Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„O mică observație, vă rog: steagul României e pus invers”. Scene de mică unire într-un microbuz de provincie

MIcrobuz

Foto: Guliver Getty Images

Microbuzul care leagă orașul meu de Capitală ajunge la destinație într-o oră și un sfert, ceea ce-mi permite să observ eșantionul de viață dintr-o anostă dimineață de ianuarie, garnisită cu ceață, burniță și o ploaie plictisită. Ocup ultimul loc liber, cu zece minute înainte de plecare și mă cuibăresc înghesuit lângă un nene îmbrăcat cu haine groase și având o sacoșă enormă între picioare. Deocamdată nimeni nu tușește și asta îmi dă speranța că nu mă voi molopsi de gripă, care anul ăsta a început deja să facă victime. 

Radioul pe Kiss FM oferă confortul pe care nu-l regăsești în microbuzele  jalnice ce leagă orașul meu de satele învecinate și unde maneaua e la putere cu toți biții din dotare. E liniște în habitaclu și, până să pornim, ascultăm preocupați știri despre cursul leului în cădere amețitoare,  Comisia de la Veneția, completul de trei sau cinci, cine să-i mai înțeleagă.

Curând, atmosfera se animă, fiindcă fără să vrem auzim de afară discuția zgomotoasă dintre doi parteneri de viață; ea are deja biletul cumpărat și locul rezervat în microbuz; el, nu se știe de ce, nu dorește să o urmeze la domiciliu. În cele din urmă, șoferul dă semnalul de plecare, iar cei doi se despart, nereușind să-și rezolve conflictul casnic. Ea urcă și ocupă locul spunând cu ciudă, mai mult pentru noi decât pentru cel rămas pe peron:

- Du-te, să mai vii când o-nvia mă-ta!…

Tocmai atunci, două persoane apar în ușa microbuzului, iar bărbatul întreabă dacă mai sunt locuri.

- Da, țigane, răspunde șoferul amabil, hai urcă, uite pe bancheta din spate, și îl invită pe acela împreună cu consoarta cu fuste multe.

Cei doi își fac loc prin culoarul îngust și se instalează prin presarea altor călători ce se văd nevoiți a se restrânge. Tânărul șofer adaugă:

- Țigane, să vii să-ți tai bilet!

- Da, da, aud din spate, și omul vine din nou lângă șofer, care comentează între timp, aruncând retoric spre călătorii din jur:

- O fi știind țiganu’ să numere banu’?

- O fi știind, răspunde un ins, că e și el om.

- Da, replică șoferul cu convingere, sigur că e om.

Omul plătește și se întoarce cuminte lângă jumătatea lui. Sunt curați, el are în jur de șaizeci de ani, după mustața ninsă. În sfârșit, pornim. Șoferul își deschide telefonul. Începând din acest moment, el se întrerupe doar pentru a tăia bilet vreunui călător sau a răspunde la salut, când cineva coboară. Vorbește la telefon cu toate neamurile, nu e deloc discret și, datorită vocii sale puternice, nu se poate să nu afli câți porci mai are de vânzare cumnata, de ce s-au certat vecinii cu frații lor, cum a rezolvat el problema cu încălzirea centrală și multe altele. E foarte politicos cu călătorii, ce-i drept. Pe la mijlocul drumului, când cei doi minoritari coboară la rândul lor, el se adresează:

- Să trăiești, țigane! (ea nu contează)

Timid, după ce a coborât deja, vine răspunsul:

- Să trăiești și tu, române!  

Din locul unde stau, citesc un afiș cu litere îngroșate: „În atenția călătorilor. Vă informăm că acest microbuz este dotat cu centuri de siguranță și sunteți obligați să le folosiți pe toată durata călătoriei”. Am avut câteva clipe de neliniște, dar m-am calmat rapid: nu există centuri decât la scaunul șoferului și al eventulalului însoțitor.

Am ajuns. Oprim la Gara de Nord. Văd, în fața mea, cum unii călători predau șoferului biletele. Cunosc tactica: șoferul refolosește biletele și își păstrează banii. Inventivi mai suntem!

Am coborât, dar întorc capul fiindcă un tânăr ochelarist cu rucsac în spate și zâmbet naiv spune șoferului, arătând spre bordul vehiculului unde atârnă eșarfa tricoloră:

- O mică observație, vă rog: steagul României e pus invers.

Șoferul, amabil și mândru, deschide brațele, semn că poartă o scumpă povară:

- Sunt român, domnule!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Crabu check icon
    Mici observatii:

    In primul paragraf ne spuneti ca ati ocupat ultimul loc liber.
    Pai, si duduia nervoasa, tiganu' cu consoarta, pe ce s-au asezat? Probabil pe locuri segregationiste!

    ... la bordul vehiculului ... (nu, vehicol!)
    • Like 2
  • Corina check icon
    Așa își falimentează românul firma la care lucrează: senin și împăcat, ba se crede și patriot.
    • Like 4


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult