Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Profa care m-a scos din „carapace”: „Vei intra acolo, alături de colegii tăi, vei cânta și totul va fi bine”

Microfon

Foto: Guliver/Getty Images

Când mă gândesc la educație, primul lucru care îmi vine în minte este, ironic, nu școala, ci orele petrecute învățând singură, încercând să adun cât mai multe informații și să le înțeleg, dominată de un instinct de a mă descurca pe cont propriu.

În cei patru ani de liceu, mi-am dat seama că o mare problemă a sistemul de învățământ românesc este aceea că tratează elevii ca pe un grup indistinct, o clasă care trebuie să asimileze toate informațiile și care trebuie să se conformeze. Puține sunt momentele în care elevii sunt tratați ca niște adulți în devenire, cu vise, speranțe și foarte multe frici legate de viitor, în care este luată în considerare sănătatea mentală și emoțională a acestora.

Am văzut că bacul, supranumit și „examenul maturității”, nu este mai mult decât o teză pentru care adulții din jurul tău se stresează mult prea tare și cu care nu îți dovedești deloc maturitatea, ci capacitatea de a memora și de a face față unor situații stresante.Este o teză la care care este mult mai important dacă ai îngroșat o literă, decât dacă în sală se copiază sau nu. Am realizat cum, încetul cu încetul, se pune accentul pe memorat, pe asimilarea informațiilor, indiferent dacă acestea sunt sau nu înțelese, atâta timp cât pot fi redate cuvânt cu cuvânt. Creativitatea nu este stimulată aproape deloc, nici chiar la materiile unde ar trebui să fie încurajată. Am observat atât indiferența profesorilor, cărora nu le păsa ce făceai atâta timp cât stăteai în banca ta și aduceai câte un eseu pe semestru, cât și a elevilor, sătui de acest sistem, care se opuneau memoratului și competiției duse la extrem, care puneau întrebări ingenioase, ce rămâneau fără răspuns.

Dar toate aceste exemple au fost pentru mine excepții. Am avut parte și de profesori minunați care se interesau de noi ca oameni și nu doar își predau materia. Am făcut ore în grădină, în care atmosfera era relaxată și în care puteam să ne exprimăm liber, să stăm cum dorim și, cel mai important, să propunem subiecte de discuție. Ore în care am vorbit despre politică, viitor, societate și boli mentale. Au fost profesori care nu se supuneau regulilor și care ne dădeau libertatea de exprimare de care aveam atât de multă nevoie, care ne-au încurajat să ne dezvoltăm spiritul critic, dar și cel creativ. Aceștia ne-au oferit adevărata educație, ne-au arătat un exemplu demn de urmat și ne-au făcut să creștem, să ne conturăm personalitatea. Sunt profesorii a căror imagine și prezență ne vor străbate amintirile.

Profesoara care m-a marcat și care mi-a devenit în cele din urmă model a fost doamna profesoară de muzica - „profa” așa cum mulți îi spunem. O femeie delicată, dar fermă, o enciclopedie umblătoare, care avea grijă să nu facă din ora sa nici pedeapsă, dar nici pauză. Te făcea, cumva, să îți placă măcar o piesă pe care ți-o prezenta, să îți stârnească curiozitatea despre un instrument, un compozitor sau un obicei. Mai apoi, am devenit membră a corului, fapt ce m-a făcut să descopăr cât de multe poți învăța cu și de la persoana potrivită.

 Această femeie mi-a arătat cât de mult contează grija și subtilitatea profesorului, cât de mult poate ajuta o discuție despre propriul viitor, cât de mult înseamnă comunicarea. Cu ajutorul său am reușit să ies din ”carapace”. 

Și acum îmi amintesc primul concert la care urma să iau parte, emoțiile mă copleșeau, și tremuram de frică. Cu o blândețe amestecată cu fermitate, doamna profesoară mi-a spus „Vei intra acolo, alături de colegii tăi, vei cânta și totul va fi bine”. Și chiar așa a fost, așa am reușit să trec peste anxietate. Mereu cu zâmbetul pe buze, oricât de obosită ar fi fost, cu o vorbă bună la îndemână și cu un optimism molipsitor, așa rezolva doamna profesoară problemele la nivelul corului, dar și pe cele pe care decideai să i le împărtășești.

Totuși, sunt de părere că adevărata educație o capeți fiind într-o competiție continuă cu tine, învățând din fiecare lucru mărunt, ca mai apoi să poți pune în practică, atât lecțiile pe care ți le-a oferit viața, cât și cele învățate la școală. Aici stă adevărata educație, cea care nu se predă în școli și cea care, în cele din urmă te va ajuta. Sunt de acord că este nevoie de multe schimbări aduse sistemului de învățământ românesc precum introducerea unor materii practice în programa școlară, încurajarea elevilor și renunțarea la competiție. Dar este important să vedem și profesorii cu intenții bune și părțile „însorite” ale acestui sistem.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunt foarte curios daca exista profesori care sa zica: "Invatati, copii, pe dinafara, nu conteaza daca intelegeti sau nu" sau ceva de genul asta.
    • Like 0
  • „Am realizat cum, încetul cu încetul, se pune accentul pe memorat, pe asimilarea informațiilor, indiferent dacă acestea sunt sau nu înțelese, atâta timp cât pot fi redate cuvânt cu cuvânt.”

    Constat că unele lucruri nu se schimbă... până şi piramidele egiptene îmbătrânesc, însă unele „datini” din învăţământul neaoş rămân neatinse de trecerea timpului. Exact aceleaşi întrebări mi le puneam şi eu în urmă cu 40 de ani: „De ce trebuie să memorez tone de versuri, când pot deschide oricând cartea şi le găsesc acolo, aşteptând să fie citite şi recitite?”. N-am reuşit să înţeleg, în cei patru ani de liceu, de ce a trebuit să ţin minte kilometri de versuri şi comentarii inepte, când am fi putut discuta lejer despre autor, despre viaţa sa, despre creaţia sa în context naţional şi global, iar integrată în acest tablou, opera pe care o aveam de studiat. Dar, pentru aşa ceva ai nevoie de profesori, nu de actori care recită lecţii.

    „Sunt de acord că este nevoie de multe schimbări aduse sistemului de învățământ românesc precum introducerea unor materii practice în programa școlară, încurajarea elevilor și renunțarea la competiție.” Da, dar schimbările în sistemul de învăţământ românesc cred că ar trebui să înceapă cu profesorii, cu mentalitatea acestora. Pentru că atât timp cât se duc la şcoală ca la uzină...
    • Like 1
  • O idee interesantă:
    „Totuși, sunt de părere că adevărata educație o capeți fiind într-o competiție continuă cu tine, învățând din fiecare lucru mărunt, ca mai apoi să poți pune în practică, atât lecțiile pe care ți le-a oferit viața, cât și cele învățate la școală. Aici stă adevărata educație, cea care nu se predă în școli și cea care, în cele din urmă te va ajuta.”
    • Like 0


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult