Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„Nu poți face o omletă fără să spargi câteva ouă”. Una dintre expresiile favorite ale lui Stalin revine în discursul politicienilor de azi

Viață cotidiană - Brașov

Foto: Inquam Photos/ Alex Nicodim

Mulți cunoașteți, probabil, zicala „nu poți face o omletă fără să spargi câteva ouă”. Îndrăznesc să presupun că puțini știți că expresia acesta are o istorie și nu una tocmai recentă, fiind unul din truismele favorite ale lui Iosif Vissarionovici Stalin. Expresia, deși se apreciază că este chiar anterioară perioadei bolșevicilor, a fost consacrată de Walter Duranty, corespondent al ziarului New York Times la Moscova în vremea marelui atoateziditor al sovietelor. Ziaristul a câștigat un premiu Pulitzer pentru o serie de 13 articole scrise despre viața în Uniunea Sovietică a anului 1931 în care a reușit să ignore complet brutalitatea unui regim care își ucidea proprii cetățeni prin epurări, exproprieri, exilari în Gulag și forțarea fermierilor și țăranilor să se alăture colectivizării în ceea ce avea să devină cunoscut drept „planul cincinal”.

„Idiotul util al lui Stalin”, așa cum avea să fie numit mai târziu Walter Duranty de către un profesor la Oxford, a devenit preferatul cenzurii și propagandei comuniste în timpul Foametei din 1932-1933 când retorica lui apologistă a fost preluată și amplificată de politrucii de la Moscova pentru a justifica atrocitățile comise de regimul stalinist. Față de Holodomorul care a ucis milioane de ruși, în special ucraineni, corespondentul NY Times aprecia în martie 1933: “Conditions are bad, but there is no famine. But – to put it brutally – you can’t make an omelet without breaking some eggs.” 

Această expresie a devenit astfel piatra de temelie din discursul totalitaristilor de pe mapamond, mereu pregătiți să pretindă sacrificiul individual al celorlalți pentru utopiile proprii, pentru „binele cel mare”. Aceeași expresie, mustind de înțelepciune evidentă și căreia nu i te poți deci opune, a început să fie folosită pentru a valida abuzuri și încălcări ale drepturilor omului pe care cu greu ni le putem imagina astăzi și a continuat să fie folosită în toată perioada comunistă și nu doar în Uniunea Sovietică. Pentru contribuția această la ascunderea crimelor lui Stalin, intelectualii ucraineni contemporani au făcut și fac presiuni ca lui W. Duranty să-i fie retras premiul Pulitzer. Fără succes însă, cel puțin până acum.

Ceea ce mă surprinde, și mă sperie în același timp, este revenirea acestei manipulări, într-un veritabil arc peste timp, în discursul public al politicienilor de astăzi dar și lipsa de opoziție din presă și din societatea civilă față de o astfel de monstruozitate. Fără îndoială, trăim vremuri complicate care necesită soluții excepționale. Acestea nu pot fi însă scurtcircuitări ale dialogului și empatiei și nici devieri de la parcursul democratic normal al unei societăți. Iar “să spargem ouă ca să mâncăm omletă” este exact o astfel de scurtătură păguboasă care ne este prezentată ca unică și necesară soluție salvatoare.

Suntem într-o perioadă de criză, cu efect dramatic asupra vieții unora dintre semenii noștri. În astfel de perioade, oamenii tind să își piardă punctele de reper și caută cu disperare “ancore” care să le dea stabilitate și liniște. Arhetipul “tătucului” dur, atoateștiutor, fără ezitare și mereu dispus să “spargă ouă” este adânc întipărit în genomul poporului nostru trecut prin era comunistă și pare din nou soluția providențială pentru cei care simt că și-au pierdut direcția. Liderul puternic care “taie și spânzură”, care “face ceea ce trebuie făcut” joacă rol de far călăuzitor pentru cei rătăciți în ceața vremurilor complicate pe care le traversăm și care sunt mai mult decât fericiți să susțină pe cineva care sparge ouă, mai ales dacă nu sunt ale lor. Și când spun asta, nu o spun în sens peiorativ ci echivalez “ouă” cu drepturi și libertăți.

Să luăm un exemplu de la noi din “sat”, unde marile proiecte (a se citi exproprieri, regenerare urbană și decizii controversate, potențial lipsite de susținere publică) sunt justificate prin același crez „ca să ne înfruptăm din omletă, trebuie să spargem niște ouă”. Într-un articol dintr-un cotidian local, un reprezentant al autorității publice declara: „Când faci proiecte mari, nu ai cum să nu deranjezi. Pentru că soluții de tipul – ar fi bine să facem o omletă frumoasă, dar ouăle să rămână întregi – asta nu funcționează.” Capcana întinsă cetățenilor nu este însă completă fără ecoul și susținerea din presă. La fel ca în urmă cu aproape un secol, un ziarist adresează și el imediat proletariatului aceeași invitație la sacrificiu individual pentru „binele celor mulți, întru gloria progresului”: „Majoritatea cetățenilor suportă cu stoicism. Oamenii sunt conştienţi că nu poţi face omletă fără să spargi ouăle”.

Părerea mea este că, dacă vom înceta să vedem locuitorii cetății și drepturile lor inalienabile drept ouă pe care le putem sparge oricând, după bunul plac, am putea avea cu toții o dietă mult mai bună și mai echilibrată, și nu doar promisiunea unui prânz sățios bazat pe o iluzorie omletă.

Dar e posibil ca părerea mea să nu vi se pară relevantă sau îndreptățită. În definitiv sunt doar un alt om cu păreri de pe internetul oricum inundat cu păreri și experți în te miri ce. Așa că vă las aici și alte cugetări despre recomandările culinare de altădată și de azi. Bunăoară opinia lui Panait Istrati care spunea în 1929, în „Vers l’autre flamme – Confession pour vaincus”, după o vizită în soviete care l-a șocat, în ciuda orientării sale stângiste: „Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?” Și închei, pe dreapta, cu Sir Isaiah Berlin, filozof și unul dintre cei mai importanți gânditori liberali contemporani, care – ceva mai târziu decât Gorki al nostru – atrăgea atenția că „omenirea poate admira acum munți de ouă sparte dar nimeni nu a gustat încă omleta”.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Acestea sunt vorbele lu Chuirchuil...
    • Like 0
  • Mai in gluma mai in serios referitor la mentalitati : este absolut imposibil ca generatiile intre 60 70 80 de ani de pensionari romani sa-i faci peste noapte fizicieni libertini in gandire pentru ca intr-un sens logic *asta ar fi corect*. Imposibil de ce ?.din cauza sistemelor comuniste romanesti si psihice la care au fost supusi automat si de catre superiorii lor care sa nu o dam dupa cires au fost securisti la acele timpuri fructoase pline de avutie ( ironic ) si nu cele rusesti staliniste care s-au manifestat la ei si numai la ei. Cei intereseaza pe pensionarii acestor categorii ?.sa gaseasca prosti ( de obicei tineri cu functii ) pe care sa puna saua iar apoi sa-i stoarca de resurse pana le vor da toate drepturile in special materiale cat si de recunoastere. De ce ?.pentru ca pot si sistemul romanesc le permite. Majoritatea dintre ei avand studii pe la "doi si-un sfert in/ca" si mentalitati....Va urez zile senine !
    • Like 1
  • deci pana la urma, poti sa faci omleta fara sa spargi ouale?
    cam asta inteleg eu din mesajul articolului;
    pt ca a constata ca da, oua sparte dar fara rezultate - este o relatare banala si nu cred ca se pune in discutie;
    sau nici - nici!
    • Like 1
  • Delia MC Delia MC check icon
    Nu numai că ouăle sparte se văd dar omleta ba, dar cu tactica asta se omoară și găina. Ori să ajungă atât de jumulită încât abia sa mai poată face câte un ou.
    Cu adevărat, unii cu intenții nu foarte ortodoxe reiterează acum ofensiv nostalgia după vremurile când cotcodăceam în cușcă ( imensul lagăr " comunist " ) precum puii de Crevedia înghițind puținele grăunțe azvârlite. Tătucul spărgea câte ouă voia iar omleta, dacă era vreuna, o mânca singur. Aviz amatorilor. În dictatură se poate intra (și) din neatenție dar nu și ieși.
    • Like 2


Îți recomandăm

Fată la școala online

„Mai țineți minte emoțiile de la examenul de șofat? Ei, cum ar fi dacă, după câteva mii de ore de șofat, ați mai da unul? N-am niciun dubiu, ar fi fără mare panică. Așa e și cu testele la matematică”, spune Gabi Bartic. (Foto: Profimedia)

Citește mai mult