„Nu mă asculți, nu mă înțelegi!” mi-a reproșat ea. De ce, deși o ascultam, nu o înțelegeam

Foto: Getty Images

Câți dintre noi nu spunem: „Nu mă asculți! Nu mă înțelegi!” în momente dificile? Câți dintre noi nu gândim asta când interlocutorul pare mai degrabă preocupat de altceva și neinteresat de ceea ce noi comunicăm și simțim?

A asculta este o abilitate de comunicare interpersonală foarte importantă. Însă nu orice fel de ascultare, ci o ascultare activă. A asculta activ nu înseamnă doar să auzim. Cum se zice în popor: ți-a intrat pe o ureche și ți-a ieșit pe alta.

A asculta activ înseamnă să fim prezenți pentru celălalt cu toată ființa noastră. Să ascultăm cu toate simțurile noastre. Este o decizie conștientă pe care o facem pentru a înțelege ce vrea celălalt, ce vrea să ne comunice, care este mesajul aici.  

Ascultarea activă presupune răbdare, curiozitate în a explora dimensiunea emoțională și gândirea celuilalt, care pot fi total diferite de ale noastre. Uneori asta presupune să punem întrebări deschise: Cum e asta pentru tine? Cum te simți? Ce sens dai tu acestei situații?

Alteori presupune doar să stăm prezenți, în tăcere cu celălalt, fără să spunem nimic. Însă o prezență implicată, ușor alertă, în care empatizăm și în care nu fugim cu mintea în altă parte. Dacă ne uităm la o pasăre, putem observa cum privește în jur, ascultă cu toata ființa sa. Este prezentă, atentă, trează, lucidă. Așa arată ascultarea activă.

Uneori este important să renunțăm la propriile noastre presupuneri și, chiar dacă le avem, „să nu ținem cu dinții de părerea noastră”, rămânând deschiși la alte posibilități. Tendința este de a vrea să facem ceva, să sărim cu o soluție, cu un sfat. Să netezim calea celuilalt mai repede, să nu sufere. Uneori o facem pentru că ținem la persoana respectivă și vrem să o ajutăm, alteori pentru că nouă ne este greu să stăm cu diverse sentimente care ne încearcă (neputință, tristețe). Când îi oferim celuilalt însăși prezența noastră nu e nevoie de sfaturi imediate.

În acest spațiu de prezență putem să îl privim pe celălalt, să tăcem, să zâmbim, să oglindim ceea ce trăiește, să întrebăm. Și numai într-un astfel de spațiu ne simțim cu adevărat înțeleși, auziți, văzuți. Cred că avem nevoie să exersăm ascultarea pentru că de multe ori suntem grăbiți, nu știm cum să fim prezenți. Totuși, când reușim, este cel mai frumos dar pe care îl putem oferi cuiva. „Dragul meu, draga mea sunt aici pentru tine!” așa cum zice călugărul budist Thich Nhat Hanh, devine cea mai frumoasă „mantră relațională”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp