Mă bucură să văd preocuparea multora dintre noi, mai ales în ultimii ani, asupra sănătății noastre mentale. Mă bucur să văd că nu ne mai temem că vom fi considerați nebuni dacă mergem la psiholog. E un pas uriaș înainte, un pas care reprezintă, în fapt, recunoașterea unei nevoi. Primul pas spre vindecare. De aici însă, pentru mulți dintre noi, ușile se închid și drumurile se înfundă. Ce tip de afecțiune am oare? Ce a generat-o? Unde în trecut să mă uit ca să văd cauza și cine mă poate direcționa așa cum trebuie? Oare trebuie să merg la psiholog sau la psihiatru? Care este rolul unui psihoterapeut și este acesta persoana potrivită pentru a mă ajuta?
Un cuvânt poate răni
Problemele se adâncesc și mai mult atunci când nu știm exact cu ce ne confruntăm. Pe de o parte e normal să fie așa, nu suntem cu toții specialiști și nici nu am fost educați sau obișnuiți să vorbim prea des despre problemele care ne apasă. Pe de altă parte, trăim într-o eră a informației accesibile la tot pasul, iar specialiștii trag din ce în ce mai des semnale de alarmă, explicând amenințările care ne înconjoară.
Ce înseamnă să fii abuzat?
Diana Vasile, președinte ISTT: „CDC (Centres of Diseas Control and Prevention) definește abuzul ca fiind orice act sau serie de acte comise sau produse prin omisiune de către un părinte sau un alt îngrijitor (bunic, antrenor, profesor, preot) care are ca rezultat un prejudiciu, potențial de vătămare sau amenințare la adresa unui copil sau a unei persoane. Orice cuvânt sau acțiune, deliberate și intenționate, care pot provoca daune, daune potențiale sau amenințări la adresa unei persoane, și care sunt făcute în mod repetat, reprezintă un abuz. Există, desigur, și abuzuri fizice. Există amenințări explicite sau implicite, care pot prejudicia sănătatea fizică sau emoțională a unei persoane. Există abuzuri prin omisiune, care pot fi atât fizice, cât și psihice. Neglijarea reprezintă omisiunea voită sau neintenționată a unei persoane de a asigura celui de lângă el nevoile fizice, emoționale, medicale, educaționale de bază: nutriție, odihnă, adăpost, igienă, îmbrăcăminte adecvată sau părăsirea/abandonul de familie (dacă vorbim, de exemplu, de relația părinte-copil). În cazul neglijării emoționale, îngrijitorul ignoră copilul sau refuză să-i ofere un răspuns emoțional adecvat.”
Ce diferență există între abuz și traumă?
Diana Vasile: „Cuvântul traumă înseamnă rănire, iar trauma psihică se referă la consecințele în plan psihic ale evenimentelor și situațiilor traumatice, la rana produsă în cadrul sistemului de personalitate, la o pierdere, o rupere în funcționarea întregii personalități. Altfel spus, abuzul face parte din categoria traumelor provocate de om. Acestea pot fi interpersonale (abuzul fizic, psihic, sexual, neglijarea) sau traume sociale (sărăcia extremă, sclavia, rasismul). Trauma face referire la consecințele resimțite pe plan intern de persoană, la trăirile asociate unei situații traumatice (abuzul în acest caz), altfel spus la experiența personală pe care individul o trăiește și care-i provoacă sentimente profunde de teamă, neliniște, vulnerabilitate fără protecție și care duce la deteriorări de lungă durată a vitalității sau energiei psihice, identității și capacității de autoreglare.”
Mai mult decât atât, expunerea la violență într-o generație poate crește probabilitatea de apariție a violenței în generațiile următoare. Un alt aspect pe care trebuie să-l înțelegem cu adevărat și să-l integrăm în ciuda tuturor stereotipurilor este că niciodată nu este vina victimei într-un abuz. Nu există nicio justificare pentru atribuirea vinei asupra victimei. O femeie abuzată sexual nu „și-a căutat-o” pentru că purta o fustă prea scurtă sau o rochie viu colorată. Un copil bătut de părinți nu și-a meritat pedeapsa pentru că a luat o notă mică la școală. Bătaia nu este ruptă din Rai, bătaia este un abuz, fie ea o „simplă” palmă la fund sau o corecție aplicată cu nuiaua.
Care este diferența dintre psiholog, psihiatru, psihoterapeut, asistare psihologică? Cum știu cui trebuie să mă adresez atunci când am o problemă?
Psihologii, psihiatrii și psihoterapeuții se pot suprapune în domeniile pe care le acoperă, dar există diferențe în tipurile de servicii pe care aceștia le oferă în domeniul sănătății mentale.
Diana Vasile: „Psihologul este specialistul care a studiat și a obținut o diplomă universitară, altfel spus a obținut o licență sau un titlu de master sau doctor în Psihologie. Pregătirea psihologului este academică, ceea ce îi oferă competențe în cercetarea științifică pentru a adăuga componenta de cercetare în evaluarea și tratamentul oferit. Astfel, opinia sa nu este (nu ar trebui să fie) una personală, ci una profesională. Un psiholog studiază din punct de vedere științific modul în care oamenii gândesc, se simt și se comportă. Psihologii aplică aceste cunoștințe pentru a ajuta oamenii să înțeleagă, să explice și să schimbe anumite comportamente. Unii pot lucra ca cercetători, în timp ce alții sunt practicieni în spitale, școli, clinici, programe de asistență a angajaților și birouri private. De asemenea, unii psihologi lucrează și la nivel de consultanță și oferă asistență medicilor, asistenților medicali sau sociali, preoților sau altor specialiști care lucrează cu persoane aflate în situații de risc. A fi psiholog nu este suficient pentru a trata oamenii cu diverse afecțiuni psihice (pacienții). Deși psihologul are o bază teoretică, acesta nu are pregătire în terapie sau consiliere.”
Psihoterapeutul este instruit să trateze oamenii pentru problemele lor emoționale
Diana Vasile: „Psihoterapeutul este specialistul care după finalizarea studiilor de specialitate în Psihologie, Medicină, Asistență Socială sau Teologie, urmează un program de formare în psihoterapie a cărui curriculă este concentrată în special pe terapie psihologică. De obicei, un psihoterapeut se va specializa pe o metodă psihoterapeutică specifică, de exemplu: terapia cognitivă comportamentală, terapia psihanalitică, terapia umanistă etc. Psihoterapeutul este profesionistul care este instruit să trateze oamenii pentru problemele lor emoționale. În funcție de pregătirea sa academică, un psihoterapeut poate fi psihiatru, psiholog sau asistent social și poate lucra cu adulți, copii, cupluri, grupuri sau familii. Un psihoterapeut este pregătit să ofere, să construiască o terapie adecvată și soluții pentru tulburări mentale, cum ar fi depresia, anxietatea sau tulburările mai severe, cum ar fi tulburarea obsesiv-compulsivă sau tulburarea de stres posttraumatic. Cu toate acestea, un psihoterapeut nu are voie să prescrie niciun fel de suplimente alimentare sau medicamente precum antidepresive sau medicamente pentru anxietate.
Psihiatria este acea ramură a medicinei care implică studiul etiologiei, evaluării, diagnosticării, tratamentului și prevenirii tulburărilor psihice, emoționale și comportamentale care pot apărea singure sau împreună cu afecțiunile fizice. Principala diferență între psihiatru și ceilalți specialiști din domeniul sănătății psihice este aceea că psihiatrul poate prescrie medicație. Psihiatrul este medicul care s-a specializat pe boli mentale. După absolvirea Facultății de Medicină, acesta urmează o specializare suplimentară care poate dura până la 6 ani. Psihiatrii, spre deosebire de psihoterapeuți, pot prescrie medicamente precum antidepresive, anxiolitice sau anti-psihotice. Din această cauză, psihiatrii tind să lucreze în cazuri mai severe de tulburări mentale, întrucât antidepresivele nu se prescriu în cazurile ușoare. Psihiatrii se concentrează pe populația patologică mai severă și lucrează de obicei în clinici și spitale, uneori în echipă cu alți psihoterapeuți.”
Eroii din jurul nostru cărora le cerem ajutorul
Nu de puține ori, cei pe care credem că ne putem baza atunci când avem nevoie de ajutor sunt la rândul lor abuzați sau traumatizați și au nevoie la rândul lor de ajutor. Dacă ne gândim la meseriile „speciale” lucrurile sunt și mai complicate. Gândiți-vă la un doctor care a stat în sala de operații mai bine de 12 ore, după care a urmat o gardă de încă 24 de ore. Un doctor care ajunge acasă obosit și frustrat, pentru ca în scurt timp să o ia de la capat. Care suferă că a pierdut azi un om pe masa de operații. Gândiți-vă la un pompier în brațele căruia a murit ieri un copil. Gândiți-vă la paramedici, la politiști, la personalul desemnat situațiilor de urgență, gândiți-vă chiar la operatorii de la 112 pe care cei mai mulți dintre noi îi blamăm în ultima vreme. Toți acești oameni sunt puși în fața unor situații deosebite și, de cele mai multe ori, grave. Toți acești oameni au nevoi de împlinit la rândul lor, nevoi cu adevărat speciale venite din natura meseriei pe care o practică, nevoi mult diferite de ale noastre. Câți dintre noi ne-am gândit o clipă, înainte de a-i judeca și acuza, că oamenii aceștia poate nu primesc ajutorul de care au nevoie, pentru a fi apți la rândul lor, să ajute?
Diana Vasile: „Orice martor la un eveniment violent este în același timp si o victimă prin rezonanta pe care o trăiește față de suferință. De asemenea, persoanele care au profesii de ajutor sau care intră frecvent în contact cu diferitele forme ale suferinței umane (medici, polițiști, pompieri, asistenți sociali, psihologi, preoți, jurnaliști) pot fi traumatizați la rândul lor, fenomenul purtând numele de traumatizare secundară sau vicariantă. Pentru a preveni acest tip de traumatizare se recomandă: alternarea programului de lucru cu activități relaxante, detensionante, dezvoltarea unui stil de viață sănătos, dezvoltarea unor relații sănătoase, psihoeducația, în special cunoașterea teoriei stresului secundar și a efectelor acestuia, evitarea supraîncărcării, realizarea unor evaluări periodice și lucrul personal pentru creșterea nivelului de reziliență.”
Pe Diana Vasile o puteți găsi alături de o echipă întreagă de specialiști în diverse domenii în cadrul Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT) – asociație profesională non-profit care promovează în rândul specialistilor, dar și în rândul publicului larg, cunostinte despre funcționarea sănătoasă a psihicului, despre trauma psihică și intervenții specializate în tratamentul acesteia. ISTT oferă suport celor care au nevoie și solicită asistență psihologică (persoane adulte, copii, adolescenti, cupluri, familii si grupuri), oferind, în același timp, un cadru de dezvoltare profesională pentru specialiștii din domeniu care doresc cursuri acreditate de formare, specializare și perfecționare în domeniul psihotraumatologiei.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Deci "Un alt aspect pe care trebuie să-l înțelegem cu adevărat și să-l integrăm în ciuda tuturor stereotipurilor este că niciodată nu este vina victimei într-un abuz. Nu există nicio justificare pentru atribuirea vinei asupra victimei." -> nu e chiar asa.
Care e ideea, sa ne luam fiecare un psihoterapeut pe lângă casă?