Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„Mister Octavian, pentru că mi-aţi făcut ziua, vă ofer pe mașină 100 de lire!” Cum am ajuns să ies de 20 de ori în pierdere cu o mașină și să mă simt un mic geniu al business-ului

Dealer de mașini second hand

Foto: Mașini second hand, imagine generică. Sursa: Profimedia

Chiar după ce am revenit în Londra în martie anul trecut, am cumpărat o maşină, ca să ne facem treaba cu ea. Un Hyundai i30 (un fel de Golf, da’ mai prost) care părea ok şi pe care am plătit 1900 de lire. O vreme, s-a comportat destul de bine, chiar dacă am descoperit imediat după ce am luat-o că aerul condiţionat nu funcţiona deloc, iar geamul de la șofer nu se deschidea. Ei, de tăvăleală merge, ne-am zis.

După ceva timp, am fost nevoiţi să schimbăm toate cele patru anvelope, care erau praf. Apoi s-a stricat ABS-ul. La scurt timp, a trebuit să schimbăm bateria care era leşinată. Nici nu am schimbat bine bateria, că a început să moară motorul la fiecare semafor şi, în general, când se sătura el de viaţă.

Tigaia devenise un adevărat pericol, aşa că am hotărât să o dăm. Nici nu ne-a trecut prin cap să punem un anunţ pe Autotrader, speram doar să luăm măcar 800 de lire pe nenorocire, aşa că am luat legătura cu o firmă care cumpără maşini în orice stare. La telefon mi-a răspuns un englez simpatic. Redau mai jos dialogul.

- Bună ziua, am şi io o maşină de vânzare.

Îi dau datele, omul le notează conştiincios.

- Nu-i problemă, zice, dacă e în stare decentă, vă putem oferi 1000-1100 pe ea.

Fac o pauză ca să-mi controlez emoția. Nu speram să primesc atât.

- Are nişte probleme, zic cu jumătate de gură.

- Cam ce fel de probleme?

- Cât timp aveţi?

Englezul râde.

- Funcţionează?

- Da’ cum? Doar că nu tot timpul.

Englezul râde iar.

- Elaboraţi, vă rog.

- Păi se opreşte la viteze mici, ABS-ul s-a stricat, aerul condiţionat n-a mers niciodată, geamul de la şofer nu se închide, când plouă, intră apă, nimic grav. Probleme obişnuite.

Englezul râde zgomotos.

- În apărarea ei, zic, are cauciucuri aproape noi iar bateria merge brici. Dacă ar și porni, motorul ar lua-o la sfert de cheie cu bateria asta. 160 m-a costat... Alooo, mai sunteţi pe fir??

Pe fundal aud sughiţuri iar apoi, un bubuit. Cred că a căzut englezul de pe scaun. Până la urmă, îl aud încercând să pară serios printre hohotele de râs.

- Mister, m-aţi convins, o luăm.

Nu-mi vine să cred, cred că visez.

- Da?! Vă mulţumesc frumos! Accept o mie de lire, să nu ziceţi că mă lăcomesc.

Englezul s-a înecat, moare de râs. Aştept să-şi revină.

- Mister Octavian, pentru că mi-aţi făcut ziua, vă ofer 100 de lire.

- Cât??? Simt că mă ia cu leşin.

- 100, sper să aprobe suma asta şeful meu.

Mi se învârteşte capul.

- Domnu’, numai bateria şi cauciucurile valorează de cinci ori mai mult!

- Dacă luaţi suta aia, fiţi mulţumit. Trebuie să venim cu platforma ca să o ridicăm şi să o aducem la sediu. Ştiţi cât costă să închiriaţi o platformă?

Cu asta m-a convins, dintr-o dată mi s-a părut acceptabil. Nu voiam să dau şi bani ca să mi-o ia din faţa casei. M-am pomenit că mă rog de el:

- Ok, îmi cer scuze, accept 100, da’ să nu mă trezesc că-mi cereţi 300 pe platformă!

- Mister Octavian, staţi liniştit. Sper numai să nu plouă peste două zile, când v-am programat. Dacă plouă, nu venim.

M-am rugat să nu plouă în ziua aia. N-a plouat. Au venit, au luat-o pe micuţă şi au virat suta de lire. Ştiu că n-o să mă credeţi, dar mi s-a părut că am făcut o afacere deşteaptă. Am plătit 1900 de lire şi am vândut cu 100, dar m-am simţit învingător. Măcar de data asta am pierdut doar 1800, plus roţile noi şi bateria, nu ca la Land Rover-ul cumpărat acum doi ani şi jumătate din Anglia cu 4.000, în care am investit încă pe atât şi pe care l-am vândut după un an cu 3.000 de euro în România.

Chiar şi Ana s-a uitat la mine mândră de cât mă duce capul. Pentru o clipă, m-am simţit un pic ca Ţiriac, un mic geniu al business-ului. Mereu am crezut că-s bun la afaceri, de fapt. Sunt ca un rechin: poţi să ascunzi o bancnotă într-un ocean, iar eu o voi mirosi ca pe sânge. După care, o voi pierde cu prima ocazie într-o altă investiție de succes.

Articol publicat inițial pe pagina de Facebook a autorului.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mie mi-a placut, you "made my day"
    • Like 0
  • Toti care am avut rabdarea sa-ti citim "articolele" am observat ca te crezi un geniu in general, insa cand mai ai de gand sa-ti iei la misto conationalii din avion si nu numai, gandeste-te la incidentul asta. Cu siguranta printre zoiosii aia cu greu gasesti inepti ca tine care sa mai si scrie despre tepele pe care si le trag singuri. Buna si Scoala Vietii la ceva
    • Like 5
    • @ Coioaba jr
      check icon
      Proștii nu vor putea niciodată înțelege sarcasmul.
      • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult