„Nu poți face o omletă fără să spargi câteva ouă”. Una dintre expresiile favorite ale lui Stalin revine în discursul politicienilor de azi

Foto: Inquam Photos/ Alex Nicodim

Mulți cunoașteți, probabil, zicala „nu poți face o omletă fără să spargi câteva ouă”. Îndrăznesc să presupun că puțini știți că expresia acesta are o istorie și nu una tocmai recentă, fiind unul din truismele favorite ale lui Iosif Vissarionovici Stalin. Expresia, deși se apreciază că este chiar anterioară perioadei bolșevicilor, a fost consacrată de Walter Duranty, corespondent al ziarului New York Times la Moscova în vremea marelui atoateziditor al sovietelor. Ziaristul a câștigat un premiu Pulitzer pentru o serie de 13 articole scrise despre viața în Uniunea Sovietică a anului 1931 în care a reușit să ignore complet brutalitatea unui regim care își ucidea proprii cetățeni prin epurări, exproprieri, exilari în Gulag și forțarea fermierilor și țăranilor să se alăture colectivizării în ceea ce avea să devină cunoscut drept „planul cincinal”.

„Idiotul util al lui Stalin”, așa cum avea să fie numit mai târziu Walter Duranty de către un profesor la Oxford, a devenit preferatul cenzurii și propagandei comuniste în timpul Foametei din 1932-1933 când retorica lui apologistă a fost preluată și amplificată de politrucii de la Moscova pentru a justifica atrocitățile comise de regimul stalinist. Față de Holodomorul care a ucis milioane de ruși, în special ucraineni, corespondentul NY Times aprecia în martie 1933: “Conditions are bad, but there is no famine. But – to put it brutally – you can’t make an omelet without breaking some eggs.” 

Această expresie a devenit astfel piatra de temelie din discursul totalitaristilor de pe mapamond, mereu pregătiți să pretindă sacrificiul individual al celorlalți pentru utopiile proprii, pentru „binele cel mare”. Aceeași expresie, mustind de înțelepciune evidentă și căreia nu i te poți deci opune, a început să fie folosită pentru a valida abuzuri și încălcări ale drepturilor omului pe care cu greu ni le putem imagina astăzi și a continuat să fie folosită în toată perioada comunistă și nu doar în Uniunea Sovietică. Pentru contribuția această la ascunderea crimelor lui Stalin, intelectualii ucraineni contemporani au făcut și fac presiuni ca lui W. Duranty să-i fie retras premiul Pulitzer. Fără succes însă, cel puțin până acum.

Ceea ce mă surprinde, și mă sperie în același timp, este revenirea acestei manipulări, într-un veritabil arc peste timp, în discursul public al politicienilor de astăzi dar și lipsa de opoziție din presă și din societatea civilă față de o astfel de monstruozitate. Fără îndoială, trăim vremuri complicate care necesită soluții excepționale. Acestea nu pot fi însă scurtcircuitări ale dialogului și empatiei și nici devieri de la parcursul democratic normal al unei societăți. Iar “să spargem ouă ca să mâncăm omletă” este exact o astfel de scurtătură păguboasă care ne este prezentată ca unică și necesară soluție salvatoare.

Suntem într-o perioadă de criză, cu efect dramatic asupra vieții unora dintre semenii noștri. În astfel de perioade, oamenii tind să își piardă punctele de reper și caută cu disperare “ancore” care să le dea stabilitate și liniște. Arhetipul “tătucului” dur, atoateștiutor, fără ezitare și mereu dispus să “spargă ouă” este adânc întipărit în genomul poporului nostru trecut prin era comunistă și pare din nou soluția providențială pentru cei care simt că și-au pierdut direcția. Liderul puternic care “taie și spânzură”, care “face ceea ce trebuie făcut” joacă rol de far călăuzitor pentru cei rătăciți în ceața vremurilor complicate pe care le traversăm și care sunt mai mult decât fericiți să susțină pe cineva care sparge ouă, mai ales dacă nu sunt ale lor. Și când spun asta, nu o spun în sens peiorativ ci echivalez “ouă” cu drepturi și libertăți.

Să luăm un exemplu de la noi din “sat”, unde marile proiecte (a se citi exproprieri, regenerare urbană și decizii controversate, potențial lipsite de susținere publică) sunt justificate prin același crez „ca să ne înfruptăm din omletă, trebuie să spargem niște ouă”. Într-un articol dintr-un cotidian local, un reprezentant al autorității publice declara: „Când faci proiecte mari, nu ai cum să nu deranjezi. Pentru că soluții de tipul – ar fi bine să facem o omletă frumoasă, dar ouăle să rămână întregi – asta nu funcționează.” Capcana întinsă cetățenilor nu este însă completă fără ecoul și susținerea din presă. La fel ca în urmă cu aproape un secol, un ziarist adresează și el imediat proletariatului aceeași invitație la sacrificiu individual pentru „binele celor mulți, întru gloria progresului”: „Majoritatea cetățenilor suportă cu stoicism. Oamenii sunt conştienţi că nu poţi face omletă fără să spargi ouăle”.

Părerea mea este că, dacă vom înceta să vedem locuitorii cetății și drepturile lor inalienabile drept ouă pe care le putem sparge oricând, după bunul plac, am putea avea cu toții o dietă mult mai bună și mai echilibrată, și nu doar promisiunea unui prânz sățios bazat pe o iluzorie omletă.

Dar e posibil ca părerea mea să nu vi se pară relevantă sau îndreptățită. În definitiv sunt doar un alt om cu păreri de pe internetul oricum inundat cu păreri și experți în te miri ce. Așa că vă las aici și alte cugetări despre recomandările culinare de altădată și de azi. Bunăoară opinia lui Panait Istrati care spunea în 1929, în „Vers l’autre flamme – Confession pour vaincus”, după o vizită în soviete care l-a șocat, în ciuda orientării sale stângiste: „Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?” Și închei, pe dreapta, cu Sir Isaiah Berlin, filozof și unul dintre cei mai importanți gânditori liberali contemporani, care – ceva mai târziu decât Gorki al nostru – atrăgea atenția că „omenirea poate admira acum munți de ouă sparte dar nimeni nu a gustat încă omleta”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp