Foto: Octav Ganea/Inquam Photos
În primii doi ani de liceu am avut șansa de a mă împrieteni cu o materie căreia m-am împotrivit de când am cunoscut-o. Nu e ușor să înțelegi fizica atunci când nu vezi lucrurile petrecându-se în fața ochilor tăi, însă doamna profesoară de fizică ne-a luat în calcul și pe noi, cei cu imaginația mai puțin bogată în această privință, și s-a străduit să ne aducă materiale. Ne-a familiarizat cu noțiunile de forță și de coeficient de frecare aducând scânduri netede și rugoase pentru a forma un plan înclinat, ne-a arătat circuite electrice în serie și în paralel și ne-a exemplificat cu experimente virtuale avansate principiile opticii și termodinamicii. A încercat întotdeauna să micșoreze discrepanța dintre ceea ce știm, teoretic, și ceea ce se întâmplă, de fapt, practic - discrepanță care în fizică nu ar trebui să existe. Totuși, această prăpastie dintre teorie și practică există la toate materiile predate în liceele și școlile din România.
Ca elev, ești subordonat acestei combinații de idealuri și de ambiții teoretice care reprezintă de fapt sistemul educațional din România. Ajungi la o vârstă, la care îți dai seama că tu nu ești un ideal și îți dai seama că și colegii tăi gândesc la fel. Vocile aparent separate sună din ce în ce mai mult asemănător unui cor care strigă un singur lucru: “Acordați-ne o șansă!”
La ce se referă, mai exact, acest strigăt de ajutor? Pentru mine se concretizează în “Nu vreau să simt că pierd pentru că învăț aici și nu afară.” Diferențele cele mai semnificative dintre sistemul nostru și cel din afară sunt legate de spiritul practic, care aici este mai mult o umbră a ceea ce ar trebui să fie. Acolo, cine cunoaște teorie, dar nu poate să o aplice se scufundă, ceea ce înseamnă că noi, în România, ne întrecem să vedem cine atinge fundul mării primul.
Cu toate acestea, nimeni nu are nici cea mai mică intenție de a fi receptiv la o schimbare generată de ajustarea programei sau de implementarea noțiunilor practice în învățământ... Fie din pricina lipsei de comunicare dintre minister și persoanele subordonate lui, fie din comoditate. Înclin să o consider mai degrabă pe a doua.
Noi, tinerii români, nu suntem părți ale unui calculator. Viitorul nostru colectiv care va defini viitorul comunității se bazează pe fiecare individ în parte și pe latura noastră umană. Nu ne deteriorăm doar de la apă și frig, ci și de la lipsa de interes a celor care ar trebui să ne ghideze.
Prin definiție, un sistem reprezintă o serie de lucruri care funcționează împreună ca parte dintr-un mecanism. Sigur, sistemul nu trebuie să se încadreze în cerințele tuturor, dar trebuie să aibă în vedere binele comun. Aș încerca o paralelă cu un algoritm de programare, care se derulează până ajunge la rezultatul pentru care a fost implementat. Din nou și din nou, ani întregi, funcțiile computerului se bazează pe această inițială idee, care își îndeplinește menirea cu prisosință. Dar noi, tinerii români, nu suntem părți ale unui calculator. Viitorul nostru colectiv care va defini viitorul comunității se bazează pe fiecare individ în parte și pe latura noastră umană. Nu ne deteriorăm doar de la apă și frig, ci și de la lipsa de interes a celor care ar trebui să ne ghideze. Din perspectiva elevului român, sistemul educațional este o cameră care a trecut printr-o iarnă lungă fără contact cu vremea de afară. Ce ne dorim? Deschideți ferestrele!
Cred că situația actuală nu are legătură cu nevoile psihologice ale elevului standard, motivul principal fiind cantitatea de materie predată la disciplinele studiate și imposibilitatea de a accesa măcar o schematizare a noțiunilor respective și o vizualizare practică a acestora. În linii mari, cred că schimbarea ar putea începe cu o imagine de ansamblu mai complexă decât împărțirea elevilor pe profiluri odată intrați la liceu, însoțită de ajutorul specializat oferit de consilierii școlari și de posibilitatea de a alege gradul de dificultate la care vrei să studiezi o anumită materie.
Așadar, susțin ideea că pentru o viață împăcată și mai mult decât orice, eficientă, timpul trebuie utilizat în folosul fiecăruia, după propria sa structură și diferitele alegeri, iar dacă nu dorești să devii doctor în biologie, nu ar trebui să înveți toate particularitățile amănunțite ale organitelor celulare că să poți trece clasa. Orele irosite s-ar putea îndrepta către perfecționarea abilităților pe care le ai deja din punct de vedere practic, ori pentru informații pe care dorești să le acumulezi.
Materia teoretică pe care o acumulăm nu este singurul tip de educație necesar unei dezvoltări personale armonioase. Este nevoie de educație nonformală, care încurajează aptitudini pe care lecturarea cărții “Moara cu noroc” și răspunderea la întrebări pe bază de text nu ți le vor oferi, precum creativitatea, plăcerea de a cunoaște și dorința de a te dezvolta.
Eu am norocul de a mă afla într-un liceu în care educația nonformală are același statut precum cea formală, însă îmi dau seama că la nivelul țării, în multe școli și licee, lucrurile nu stau la fel. Educația nonformală nu este recunoscută, în ciuda faptului că prin varietatea opțiunilor ei, favorizează cultivarea anumitor înclinații care se pot transforma în pasiuni, acestea mai apoi în locuri de muncă fericite. Cred că ar trebui introduse lecții care să le permită elevilor să se dezvolte și într-un mediu neîncorsetat de note.
Cred că este nevoie de cel puțin un om mare care să se oprească din goana lui zilnică, să își dilate puțin timpul și să se uite mai atent. Este nevoie de o gură de aer proaspăt și mai multă liniște. De mai puțin Ion și mai multă gramatică. De motivație și plăcere în a studia, de respectare a alegerilor individului în legătură cu studiul și timpul său… Și poate România ar avea un viitor mai luminos.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Poti sa te intrebi daca diferenta intre o scoala buna in Romania si o scoala buna in occident e asa de mare, incat, invatand in Romania, vei avea un dezavantaj pentru restul vietii. Eu nu cred ca e asa.
In primul rand, diferentele nu mi se par atat de mari. Eu am fost la scoala si la facultate in Olanda. Deci nu pot compara liceele din experienta proprie. Dar uitandu-ma pe net (ex. https://ourworldindata.org/quality-of-education), vad ca Romania nu e deloc cea mai proasta tara la nivel de de invatamant.
In al doilea rand, Romanii pe care ii stiu din generatia mea, au avut o cu totul alta educatie ca mine, in stilul care se practica si in Olanda pana in anii 70. Totusi, sunt la fel de informati, inteligenti si instruiti ca omologii lor din Olanda. Deci invatamantul romanesc nu a lasat un efect negativ si generic.
In al treilea rand, cred ca o cariera scolara depinde cel putin la fel de mult de individ ca de sistem. Cum ai fost educat de parinti, ce prieteni te influenteaza, si la scoala, care sunt profesorii care reusesc sa te inspire, sunt aspecte foarte importante. In Olanda e exact la fel. Unii profesori sunt buni si stimuleaza, majoritatea isi fac treaba ok, cativa sunt slabi. Daca nimeresti un profesor bun intr-un domeniu care ti se potriveste, sansele tale de succes in acel domeniu cresc. Dar asta e valabil pentru orice tara. Si garantii nu exista. Am un prieten foarte bun, profesor universitar in fizica teoretica, care a avut un profesor de fizica neserios la liceu.
Asa ca eu nu cred ca pierzi un start in viata daca ai fost la liceu in Romania. La facultate e altfel. In primul rand, diploma de facultate e mult mai importanta pentru cariera decat cea de liceu. O facultate cu renume sau cel putin una dintr-o tara general considerata ca fiind avansata, e un plus pentru angajatori. Oricat de bune ar fi universitatile romanesti, nu cad in acele doua categorii. As ramane fara griji la un liceu din Romania, daca pot pleca apoi la o facultate in occident. Copiilor mei, care merg la scoala in Bucuresti, le voi recomanda acelasi lucru.
L’université de médecine de Tokyo en a assez des femmes qui après avoir choisi de se marier et avoir des enfants, quittent le milieu médical. Pour l'éviter, elle a donc instauré un numerus clausus à leur admission, écrit "Le Monde", relayant une information du quotidien "Yomiuri".
(30% maxim fete)
"Acolo, cine cunoaște teorie, dar nu poate să o aplice se scufundă, ceea ce înseamnă că noi, în România, ne întrecem să vedem cine atinge fundul mării primul. " - depinde ce inseamna "acolo". Sunt tari in care exista licee cu profil filozofic la care se face, printre altele, matematica(!) intensiv. Credeti-ma cand va spun ca elevii din asemenea locuri nu au atata legatura cu partea practica a lucrurilor pe cat ati crede.
Legat de nivelul de dificultate: odata cu alegerea liceului se alege si profilul si nivelul de dificultate. Se doresc performanta si standarde ridicate? Atunci e bun Mihai Viteazu sau Sf. Sava sau Gh. Lazar etc. Vrem ceva mai slabut? Sunt alte licee.
Cat despre gramatica, de acord, ar fi util sa se puna mai mult accent pe gramatica la liceu decat se pune acum.
De ce spun asta ?
Eu nu am fost un elev eminent in generala, clasele 1 - 8. Am fost bun la cateva materii: matematica, sport, engleza ( paradoxal, pentru ca nefiind foarte citit, lucram cu limba romana destul de greoi, dar lb. engleza imi oferea acea fereastra a optiunii ) samd.
Si pentru a- mi alege liceul unde doream sa studiez, aveam nevoie de ajutor, teoretic, pentru a- mi folosi experienta, adica abilitatiile practice, lucru mai greu de realizat de o persoana de 14 ani, in anii '90.
Nu am reusit sa gasesc ajutor, nici in familie, nici la scoala, nici in societate, si intr-un fel, pentru mine a fost loz in plic.
Evaluarea nh trebuie sa fie nationala, ci trebuie sa fie regionala, sau chiar individuala, pentru a compara pasiunile, experienta si cum acest potential se match-uieste cu ce potential ofera orasul unde elevul vietuieste.
Etc.
Două observații:
1) „Eu am norocul de a mă afla într-un liceu în care educația nonformală are același statut precum cea formală”
Aici n-ar fi stricat o detaliere, pentru că ar fi foarte interesant de aflat ce se întâmplă diferit în liceul tău,
2) „mai puțin Ion și mai multă gramatică”
Cu mai puțină gramatică sunt total de acord. La ce folosește să știi exemplifica un hiatus, sau structura unei fraze, sau mai știu eu ce parte de vorbire cu reguli excepționale? Mult mai important este să știi să scrii și să vorbești corect, PRACTIC! Deci, la română n-ar strica mai multă practică, axată pe vorbit și scris.
De vorbit vorbim așa cum auzim zilnic în jurul nostru, iar de scris scriem așa cum citim zilnic.
Referitor la „Ion”, pot spune că l-am citit în liceu formal, din obligație, și cred că din cauza asta nu mi-a plăcut. Întâmplător, găsind anii trecuți o variantă e-book gratuită, l-am recitit din proprie voință, și m-a fascinat, mi-a făcut plăcere.
Cred că cititul ar trebui încurajat, dar nu la modul actual (citește asta, că săptămâna viitoare te testez, și ai încurcat-o dacă nu vei ști). Privesc cu tristețe la băiatul meu, care a primit de citit în vara aceasta „Aventurile lui Tom Sawyer”, și trebuie să mă rog de el s-o citească. Eu am citit-o tot la vârsta lui, dar „devorând-o” efectiv, cu mare plăcere. Cred însă că dacă eram pus s-o citesc, știind că voi fi testat din ea, plăcerea mea ar fi scăzut cu siguranță, poate la fel de jos ca la băiatul meu.
Aici cred deci c-ar trebui schimbat ceva, nu știu exact cum, dar sunt sigur că se poate încuraja cititul și în același timp evalua munca elevului, fără ca acesta să perceapă cititul ca o obligație.