Nu suntem o mare putere armată, totuși facem din parada militară de 1 Decembrie evenimentul central al Zilei Naționale. Știm cu câteva zile înainte că se fac „pregătirile”, că orașul va fi blocat, le cumpărăm stegulețe copiilor și le promitem că dacă vor fi cuminți îi ducem să vadă tancurile.
Ne aliniem alături de alte mii de concitadini să prindem un unghi bun, pe câte o bordură mai înaltă, pe câte un gard sau pur și simplu ne urcăm în copăceii crescuți la întâmplare pe terenul viran și plin de gunoaie de lângă clădirea Academiei Române, uite, tati, trec soldații, dragă, stai tu cu copiii, eu mă duc să iau niște fasolică la ceaun, ehei, cea mai bună fasole se mănâncă la armată, la vânători de munte, și pleci satisfăcut că ți-ai făcut datoria față de patrie, copii și soție.
Matei, uite mașinile, vrum-vrrrum!...îl face atent mama pe un Matei adormit, cocoțat pe umerii patriotici ai tatălui. Sunt sute, mii de copii aduși cu elan și simțământ național de părinții lor, să vadă și ei parada din fața Casei Poporului și să mai învețe și ceva istorie instant. Peneș Curcanul, tată, era un soldat viteaz la 1877, își scormonește un domn prin lecturile școlare din vremea când se făcea carte, nu ca acum. Ar fi vrut să zboare, dar rana din pulpă nu-l lăsa, continuă să-l dăscălească solemn pe micul pokemon care, ingratul, cere să se joace pe telefon. Un altul mai fără nivel istoric îl învață pe cel mic puțină istorie de peluze: „Rooo-mâ-ni-a!” și bate din palme.
Mi-aș dori să fim la fel de patrioți și pe 2 decembrie, când aburul cuvintelor mari și al cântecelor patriotice se va fi risipit.
Suntem părinți buni. În lipsă de alte oferte de petrecere a timpului liber, ne ducem copiii la paradă să-i distrăm și, dacă tot e gratis, să-i și educăm. Le facem poze cu poliția, cu plutonierul Căpșună și cu câinele Costel, eroii TV care ne-au învățat istoria și dragostea de țară. Le transmitem mândria de a fi român așa cum am apucat-o noi în școală și în familie, bătând cuvintele în ritm cazon, cum făceam la PTAP. Le servim o porție de istorie cu ciolan sau le dăm prăjituri la cofetărie, cum eram răsplătiți noi, pionierii merituoși, după defilarea de 23 august. Și-apoi mergem acasă, că mâine aveți școală și nu v-ați făcut temele, parcă văd că Moș Nicolae o să vă aducă o nuielușă.
În astfel de zile libere, mi-aș dori un Disneyland, unde să poți să-ți petreci un sfârșit de săptămână împreună cu copiii, fără teama că Pluto și Mickey sunt doctori făcuți la Academia SRI. Sau muzee deschise și prietenoase, ca în toate orașele lumii civilizate, în care copiii tăi pot să învețe știință, istorie și artă într-un mod interactiv și plăcut și în care pot descoperi singuri ce-i face deosebiți și buni români. Sau pur și simplu parcuri, în care să călcăm pe iarbă și unde noi, părinții din generația cu cheia de gât, să le arătăm mucoșilor noștri născuți cu smartphone-ul în mână că oricând și la orice oră Peneș Curcanul îl bate pe Lord Voldemort. Mi-aș dori o sărbătoare civilă, fără festivisme și fără mesaje oficiale transmise de aceiași politicieni pe care în înjurăm în tot restul anului. Mi-aș dori să fim la fel de patrioți și pe 2 decembrie, când aburul cuvintelor mari și al cântecelor patriotice se va fi risipit.
Dar până atunci, să mulțumim Armatei și statului român pentru această sărbătoare frumoasă și meteorologilor că ne-au adus zile cu temperaturi prietenoase în ultima zi a binemeritatei minivacanțe naționale. Căci dacă n-ar fi parada militară, Ziua Națională ar rămâne doar o mare crăpelniță, încă o zi cu roșu în calendarul gastronomic al românilor, la fel ca Paștele, Crăciunul și celelalte 13 zile libere legale din an.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.