„O mică observație, vă rog: steagul României e pus invers”. Scene de mică unire într-un microbuz de provincie

Foto: Guliver Getty Images

Microbuzul care leagă orașul meu de Capitală ajunge la destinație într-o oră și un sfert, ceea ce-mi permite să observ eșantionul de viață dintr-o anostă dimineață de ianuarie, garnisită cu ceață, burniță și o ploaie plictisită. Ocup ultimul loc liber, cu zece minute înainte de plecare și mă cuibăresc înghesuit lângă un nene îmbrăcat cu haine groase și având o sacoșă enormă între picioare. Deocamdată nimeni nu tușește și asta îmi dă speranța că nu mă voi molopsi de gripă, care anul ăsta a început deja să facă victime. 

Radioul pe Kiss FM oferă confortul pe care nu-l regăsești în microbuzele  jalnice ce leagă orașul meu de satele învecinate și unde maneaua e la putere cu toți biții din dotare. E liniște în habitaclu și, până să pornim, ascultăm preocupați știri despre cursul leului în cădere amețitoare,  Comisia de la Veneția, completul de trei sau cinci, cine să-i mai înțeleagă.

Curând, atmosfera se animă, fiindcă fără să vrem auzim de afară discuția zgomotoasă dintre doi parteneri de viață; ea are deja biletul cumpărat și locul rezervat în microbuz; el, nu se știe de ce, nu dorește să o urmeze la domiciliu. În cele din urmă, șoferul dă semnalul de plecare, iar cei doi se despart, nereușind să-și rezolve conflictul casnic. Ea urcă și ocupă locul spunând cu ciudă, mai mult pentru noi decât pentru cel rămas pe peron:

- Du-te, să mai vii când o-nvia mă-ta!…

Tocmai atunci, două persoane apar în ușa microbuzului, iar bărbatul întreabă dacă mai sunt locuri.

- Da, țigane, răspunde șoferul amabil, hai urcă, uite pe bancheta din spate, și îl invită pe acela împreună cu consoarta cu fuste multe.

Cei doi își fac loc prin culoarul îngust și se instalează prin presarea altor călători ce se văd nevoiți a se restrânge. Tânărul șofer adaugă:

- Țigane, să vii să-ți tai bilet!

- Da, da, aud din spate, și omul vine din nou lângă șofer, care comentează între timp, aruncând retoric spre călătorii din jur:

- O fi știind țiganu’ să numere banu’?

- O fi știind, răspunde un ins, că e și el om.

- Da, replică șoferul cu convingere, sigur că e om.

Omul plătește și se întoarce cuminte lângă jumătatea lui. Sunt curați, el are în jur de șaizeci de ani, după mustața ninsă. În sfârșit, pornim. Șoferul își deschide telefonul. Începând din acest moment, el se întrerupe doar pentru a tăia bilet vreunui călător sau a răspunde la salut, când cineva coboară. Vorbește la telefon cu toate neamurile, nu e deloc discret și, datorită vocii sale puternice, nu se poate să nu afli câți porci mai are de vânzare cumnata, de ce s-au certat vecinii cu frații lor, cum a rezolvat el problema cu încălzirea centrală și multe altele. E foarte politicos cu călătorii, ce-i drept. Pe la mijlocul drumului, când cei doi minoritari coboară la rândul lor, el se adresează:

- Să trăiești, țigane! (ea nu contează)

Timid, după ce a coborât deja, vine răspunsul:

- Să trăiești și tu, române!  

Din locul unde stau, citesc un afiș cu litere îngroșate: „În atenția călătorilor. Vă informăm că acest microbuz este dotat cu centuri de siguranță și sunteți obligați să le folosiți pe toată durata călătoriei”. Am avut câteva clipe de neliniște, dar m-am calmat rapid: nu există centuri decât la scaunul șoferului și al eventulalului însoțitor.

Am ajuns. Oprim la Gara de Nord. Văd, în fața mea, cum unii călători predau șoferului biletele. Cunosc tactica: șoferul refolosește biletele și își păstrează banii. Inventivi mai suntem!

Am coborât, dar întorc capul fiindcă un tânăr ochelarist cu rucsac în spate și zâmbet naiv spune șoferului, arătând spre bordul vehiculului unde atârnă eșarfa tricoloră:

- O mică observație, vă rog: steagul României e pus invers.

Șoferul, amabil și mândru, deschide brațele, semn că poartă o scumpă povară:

- Sunt român, domnule!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp