Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Zilele trecute, fiica mea m-a rugat să o ajut la fizică. Am început să îi vorbesc despre Newton „altfel”

Fetiță la tablă

Foto: Guliver Getty Images

Suntem stresați. E un truism deja. Ne-am obișnuit cu stresul ca peștele cu apa – nici nu-i mai dăm atenție. Și totuși lucrurile nu stau chiar așa. O afirmație mai aproape de adevăr este „ne stresăm”. Nu suntem victime inocente ale stresului, ci avem partea noastră de vină. Iar una din sursele majore de disconfort este reflexul de a judeca – noi pe alții, noi pe noi înșine – și de a ne lăsa influențați de felul în care ne judecă ceilalți.

Vine zilele trecute fiică-mea cea mare, elevă în clasa a VI-a, și mă roagă să o ajut să improvizeze un dinamometru, ca temă primită la fizică. Profit de fericita ocazie că nu e cu ochii în vreun ecran și inițiez una dintre rarele noastre conversații pe teme școlare. Zic „rare” în comparație cu ce mai aud și eu că fac alți părinți, preocupați zilnic de evoluția școlară a odraslelor. Nu mă implic mai des fiindcă nu e cazul – ea fiind prima la învățătură, cu media 10 pe linie, fără ca noi, părinții, să fi fost vreodată nevoiți să intervenim. Revenind la dinamometru, o întreb ce le-a predat la fizică, cum se măsoară forța și, din vorbă în vorbă, ajungem și la Newton. Sir Isaac Newton, unul din titanii științei.

Ca de fiecare dată când vine vorba de școală, am porniri iconoclaste și nu mă pot abține să nu îi povestesc „copilului meu bun” aspecte „picante” legate de Newton-omul, nu icoana. Despre anii lui rebeli de „copil rău”, despre preocupările lui intense de mai târziu legate de ocultism și studiul Bibliei, despre căderile nervoase care-l țintuiau la pat săptămâni și chiar luni în șir, despre natura lui extrem de suspicioasă și uneori cu accente paranoice. Nu omit nici episodul cu mărul, subliniind faptul că atunci când i-a venit ideea legii gravitației, Newton nu stătea concentrat la birou cu pana în mână lucrând, ci se afla într-o stare contemplativă, într-o livadă, alături de prietenul său (i-auzi, patroane!). Nu-i vorbă, meritele lui Newton au fost recunoscute academic și în timp util dar, privit prin ochii unui contemporan neavizat, marele om era departe de a fi un „băiat bun”. Pariez că azi nu l-am vedea cu ochi prea buni, nici în rolul de angajat și nici cel de prieten. Mă îndoiesc că ar putea fi considerat un „team player” sau „tip de gașcă”.

OK, nu suntem toți Newton, dar... ce apreciem la ceilalți? Lista calităților e nesfârșită și, din experiența personală, aș zice că în fruntea ei stau altruismul și productivitatea. Nimic deosebit până când nu ne punem întrebarea: ce au în comun aceste calități? Care sunt cele mai importante? 

Atunci observăm un paradox, și anume că îi prețuim pe ceilalți în funcție de cât putem beneficia noi sau societatea de pe urma lor, chiar în dauna posesorilor respectivelor calități. Cu alte cuvinte, egoismul ne face să prețuim mai mult un individ altruist sau productiv față de un individ cultivat. Lăudăm hărnicia atunci când ne aduce nouă beneficii, nu neapărat celui harnic. Oamenii care investesc în propria dezvoltare personală, de exemplu se cultivă prin literatură, nu sunt în topul preferințelor noastre. Nici nu e de mirare atunci când există un întreg sistem de educație care cultivă prin repetiție zilnică dogmele „dezinteresării”, al sacrificiului personal în favoarea grupului.

Același egoism generează un nou paradox: dezinteresarea pe care o apreciem la ceilalți devine un defect atunci când e vorba de noi. Altruismul se transformă în „sunt prost de bun”. Iar productivitatea... În fond, de ce ar și-ar dori cineva să devină mai productiv? Doar ca să primească mai mult de muncă? În urmă cu mii de ani, sclavii egipteni construiau piramidele cu spinarea. Astăzi, muncitorii în construcții au tot felul de utilaje sofisticate, dar mie nu mi s-a părut că ar munci mai puțin sau mai ușor. De pe urma creșterii productivității profită patronii care au investit în tehnologie, nu lucrătorii.

Din tot acest talmeș-balmeș de contradicții nu poți să construiești o morală coerentă, ci doar să te alegi cu disonanțe cognitive. Pe de altă parte nu e o situație de ieri-alaltăieri, ci probabil că a apărut odată cu omul. Cum o abordează religiile? Creștinismul și buddhismul par să conveargă spre aceeași idee: renunță la a-i judeca în vreun fel, pozitiv sau negativ, pe ceilalți. 

Adoptă o atitudine necritică, iar ca seninătatea să nu ți se transforme în indiferență, dubleaz-o cu compasiune. Viața e asemenea unei fotografii pe care trebuie sa o înțelegi, nu să o retușezi cu orice preț. Dacă insiști să îndepărtezi zonele întunecate, vei obține o imagine fără contrast, plictisitoare, dacă nu chiar neinteligibilă.

Ușor de zis, mai greu de făcut. Întotdeauna a fost greu, dar azi parcă e mai greu ca oricând, într-o societate de consum în care comparația a devenit un act reflex. Social media ne prezintă lumea decupată conform preferințelor și comportamentului nostru, închizându-ne într-un joc de oglinzi paralele, în care ceea ce percepem noi ca fiind „realitate” nu e altceva decât propria reflecție întoarsă la infinit și transformată într-o iluzorie obiectivitate. Și ce convenabilă „realitate”! Ca niște harnici dumnezei digitali ne zămislim micuța lume virtuală după chipul și asemănarea noastră, în care proiectăm apostolic propria evanghelie. În care mântuim și anatemizăm cu emoticoane, în care suntem atotputernici cu „like” și atotbuni cu „share”. Condamnăm viței de aur și decretăm fel de fel de decaloguri către membrii tribului virtual de „followers” de parcă n-am ști că și ei sunt demiurgii propriilor lumi virtuale.

Așa că vă propun o ieșire din bula digitală, o întoarcere într-un trecut fără rețele sociale, într-o epocă în care oamenii căutau, ca și acum, rețeta fericirii. Sigur că n-au găsit-o, altfel am fi știut-o deja. Dar poate că unii dintre antici au fost mai aproape de echilibru decât suntem noi astăzi. Dacă am început cu Newton și mărul său, m-am gândit să închei cu o pildă Zen despre un copac, o istorioară ce ne îndeamnă să ne reevaluăm modul în care apreciem „calitățile” și „defectele”, atât ale noastre cât și ale celor din jur.

Odată, demult, niște călători au dat peste un copac nemaivăzut, imens, vechi de când lumea. S-au apropiat de el și plini de curiozitate s-au apucat să-l studieze. Rădăcinile erau groase și întortocheate. Trunchiul, plin de noduri și scorburi. Crengile, strâmbe. Frunzele, amare. Fructele, mici și fără nici un gust. Într-un cuvânt, copacul n-avea nici o calitate, nici un merit. Călătorii au observat uimiți „inutilitatea” lui și au plecat mai departe. Iar copacul a mai trăit încă o mie de ani netulburat, până când a murit. Nu tăiat de oameni, ci de bătrânețe...

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Anon check icon
    "Lăudăm hărnicia atunci când ne aduce nouă beneficii, nu neapărat celui harnic." - oho, abia acu' v-ati prins? :D
    Da, si pe Newton il laudam pana la urma din acelasi motiv: munca lui ne e de folos noua astazi.

    "Nici nu e de mirare atunci când există un întreg sistem de educație care cultivă prin repetiție zilnică dogmele „dezinteresării”, al sacrificiului personal în favoarea grupului."- serios? Mie mi se parea mai degraba competitional decat cu sacrificii in favoarea grupului, dar OK.

    "Astăzi, muncitorii în construcții au tot felul de utilaje sofisticate, dar mie nu mi s-a părut că ar munci mai puțin sau mai ușor. De pe urma creșterii productivității profită patronii care au investit în tehnologie, nu lucrătorii." - muncesc mult mai putin si mai usor. Au un numar stabilit de ore de munca pe zi, plata, hrana, apa, facilitati etc. Sclavii de pe vremuri mureau de efort, sete, inanitie si diverse boli. Nu se compara. Si da, de pe urma productivitatii profita si lucratorii: daca productivitatea e ridicata atunci costul produsului scade si lucratorii si-l pot permite.

    "Creștinismul și buddhismul par să conveargă spre aceeași idee: renunță la a-i judeca în vreun fel, pozitiv sau negativ, pe ceilalți. " - HAHA! "Renunta la a-i judeca pe altii" in crestinism? Serios?? Ati citit Leviticul?

    Frumoasa pilda cu pomul. Da, in viata poti sa fii ca pomul ala si sa fii lasat in pace, sa le dai in colo de altruism si productivitate pentru ca oricum ceilalti apreciaza calitatile astea pentru ca le sunt lor utile in primul rand. Conditia e sa poti sa te descurci de unul singur, sa-ti vezi de propria supravietuire la fel ca pomul din poveste fara sa depinzi de altii. Altfel totul merge la schimb: esti productiv si altruist si ii lasi pe altii sa profite de asta, dar profiti si tu la randul tau de productivitatea si altruismul lor.
    • Like 0
    • @ Anon
      Nu stiam ca Leviticul ar fi opera crestinilor.
      • Like 0
    • @ Ventidius
      Anon check icon
      E parte din biblie.
      • Like 0
    • @ Anon
      Partea esentiala, care da specificul, e partea a doua. Prima parte e reinterpretata de noul testament. Nu degeaba se cheama crestinism.
      • Like 0
    • @ Ventidius
      Anon check icon
      Si totusi vechiul testament face si el parte din biblie si implicit si din crestinism.
      • Like 0
  • Piramidele egiptene nu au fost construite de sclavi cu spinarea... au fost construite cu capul de meșteri foarte buni.
    • Like 0


Îți recomandăm

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult