Foto: Wojciech/ AFP / Profimedia
Pe frontul din Ucraina situația este complicată. Luptele sunt destul de intense: stradă cu stradă, casă cu casă, după cum declară într-un interviu pentru Republica Martin Kuz, corespondent de război și autor al unui buletin informativ săptămânal privind realitățile frontului. Martin relatează de doi ani din Ucraina despre războiul de agresiune pe scară largă început de Vladimir Putin și spune că situația de pe linia frontului este acum dificilă, pentru că armata ucraineană s-a confruntat în ultimele luni cu oboseala trupelor, moralul din ce în ce mai scăzut și lipsa munițiilor pentru a rezista în fața atacurilor rusești. Mai mult, jurnalistul american ține să precizeze că „în acest moment, armata rusă păstrează un mare avantaj în ceea ce privește trupele și munițiile, iar comandanții săi nu par îngrijorați de pierderea de personal”.
- Care sunt armele de care dispun în prezent ucrainenii în lupta cu armata rusă?
în principal, sistemele de apărare antiaeriană Patriot și sistemele de rachete HIMARS. Dar există diverse alte sisteme de artilerie occidentale și ucrainene, inclusiv obuziere, și o serie de drone de atac și de apărare.
- Cum arată, mai exact, ajutorul care vine acum în Ucraina din partea SUA?
Lista este lungă și variată. Ea include rachete cu rază lungă de acțiune, rachete de artilerie, drone, muniție pentru arme de calibru mic, sisteme radar și vehicule blindate. În ultimele luni, cu rezervele de muniție ale Ucrainei în scădere, rușii au avut un avantaj de 7 la 1 sau chiar 8 la 1 în materie de artilerie. Acum, asistența militară din partea SUA va contribui la reducerea acestui decalaj și va oferi trupelor ucrainene o șansă mai bună de a menține liniile de apărare.
- Este acest ajutor militar american aprobat de Biden și de Congresul SUA suficient pentru ca ucrainenii să întoarcă situația de pe câmpul de luptă în favoarea lor?
Este încă prea devreme ca să știm acest lucru. Rușii au obținut mici câștiguri în ultimele șase luni, pe măsură ce trupele ucrainene au rămas fără muniție. Ajutorul militar din partea SUA va avea nevoie de timp pentru a ajunge complet pe linia frontului. Odată ce se va întâmpla acest lucru, vom vedea dacă ucrainenii pot recupera o parte din teritoriul ocupat de ruși. Această nouă infuzie de arme și muniție ar trebui să le permită, cel puțin, să își apere pozițiile existente în prima linie.
- Care este în acest moment realitatea în prima linie a frontului?
Luptele sunt destul de intense - stradă cu stradă, casă cu casă. Case, clădiri de apartamente, școli, biserici - atât de multe au fost transformate în ruine. Dronele îngreunează operațiunile, deoarece permit ambelor părți să vadă ce face cealaltă parte. În acest moment, armata rusă păstrează un mare avantaj în ceea ce privește trupele și munițiile, iar comandanții săi nu par îngrijorați de pierderea de personal. Așa că trimit val după val de soldați spre pozițiile ucrainene și, deși ucrainenii sunt luptătorii mai capabili, armata lor este mai mică. Astfel, așa cum am văzut la Avdiivka la începutul acestui an - un oraș din sud-estul Ucrainei pe care rușii l-au capturat după luni de lupte grele - dezavantajul în materie de oameni face ca armata ucraineană să aibă dificultăți în a împiedica inamicul să revendice mai mult teritoriu. În acest moment, forțele ucrainene de apărare duc un război defensiv.
- Care sunt principalele zone în care rușii ar putea străpunge apărarea ucraineană odată ce își vor lansa mult așteptata ofensivă de vară?
Pe baza a ceea ce vedem în acest moment, zonele aflate imediat la vest de Avdiivka, în sud-estul Ucrainei, par vulnerabile, deoarece forțele rusești încearcă să avanseze înainte ca ajutorul militar american să ajungă în Ucraina. În ultimele săptămâni, rușii au bombardat puternic Harkov - al doilea oraș ca mărime din Ucraina, care se află în estul țării - și s-a speculat că ar putea face o nouă încercare de a pune mâna pe el sau pe orașul Kupiansk din apropiere.
Legat de armata ucraineană, care sunt nevoile sale? Ce probleme au soldații?
Armata ucraineană s-a confruntat în ultimele luni cu oboseala trupelor, moralul din ce în ce mai scăzut și lipsa munițiilor. Odată cu asistența militară americană se va pune la dispoziție noi stocuri de muniție, iar acest lucru va ridica moralul trupelor. Dar există o înțelegere clară pentru ucraineni conform căreia rușii nu se vor opri din luptă. Acesta este motivul pentru care comandanții militari și politicienii ucraineni, inclusiv președintele Volodimir Zelenski, subliniază faptul că țara va avea nevoie de ajutor continuu din partea Occidentului și după 2024 pentru a respinge forțele rusești.
- Care este vârsta medie în cadrul armatei ucrainene?
În jur de 43 sau 44 de ani.
- În ce măsură ajutorul militar american ridică moralul trupelor ucrainene?
Ajutorul reprezintă un impuls semnificativ, deoarece rușii au avut un avantaj enorm în ceea ce privește muniția în ultimele șase luni. Ajutorul, care constă în rachete, proiectile de artilerie, drone și nu numai, oferă forțelor ucrainene o șansă mai bună de a împiedica inamicul să cucerească mai multe teritorii. Cu toate acestea, trupele ucrainene sunt epuizate, iar sfârșitul războiului nu se întrevede deloc. Așa că există o conștientizare destul de presantă a faptului că vor trebui să continue să lupte.
-Dincolo de linia frontului, cum se resimte războiul din Ucraina la mai bine de doi ani de la începerea lui?
În acest moment, atmosfera este sumbră, chiar și cu noile transporturi de arme și echipamente militare americane. Există o conștientizare tot mai mare a faptului că războiul ar putea dura mulți ani. Există, de asemenea, înțelegerea faptului că Occidentul - și SUA în special - ar putea să nu mai sprijine Ucraina după acest an.
- Cât crezi că va dura războiul?
Este o întrebare la care este greu de răspuns. Cred că vom asista la continuarea luptelor până anul viitor și, posibil, și după aceea. Nu cred că Ucraina vrea să renunțe la vreun teritoriu. Dar dacă Occidentul se retrage din susținerea Ucrainei, guvernul de la Kiev ar putea fi forțat să ajungă într-o poziție în care să simtă că trebuie să negocieze cu Rusia.
- Având în vedere experiența ta în zona de război, crezi că o victorie a lui Donald Trump în alegerile din SUA va reprezenta o victorie pentru Rusia?
O victorie a lui Trump în alegerile din noiembrie ar putea însemna sfârșitul sprijinului SUA pentru Ucraina și, după cum am văzut în ultimele șase luni, acest lucru va îngreuna sarcina trupelor ucrainene de a-i ține în frâu pe ruși. Dacă sprijinul SUA dispare, sper că națiunile din UE și alți membri ai NATO își vor spori sprijinul pentru guvernul de la Kiev. Dar realitatea este că SUA oferă cea mai mare parte din ajutorul militar total acordat de Occident către Ucraina, iar dacă acest ajutor dispare brusc, armata rusă va avea un avantaj pe câmpul de luptă.
- Are armata ucraineană șansa de a-i alunga pe ruși din toate teritoriile ocupate?
Cred că acest lucru va fi dificil fără mai mult ajutor militar din partea Occidentului - anul acesta și în anii următori - și fără ca Ucraina să mobilizeze mai mulți soldați tineri. După cum am spus mai devreme, vârsta medie a trupelor ucrainene este de aproximativ 43 sau 44 de ani. Războiul terestru este brutal și epuizant, așa că, pentru a avansa, armata ucraineană va avea nevoie de mai mulți soldați tineri dacă vrea să recupereze teritoriile ocupate de ruși.
- Ce mesaj le transmiți românilor care nu iau pacea în serios și aplaudă partidele politice care susțin războiul lui Putin în Ucraina?
Oare aceste persoane care îl susțin pe Putin vor aplauda și atunci când acesta va decide să invadeze România? Poate părea puțin probabil. Dar dacă va reuși să pună stăpânire pe Ucraina, nu aș fi surprins dacă va invada o altă țară. Și dacă se va dovedi că acea țară este România, sunt curios să văd cum vor reacționa acei simpatizanți ai lui Putin când Rusia le va distruge țara și le va ucide familiile. Să susții un dictator fascist este un joc periculos. Și oare românii care îl susțin pe Putin nu-și amintesc ce le-a făcut Stalin părinților și bunicilor lor după al Doilea Război Mondial?
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cert e ca exista un adevar dincolo de noi.
Vazandu-l pe Putin in biserica cu lumanarea in mana facandu-si cruci smerit, ma intreb cum e Doamne cu putinta? Unul care a luat viata a zeci de mii de oameni de-a lungul a 20 de ani. Unul care a omorat sute de copii in numele fascismului de care-i apara????!!!!!, cum nu se clatina biserica, nu trosneste pe la colturi?
Iese din biserica si striga: „va ucid pe toti. Am bomba si va omor intr-o clipa. Alaturi de prietenii mei nord coreeni, chinezi, iranieni, islamisti, africani, va omor. Eu am puterea si va starpesc, doar maica Rusie trebuie sa fie in toate, nenorocitilor.
Ce nu stie el e ca exista un sarpe mult mai veninos si mai perfid: China. China se foloseste de Rusia. Ii canta in struna, o indeamna la rele, o slabeste sistematic, o incurajeaza sa se ruineze. Incet si sigur, sub masca prieteniei intre popoare, China sapa la temelia tuturor. China e in voiaj la Paris. China zambeste si se iteste pe la colturile cladirilor la care nu te astepti. China ia masa la Casa Alba. China merge in vizita cu flori si o sticla de vin bun la Serbia, la Ungaria.
Din planul secund, nu foarte bagata in seama, China vegheaza. E bucuroasa ca si-a gasit bufonul perfect. Interfata care face măscari Occidentului. Sub aparentul sprijin prietenesc dat Rusiei, China vrea sa scape de aceasta. China are alte planuri „marete”. La momentul oportun China ii va da in cap Rusiei si va trece mai departe. Probabil ca Rusia post-Putin se va destrama. E acolo un ghem de minciuni prea mare si prea incalcit. China doar asteapta sa-i dea un branci pe scari.
Ce nu mai stie Putin? Ca e un muritor ca oricare altul. Ca istoria il va tine minte ca pe un dictator. Nu va fi laudat, nu va fi aclamat nici de rusi. Eltin era mereu baut, Putin e mereu beat. Eltin le-a dat libertate popoarelor din fosta URSS, Putin vrea sa le extermine. Putin uraste libertatea, uraste reusita tarilor Baltice din momentul in care s-au eliberat. Acolo unde a prins teren fertil, a facut totul sa bage zazanie, sa corupa, sa destrame, sa dezbine, sa sadeasca idei periculoase in minti manipulate, in minti pline de rautate, in minti proaste, in minti interesate, in minti corupte.
Putin e dominat de nebunia oricarui dictator: sa subjuge. Se plimba cu bombele pe la demonstratii. Le lustruieste, le da cu crema de ghete sa fie lucitoare in soare. Sa ne orbeasca. Putin uraste pe toata lumea. De ce? Nu dintr-un motiv anume, asa a fost crescut.
Intortocheate sunt caile Domnului si mare-i gradina Sa. Dumnezeu ne tot trage suturi in fund sa ne trezim, dar noua nu ne pasa. Suntem prea ocupati cu religia, razboiul, nebunia, prostia si ura. Si oricum, dormim adanc pentru ca am luat somnifere cu un coniac. Sa dormim bine, sa uitam de toate. Daca intr-o dimineata ne vom trezi cu Xi privindu-ne pe geam, asta e. Viata e complexa.
Omuleti verzi, etc
Ca armele oricum sunt occidentale.
Razboiul asta nu se va termina pana ce fiecare soldat rus va fi transformat in ingrasamant.
Pt ca sunt trimiși ca oile inainte si au creiere de oi oricum din moment ce acceptă.