Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Profa care m-a scos din „carapace”: „Vei intra acolo, alături de colegii tăi, vei cânta și totul va fi bine”

Microfon

Foto: Guliver/Getty Images

Când mă gândesc la educație, primul lucru care îmi vine în minte este, ironic, nu școala, ci orele petrecute învățând singură, încercând să adun cât mai multe informații și să le înțeleg, dominată de un instinct de a mă descurca pe cont propriu.

În cei patru ani de liceu, mi-am dat seama că o mare problemă a sistemul de învățământ românesc este aceea că tratează elevii ca pe un grup indistinct, o clasă care trebuie să asimileze toate informațiile și care trebuie să se conformeze. Puține sunt momentele în care elevii sunt tratați ca niște adulți în devenire, cu vise, speranțe și foarte multe frici legate de viitor, în care este luată în considerare sănătatea mentală și emoțională a acestora.

Am văzut că bacul, supranumit și „examenul maturității”, nu este mai mult decât o teză pentru care adulții din jurul tău se stresează mult prea tare și cu care nu îți dovedești deloc maturitatea, ci capacitatea de a memora și de a face față unor situații stresante.Este o teză la care care este mult mai important dacă ai îngroșat o literă, decât dacă în sală se copiază sau nu. Am realizat cum, încetul cu încetul, se pune accentul pe memorat, pe asimilarea informațiilor, indiferent dacă acestea sunt sau nu înțelese, atâta timp cât pot fi redate cuvânt cu cuvânt. Creativitatea nu este stimulată aproape deloc, nici chiar la materiile unde ar trebui să fie încurajată. Am observat atât indiferența profesorilor, cărora nu le păsa ce făceai atâta timp cât stăteai în banca ta și aduceai câte un eseu pe semestru, cât și a elevilor, sătui de acest sistem, care se opuneau memoratului și competiției duse la extrem, care puneau întrebări ingenioase, ce rămâneau fără răspuns.

Dar toate aceste exemple au fost pentru mine excepții. Am avut parte și de profesori minunați care se interesau de noi ca oameni și nu doar își predau materia. Am făcut ore în grădină, în care atmosfera era relaxată și în care puteam să ne exprimăm liber, să stăm cum dorim și, cel mai important, să propunem subiecte de discuție. Ore în care am vorbit despre politică, viitor, societate și boli mentale. Au fost profesori care nu se supuneau regulilor și care ne dădeau libertatea de exprimare de care aveam atât de multă nevoie, care ne-au încurajat să ne dezvoltăm spiritul critic, dar și cel creativ. Aceștia ne-au oferit adevărata educație, ne-au arătat un exemplu demn de urmat și ne-au făcut să creștem, să ne conturăm personalitatea. Sunt profesorii a căror imagine și prezență ne vor străbate amintirile.

Profesoara care m-a marcat și care mi-a devenit în cele din urmă model a fost doamna profesoară de muzica - „profa” așa cum mulți îi spunem. O femeie delicată, dar fermă, o enciclopedie umblătoare, care avea grijă să nu facă din ora sa nici pedeapsă, dar nici pauză. Te făcea, cumva, să îți placă măcar o piesă pe care ți-o prezenta, să îți stârnească curiozitatea despre un instrument, un compozitor sau un obicei. Mai apoi, am devenit membră a corului, fapt ce m-a făcut să descopăr cât de multe poți învăța cu și de la persoana potrivită.

 Această femeie mi-a arătat cât de mult contează grija și subtilitatea profesorului, cât de mult poate ajuta o discuție despre propriul viitor, cât de mult înseamnă comunicarea. Cu ajutorul său am reușit să ies din ”carapace”. 

Și acum îmi amintesc primul concert la care urma să iau parte, emoțiile mă copleșeau, și tremuram de frică. Cu o blândețe amestecată cu fermitate, doamna profesoară mi-a spus „Vei intra acolo, alături de colegii tăi, vei cânta și totul va fi bine”. Și chiar așa a fost, așa am reușit să trec peste anxietate. Mereu cu zâmbetul pe buze, oricât de obosită ar fi fost, cu o vorbă bună la îndemână și cu un optimism molipsitor, așa rezolva doamna profesoară problemele la nivelul corului, dar și pe cele pe care decideai să i le împărtășești.

Totuși, sunt de părere că adevărata educație o capeți fiind într-o competiție continuă cu tine, învățând din fiecare lucru mărunt, ca mai apoi să poți pune în practică, atât lecțiile pe care ți le-a oferit viața, cât și cele învățate la școală. Aici stă adevărata educație, cea care nu se predă în școli și cea care, în cele din urmă te va ajuta. Sunt de acord că este nevoie de multe schimbări aduse sistemului de învățământ românesc precum introducerea unor materii practice în programa școlară, încurajarea elevilor și renunțarea la competiție. Dar este important să vedem și profesorii cu intenții bune și părțile „însorite” ale acestui sistem.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunt foarte curios daca exista profesori care sa zica: "Invatati, copii, pe dinafara, nu conteaza daca intelegeti sau nu" sau ceva de genul asta.
    • Like 0
  • „Am realizat cum, încetul cu încetul, se pune accentul pe memorat, pe asimilarea informațiilor, indiferent dacă acestea sunt sau nu înțelese, atâta timp cât pot fi redate cuvânt cu cuvânt.”

    Constat că unele lucruri nu se schimbă... până şi piramidele egiptene îmbătrânesc, însă unele „datini” din învăţământul neaoş rămân neatinse de trecerea timpului. Exact aceleaşi întrebări mi le puneam şi eu în urmă cu 40 de ani: „De ce trebuie să memorez tone de versuri, când pot deschide oricând cartea şi le găsesc acolo, aşteptând să fie citite şi recitite?”. N-am reuşit să înţeleg, în cei patru ani de liceu, de ce a trebuit să ţin minte kilometri de versuri şi comentarii inepte, când am fi putut discuta lejer despre autor, despre viaţa sa, despre creaţia sa în context naţional şi global, iar integrată în acest tablou, opera pe care o aveam de studiat. Dar, pentru aşa ceva ai nevoie de profesori, nu de actori care recită lecţii.

    „Sunt de acord că este nevoie de multe schimbări aduse sistemului de învățământ românesc precum introducerea unor materii practice în programa școlară, încurajarea elevilor și renunțarea la competiție.” Da, dar schimbările în sistemul de învăţământ românesc cred că ar trebui să înceapă cu profesorii, cu mentalitatea acestora. Pentru că atât timp cât se duc la şcoală ca la uzină...
    • Like 1
  • O idee interesantă:
    „Totuși, sunt de părere că adevărata educație o capeți fiind într-o competiție continuă cu tine, învățând din fiecare lucru mărunt, ca mai apoi să poți pune în practică, atât lecțiile pe care ți le-a oferit viața, cât și cele învățate la școală. Aici stă adevărata educație, cea care nu se predă în școli și cea care, în cele din urmă te va ajuta.”
    • Like 0


Îți recomandăm

Trump Groenlanda / sursa foto: Profimedia

Privită prin lentila unui strateg geopolitic, reluarea obsesivă a temei Groenlandei nu trebuie citită ca un proiect teritorial, ci ca un instrument de arhitectură a atenției. În politica de mare putere, agenda publică este la fel de importantă ca desfășurarea de forțe, iar Donald Trump a demonstrat în repetate rânduri că înțelege acest adevăr mai bine decât mulți dintre criticii săi. Groenlanda este zgomotul. Iranul este fondul.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

Problema de matematică s-a dovedit a fi destul de grea. Nu au rezolvat-o corect decât domnii Dan Tudose și Florin Belgun. Iată soluția: în ce caz a³+b³ divizibil cu ab (a,b nr. naturale). Fie d cmmdc al lui a și b. Prin urmare, a=da₁, b=db₁, cu a₁ și b₁ prime între ele. a³+b³=d³(a₁³+b₁³); ab=d²a₁b₁; deoarece a₁ este prim cu b₁, a₁³+b₁³ nu este divizibil cu a₁, nici cu b₁. a³+b³ va fi divizibil cu ab dacă și numai dacă d³ este divizibil cu ab și, deci, d=ka₁b₁ (k natural). Rezultă a=ka₁², b=ka₁b₁².

Citește mai mult

turma de oi

Dacă-mi aduc aminte bine, era în ziua de SântăMărie. Eram singur la stână, tata coborâse la slujbă. Înțeleși să tun cu oile și cu măgarii în valea Diereșului, ne-am întâlnit în jur de ora 1, puțin mai sus de pod, într-o poieniță unde, de obicei, își parca el mașina . Mi-a făcut o surpriză: soția mea și copiii l-au însoțit. Vremea era deosebit de caldă, soare și nicio adiere de vânt. Oile au păscut liniștite la umbra pădurii și, până să ajungă ei, am profitat să fac o baie în râu. foto: Profimedia

Citește mai mult

Bucuresti / sursa foto: Profimedia

Cea mai mare frustrare a locuitorilor și a oamenilor din zonă, și lărgind situația la nivel național, vine din sentimentul că trăiesc într-o zonă ignorată și că problema extrem de importantă pentru ei e neglijată, negociabilă sau ”uitată”. Și credința lor este că statul român devine complice la toată mizeria (la propriu și la figurat) pe care ei o trăiesc și o respiră.

Citește mai mult