Orice poveste frumoasă începe cu “a fost odată ca niciodată...”
Uite așa am să încep și eu pentru că îmi plac poveștile frumoase, le citesc pe nerăsuflate și cred că avem nevoie de ele pentru că pe lumea asta există, de-adevăratelea, o mulțime de feți-frumoși și ilene cosânzene. Că altfel, vorba aceea, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, nu?
Așa că… a fost odată ca niciodată un grup de profesori inimoși și antreprenori în educație. Și cum stăteau ei așa liniștiți și își vedeau de treburile lor, într-o zi, le-a venit o idee. Ce-ar fi să facă ei o școală online gratuită pentru vreo două mii de copii din țara asta, care vor să mai treacă odată prin materia de anul trecut. Știți dumneavoastră care, ăla cu pandemia, cu învățământul online, care când a fost, când n-a fost, în fine, nu ne mai legăm de asta, că ajungem la Spân și la Zmeu și nu ăsta era obiectul articolului. Un program de educație remedială care să mai oblojească rănile învățământului nostru, trecut, sărmanul, prin grele încercări anul acesta. Zis și făcut, au bătut de trei ori din palme și, minunăție, într-o săptămână au făcut o școală online. Cu platforme de comunicare, evaluare, lecții digitale, ce mai, ca-n povești. Mă rog, s-ar putea să fi exagerat un pic la partea cu bătutul din palme. Au fost, de fapt, multe zile de foc și nopți nedormite pentru ca totul să fie gata pana pe 13 iulie când aveau să înceapă cursurile. Aha, deci ăștia sunt feții-frumoși și ilenele cosânzene, poate vreți să mă întrebați. Nu, nu sunt ei, mai aveți un pic de răbdare. Adică sunt și ei așa un pic dar în povestea asta personajul principal e altcineva.
Ei, și când a fost totul gata, au dat șfoară-n țară, de la munte pân’ la mare, prin păduri și pe ogoare, na, că iar mă pierd în detalii geografice și nu e cazul. În sfârșit, puzderie de copii au bătut la porțile școlii, mă iertați, adică au dat click, au completat formularul de înscriere, li s-a făcut un cont pe platformă și au început orele. Atât de mulți că s-a făcut și o listă de așteptare. Au stat ei organizatorii și-au cumpănit cu înțelepciune, s-au dat de trei ori peste cap și, de unde de neunde, au mai găsit niște locuri libere pentru cei care voiau să se înscrie. Și, uite așa, au început iar mesajele, solicitările, conturi noi, copii fericiți, nu mai insist, ați înțeles.
Of. M-am cam lungit la partea de introducere. Vă simt nerăbdători să vă spun de Prâslea cel voinic, așa-i? Gata, acuma, i-a venit și lui rândul.
Într-una din zile, după ce s-a mai potolit oleacă forfota înscrierilor, sună telefonul. Bună ziua. Domnu’, mai aveți locuri la Școala Remedială de Vară? Vai de mine, avem, cum să nu. Cum te numești? Valentin. Sigur că da, Valentin! Uite, trimite-mi, te rog, numele complet și o adresă de email iar noi îți trimitem invitația de conectare. Mulțumesc frumos, domnu’!
Închide telefonul. În câteva secunde, mesaj cu numele complet și adresa de email a părintelui. Ia-uite, domnule, un copil care nu pierde timpul. Minunat. Hai să-i facem cont.
Nu trece mult și, după vreo zi, două, mai după asfințitul soarelui așa, vine încă un mesaj de la Valentin. Domnu’, am primit invitația. Da’ cum mă conectez pe Zoom, că am încercat și nu pot. Salut, Valentin, nu-ți face griji, e simplu. Trebuie să te conectezi direct din aplicația noastră, nu de pe Zoom. Acolo ai să-ți faci orele. Aha. Mulțumesc.
Domnu’!
Dar orarul îl am tot acolo sau mi-l trimiteți dumneavoastră? Îl ai acolo, Valentin. În aplicație. Dacă nu dai de el acum, ți-l trimit eu până te obișnuiești cu setările. Mulțumesc, domnu’. Da’ mi-l trimiteți acuma, vă rog? Că nu vreau să pierd nici o oră.
Aici soarele s-a oprit în loc, vântul a încetat a mai bate iar copacii și-au ițit frunzele pentru a auzi mai bine ce a spus Prâslea al nostru. Pardon, Valentin, elev în clasa a VI-a.
Nu vreau. Să pierd. Nici o oră.
În clipa aceea, organizatorii Școlii Remediale de Vară și-au dat seama că, de câteva zile, vorbesc cu un copil care s-a înscris singur. Fără să-l împingă părinții de la spate, fără să-l bată nimeni la cap. A hotărât că are nevoie de aceste ore și simte că trebuie să recupereze noțiunile pe care nu le-a înțeles în anul școlar trecut la matematică și limba română. Părinții i-au spus că-i susțin decizia dar el trebuie să fie responsabil pentru tot înseamnă acest lucru. Și el, Valentin, exact asta a făcut. Organizatorii au realizat atunci că tot zbuciumul și nopțile lor nedormite nu au fost în zadar. Că toată lehamitea noastră națională, resemnarea mioritică și pesimismul nostru tradițional au leac. Există speranță. Atâta timp cât avem printre noi un Prâslea cel Voinic, mă scuzați, un Valentin, elev în clasa a VI-a, nici un efort, nici un sacrificiu nu e prea mare pentru a le da șansa acestor copii de a avea un viitor mai bun. Pentru ei.
Pentru noi toți.
Aș mai sta cu dumneavoastră să vă mai spun despre copiii noștri de poveste de la Școala Remedială de Vară. Că mai avem. Vreo două mii. Și știu că, în țara asta, mai sunt mulți alții ca ei. Dar văd că am primit un mesaj. Numa’ un pic mă iertați, să văd despre ce e vorba.
“Domnu’!...”
Vă las cu bine.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.