„Mi-e rușine de mine că m-am comportat așa”. Despre „vreau să uit de asta” și cum transformi greșelile în lecții

Foto: Sam Edwards / Hoxton / Profimedia

Scriu acest articol pentru că s-a întȃmplat ca în ultima perioadă să discut, de mai multe ori, cu persoane care au făcut ceva sau s-au comportat într-un fel care nu le-a plăcut şi cu care nu se mândresc (fiecare din noi are din cȃnd în cȃnd situaţii de acest tip). Ceea ce mi-a atras atenţia este faptul că toţi aceşti oameni au pornit de la ideea că „nu sunt mândru/mândră de mine / mi-e ruşine de mine – deci vreau să mă fac că nu a fost, să trec peste, să uit şi să merg mai departe în loc să retrăiesc această stare de insatisfacţie cu mine”.

Modul de a gȃndi şi simţi descris mai sus are o parte bună şi o parte dezadaptivă.

Ceea este de păstrat este „nu doresc să trăiesc – eventual repetat, ca ruminaţie – această stare de profundă insatisfacţie cu mine”.

Din păcate soluţia pentru a nu face asta, respectiv „a nu te mai gȃndi”, nu este cea mai bună. Şi din păcate, atȃt „înţelepciunea comună” cȃt şi sfaturile multora din cei din jur merg pe această idee „gata, a trecut, uită de asta”.

Dar cum se întȃmplă acest „uită de asta” la nivel psihic? Printr-o izolare a acelor afecte neplăcute de restul psihicului, şi prin suprimarea (auto-impusă, sau chiar auto-forţată) a amintirilor despre evenimentul neplăcut.

Din păcate această izolare implică şi lipsa analizei situaţiei; drept rezultat, în condiţii similare, care se pot repeta oricȃnd în viitor, psihicul nu beneficiază de experienţa trecută, sau dispune de ea într-o formă schematică şi asociată cu vinovăţie şi interdicţie. Cu alte cuvinte, fără vreo regulă internă rezultată din experienţa trecută, reacţia va fi similară şi data viitoare. In psihanaliză acest fenomen este uneori numit „compulsie la repetare” iar în mass-media probabil ca l-aţi găsit sub forma zicerii ca „vom repeta o greșeală până când ne învăţa ceea ce aveam de învăţat”.

Deci, cum ar fi de procedat corect?

Am făcut ceva de care nu suntem mȃndri. Avem mai întȃi să acceptăm asta; oricui i se poate întȃmpla. Apoi să ne concentrăm nu pe faptul că ne simţim tensionaţi, supărați, ruşinaţi, vinovaţi. Aceste sentimente sunt semnalul că avem să privim la situaţie cu ochii minţii conștiente. Să înţelegem exact ce din ceea ce am făcut noi a fost greşit, nepotrivit, exagerat. Respectiv care a fost gestul nepotrivit de la care a pornit totul, replica ce ni se pare retroactiv deplasată, atitudinea care a fost nu prea corectă, şi aşa mai departe. Atenţie, tendinţa normală este să ne ferim de această examinare, pentru că, odată pornită, implică pe de-o parte a sta cu emoţiile negative mai multă vreme (în loc de a le „da la spate”) şi pe de altă parte obligă la asumarea conştientă a unei greşeli.

Dar … odată identificat ce nu a fost în regulă, atunci putem trece la pasul următor: să definim în mintea noastră profilul acelei persoane care nu ar mai face o astfel de greşeală. Atenţie, eu nu mă refer la a ne pune interdicții sau a ne aduce acuze, ci a înţelege cum am vrea să fim ca să nu se mai întȃmple asta. De exemplu, să spunem că am vorbit extrem de urȃt cu cineva. A-mi spune că „am fost măgăriță” e o critică şi mă împinge să vreau să uit. A-mi spune că „eu vreau să fiu/să devin o persoană care ştie să îşi exprime opiniile fără a folosi cuvinte jignitoare” este un mod de a mă retransforma mental pe mine, de a-mi defini un model de comportament. O astfel de formulare practic îndreaptă psihicul către un eu ideal de care ne-am dori să ne apropiem, şi ne dă o regulă de comportament viitor, ceea ce evident reduce riscul de a face greşeli într-o situaţie similară viitoare.

Dar mai este şi un alt cȃştig aici, respectiv acela că odată ce am examinat situaţia şi am tras unele concluzii constructive din această evaluare, deja nivelul de disconfort cu sine însuşi se diminuează considerabil, iar situaţia, din una „de care mi-e ruşine” devine „momentul din care am învăţat ceva preţios”, sau „momentul care m-a hotărât să mă schimb în (mai) bine”. Drept care nu mai este nevoie să fie încuiată în „lada cu monștri din beci”, ceea ce reduce din încărcătura de negativitate şi pesimism interior. Situaţia care ne-a creat disconfort devine pur şi simplu o parte a vieţii, una care nu este exact de laudă, dar cu care se poate trăi … pentru că ne-a adus şi ceva util, dincolo de toate emoţiile negative asociate.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp