Foto: Guliver Getty Images
Mă ştiu cetăţean corect, cinstit şi cu toate datoriile plătite, însă atâta a fost de revoluţionată fiscalitatea în ţara asta, că până şi cel mai onest român dintre toţi are vise reci cu portărei care-l caută să-i ceară bani pentru una sau alta. Drept urmare, mă apuc să-mi fac un cont pe Spaţiul Privat Virtual, pe site-ul ANAF, convinsă fiind că, după câteva clicuri, o să aflu absolut totul despre relaţia mea cu instituţia mai sus numită.
Zis și făcut... Sfântă naivitate!
Aflu dintru început că nu e suficient că-mi pun pe tavă toate datele personale și că „virtual” este folosit aici în înțelesul de la stat, unde ca să faci ceva „online” trebuie să bați musai la ușă. ANAF mă anunţă printr-un mail că înregistrarea online se finalizează - supriză! - la ghişeu.
Debirocratizarea pare acum la fel de reală ca teleportarea. Dacă n-ar fi de plâns, eu aş cam râde. Mă abţin de la ambele şi mă apuc de căutat ghişee ANAF prin oraş. Mailul mă anunţă că neapărat trebuie să mă prezint la ghişeu în termen de 10 zile de la completarea făcută pe site, dar că mă pot duce la orice sediu ANAF din oraş.
Ce nu spunea mailul e că toate sediile ANAF pe care le-am găsit eu au program de stat paralel cu viața reală. Ba se închid la 16, ba la 16.30, unul avea chiar program până la ora 14. Păi cum să nu vrei să munceşti la stat?! mă gândesc cu invidie. Înghit în sec şi plec de la muncă mai devreme (mulţumesc, şefa!) ca să ajung cu limba scoasă de un cot la cel mai la îndemână ghişeu. Intru în sediu pe la ora 16 fără un pic, fac o cruce cu limba că e încă deschis şi mă îndrept vertiginos spre primul om viu pe care îl văd pe hol, o doamnă căreia îi spun ce vreau. Mă trimite la camera 1. Îi mulţumesc doamnei şi, fie vorba între noi, şi lui Dumnezeu, că nu văd nicio coadă nicăieri. Mă învârt, găsesc camera, bat la uşă şi intru. Înăuntru, vreo trei birouri, doi funcţionari se ocupau de doi cetăţeni, unul nu ştiu ce făcea, iar pe un scaun mai stătea la rând un om. Aştept cuminte lângă uşă până se ridică brusc o tanti funcţionară, abandonându-şi „clientul”: „Staţi să văd ce vor, că aşa nu mă pot concentra. Nu vreau să am coadă înăuntru”.
Îmi mai spun o dată povestea în jumătate de frază, iar doamnă mă expediază rapid: „Camera 2”. Mă duc în camera 2 şi iau povestea de la capăt în faţa a trei funcţionari care numai acolo nu păreau că vor să fie. Inevitabilul se produce din nou. „Mergeţi la camera 6, la doamna Marinescu”. De data asta mulţumesc cu o înjurătură în gând. Dau şi de camera 6 într-un final, într-un fel de colţ foarte întunecat. Unde putea să șadă doamna Marinescu decât în acest capăt al labirintului de la Fisc?!
Iar un birou cu trei funcţionari şi probabil trei hectare de pădure defrişată pentru a umple până la tavan camera cu hârtii. O identific pe doamna Marinescu, îmi spun povestea pentru a patra oară şi-i arăt mailul primit de la Ministerul de Finanţe în care era trecut un cod. Doamna mă trimite să-mi fac o copie xerox la buletin. Ce-o fi fost în capul meu de m-am prezentat într-o instituţie de stat fără copie la buletin, chiar nu ştiu. Oi fi avut un moment de rătăcire. Ies din clădire, găsesc rapid un xerox, fac copia şi alerg înapoi. Mă şi gândeam că închid ăştia prăvălia până mă întorc eu şi ajung acasă cu coada-ntre picioare.
Dar doamna Marinescu a fost de treabă şi nu a închis. Mă întorc frumos cu respectiva copie, scriu pe ea codul din mail şi aştept să se termine în sfârşit haosul. Doamna Marinescu e plină de bunăvoință: „Nu se potrivesc codurile. Cred că nu aţi mers până la capăt. N-am cum să vă înregistrez”.
Moment în care mă declar învinsă. Trebuie să mă duc acasă şi să o iau de la capăt cu înregistrarea online. Apoi cu online-ul înregistrat la ghişeu. Că doar şi funcţionarul e om, şi el trebuie să câştige un ban. În timpul ăsta, la televizor se ceartă toţi pe banii mei de pensie, pe taxele şi impozitele pe care tot eu le plătesc ca să-şi bată joc de mine orice conţopist care şi-a găsit loc în Parlament. Altfel, suntem toţi bine, sănătoşi şi bucuroşi. Doar să te ferească sfântul comitet ceresc să ai vreodată nevoie de ajutorul unei instituţii de stat.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Acest "merge şi aşa" este crucea pe care romanaşul o va purta toată.viața lui şi e generată de unii ca tine- care gândesc cel mult pana la jumătatea trebii.
Intalnesc zilnic acesti "leagă cu sârmă" ai arhitecturii sociale romaneşti.
Noroc ca nu va mai dura mult. Voi pleca unde voi vedea cu ochii, numai sa nu-mi oblig copilul sa se dezvolte (desi in tara asta se va numi involutie) intr-un astfel de mediu.
Intr-o anume țară (in care probabil voi pleca) este suficient sa-tindeaxhizi un cont cu ssn-ul (un fel de cnp) si sa achiti- in baza lui tot ce-ti trece prin minte. Atat la stat cat si la federal. Nu fac altceva decat sa te incurajeze. Daca.vrei sa platesti pentru tot county-ul- sa fii sanantos! Te lauda in presa!
De asemenea, poți folosi și decizia de impunere, când o primești, folosești numărul acesteia ca să-ți faci cont.
Sunt de acord să existe ceva măsuri de protecție, dar asta cu mersul la ghișeu e prostească.