de sinucidere de 14.9 la 100.000 de locuitori. În 2019, anul premergător pandemiei, urcă la 16. 2020 aduce odată cu pandemia, lock-down, pierderi de joburi, afaceri închise, școli închise, violență domestică.

Din februarie până în octombrie, 651 de afaceri au dat faliment (142 doar în Tokyo), în domenii în care personalul era preponderent feminin: horeca, servicii și retail. În această perioadă se estimează că au rămas fără un loc de muncă peste 2.000.000 de angajați.

Guvernul japonez a eșuat, ca multe altele, în a găsi echilibrul dintre gestiona criza Covid-19 fără a afecta economia. Rezultatul? Într-o țară a bărbaților, pandemia a lovit cel mai tare în femei și copii. Potrivit unui studiu al ministerului japonez al sănătății, rata de sinucidere la minori a crescut cu 49% în al doilea val, perioada în care la nivel național școlile au fost închise.

Privați de viața socială, fiind expuși mai mult unei vieți de familie stresante și aflați sub teama constantă că vor rămâne în urmă cu lecțiile și temele, 75% dintre elevii au manifestat semne de stres, potrivit lui Naho Morisaki, de la Centrul Național pentru Sănătatea și Dezvoltarea Copiilor. E greu de anticipat care vor fi pe termen lung efectele pandemiei asupra psihicului lor.

Japonia este singura țară din G7 unde sinuciderea este principala cauză a morții pentru categoria de vârstă 15 – 39 ani.

Pandemia a afectat deopotrivă și mamele singure, și femeile căsătorite care lucrau, și casnicele. Mamele singure sunt un subiect atât de delicat în Japonia încât merită doar ele o abordare separată. Deocamdată, mă voi opri aici doar la a puncta cum le-a afectat pandemia: foarte multe dintre ele s-au trezit fără job, deci în imposibilitatea de a-și crește copiii. În aprilie 2020, după aproape două luni de școli închise, foarte multe mame care sunau la platforma pentru sănătate mintală și prim ajutor emoțional Anata no ibasho (Un loc pentru tine) spuneau că nu mai fac față creșterii copiilor, iar unele dintre ele mărturiseau că se gândeau că o posibilă soluție ar fi să-i ucidă.

Femeile căsătorite care lucrau, dar și casnicele, au fost expuse în perioada în care școlile au fost închise și soții lucrau de acasă (sau își pierduseră jobul și trebuiau susținuți financiar) la un efort și stres suplimentar, iar în familiile nefuncționale, mai degrabă bombe cu ceas decât ”celule de bază ale societății”, la mai multe abuzuri. O ecuație simplă: mai mult timp petrecut împreună cu soți abuzivi și/sau copii chinuiți de anxietăți pe care nu le pot înțelege și nici exprima a însemnat mai multă tensiune și violență domestică.

În octombrie, rata sinuciderilor la femei a crescut cu 83% față de aceeași lună a anului precedent, comparativ cu creșterea de 22% a sinuciderilor la bărbați în aceeași perioadă. 500 de femei se sinucid, în medie, pe lună.

Din 651 de cazuri în luna august, conform National Police Agency, 485 au cauze cunoscute. Dintre acestea, 380 sunt din cauza depresiei și alte probleme de sănătate, 84 au cauze domestice și 29 din cauza sărăciei.

Rușinea de a cere ajutor

Platforma pentru sănătate mintală și prim ajutor emoțional Anata no ibasho (Un loc pentru tine) primește în medie 200 de apeluri pe zi, cele mai multe între 10 seara și 4 dimineața, majoritatea inițiate de femei. Și majoritatea discuțiilor încep așa: ”Știu că e urât să cer ajutor, dar mă puteți asculta?”

Fondatorul Anata no ibasho, Koki Ozora, are 21 de ani și este student. Și el este un căutător de cuvinte cheie, în mod evident, cu o intenție total opusă celei cu care o făcea Shiraishi pe Twitter. Pentru că uneori e mai simplu să îți spui problemele în scris (mai ales generațiile mai tinere), hotline-ul Anata no ibasho primește pe lângă apeluri telefonice și mesaje scrise. Alături de cei 600 de voluntari (unii dintre ei trăind în afara Japoniei), Koki Ozora prioritizează mesajele primite în funcție de cuvintele cheie și răspund mai rapid (la peste jumătate din totalul de mesaje, nu mai mult de cinci minute) celor care conțin ”sinucidere” sau referiri la abuz sexual. Voluntarii petrec în medie cam 40 de minute cu fiecare apel, sau mesaj, ceea ce face ca numărul lor să fie insuficient.

Despre felul în care sunt privite afecțiunile psihice în Japonia am mai scris aici. Ca să înțelegeți mai bine de unde vine rușinea de a cere ajutor, reiau aici doar niște cifre culese dintr-un studiu din 2013, intitulat „Review of mental-health-related stigma in Japan"

• 5% dintre japonezi cred că oamenii cu afecțiuni psihice pot reveni la o viață normală
• 61% dintre cei intervievați nu ar angaja pe cineva care suferă de o afecțiune psihică
• doar 20% dintre profesioniștii din domeniul psihologiei consideră că persoanele cu probleme psihice pot trăi în comunitate fără să fie internați într-o instituție de profil
• 77% dintre profesioniștii din domeniul sănătății mintale sunt de părere că e periculos ca o persoană cu afecțiuni psihice să locuiască singură
• un procent de aproape 75% dintre japonezi sunt cu totul de acord cu faptul că e normal ca unei persoane care a suferit de o problemă psihică să nu i se închirieze o cameră sau un apartament.

Iarna vrajbei noastre

Japonia mai are de trecut o lună de iarnă, cu aer uscat și rece, condiții propice virusurilor. În Tokyo și alte zece prefecturi e încă declarată stare de urgență, care nu știm nici dacă, nici cât se va mai prelungi. Guvernul Suga merge deja pe sârmă balansând două realități: 1. un lock-down sugrumă economia (cu efectele secundare despre care am vorbit), 2. lipsa oricăror restricții și circulația liberă crește numărul celor infectați ceea ce duce la colapsarea sistemului sanitar.

Despre vaccin s-a vehiculat ideea că Japonia întârzia în mod deliberat inocularea populației, pentru a urmări cum evoluează situația în celelalte țări care au demarat deja campania de vaccinare. E parțial adevărat. A existat o reticență a ministrului sănătății, legată de o experiență mai veche cu vaccinul împotriva oreionului, rujeolei și rubeolei, în perioada 1989 – 1993, când aproximativ 1800 de persoane au suferit probleme de sănătate, cărora guvernul a fost obligat de instanță să plătească daune victimelor.

Ministrul Suga ”l-a sărit” pe ministrul sănătății, preluând personal negocierile cu Pfizer și delegându-l pe Kono Taro, ministrul pentru administraţie şi reglementarea reformelor să coordoneze procesul vaccinării. Se preconizează că în luna februarie se va vaccina personalul medical, în martie persoanele în vârstă și restul populației începând cu aprilie-mai, guvernul intenționând să asigure doze pentru întreaga populație în prima jumătate a lui 2021.

Când vorbim despre întârzierea Japoniei față de România sau Israel, e bine să luăm în calcul și ce prespune pregătirea unei campanii de vaccinare într-o țară cu 126 de milioane de locuitori, față de 19 milioane, respectiv 9.

Jocurile Olimpice (deja amânate) sunt un subiect despre care se vorbește din ce în ce mai puțin și personal cred că e mai bine așa, câtă vreme sfârșitul pandemiei e încă departe. Când lucrurile se vor fi liniștit, înainte de "Mai repede, mai sus, mai puternic", poate ar fi nevoie să ne uităm puțin înăuntrul nostru, mai încet, mai adânc, mai înțelept.

Factfulness

E foarte posibil ca tot ce am scris să pară multora doar o înșiruire de date și de cifre. E o abordare pe care mi-o asum și cred cu tărie că de asta e nevoie când lucrurile o iau razna: să te ancorezi în concretul pe care nu ți-l pot oferi decât datele și cifrele din surse oficiale, interpretate corect și fără a face abstracție de context. Altfel riști să derapezi pe povești fantasmagorice și alunecoase, cu iz de conspirație, spectaculoase și inocente dacă ar fi un film la cinema, dar fatale în realitate prin valoarea de adevăr egală cu zero. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp