Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

„Profesoara de biologie a leșinat când a văzut în manualul de a VI-a că ficatul nu mai e la locul lui...” Început de școală, momente și schițe

Începutul școlii

Printre frumoasele noastre tradiții de toamnă, după număratul bobocilor și producția de tulburel, se află și începutul anului școlar. E adevărat, pe lista asta de obiceiuri suntem în proces de inaugurare și cu Sfântul Ignat de septembrie, dar ăsta e un subiect de discutat separat.

Școlile își redeschid porțile. Un moment de adâncă emoție pentru noi toți, mai puțin pentru cei forțați de împrejurări să le treacă pragul. 

Pregătirile pentru festivitatea de deschidere sunt în toi. Ici, colo, câte o schelă uitată de muncitori strălucește mândră în razele soarelui. E forfotă mare în sălile de clasă. Părinți inimoși își trec trafaletul de la unul la altul pentru ultimele retușuri ale pereților sălilor de clasă. Mămici cu inițiativă aleargă prin magazinele - deja epuizate - pentru modelul de jaluzele, asortat cu fața de masă nouă de pe catedră. Certuri spontane izbucnesc prin cancelarii, transformate ad-hoc în depozite de manuale și materiale de construcții. Ba nu sunt suficiente scaune, ba s-au încurcat iar băncile.

Ajunși în pragul depresiei, administratorii trebuie să împace pe toată lumea și sună disperați pentru suplimente financiare la primărie, care, ca întotdeauna, credea că școala începe în decembrie și mai are timp pentru aceste detalii.

Directorul e de negăsit. Ascuns într-un laborator de la ultimul etaj, încearcă din răsputeri să-și revină după un atac de panică, după ce a constatat că are zece clase de primar și cinci învățătoare. Se jură că e ultimul an în care mai stă la conducere. Inspectoratul i-a promis că-i va trimite niște pensionari, ceva, dar e deja sâmbătă și n-a venit nimeni. E îngrozit că va repeta episodul de anul trecut când, în prima zi de școală, două clase de-a patra au început cu bibliotecara. Bine, în prima zi n-a fost chiar așa de rău. Următoarele două săptămâni au fost mai grele. 

Resemnat, profesorul de geografie face o ultimă verificare a stocului de hărți. Neschimbat din vremea guvernării lui Dej. Privește lung, încă nedumerit cum va modifica iar harta patriei, în așa fel încât să corespundă cu noile indicații din manualul de clasa a VI-a. Ei, rezolvă el cumva. Ca în fiecare an. Oricum, sunt adaptări minore pe lângă ce a trebuit să facă cu spațiul ocupat de URSS și RSF Iugoslavia. Și stă totuși mai bine decât colega de biologie, care a leșinat când a văzut că ficatul nu mai e la locul lui. La dracu, are și evoluția asta niște limite!

La florăriile din oraș, bunici experimentați s-au așezat la coadă cu o seară înainte. Să fie siguri că mai prind câte un buchețel ceva pentru doamna educatoare. Așezați pe câte un scăunel pliabil, discută aprins despre nouățile din învățământ. Pe subiecte precum temele pentru acasă, spiritele se încing și, pe alocuri, se rup prietenii de-o viață. Câte un octogenar, până mai ieri blând și liniștit, devine o adevărată fiară dacă nu-i confirmi, ferm, că elevii trebuie să aibă măcar două sute de pagini pe zi. Că uite, el așa a învățat carte. Aia școală, fraților! Nu ca acuma. Despre fondul clasei se vorbește în șoaptă. Nu știi ce sensibilități mai poți zgândări. Umblă vorba că, la o școală mai din centru, un tătic curios a fost exmatriculat din comitetul de părinți. Cică a întrebat de ce trebuie să dea de pe acum bani pentru cadoul de 8 martie.

Orele trec, agitația crește. Se improvizează o scenă în curtea școlii. Se fac ultimele probe de microfon. Se mai dă o dată cu mătura pentru a muta praful în locuri noi. Lumea se strânge, iar cadrele didactice își preiau copiii, îndreptându-se cu toții spre locul prestabilit din careu. După doar treizeci de minute de așteptare, își fac apariția conducerea școlii, dom’ primar și părintele de la biserica din cartier. Cu toții în tinută de sărbătoare, că doar o dată pe an începe școala. Directorul înceacă să-și găsească vorbele și îngaimă, forfolind o hârtie în mâini, un cuvânt de bun venit și mulțumiri autorităților pentru sprijinul acordat, să le dea Dumnezeu sănătate, nu știe ce s-ar fi făcut fără el. Fără sprijin, adică. Tușește ușor și-i dă microfonul edilului.

Sigur pe el, fălcos și-n costum nou, primarul privește preocupat peste mulțime. Se tot uită la ceas și vorbește grăbit, ca om care are treabă, nu timp de prostii, deci, bă, puneți mâna și învățați, că de-aia am făcut și am dres, v-am dat fonduri, n-am dormit noaptea din cauza voastră, treaba voastră dacă nu știți să le gestionați. Aici aruncă o privire acuzatoare spre director, care se face și mai mic decât era până acum. Io, când ieream de vârsta voastră, ehe, mergeam cu oile și învățam matematică! Și oricum, pe mine m-a învățat școala vieții, așa că băgați și pe partea asta extracurriculară! Deci fiț’ atenți, e an Centenar, dom’ profesor de istorie să facă bine să vă spună ce și cum. Învățați, bă, învățați să fiți mândri că sunteți români, mai lăsați dracu’ prostiile și mai promovați și dintr-astea românești, de-ale noastre. Că uite, vin străinii peste noi și ne pierdem identitatea... Părinte, ia mai zi-le și tu, că e domeniul tău aicea.

Cuvintele i se pierd într-o microfonie zgomotoasă, care-l ia prin surprindere pe informaticianul aflat la butoane. Se grăbește să dreagă încurcătura, dar e numa’ bine, că așa a găsit și momentul să dea drumul la imnul național. „Deșteaptă-te, române” se revarsă peste mulțimea din curtea școlii. Se aude cu oareșce întreruperi, boxele sunt trecute binișor de-o anumită vârstă. După prima strofă, copiii s-au plictisit deja și se înghiontesc, hilizându-se și ignorând comenzile crispate ale învățătoarelor. Adulții sunt deja cu ochii în telefoane. Cum se termină imnul, microfonul ajunge și la purtătorul de sutană. Un „Doamne miluiește” prelung și nazal, repetat de câteva ori, le distrage oamenilor pentru o clipă atenția și se încheie cu câteva fraze, distorsionate de o microfonie enervantă. Se pierd deasupra mulțimii frânturi de cuvinte ca „unire”, „familie”, „iubire”, „copii”, dar nimeni nu înțelege mai nimic, iar foiala din curtea școlii e deja de nestăpânit.

Festivitatea s-a terminat. A sunat clopoțelul, copiii aleargă spre clase. Părinții se mai uită o data în urma lor. Cu inima strânsă. Cine știe cum o mai fi și anul ăsta?

Gata.

A început școala.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nu trebuie să se sperie ,evoluăm. Ăla cu ficatul mutat e omul nou ,acum poți să ai organele unde vrei tu ,inclusiv organele sexuale ,o săptâmână bărbat alta femeie ,până te hotărăşti.
    • Like 0
  • Subiectul manualelor cu greșeli este o exagerare, este o problemă pusă greșit. Eu nu cred că cei care au gândit manualele au greșit. S-a greșit la tipărirea lor știind că și în criminalistică există momente când probele privite în oglindă schimbă cursul anchetei. Deci tipografii au greșit mai mult ca sigur.
    • Like 1
  • mike mike check icon
    Daca doamna de biologie avea si ea ficatul mai rezistent nu mai leșina la vederea manualului de biologie.
    • Like 0
  • Sindromul tătucului lovește lumea în moalele capului și uite așa ficțiunea devine realitate. O ficțiune plină de stereotipuri și frustrări din care putem înțelege cum se deteriorează iremediabil colțul nostru de lume din cauze externe, aici, din cauza unui primar ”fălcos și-n costum nou” și a unui director de școală care ”încearcă să-și găsească vorbele și îngaimă, forfolind o hârtie în mâini, un cuvânt de bun venit și mulțumiri autorităților pentru sprijinul acordat și se face și mai mic decât era până acum”.
    • Like 0
  • Excelent articol, aceleasi stereotipuri repetate an de an.
    • Like 2
  • Cum, așa ceva se-ntâmplă într-un cartier bucureștean ? Vaaai, nu pot să cred. Ziceam că numai la mine, la țară, pe vajnica moșie a lui Buzatu, comunismul n-a dispărut. Totuși, ceva nu se leagă : păi, fălcos și cu asemenea idei, de „românism”, „străini”, „Centenar”? De unde, frate ?
    • Like 1
    • @ Constantin Craescu
      Cuvinte însăilate de primar care să dea bine, dar nici el nu crede în ceea ce spune... O sarcină bifată ca rezolvată! Ura, am scăpat și de asta ! Da, domnule Craescu, comunismul va mai rămâne încă 50 de ani printre noi / urmașii noștri. Din păcate !
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult