Foto: Sam Edwards/ Caia Image/ Profimedia
Acum 25 de ani, în România, a te angaja într-o multinațională părea singura cale spre succes în carieră și un trai decent, într-o Românie încă zguduită de evenimente politice și mișcări sociale, marcată de inflație și constantă devalorizare a leului. Alternativa de a lucra la stat era hulită de tinerii de atunci dornici de salarii decente, de acumulat cunoștințe aplicabile unei economii de piață și nu antichizate ca cele predate prin universități.
Sistemul public era văzut ca locul unde dacă nu ai pile nu poți intra și nu poți rezista, locul unde puteai avea parte de șefi care făceau management „cu bățul”, iar de o evaluare a performanței obiectivă nici că se punea problema. Salariile din sistemul public erau mizerabile pe atunci și nu te protejau în fața inflației mari. Accesarea multinaționalelor se făcea greu (dau acest detaliu mai ales pentru tinerii de azi), criteriile de selecție erau dure, iar furcile caudine ale recrutării includeau evaluări și teste de tot felul, pe lângă multiple interviuri.
Îmi amintesc cum stăteau tinerii la cozi pentru interviu – cozi de sute de metri în jurul Intercontinentalului, când una dintre primele multinaționale intrate în țară a demarat angajările. O dată ce accesai sistemul, intrai într-un mediu de lucru dominat de tineri, ceea ce la stat nu găseai, presărat din abundență cu programe de instruire complexe, sistem de evaluare a performanței și standarde ce trebuiau respectate strict. Aveai șansa de a călători în străinătate, de a te expune altor modele de business – ceea ce înainte de 1995 foarte puțini români avuseseră șansa să o facă.
Așa s-a format generația care este astăzi la butoane în multe corporații cu amprentă globală și cu prezență în România – muncind din greu și învățând continuu un model de business pentru care școala și sistemul anterior nu ne pregătise niciodată. „Corporatist” atunci era dezirabil, însemna ieșirea dintr-un sistem perimat, poarta către o viață postcomunistă decentă. Îmi amintesc și acum sutele de CV-uri ce curgeau zilnic din FAX-uri, CV-urile încropite ale unei generații lipsite de alternative concrete. Pe lângă multinaționale au început să graviteze în anii '90 și primele inițiative antreprenoriale, antreprenori ce nu făceau parte din cercul foștilor comuniști cu influență ce își înlesniseră contracte grase cu statul.
Trăim vremuri interesante. Astăzi, după 25 de ani, a fi „corporatist” în România începe să aibă conotații negative pe când slujbele „la stat” devin la mare căutare, pentru că sunt uneori mai bine plătite decât în multinaționale, nu implică criterii severe de măsurare a performanței, iar programul îți permite lejer să trăiești și să ai o viață poate chiar și un business paralel - totul e să cunoști pe cine trebuie și să accesezi sistemul și mai ales să nu-ți propui să-l schimbi/îmbunătățești.
Corporatist în România lui 2020 nu mai înseamnă doar angajat într-o multinațională. Depinde pe cine întrebi.
„Haterii” spun: Sclav. Robot. Locuitori permanenți ai unui cub de sticlă, de dimineața și până seara. Înregimentat. Leadership ineficient. Politici și proceduri. Inflexibili, Oameni fără milă, oricând pregătiți să-ți înfigă un cuțit în spate. Oameni care își iau jobul prea în serios. Tinerii de la #rezist.
Cei ce au trecut sau sunt în corporație de ani buni spun că prin corporație au participat la traininguri pe care nu și le-ar fi permis, au avut acces la programe de coaching, au avut șanse reale de a avansa în carieră, un venit decent care să le permită să nu mai locuiască cu părinții, un venit care le-a permis să călătorească și să-și facă vacanțe frumoase.
Pentru un astfel de profesionist „corporatist” înseamnă: „angajat în multinațională ce își poate dezvolta abilitățile și își poate clădi o carieră pe propriile puteri, dacă are atitudinea necesară și e dispus să facă eforturi atunci când trebuie și nu doar la presiunea superiorilor. La final rămâi cu multe, dar la fel trebuie să îți accepți și limitările cât și să îți recunoști cât mai des meritele de unul singur.” Pentru alții înseamnă o etapă frumoasă ce i-a pregătit pentru drumul lor antreprenorial: „Acolo am învățat macro și micromanagement și mi-am făcut o formare care m-a ajutat foarte multe peste alți doi ani în care am pus bazele unui business micuț. Am plecat din acea experiență cu un bagaj extrem de important care m-a ajutat enorm când a trebuit să facem scheletul businessului nostru și ne ajută în continuare experiența de acolo. Ca și corporatist nimeni nu ne impunea să stăm peste program sau să prestăm gratis, personal cred că fiecare om își definește limitele și este conștient când alege într- un sens sau altul.”
Noul val – angajații din organizații cu cultura antreprenorială, în special din zona de tehnologie asociază „corporatist” cu inflexibilitate, dominat de proceduri, politizare a deciziilor de business, iararhizare, limbaj de lemn. ”Not cool.” Anti-inovație chiar.
În mediul politic în special în era Dragnea, corporatist a devenit sinonim cu ăia care ne fură țara sau ies să protesteze în Piața Victoriei.
În anii în care eu m-am format ca profesionist, corporațiile mi-au fost cea mai bună școală într-o epocă în care nu aveam prea multe alternative sau modele de urmat. Și dacă de șapte ani am reușit să merg pe drumul meu antreprenorial este pentru că baza aceea dobândită în mediul corporate, expunerea la nivel global – a fost una solidă. Întotdeauna zic să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Dacă mâine puștiul meu cel mare ar avea vârsta majoratului l-aș îndrepta în paralel cu studiile – spre corporație și apoi pe cont propriu, pentru că procesele, procedurile, atenția către calitate, standardizarea, inovația, efortul constant au și ele rolul lor.
Am văzut însă și partea urâtă, hâdă a corporației și asta m-a ajutat să discern ce vreau să fac mai departe și cum vreau să fie drumul meu. Azi știu că am ales cea mai grea cale posibilă – antreprenoriatul e o pălărie grea, nu e un drum pentru cei ce iubesc confortul job-ului sigur, fără riscuri.
Noi românii etichetăm cu ușurință. „Corporatistul e sclav. Angajatul la stat se face că muncește. Antreprenorii sunt motorul economiei locale.” Dar depinde foarte mult lentila prin care privești și aceea e întotdeauna subiectivă, e marcată de evenimentele trecute și contextul tău personal.
Noi românii avem o oarecare alergie la reguli stricte, proceduri, evaluarea performanței pe bune, pentru că ar implica efort consecvent personal, ori asta cer corporațiile. Spiritul nostru balcanic împinge la spargerea procedurii cu o mică șpagă sau derogare de la regulă, ori corporațiile pot fi foarte ferme în acest sens și asta nu place. Nouă românilor ni s-a spus prea mult timp „nu ne vindem țara” și nu mai discernem unde sunt hoții reali ai țării ăsteia.
În concluzie cred în libertatea fiecărei persoane de a-și clădi viitorul la care aspiră, învrăjbirea nu ne ajută, excesele de exprimare rănesc inutil. Etichetarea nu va rezolva problemele subtile ale societății. În orice stup unii muncesc mai mult alții mai puțin, unii mai bine alții mai puțin calitativ. Dar a-ți educa copilul să se ducă către un sistem unde „ai siguranță mamă, și leafa vine oricum, bașca că muncești puțin” vine din trecutul nostru și nu ne ajută să ne construim un altfel de viitor. La fel, a te identifica prea mult cu ceea ce-ți scrie pe cartea de vizită și a-ți ignora celelalte nevoi de viață personală, pasiuni – te vor face un bun candidat la … singurătate sau boală. Decizia îți aparține întotdeauna!
Avem oricând capacitatea de a ne reinventa, de a discerne ce e bine și ce nu e bine pentru cariera noastră și pentru cei din jurul nostru. Dacă mâine nu ți-ar mai scrie nimic pe cartea de vizită și ar trebui să te prezinți lumii cu valoarea pe care tu o poți genera zilnic, cum te-ai prezenta oare? Mai contează atunci corporatist, angajat la stat, antreprenor?
Articol preluat de pe amaliasterescu.ro
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Daca noua generatie "cool" (dintre care o parte si-au platit studiile universitare pe baza salarilor de cateva sute bune sau mii de euro ale parintilor sclavi din corporatii) si generatia Dragnea nu doresc sa mai sustina corporatiile din aceasta lume ii indemn sa nu mai contribuie la prosperitatea lor si sa nu mai cumpere produsele acestora. Sa bea numai apa de la robinet, sa foloseasca scutece de panza si sa le spele de mana in fiecare zi cu sapun facut in casa, sa mearga pe jos acolo unde au nevoie sa ajunga, sa cumpere produse numai din piata, sa ceara sa fie platii cash nu pe card si sa foloseasca numai CFR-ul pentru deplasarile din afara localitatii si a tarii, caruta, daca vor sa ajunga la vreo pensiune eco/bio/exclusivista.
Să nu ne mai smiorcăim degeaba.