Foto: Getty Images
Aspirația de a studia „afară” stârnește reacții puternice, atât pozitive (Sigur că da! E normal!), cât și negative (Nu vă abandonați familia! Nu vă uitați țara!). Cred că putem ieși mai bine din acest clește al aprobării și al condamnării fără drept de apel, dacă reflectăm nu la dorința însăși, ci la justificările care o susțin.
Încă din secolul al XIX-lea, studiile românilor în Europa vestică au fost una dintre forțele întăririi valorilor și vocabularelor comune țării noastre cu spațiul european. Cu atât mai importantă este acum construirea identităților europene împărtășite, în epoca UE. Relația dintre proiectul european și școlirea „afară” aduce, însă, două provocări. Pe de o parte, este important ca și școlile și universitățile românești să înceapă, mai intens, să atragă studenți de pe tot continentul. Nu putem obține o integrare europeană unidirecțională, doar prin fugă, fără sosire. Pe de altă parte, aș separa valorizarea proiectului european de degradarea, în imaginarul colectiv, a proiectului românesc. „Ca la noi, la nimeni”, ne gândim uneori cu auto-dispreț, dar poate capra vecinului nu este chiar atât de imaculată.
Cred că opțiunea pentru studii în Europa poate fi solid întemeiată pe valorile unității europene. Totuși, există alte două temeiuri care sunt iluzorii sau chiar înșelătoare. Pe de o parte, proliferează discursuri pe tema „în România nu se poate face nimic”. Acestea vin, uneori, chiar de la acei oameni care fac foarte mult în România, precum profesorii de liceu sau părinții care au reușit, în pofida multor provocări, să-și ghideze copiii înspre o carieră de succes. Astfel de reușite nu sunt văzute ca un semn bun, ci ca un bilet de ieșire dintr-o închisoare - în care suntem, însă, închiși mai ales de imaginarul nostru colectiv.
Prețul schimbărilor sociale masive petrecute, odată cu europenizarea intensă a României, după 1990, constă și în atenția autocritică devastatoare. Revoluția ne-a adus brusc în proximitatea unor repere civilizaționale spre care am sărit, arzând cât mai multe etape. Am învățat rapid să vedem bârna din ochiul nostru mult mai bine decât paiul din ochiul vecinului, dar și decât prăjinile cu care am realizat, colectiv, aceste salturi spectaculoase. Consolidarea unei democrații, cu bune și cu rele, a libertății de gândire și de expresie, a unei economii ce permite libera inițiativă și accesul la marile fluxuri globale ale informației, călătoriilor și capitalului ar fi părut fantezii de neatins în 1989. Astăzi ne obișnuim prea repede cu schimbările în bine, care par „normale”, și uităm să ne bucurăm de satisfacțiile muncii care le-a făcut posibile.
A doua justificare înșelătoare a studiilor în „afară” constă în invocarea ranking-urilor universitare. Voi menționa, fără să insist acum, faptul că aceste ranking-uri sunt produse de business care urmăresc o agendă comercială, pentru profit, cu efecte distorsionante semnificative în comunitatea academică. În analiza sa din cartea „Weapons of Math Destruction”, Cathy O’Neil explică legătura interesantă dintre obsesia pentru ranking-uri, căutarea profitului, scăderea importanței reale a studenților și creșterea exploatativă a costurilor educației universitare, mai ales în Statele Unite. Eu aș sublinia o considerație mai intuitivă. Aceste ranking-uri se bazează, în cea mai mare parte, pe performanța universităților în fluxurile globale de cercetare științifică. Performanțele de vârf în cercetare, inclusiv laureații premiului Nobel, sunt recompensate generos. Totuși, cercetarea este o muncă ce solicită foarte multe resurse financiare și de timp. Prin urmare, cred că nimeni nu va fi surprins să afle că profesorii universitari cei mai productivi în cercetare, cei care susțin rankingurile, nu sunt neapărat și cei mai buni mentori și îndrumători pentru studenții la licență sau masterat. Cum spune vorba românească, „nu ajunge timpul fizic” să trimiți și articole la Nature, să aloci și timp designului unor cursuri atractive și adaptate noilor generații, să petreci ore îndrumând lucrări de diplomă sau să organizezi școli de iarnă, vară și alte activități extracurriculare. Rankingurile măsoară mai ales intensitatea culturii de cercetare a unei universități și, prin urmare, sunt posibil relevante pentru studiile doctorale. Rankingurile spun însă foarte puțin sau chiar nimic despre experiențele viitoare și calitatea educației pentru studenții la licență sau la masterat.
Rankingurile omit încă o considerație, care ar trebui să fie mai vizibilă în deciziile de alegere a universității. Care sunt șansele cultivării unor prietenii de lungă durată? Care sunt șansele ancorării într-o comunitate profesională care să mai fie relevantă și peste zeci de ani? Universitățile europene vestice adesea adoptă modelul flexibilității și opțiunii individuale, încurajând studenții să-și personalizeze traiectoriile de studii, prin cursuri foarte variate. Această urmărire a abilităților punctuale este costisitoare pentru relațiile profunde. Studenții nu mai au colegi de grupă cu care să evolueze, într-o veritabilă aventură a maturizării, pe parcursul anilor de licență. Colegii sunt temporari, pentru un semestru sau două, pe parcursul unui curs. Apoi, drumurile se despart. Într-o societate tot mai individualizantă, în care tinerii sunt învățați că tot ce li se întâmplă este meritul și mai ales vina lor, sărăcirea în prietenii de lungă durată este o pierdere ce se cuvine remarcată. Universitățile românești au păstrat colectivele de studii stabile, grupele și seriile, care creează relații care adesea dăinuie peste ani. Șocul pandemiei COVID-19 și a școlii online, pentru studenți, a provenit, în România, și din pierderea temporară a acestei texturi a vieții comunitare – o pierdere de a cărei gravitate abia acum ne dăm seama.
Una peste alta, mulți viitori studenți pleacă din România și mai puțini vin încoace. Cred că este important să examinăm sursele sistemice ale fluxurilor asimetrice și să încercăm să le echilibrăm. Proiectul european este mai valoros atunci când merge în tandem cu proiectul românesc. Când la masă și noi, românii, și concetățenii noștri europeni vom servi melci, sarmale, paella și ștrudel, ne va preocupa mai puțin distincția „la noi” versus „afară”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.