Foto: Eva Plevier / AFP / Profimedia
„Urâtă țară! Mizerie peste tot unde arunci privirea, străzile sunt ca niște ghene în aer liber, o infecție generală! Nu știu, frate, în Germania nu vedeai așa ceva. Era pe jos o curățenie de-ți era milă să calci încălțat!" - spunea cu obidă, în timp ce trăgea cu patos din țigară, o cunoștință de-ale mele, recent întoarsă în România după o vacanță de două săptămâni în Berlin. Apoi a aruncat chiștocul pe jos…
L-am întrebat, desigur, de ce instinctul lui a fost acela de a murdări strada pe care ne aflam la doar câteva minute după ce s-a plâns de străzile murdare din România. Și mi-a spus: „Păi ce rost avea să merg să caut un coș de gunoi, când pe jos mai sunt încă zeci de chiștoace aruncate deja? Tu nu vezi?"
Un alt amic, recent întors de la Bruxelles, îmi povestea cât de civilizat se circulă acolo și cât de politicoși sunt oamenii în trafic.
„Te așteaptă până te poziționezi pe banda pe care o vrei, nu te claxonează nimeni, nu te înjură nimeni, simți că ești în siguranță și conduci și tu relaxat și fără nervi".
În timp ce povestea, a văzut că se apropie de un semafor care se pregătea să se facă roșu, așa că a accelerat puternic și a trecut liniștit…
L-am întrebat, firește, de ce a încălcat o regulă în timp ce povestea despre cum se poate conduce relaxat dacă oamenii respectă regulile, inclusiv pe cele de bun simț și mi-a răspuns: „Păi ce rost avea? Astea sunt drumuri pe care să respecți regulile? Aici ne descurcăm cum putem, mai pe agresiv, mai pe balcanic, așa… Că, dacă începi să conduci ca la carte, te iau ăștia de prost!"
Cele două dialoguri au avut loc la câteva luni distanță, dar trebuie să admit că m-am gândit mult la ele. Nu știu de ce, dar cumva am simțit că sunt un etalon de comportament care ne dă extrem de puține șanse să ne facem bine și noi.
Când eram mică, bunicul îmi spunea că lumea se schimbă numai dacă te schimbi tu primul. Și că, uneori, o singură voce, un singur gest, o singură vorbă poate schimba totul într-un mod aproape magic. Cu alte cuvinte, dacă vrei o lume mai bună, începe cu tine! Fii tu mai bun întâi și lumea se va adapta la tine.
Cam la fel simt că se întâmplă și cu civilizația. Dacă vrei străzi curate, pe care să-ți fie milă să pășești, primul tău instinct nu trebuie să fie acela de a te uita către administrația locală și să înjuri. Sigur că ar fi minunat dacă și ea și-ar face treaba. Dar un prim pas, simplu de făcut, pentru atingerea obiectivului mare e, de exemplu, să nu arunci chiștocul ăla pe jos. Și poate, dacă te văd ceilalți că tu cauți coșul de gunoi, se vor abține și ei să facă gestul. Iar dacă ei vor continua să facă mizerie, în timp ce tu păstrezi curățenia, cel puțin pe jos va fi un chiștoc mai puțin. Contează!
La fel și cu traficul. Vrei să te simți în siguranță la volan și crezi că numai respectarea regulilor te poate face să te simți așa? Ei bine, nu te adapta tu la nesimțirea celorlalți, ci obligă-i pe ei să se adapteze la un fel de a conduce după reguli! Când normalitatea devine dezirabilă, cineva trebuie să facă primul pas. Și, pur și simplu, să insiste ca și pașii viitori să fie la fel de corecți.
Ne mințim de fiecare dată că la noi nu e bine, pentru că nu poate fi bine. Și comparăm binele din țările civilizate cu situația noastră, ca și cum noi am fi blestemați de vreo forță divină să stăm în mizerie și pericol la tot pasul. Ciudat e că ne e foarte greu să punem în practică civilizația de unii singuri. E ca și cum ne-am rușina să ne comportăm ca la carte. Ca și cum ne-ar fi frică să nu cumva să râdă lumea de noi că ne dorim străzi curate și drumuri sigure. Ca și cum am fi mai puțin șmecheri dacă am respecta regulile în țara noastră. În alte țări putem. Acolo ne e rușine să n-o facem.
Numai că civilizația nu se întâmplă de la sine. Cineva trebuie să facă primul pas, și apoi altcineva trebuie să continue pașii corecți, până când toți cei din jur vor înțelege că e mai bine pentru toată lumea să respecți și să fii respectat.
Sigur, cea mai mare problemă a României astăzi e lipsa de respect. Ne vine greu să respectăm, pentru că, la rândul nostru, nu ne simțim respectați. Și cine e rănit va răni. Pare că e un cerc vicios aici. Numai că experiențele astea din afara României, care ne fascinează în concedii, nu se nasc din neant. Civilizația altora e o chestiune de efort. Un efort pe care ei s-au educat să-l facă în fiecare zi a vieții lor. Începe prin a nu arunca ambalajele pe jos și merge până la a respecta regulile în trafic, chiar și cu riscul că astfel ar întârzia acolo unde au treabă. Dar pentru lumea civilizată, prioritățile se stabilesc de la bun început. Și fiecare știe că are un rol oricât de mic în păstrarea lumii în parametri normali.
Simplul fapt de a-ți cataloga țara drept urâtă, în timp ce arunci ambalaje pe jos, e imaginea cea mai clară a disonanței cognitive care ne-a adus aici. O țară ca afară înseamnă oameni ca afară. Nu neapărat guverne ca afară. Și câtă vreme vom găsi mereu responsabili pentru nefericirea noastră, nu vom cunoaște niciodată ieșirea din labirintul frustrărilor pe care fie le-am învățat, fie le-am acumulat…
Nu există mulțime în care o singură voce să nu poată schimba tonalitatea, nu există context în care un singur element să nu poată rearanja sistemul, la fel cum nu există atitudine care să nu definească starea în care suntem și lumea în care trăim. De aceea, civilizația e grea. Pentru că presupune curaj individual. Și pentru că nu lasă loc pentru scuze.
Lumea se schimbă numai când oamenii au curajul să se schimbe. Restul e negociere. La care noi nici măcar nu ne pricepem…
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.