Foto: Srdjan Randjelovic/ Alamy/ Profimedia
După anii de „beznă psihologică”, respectiv perioada 1978-1990, în care statul comunist a interzis psihologia în Romȃnia, ani urmaţi de peste un deceniu de neîncredere în psihologie, iată că în perioada actuală se pare că oamenii devin din ce în ce mai interesaţi de dezvoltarea lor personală pe coordonate psihice şi fac apel la cunoştinţele din cărţi. Ca răspuns, editurile au tradus şi publicat o multitudine de cărţi din aria psihologiei, cărora li se alătură şi o serie de scrieri ale unor autori romȃni. Faptul că există o diversitate de cărţi disponibile este un lucru extrem de îmbucurător. Faptul că există interes pentru ele este şi mai bun.
Pe de altă parte această diversitate atrage şi un număr de întrebări.
Cea mai frecventă întrebare din această zonă, pe care o primesc uneori în cabinet, este: ce îmi recomandaţi să citesc?
Răspunsul la această întrebare este uneori dificil. De unde dificultatea?
Ceea ce ar fi să înţeleagă cineva care nu este specialist în domeniu este că psihologia este extrem de vastă. Nu doar că există ramuri diferite ca specific (psihologia muncii, psihologia organizaţională, psihologia consumatorului, psihologia clinică, psihoterapia, etc) dar că în cadrul fiecărei specializări există o multitudine de curente de gȃndire. In ceea ce priveşte psihoterapia, există cȃteva direcţii mari de explicare a dezvoltării umane (majoritatea au auzit de psihanaliză, unii şi de CBT – psihoterapia cognitiv comportamentală – probabil mai puţini de psihologia umanistă, transcendentală, integrativă, etc) iar în cadrul acestor curente mari există direcţii de specializare mai înguste, iar numărul acestora este extrem de mare (cel puţin cȃteva sute, listate de organismele de profil ca fiind validate științific).
De ce această varietate? Datorită complexităţii psihicului uman. Ne aflăm într-o perioadă extrem de „productivă” pentru psihologie, în care cercetarea este foarte activă, iar metodele moderne din medicină vin să dea şi un suport neurofiziologic unor fenomene. Dar … asta nu înseamnă că ştim deja cu precizie ce se petrece, dimpotrivă. Versatilitatea creierului uman duce la existenţa de căi alternative, şi biologice şi psihologice, de funcţionare.
Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă în primul rȃnd că fiecare „bucăţică de ştiinţă” explică „o bucăţîcă din psihic” (dar nu pe tot) şi în al doilea rȃnd, la nivel psihologic, se poate ajunge la funcţionare armonioasă pe multe căi. De altfel curentele psihoterapeutice iau în considerare factori comuni tuturor curentelor alături de metode şi tehnici specifice fiecărei orientări.
Cum se traduce asta la nivelul literaturii găsite în librarii? Prin faptul că fiecare carte explică ceva într-un fel care se potriveşte cu modul de abordare al unor persoane. Nu explică totul şi nu se potriveşte pentru toţi.
De aici dificultatea mea de a recomanda o anumită carte/cărţi. Dacă sunt întrebată, sfătuiesc persoana în cauză să intre în librărie şi să răsfoiască acele cărţi care sunt în ofertă. Să citească cuprinsul şi poate cȃteva paragrafe dintr-un capitol care le-a atras atenţia. Dacă simt că ar dori să aprofundeze, atunci înseamnă că aspectele abordate – dar şi modul de abordare – se potrivesc cu psihicul celui care citeşte, iar cartea va fi utilă. Dacă nu, asta nu înseamnă că e o carte proastă, ci că se potriveşte altor persoane, care sunt preocupate de alte problematici sau au altă tipologie de personalitate, experienţă de viaţă, etc. Din păcate, sau mai degrabă din fericire, nu există o singură carte (sau colecţie de cărţi) care să cuprindă „înţelepciunea psihologică ultimă”. Tot aşa cum nu există nici o metodă unică de abordare a unei probleme: eu încerc la cabinet o serie de metode şi fiecare client răspunde mai bine la unele şi mai puţin bine la altele (ba chiar unele metode sunt respinse de la început, pentru că nu se potrivesc cu clientul, şi este în regulă să fie aşa).
O altă situație pe care o întȃlnesc, nu doar în cabinet, ci şi în viaţa curentă, este aceea în care unele persoane au citit o carte din domeniul psihologiei care li s-a potrivit atȃt de bine încȃt pe baza ei au reuşit să îşi schimbe, uneori semnificativ, modul de a gȃndi şi a se comporta. Asta este foarte bine, cartea a avut impactul dorit şi este foarte bine şi pentru cititorul care a găsit acolo suficientă „hrană psihică” pentru a-şi creşte starea de bine sau echilibrul psihologic. Aceste persoane însă par absolut uimite că eu nu am citit acea carte, care pentru ei a fost semnificativă. Ei bine, mai mult ca sigur că nu am citit-o, nu pentru că nu sunt eu pregătită sau sunt dezinteresată de a învăţa ceva nou, ci pentru că la dispoziţia psihologilor este o extrem de largă varietate de mijloace de informare. Pe lȃngă cărţi mai există şi cursurile de formare continuă (pe care noi le facem cu regularitate pentru a acoperi ariile unde simţim că mai avem de învăţat) şi mai sunt şi articolele ştiinţifice, mai puţin cunoscute publicului larg şi probabil mai greu de abordat pentru un nespecialist. Fiecare psiholog foloseşte un mix de mijloace de informare, în care accentul poate să cadă pe una sau alta dintre mijloacele amintite, fără a le neglija complet pe celelalte. Am colege care „înghit” efectiv tot ce pare să apară prin librării ca şi cărţi, persoane care stau cu ochii pe cursurile de formare în alte domenii în timp ce formarea mea anterioară, academică, mă face ca, atunci cȃnd am o neclaritate sau simt că am de învăţat ceva nou să mă duc la publicaţiile ştiinţifice, care îmi dau informaţia mai condensat – pȃnă la urmă mai confortabil modului cu care s-a obişnuit deja creierul meu.
In plus, în reprezentarea unor fenomene psihice, de multe ori psihoterapia se foloseşte de metafore – aceste metafore apar diferit la diferiţi autori şi în diferite curente, dar exprimă acelaşi fenomen, pe care fiecare l-a pus în alte cuvinte. Deci poate (sau mai mult ca sigur) nu am citit acea carte, dar am întȃlnit tehnica sau explicaţia psihologică sub altă formă, în altă parte (amintiţi-vă ca am pomenit de factorii comuni în psihoterapie).
O altă problemă legată de ceea ce se găseşte în cărţile dedicate publicului larg este ce face persoana cu informaţia. Modul sănătos de a folosi o astfel de carte este pentru a vedea mecanisme care pȃnă atunci nu au fost clare, a găsi tehnici care se potrivesc pentru sine şi a te dezvolta pe tine însuţi pe baza informaţiei din acele cărţi.
Dar există şi moduri greşite de a folosi informaţia găsită în cărţi. Versiunea „benignă” (deşi de multe ori iritantă) este a acelor persoane care încep să vadă diferite situaţii la alţii şi le comunică (uneori un pic superior) că „asta nu e în regulă”. Asta se întȃmplă dintr-o supra-generalizare a ceea ce spune o singură carte (sau un număr limitat de cărţi). Nu spun că dacă observăm o durere a cuiva apropiat nu îi putem spune, cu blȃndeţe, că i-am observat suferinţa şi îi sugerăm să încerce şi să citească acea carte care pe noi ne-a ajutat, dar … oamenii sunt diferiţi, impactul psihologic al unor evenimente e diferit şi soluţia e diferită pentru fiecare, deci a ne poziţiona superior şi a trece printre oameni punȃnd diagnostice nu ne face nici nouă nici celorlalţi vreun serviciu.
Versiunea „malignă” este cea a unor persoane (din fericire puţine la număr) care folosesc fenomenologia din cărţi pentru a evidenţia la ceilalţi tot felul de fenomene negative care ar trebui (imperativ) să se schimbe pentru a-i asigura fericirea … celui care a citit cartea. Respectiv cartea este adusă ca argument pentru „eu nu vreau să schimb nimic la mine, schimbaţi-vă voi pentru că … uite ce scrie aici”. Se poate ca fenomenul identificat să fie real, dar de multe ori, dacă scopul (uneori inconştient) al citirii cărţilor este să caute un vinovat în afară, atunci e foarte uşor să se ajungă la proverbialul „a face din țânțar armăsar”. Aici de fapt este vorba de un mecanism de apărare a eului, în care toată responsabilitatea schimbării este transmisă ca sarcină celor din jur. Din păcate, chiar dacă cei din jur sunt cu adevărat toxici (nu este întotdeauna cazul în astfel de situaţii), responsabilitatea schimbării aparţine tot persoanei căreia nu îi place cum se simte şi cum se descurcă în relaţii.
În concluzie: este extrem de bine că există literatură de educaţie psihologică, este minunat că oamenii se simt atrași de a descoperi mai mult din domeniu, dar e de reţinut că ce se potriveşte unei persoane nu se potriveşte neapărat şi alteia şi că nu există o singură cale de atingere a unui rezultat dorit, ci sunt posibile o serie foarte largă de înțelesuri, semnificații asociate cu anumite fenomene şi că atingerea stării de bine se poate face pe multe căi, în funcţie de ceea ce este specific fiecăruia în parte. Din fericire peisajul publicistic ne oferă accesul la această varietate.
articol publicat anterior pe blogul autoarei
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Erau când acele cãrți gen "Fox pentru to(n)ți" , scrise ceva mai lejer academic vorbind, dar cu ajutorul lor am învãțat relativ uṣor acele noțiuni care inițial ne bãgau în ceață.