Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Profa care m-a scos din „carapace”: „Vei intra acolo, alături de colegii tăi, vei cânta și totul va fi bine”

Microfon

Foto: Guliver/Getty Images

Când mă gândesc la educație, primul lucru care îmi vine în minte este, ironic, nu școala, ci orele petrecute învățând singură, încercând să adun cât mai multe informații și să le înțeleg, dominată de un instinct de a mă descurca pe cont propriu.

În cei patru ani de liceu, mi-am dat seama că o mare problemă a sistemul de învățământ românesc este aceea că tratează elevii ca pe un grup indistinct, o clasă care trebuie să asimileze toate informațiile și care trebuie să se conformeze. Puține sunt momentele în care elevii sunt tratați ca niște adulți în devenire, cu vise, speranțe și foarte multe frici legate de viitor, în care este luată în considerare sănătatea mentală și emoțională a acestora.

Am văzut că bacul, supranumit și „examenul maturității”, nu este mai mult decât o teză pentru care adulții din jurul tău se stresează mult prea tare și cu care nu îți dovedești deloc maturitatea, ci capacitatea de a memora și de a face față unor situații stresante.Este o teză la care care este mult mai important dacă ai îngroșat o literă, decât dacă în sală se copiază sau nu. Am realizat cum, încetul cu încetul, se pune accentul pe memorat, pe asimilarea informațiilor, indiferent dacă acestea sunt sau nu înțelese, atâta timp cât pot fi redate cuvânt cu cuvânt. Creativitatea nu este stimulată aproape deloc, nici chiar la materiile unde ar trebui să fie încurajată. Am observat atât indiferența profesorilor, cărora nu le păsa ce făceai atâta timp cât stăteai în banca ta și aduceai câte un eseu pe semestru, cât și a elevilor, sătui de acest sistem, care se opuneau memoratului și competiției duse la extrem, care puneau întrebări ingenioase, ce rămâneau fără răspuns.

Dar toate aceste exemple au fost pentru mine excepții. Am avut parte și de profesori minunați care se interesau de noi ca oameni și nu doar își predau materia. Am făcut ore în grădină, în care atmosfera era relaxată și în care puteam să ne exprimăm liber, să stăm cum dorim și, cel mai important, să propunem subiecte de discuție. Ore în care am vorbit despre politică, viitor, societate și boli mentale. Au fost profesori care nu se supuneau regulilor și care ne dădeau libertatea de exprimare de care aveam atât de multă nevoie, care ne-au încurajat să ne dezvoltăm spiritul critic, dar și cel creativ. Aceștia ne-au oferit adevărata educație, ne-au arătat un exemplu demn de urmat și ne-au făcut să creștem, să ne conturăm personalitatea. Sunt profesorii a căror imagine și prezență ne vor străbate amintirile.

Profesoara care m-a marcat și care mi-a devenit în cele din urmă model a fost doamna profesoară de muzica - „profa” așa cum mulți îi spunem. O femeie delicată, dar fermă, o enciclopedie umblătoare, care avea grijă să nu facă din ora sa nici pedeapsă, dar nici pauză. Te făcea, cumva, să îți placă măcar o piesă pe care ți-o prezenta, să îți stârnească curiozitatea despre un instrument, un compozitor sau un obicei. Mai apoi, am devenit membră a corului, fapt ce m-a făcut să descopăr cât de multe poți învăța cu și de la persoana potrivită.

 Această femeie mi-a arătat cât de mult contează grija și subtilitatea profesorului, cât de mult poate ajuta o discuție despre propriul viitor, cât de mult înseamnă comunicarea. Cu ajutorul său am reușit să ies din ”carapace”. 

Și acum îmi amintesc primul concert la care urma să iau parte, emoțiile mă copleșeau, și tremuram de frică. Cu o blândețe amestecată cu fermitate, doamna profesoară mi-a spus „Vei intra acolo, alături de colegii tăi, vei cânta și totul va fi bine”. Și chiar așa a fost, așa am reușit să trec peste anxietate. Mereu cu zâmbetul pe buze, oricât de obosită ar fi fost, cu o vorbă bună la îndemână și cu un optimism molipsitor, așa rezolva doamna profesoară problemele la nivelul corului, dar și pe cele pe care decideai să i le împărtășești.

Totuși, sunt de părere că adevărata educație o capeți fiind într-o competiție continuă cu tine, învățând din fiecare lucru mărunt, ca mai apoi să poți pune în practică, atât lecțiile pe care ți le-a oferit viața, cât și cele învățate la școală. Aici stă adevărata educație, cea care nu se predă în școli și cea care, în cele din urmă te va ajuta. Sunt de acord că este nevoie de multe schimbări aduse sistemului de învățământ românesc precum introducerea unor materii practice în programa școlară, încurajarea elevilor și renunțarea la competiție. Dar este important să vedem și profesorii cu intenții bune și părțile „însorite” ale acestui sistem.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Sunt foarte curios daca exista profesori care sa zica: "Invatati, copii, pe dinafara, nu conteaza daca intelegeti sau nu" sau ceva de genul asta.
    • Like 0
  • „Am realizat cum, încetul cu încetul, se pune accentul pe memorat, pe asimilarea informațiilor, indiferent dacă acestea sunt sau nu înțelese, atâta timp cât pot fi redate cuvânt cu cuvânt.”

    Constat că unele lucruri nu se schimbă... până şi piramidele egiptene îmbătrânesc, însă unele „datini” din învăţământul neaoş rămân neatinse de trecerea timpului. Exact aceleaşi întrebări mi le puneam şi eu în urmă cu 40 de ani: „De ce trebuie să memorez tone de versuri, când pot deschide oricând cartea şi le găsesc acolo, aşteptând să fie citite şi recitite?”. N-am reuşit să înţeleg, în cei patru ani de liceu, de ce a trebuit să ţin minte kilometri de versuri şi comentarii inepte, când am fi putut discuta lejer despre autor, despre viaţa sa, despre creaţia sa în context naţional şi global, iar integrată în acest tablou, opera pe care o aveam de studiat. Dar, pentru aşa ceva ai nevoie de profesori, nu de actori care recită lecţii.

    „Sunt de acord că este nevoie de multe schimbări aduse sistemului de învățământ românesc precum introducerea unor materii practice în programa școlară, încurajarea elevilor și renunțarea la competiție.” Da, dar schimbările în sistemul de învăţământ românesc cred că ar trebui să înceapă cu profesorii, cu mentalitatea acestora. Pentru că atât timp cât se duc la şcoală ca la uzină...
    • Like 1
  • O idee interesantă:
    „Totuși, sunt de părere că adevărata educație o capeți fiind într-o competiție continuă cu tine, învățând din fiecare lucru mărunt, ca mai apoi să poți pune în practică, atât lecțiile pe care ți le-a oferit viața, cât și cele învățate la școală. Aici stă adevărata educație, cea care nu se predă în școli și cea care, în cele din urmă te va ajuta.”
    • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon bani - card

Cu siguranţă că banii sunt o componentă importantă a vieţii curente, nu doar a adulţilor ci şi a adolescenţilor, sau chiar copiilor, începȃnd de la o vȃrstă destul de fragedă. Toţi vedem banii ca sursa de asigurare a traiului de zi cu zi, dar oare este aceasta singura lor funcţie? Cu siguranţă nu, şi pentru că subiectul psihologiei banilor este destul de complex, am decis să îl detaliez, nu în unul, ci într-o serie de articole. foto: Profimedia

Citește mai mult

Vegeterra

Etica muncii e sfântă pentru dl. Szocs Jozsef: „Degeaba ai pământ dacă nu îl muncești”. De altfel, în zonă puține suprafețe de teren zac necultivate. „Pe aici nu prea sunt pământuri lăsate pârloagă”.

Citește mai mult

Guvernul Ciolacu Inquam

România fierbe de un an. A fiert politic, apoi instituțional, bugetar și, în cele din urmă, economic. În doar 12 luni, economia și societatea au intrat într-o spirală a degradării. Iar în centrul acestui haos se află Guvernul Ciolacu — un guvern care a reușit să cheltuiască peste 70 de miliarde de euro în plus, fără să lase urme clare de dezvoltare sau de bunăstare! Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Citește mai mult

Ferma Cernat

În ciuda tuturor costurilor și dificultăților, am simțit la acești oameni o dragoste profundă pentru pământul care ne hrănește pe toți. „Banii au un singur dezavantaj: nu se pot mânca”, râde dl. Moldovan.

Citește mai mult