Foto: Guliver Getty Images
În loc de EPILOG am să vă dau un exemplu de culme a tupeului. După primul episod, deși nu am dat nume, personajele din prima poveste m-au contactat să se plângă că nu am spus corect suma plătită spitalului privat. E drept, e posibil să fi greșit cu vreo 1000 de lei dintr-o sumă mult mai mare. Dar nu asta a fost problema de fapt! Pentru așa operație trebuiau să plătească ei.
Dar în ce mod jenant am fost contactat. Marele Profesor mi-a scris, după luni de zile de la operație, în ziua apariției articolului, să mă întrebe ce mai face tata și să-mi sugereze, aparent preocupat, că ar trebui să mai vină la control. Inițial nu i-am răspuns.
De unde să știe el că omul a murit între timp? Asta după ce a dezvoltat o tumoare externă (nu știu cum îi zice medical și nu știu dacă are vreo vină operația – recunosc că mi-am pus problema, în mod profan, dacă nu cumva, speriați de problemele cu anestezia, nu l-au mai curățat cum trebuie), chiar în locul în care fusese închis de echipa lui.
Apoi mi-a scris așa sec, ca să o interpretez cum vreau eu, poate mă și sperii, că nu i-a plăcut articolul. Nici mie ce a pățit tata. Oare suntem chit!? Nu, nu m-am speriat.
Și ca să vedeți cum se scarpină unii oameni când nu-i gâdilă, și Mâna a II a mi-a dat mai multe apeluri. Probabil să mă certe și ea. Ce aveam să ne spunem acum? Nimic. Așa mi-am amintit însă de ea mai bine. Mă sunase după operație, abia a doua zi, să mă întrebe dacă tata a băut alcool, fie înainte de operație, fie dacă bea de obicei, încercând să mă convingă că asta ar putea fi cauza faptului că nu a prins anestezia. Nu, tata nu mai bea alcool de mult timp. Și nici n-a fost vreun alcoolic. Dar oare, chiar și așa jignitoare, aceste întrebări nu trebuiau puse înainte de anestezie și operație? Știu că nu ea trebuia să pună întrebările, ci medicul anestezist, dar de ce încerca astfel să îl acopere? Toate astea sunt întrebări tardive azi.
N-am dovezi, dragi personaje dantești, din păcate știu că asta voiați să aflați. Nu mai fac presă de mult și nu am timp de o investigație de presă în adevăratul sens al cuvântului. Dar dacă insistați, mă reapuc de treabă. Și nici nu știu, așa cum se întâmplă cu miile de oameni în România, unde se oprește vina voastră și unde intepretarea mea profană?
Normal ar fi să se ocupe casta de voi, dar n-am mai auzit de vreo decizie răsunătoare a Colegiului Medicilor de vreo 15-20 de ani.
Nu am cu cine să confrunt faptele, procedurile, terminologiile medicale etc. În țara asta sunteți protejați din cauza dezordinii din sistem.
De aceea, nu v-am dat numele, dar vă recomand ca, de acum încolo, când lucrați, să știți că, oricând, cineva, ar putea să adune dovezi, pentru că, dacă mă uit în media, căruța aparținătorilor, a jurnaliștilor care mai au onoare să nu vă protejeze inutil, a pacienților mai informați s-a pornit.
Scopul real al serialului a fost crearea și în România a unui oricât de mic #METOO AL PACIENȚILOR ȘI APARȚINĂTORILOR (așa cum îmi sugera să îl denumesc o foarte bună jurnalistă și ea având o serie de materiale asemănătoare). Sau, în traducere liberă, un #ȘîEu Pacient/Aparținător. Asta vă va obliga să fiți oameni. Să fiți manageri buni și eficienți ai suferinței, nu zeii pompelor funebre. Vă va arăta oglinda, să vedeți și voi ce vedem noi de după birourile voastre, de pe holuri, sau de pe mesele de intervenție. Așa neștiutori cum suntem în ale medicinei.
Vorbiți frumos cu bolnavii și aparținătorii, arătați mai mult interes și responsabilitate față de pacienții voștri și după ce i-ați tăiat sau tratat. Și mai ales organizați-vă și autoeducați-vă mai bine. Și, da, apoi cereți bani de la noi. Mi-aș dori să aveți salarii uriașe, dar să ne simțim toți protejați și în siguranță.
Nu vă mai găsiți scuze că munciți prea mult, că n-aveți condiții, că așa e meseria asta, te „dezumanizează”. Dacă v-ați dezumanizat prea tare, plecați în peșteri, nu mai stați printre noi, muritorii. Cum naiba când plecați afară vă reumanizați?! Sau e vorba doar despre bani și condiții? Dacă e așa, nu mai depuneți și jurăminte hipocratice, mai bine lucrați în domeniul turistic, că sunt condiții.
În ceea ce mă privește și în ce privește familia pacientului despre care am relatat aici, lucruri devenite aproape banale pentru mii de pacienți și aparținători, nu putem decât să nu vă uităm și să vă dorim să vă ierte Dumnezeu!
În schimb, medicilor români, care fac performanță în acest sistem sinistru, și sunt mulți, dar izolați: Jos pălăria! Voi practic salvați vieți, asemeni unui aviator care aterizează în siguranță, la manșa unui avion vechi și stricat.
În ceea ce îi privește pe cei care încă nu au învățat, sau au uitat, să prețuiască oamenii și meseria pe care o fac, poate recitiți lista de mai jos și vedeți dacă, nu cumva, nu e chiar așa subiectivă pe cât vi s-ar părea, doar pentru că vă vizează:
1. În România, dacă ai bani să te tratezi, te jecmănesc, dacă nu ai, te umilesc.
2. Sistemul de sănătate românesc reușește performanța să genereze mai multă durere pacienților și aparținătorilor, decât bolile în sine, iar uneori chiar decât perspectiva morții. Totul din cauza unei crase lipse de cultură organizațională modernă, din perpetuarea unor metehne comuniste și din îngâmfarea nejustificată a unora din cei care sunt responsabili de viața oamenilor.
3. Sistemul medical are poate cel mai numeros personal auxiliar care își găsește ca scuză venitul mic pentru justificarea unei atitudini de vechil pe plantație, sau pentru lipsa de empatie cu pacienții ori aparținătorii.
4. Aparținătorii devin un fel de infirmiere de rang mic, chemați la nevoie și rejectați dacă muncesc și nu plătesc.
5. Lipsa de organizare pare a fi în favoarea celor care trăiesc din șpagă și care au nevoie de haos și de holuri pline pentru a cere acești bani în loc să pună la punct sistemul de programari, de exemplu.
6. În raport cu sistemul, instituțiile statului par, ba complice, ba neputincioase.
7. Spitalele nu tratează omul în ansamblul său: fiecare specializare îți repară câte o problemă și li se rupe de restul corpului sau de efectele reparației asupra restului organismului.
8. În România medicina e ca presa, dacă vrei să confirmi un diagnostic din trei surse, vei găsi tot atâtea păreri diferite și chiar antagonice. La fel și cu intepretarea analizelor. La final, cine mai știe care medic a avut dreptate?!
9. Grila de valori în medicină o știu doar ei, între ei, în stradă funcționează doar sistemul: „Nu știi un doctor bun?”. Dacă ai noroc să dai de un prieten ipohondru, care totuși nu se tratează pe Google, ci trăiește prin cabinete medicale, s-ar putea să ai mai multe șanse la viață, decât dacă te duci la medicul de familie.
10. Boala din perioada comunistă, „Ai pe cineva”, „Îți dau eu pe cineva”, strică orice program sănătos al unui cabinet/spital și e realizată în complicitate medic-pacient/aparținător.
11. Nu există o disciplină și o încredere între personalul medical și aparținători, deși în multe cazuri aparținătorii sunt cei care dețin informațiile cele mai utile despre pacienți. Ei sunt dosarul ambulant al pacientului, în condițiile în care bolnavul poate să nu fie la nivelul lui maxim de luciditate, sau de dispoziție pentru a oferi detalii.
12. Niciun medic nu poartă responsabilitatea a ceea ce se întâmplă cu tine după ce ai ieșit din spital, deși te tratează, chiar ambulator. Nimeni nu urmărește real evoluția ta. Nici măcar medicul de familie nu te poate urmări, pentru că are prea mulți bolnavi pe listă. Ideal ar fi să fii sunat de o asistentă, un îndrumător, să ți se spună, hai la cistoscopie, hai că mai ai de făcut nu știu ce analiză, hai că ai un tratament. Pentru că, mai ales oamenii bătrâni, ce să vedeți, mai uită, sau nu mai au putere. În acest caz, dacă n-ai rude sau prieteni, care să îți poarte de grijă, ești condamnat la moarte mai devreme.
13. În România, dacă nu ai relații sau noroc, nu sunt locuri nici ca să mori decent.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
In primul rand, referitor la tatal dvs, este posibil ca tumora sa fie diseminata daca a aparut pe traiectul inciziei si daca prezinta acelasi tip histologic. In mod normal se inveleste cu tifon si nu trebuie sa mai atinga nici un alt tesut deoarece riscul de diseminare e mare.
Referitor la "scuzele" doctorilor: nu sunt doar scuze, sunt niste probleme reale care impiedica o tratare corecta a pacientului. Si referitor la "dezumanizare", da este adevarat ca apare, mai corect ar fi numita o detasare emotionala de caz. Sunt si cazuri cand nu reusim sa facem asta si duce la "burn-out". Nu vreau sa intelegeti ca aceasta detasare este cauza unui tratament prost efectuat, aia este o alta problema. Doar ne ajuta sa nu suferim pt fiecare pacient dar asta este doar pe plan emotional. Profesional orice dr trebuie sa incerce sa faca tot ce este recomandat pt fiecare pacient indiferent de implicarea emotionala.
Atitudinea lor este intr-adevar gresita si aroganta domina mai ales in centrele universitare.
Organizarea sistemului este f proasta dar este gresit sa acuzam fiecare doctor in parte. In occident exista posturi in administratia spitalelor si organizatii regionale care se ocupa fix cu asta: parcursul pacientului in sistemul medical. In Romania nu exista asa ceva.
Niciunde în occident nu suna medicul de familie pacientul sa ii spuna ca are o programare undeva chair daca este batran. Unele spitale au aplicatii care iti dau automat un "reminder" sau, in cazul batranilor care nu mai sunt autonomi,
azile cu medic care se ocupa de toate astea ori asistente care vin acasa sa administreze tratamentul sau echipe mobile de doctori si asistente care numai cu asta se ocupa.
In România nu exista nimic din toate astea si nu este corect sa ne asteptam ca un nr si asa insuficient de dr sa faca treaba care in alta parte o fac echipe intregi.
De asemene, peste tot in occident exista protocoale clare despre cum trebuie tratat pacientul de cand intra pe usa până la externare. Este simplu sa vezi daca un dr nu face ceea ce trebuie pt ca ceilalti dr, ordinul medicilor etc compara cu protocolul pt boala respectiva.
O problema care m-a deranjat pe mine personal ca dr in tara a fost lipsa de educatie medicala a pacientilor. Nu puteam sa le explic ce inseamna boala lor pentru ca nu aveau cunostinte minime. Si nu e doar cazul batranilor, am vazut asta si la cei tineri cu studii postuniversitare.
In incheiere va scriu intr-o nota de optimism: din ce am vazut prin spitale, noua generatie de dr ramasa cam refuza spaga si nu practica aroganta fata de pacient cum fac cei din vechea generatie.
Mie, ca asigurat, mi-i s-ar parea normal ca sistemul de sanatate romanesc sa fie asa de performant incat atunci cand introduc CNP si parola intr-un program al casei de sanatate sa am acces la toate datele despre mine : medicatie, tratamente, boli si mai ales preventie. La ora actuala majoritatea care suntem asigurati nu avem analize gratuite + EKG + ecograf macar o singura data in an.
Servicii stomatologice, deloc.
Atunci cand merg la medicul de familie sa nu stau cu orele, ci sa ma primeasca la ora programata si sa nu ma intrebe '' oare ce sa imi dea?'' .
Si atunci pun intrebarea: pt ce platim ?