„Noi recoltăm inima și plecăm primii. Doi polițiști ne deschid drumul spre aeroport". O zi din viața unui chirurg român în Franța

(În imagine, cardiochirurgul Cristian Bulescu. În cei șapte ani de rezidențiat, dr Bulescu a trecut prin patru centre de chirurgie cardiacă – Louis Pradel (Franța), IRCCS Policlinico San Donato (Italia), Institutul “Prof. Dr. C.C. Iliescu” de la Fundeni și Clinica de Cardiochirurgie pediatrică de la Spitalul “Marie Curie” din București. În prezent este Assistant / Chef de clinique la Hopital Louis Pradel – HCL (Franța))

Prima zi de noiembrie a anului trecut l-a prins pe cardiochirurgul Cristian Bulescu în Lyon, la 2073 de kilometri de București, ca angajat al Spitalului Louis Pradel - HCL, într-o poziție care nu se regăsește în nomenclatorul meseriilor din România: Assistant / Chef de clinique. Pe românește, e „Assistant” la spital, unde operează zilnic „pe inimă” și „chef de clinique” la facultate, pentru că medicul Bulescu are și activitate universitară. 

Trei luni mai târziu, același doctor avea să devină știre pe facebook, după ce a zburat 1200 de kilometri pentru a recolta o inimă, ce a ajuns în pieptul unui copil care își petrecuse toată viața în spital. Transplantul a decurs impecabil, iar copilul a fost detubat douăsprezece ore mai târziu. „Atunci poți să zici: I LOVE MY JOB!”, a scris cu majuscule Bulescu, pe rețeaua de socializare, felicitându-și colegii care s-au ocupat de implantarea cordului, dar și echipa administrativă, care asigură un întreg proces perfect sincronizat: de la primul apel telefonic când ești chemat la spital până la taxiul care te duce la aeroport spre donatorul aflat în moarte cerebrală, undeva într-o clinică; de la procedurile clare de recoltare, la timpii în care trebuie să te întorci cu inima viabilă, ori la escorta de poliție care deschide drumul echipei medicale. Totul e organizare, colaborare și știință contra cronometru.

Din noiembrie 2017 și până în prezent, Cristian Bulescu, aflat într-un stagiu intensiv de formare în cardiochirurgie la Hopital Louis Pradel - HCL, a participat la 11 recoltări de cord și, de câteva ori, a intrat în sală ca să implanteze inimi. Știe sistemul francez din anul de rezidențiat efectuat în cadrul aceleiași clinici, dedicată cardiochirurgiei vasculare și pneumologiei. „Am fost la cinci recoltări în anul ăla și nu am văzut vreo disfuncționalitate”, spune Bulescu. „Există un deficit de organe și aici și fiecare viață e tratată cu seriozitate. Nu se recoltează doar inima, ficatul, rinichii sau plămânii, ci și corneea, o parte din piele, o parte din vasele de sânge..Tot ce poate fi ulterior folosit.”

Bulescu vorbește calm, egal, fără stridențe și accent „etranger” despre misiunile de recoltare la care participă și despre rutina lui de „assistent”. La 7.30 e deja la spital, la vizită cu rezidenții, la ora 8.00 intră în blocul operator și efectuează două intervenții în medie, seara vizitează pacienții aflați la Reanimare și face bilanțul. La 19.30 pleacă spre casă. Programul se repetă cinci zile și jumătate pe săptămână. Asta pentru că sâmbăta vine din nou la spital. Teoretic, până la 13.30. Practic, Bulescu e mai tot timpul la spital: „secția noastră e mai complicată”, spune. „E dedicată copiilor”.

Un week-end din trei e de gardă la blocul operator - și atunci preia toți pacienții care vin, adulți si copii, iar un week-end din trei merge după inimi. Un week-end din patru e liber. Și atunci stă acasă, într-o casă închiriată aflată la 15 minute distanță de spital. 15 minute de mers pe jos, punctează medicul, oferind și o explicație pentru asta: „Condiția e să ajungi în 20 de minute la spital din momentul în care îți sună telefonul”.

Ori telefonul poate suna oricând dacă e vorba despre viață. În Franța există o listă centralizată la nivel național cu toți pacienții și criteriile de urgență, spune cardiochirurgul. Când apare un pacient în moarte cerebrală se anunță cu câteva ore înainte că ar putea fi și o inimă de transplantat. Coordonatorul local de transplant, care e disponibil non-stop, pregătește echipele. Doi medici pleacă să recolteze: un senior și un rezident. Cristian Bulescu este în echipă. „Există un taxi care ne duce fie la mașina cu care ne vom deplasa, fie la aeroport. Nici vorbă de probleme de tipul întârziere, bani de benzină, fonduri”.

În spital rămân doi chirurgi seniori, un rezident, două asistente de sală, un anestezist, un perfuzionist, o infirmieră și o asistentă anestezistă, iar pacientul care urmează să primească grefa este chemat la clinică. Totul este sincronizat, afirmă medicul român. „Ultimul apel îl facem după ce vedem rezultatele analizelor potențialului donator și când deschidem”.

Sincronizarea rămâne. La fel și lupta cu ceasul.

„Știi foarte clar ce ai de făcut. Și ești atent la detalii”, spune chirurgul cardiac. „Te gândești la ce ai de făcut ca să ții pacientul stabil. De ce medicamente are nevoie și aici trebuie să colaborezi cu anestezistul care se ocupă de donator. Pacienții aflați în moarte cerebrală sunt cam instabili, pot intra ușor în criză de hipotensiune, sau de hipertensiune. Două minute sunt foarte importante: e o succesiune clară a gesturilor și să nu scapi vreun amănunt: să nu alterezi o inimă bună”.

Intervalul de timp trebuie redus la minim la recoltare, transport și implantare: „Când ajungem, donatorul are deja abdomenul deschis și vasele de sânge pregătite”, povestește doctor Bulescu, amintind și de reguli: „Noi recoltăm inima și plecăm primii. Restul, după. Noi decidem când oprim inima, iar organele nu mai sunt perfuzate cu sânge, ci cu o soluție specială, iar metabolismul este încetinit.

(Împreună cu rezidentul său, dr Daouda Amadou, din Niger, Bulescu a zburat 1200 kilometri pentru a recolta o inimă ce a fost implantată unui copil care și-a petrecut viața în spital)

Din momentul în care se întrerupe alimentarea cu sânge a cordului trebuie să ne încadrăm în maximum 5 ore pentru a-l reimplanta. Reușim în trei-patru ore, iar dacă e vorba de un spital local avem o medie de două ore. Mai complicat e în Paris, ori în Marsilia, când terminăm de recoltat și e oră de vârf în trafic. Atunci avem escortă, doi polițiști deschizându-ne drumul spre aeroporturi”.

E haos în jurul mesei ăleia pe care se află un trup din care fiecare ia câte ceva? Cine stabilește prioritatea? Cine își dă peste mână? Dacă iei foarfeca sau bisturiul altui coleg, care vrea rinichii, de exemplu, ce se întâmplă?

„Fiecare știe lucrul ăsta: că îl respecți pe cel de lângă tine”, spune medicul. „Avem asistente de instrumentar, dar pensa, foarfeca, de exemplu, pot fi diferite în funcție de organul recoltat. Pot să apară încurcături, dar rar. Fiecare echip are măsuța ei cu instrumentar și am învățat să îmi iau măsuri suplimentare de prevedere. Da, uneori e haos, dar lucrurile ies”.

Toate cele 11 inimi recoltate de doctorul Bulescu au fost implantate. Niciodată nu a știut cine sunt oamenii asupra căror inimi s-a aplecat: „Nu știm cum îi cheamă pe donatori. Fiecare are atribuit un cod în momentul în care devine donator cert și toate analizele sau investigațiile se referă doar la codul acesta”.

Transplantul însă rămâne sensibil, spune cardiochirurgul. Nu depinde totul doar de calitatea grefei, ci și de problemele de sănătate ale pacientului, de starea lui preoperatorie. Unii pacienți sunt cunoscuți cu indicație de a transplanta și alte organe, de exemplu rinichii sau ficatul; inima se implantează prima, iar dupa câteva ore și celălalt organ”. 

Seamănă ceva din experiența franceză cu ce se întâmplă în sistemul medical național? Chirurgul Bulescu crede în posibilitatea României de a face medicină și educație medicală în maniera în care se întâmplă în Franța și în alte țări mai avansate.

Referitor la transplant însă, răspunsul nu ține doar de legislație, de numărul extrem de redus al donatorior, ori de existența unui singur centru de tranplant cardiac, la Târgu Mureș.

„În poziția în care mă aflu – o etapă de formare intensivă - toți seniorii cu care lucrezi trebuie să te ajute și să te învețe să operezi. În 2017, am intrat la 80 de intervenții cardio, 15 le-am operat singur. Anul ăsta am intrat la 180 și am făcut 40 dintre ele. Relațiile sunt cordiale, dar se respectă ierarhia. Se organizează mese la prânz la care chirurgii stau lângă rezidenți. Nu sunt distanțe de netrecut. Cum nu există masă separată pentru profesori la congrese, la care tu, rezident, nu ai voie să te așezi.

Poți oricând să mai ceri o părere, un sfat. Poți cere ajutorul fără să ți se bată obrazul sau să ți zică că ți-a făcut un coleg un mare favor. Poți suna la orice oră din zi sau din noapte și nu se plânge nimeni că l-ai trezit sau că l-ai chemat la spital.

Ca să ajungem acolo unde vreau eu trebuie schimbate multe mentalități și „obiceiuri” la UMF, în spitale, în ministerul Sănătății și în societate”.

Cu toate astea, dr Bulescu ia în calcul revenirea în România, la finalul stagiului de pregătire, undeva anul viitor. Îi lipsesc Bucureștiul natal, familia, prietenii, colegii de la Spitalul pentru Copii „Marie Curie”. Până atunci însă și-ar dori să vină alți rezidenți din România pe Cardiochirurgie Vasculară, ATI și chirurgie toracică la Hopital Louis Pradel. „Este o cardioloagă originară din Deva, care e pe aceeași poziție ca mine într-o secție de cardiologie de aici din spital și e posibil să rămână definitiv. Au mai fost rezidenți români care au trecut pe aici în ultimii cinci ani; sper să mai vină și alții”.

INFO

Transplant în România. Iată câteva cifre (sursă Agenția Națională de Transplant, aprilie 2018): 

- nr pacienți identificați în moarte cerebrală

în 2017: 272

Până la 18.04.2018: 39

- de la câți dintre aceștia s-au prelevat organe / au devenit donatori real:

în 2017: 65

Până la 18.04.2018: 13

- cate organe au fost prelevate:

în 2017: 

ficat - prelevat de la 63 de donatori

rinichi - prelevat de la 52 de donatori

cord - prelevat de la 3 donatori

plămâni - prelevat de la 8 donatori

Până la 18.04.2018:

ficat - prelevat de la 9 donatori

rinichi - 13 donatori

cord - 1 donator prelevat de la un donator

plămân – 1 donator prelevat de la un donator

Potrivit ANT, toate organele prelevate au fost transplantate în unități sanitare acreditate pentru activitatea specifică de transplant în România, cu excepția plămânilor care au fost transplantați în țări aparținând Eurotransplant, respectiv la clinici din Germania și Austria.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp