Foto: Profimedia Images
Vorbesc cu tata pe WhatsApp. Stă pe canapeaua din sufrageria apartamentului din cartierul Militari, cu spatele la geam, acolo unde anul trecut beculețe colorate se aprindeau și stingeau cu lumina reflectându-se sporadic în poleiala bomboanelor atârnate pentru nepoți în pomul de Crăciun. Anul ăsta locul e gol, doar o lumină tulbure vine dinspre fereastra, creând o lumină ce desenează silueta tatălui meu.
„N-am mai luat brad anul ăsta. Nu mai are cine mânca bomboanele. Ce rost are?" Brusc ochii îi strălucesc ciudat, dar își stăpânește lacrimile și schimbă subiectul. "Uite am aici în față o fotografie cu tine când îl țineai în brațe pe Andrei! Și uite-i pe Mihnea, Maria și Ania, mă privesc toți de pe etajere. Eu și maică-ta nu suntem singuri".
Da, toți nepoții sunt cu ei, râd la ei și le fac cu mâna din fotografiile împrăștiate pe rafturile bibliotecii, dar nu mai ajung la bomboane. Pentru că anul ăsta nu mai există pom de Crăciun la părinții mei în casa.
Mama începe să-l certe pe tata că ține doar el telefonul și ea nu mă vede. Reușește să-l recupereze. Acum nu mă mai vede el. O întreb pe mama cum se fac sarmalele. N-am făcut niciodată. Nu a fost nevoie. Pentru masa de Crăciun ea făcea 50 de feluri de mâncare și tot avea impresia că nu a gătit destul... Eu mă gândesc să fac sarmale de vreo trei zile. Încă nici nu m-am apucat și am obosit deja la gândul cât de complicat trebuie să fie. Dar mi-e o poftă de mor, iar apropierea Crăciunului accentuează și mai mult foamea pentru bucatele mamei. Dacă aș fi fost în România sigur îmi făcea ea de toate și mi le trimitea...
Nepoții nu au bomboane, iar eu mă apuc de sarmale.
Nu e singura "ciudățenie" pe care 2020 a adus-o în viața mea. Dacă pandemia n-ar fi existat n-aș fi ajuns să mă sperii la fiecare strănut și tuse auzite printre rafturile unui magazin, n-aș fi ocolit oamenii pe stradă și n-aș fi fost bolnavă în capul meu de Covid de cel puțin cinci ori din primăvara și pana acum; n-aș fi purtat numai pijamale și treninguri, n-aș fi pus murături și n-aș fi făcut zacuscă, n-aș fi gătit sute de clătite pe care apoi să le mănânc împreună cu soțul meu în fața computerelor, cu videoZoom dat pe "off".
Pandemia asta nu m-a lăsat să-mi fac planuri, sa respir liber, sa vad fețele oamenilor, sa citesc în cafenele și să-mi fac noi prieteni. Pandemia nu m-a lăsat să vin acasă de Crăciun și să-mi îmbrațisez părinții, frații și prietenii.
Pandemia asta a furat pomul de Crăciun din casa părinților mei și bomboanele nepoților lor.
Și a furat mult mai multe din viețile a milioane de oameni.
Sper că acest Crăciun va rămâne "un caz izolat".
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Seamănă cu cele ale părinților - în fond, bradul de Crăciun nu e chiar același lucru cu bomboanele....
Nu știu de unde atâta indiferență și lipsă de empatie. Habar n-am cum au ajuns oamenii așa. Ori erau așa și n-am știut?
Bomboanele înseamnă copii. Bradul de Crăciun e un simbol al bucuriei și clipelor trăite împreună cu familia. Fiindcă nu e un simbol creștin.
Nu mi se pare egoist. E zugrăvită întâi decepția părinților. Ei nu au mai făcut brad: "da, toți nepoții sunt cu ei, râd la ei și le fac cu mâna din fotografiile împrăștiate pe rafturile bibliotecii, dar nu mai ajung la bomboane. Pentru că anul ăsta nu mai există pom de Crăciun la părinții mei în casa." Nici o clipă n-a fost vorba de amărâtele de bomboane. Lumea înțelege efectiv mot-à-mot, asta când și dacă înțelege, ori aici e vorba de o simbolistică deloc avansată.
Nu mă refer explicit la dvs ci la toți cei care citesc, se pare, cu mintea în altă parte. Și puși în primul rând pe bășcălie. Ori pe criticat ori judecat. De parcă le lipsește compasiunea.
Exact așa ne afectează pandemia. Citiți și articolul de azi al dlui Bizdadea parcă.
Dar să vedem și partea bună: înseamnă că unii au încă rezerve de optimism și nenorocirea asta nu i-a prea afectat.
Un an nou mai bun, sănătate şi inspiraţie...
-Fie să vie ani buni!
Narcis Purice