Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Slujnica”, filmul care „le-a luat ochii” criticilor de la Cannes. Arta seducției din Coreea până în Japonia

După dezamăgirea intitulată Stoker, e o plăcere să-l vezi pe Park Chan-wook din nou în formă în Slujnica. Că e interzis minorilor sub 18 ani nu e vreo surpriză. Dacă regizorul sud-coreean face rabat la violență, care e mult mai temperată decât și-a obișnuit publicul, sugerată mai degrabă decât arătată (cu câteva excepții), însă insidioasă cât cuprinde, își dă frâu liber la scenele de sex, care au o exuberanță fascinantă. Desigur, nimic nu e neorchestrat aici: de pildă, într-una din ele, folosește unghiul subiectiv, doar că nu personajul e privitorul, ci organul său genital. 

Totodată, se joacă într-atât cu camera, încât faptul că vezi aceeași scenă din perspectiva fiecărui participant e departe de a fi redundant, ci devine o parte integrantă a studiului de personaj.

Pentru început, Park Chan-wook, care e și co-scenarist, mută acțiunea romanului „Fingersmith” de Sarah Waters – filmul e o adaptare - din Anglia victoriană în Coreea sub ocupație japoneză. Hideko (Min-hee Kim) e japoneza moștenitoare a unei mari averi, japoneză crescută și sechestrată într-o vilă somptuoasă de către unchiul ei (Jin-woong Jo), coreean aspirant să devină japonez, care intenționează să se și însoare cu ea pentru a pune mâna pe bani. 

Până atunci, o folosește în alte scopuri, puțin spus necurate. În această ecuație intervine falsul conte Fujiwara (Jung-woo Ha), ale cărei intenții sunt simple: s-o seducă pe Hideko, să fugă împreună în Japonia, să se căsătorească și apoi s-o închidă într-un azil de nebuni, el rămânând, firește, cu banii. Pentru asta are nevoie de Sook-Hee (Tae-ri Kim), crescută într-o familie de infractori: ea va deveni slujnica lui Hideko și îl va ajuta pe Fujiwara s-o seducă. Lungmetrajul e structurat în trei părți: Sook-Hee, Hideko și Fujiwara trec toți prin rolul naratorului necreditabil, fiindcă fiecare are propriile scopuri, conflictul dintre ele persistă și habar n-ai cine va ieși învingător.

Nu e de mirare că Slujnica le-a luat ochii criticilor de la prima vizionare de la Cannes. Park Chan-wook a împrumutat elemente din atâtea genuri, încât e uimitor cât de bine curge – în ciuda structurii de triptic - acest mix de thriller, dramă, gotic, melodramă, poveste de dragoste, plus o doză de ceea ce trecea în epocă drept pornografie pentru aristocrați. 

Imaginea e de departe unul dintre atuurile lungmetrajului, dar, dincolo de frumusețea singulară a cadrelor, ce e cel mai satisfăcător la acest film e că Park Chan-wook a revenit la elementul coregrafic: asiști la juxtapunerea a două tipuri de balet – unul între cameră și personaje și altul între personaje. Și în nici unul nu găsești vreo notă discordantă. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Frumoasa
    • Like 0
  • Îmi era dor de cronica de film a Alexandrei Olivotto, ma bucur s-o regăsesc în Republica.
    • Like 0
  • Trailerul este exceptional. Voi vedea ce e si cu filmul
    • Like 0


Îți recomandăm

Dincolo de priză_episodul II

Ar trebui să tratăm bugetul statului nu ca pe o noțiune abstractă, ci ca pe un buzunar mai mare al tuturor. Ceea ce aparent ne ajută portofelele- pentru că pare gratuit sau la un preț mai mic prin intervenția statului- are în spate costuri ascunse și efecte întârziate. În cele din urmă, să nu uităm: factura cea mare trebuie plătită. Acestea sunt câteva concluzii personale după o discuție foarte interesantă.

Citește mai mult

Cristian Tudor Popescu

2.000 de ani greșeala generării spontanee a vieții din neviu, a lui Aristotel, a făcut legea. Ilustrul filosof n-a încercat niciodată s-o probeze experimental, cu bucăți de carne putrezită sau fecale și vase închise și deschise. A făcut asta Francesco Redi în 1668. Apoi, Lazzaro Spallanzani a folosit bulionul. Finalmente, Louis Pasteur a pecetluit principiul omne vivum ex vivo (tot ce e viu provine din viu).

Citește mai mult

sursa foto: arhiva personala Andreia Mitrea

Îmi aduc aminte primul 4 iulie pe care l-am sărbătorit pe pajiștea din Washington, DC. În jurul meu erau oameni de toate culorile, națiile și religiile. Mi s-a părut Raiul pe pământ, un loc cu armonie pentru oameni aparent diferiți, dar uniți printr-o umanitate comună. Am devenit un alt om după ce am stat un an în America.

Citește mai mult