„Subapreciată și nesusținută” în România, violonista Mihaela Oprea strălucește în Danemarca: „Am o durere specială în suflet când interpretez Balada lui Ciprian Porumbescu. A fost favorita absolută a mamei mele…”

Foto: Mihaela Oprea, arhiva personală

„…atunci, în pragul ultimului an de Conservator, anul V, am hotărât, poate inconștient, că voi profita de șansa ce mi se va oferi. Până la urmă poate a fost mâna destinului că am ajuns în patria povestitorului meu preferat din copilărie, autorul Rățuștei cele urâte. Pentru că, deși subliniau cu toții că am un talent deosebit, se grăbeau să sugereze că locul meu ar fi poate în altă parte… Îmi doresc foarte mult ca muzica mea să-i poată impresiona și pe experți, dar și pe oamenii care n-au pus vreodată piciorul într-o sală de concerte de muzică clasică”.

Mihaela e unul dintre muzicieni români care face o carieră frumoasă departe de casă. A plecat în 1998 și oricât de bine ar duce-o în Danemarca, acolo unde e o violonistă de excepție, concertmaistru reputat și un profesor iubit, nu s-a împăcat de tot cu gândul că țara ei nu a știut să o păstreze acasă. România nu știe nici acum, dar cei mai talentați puști din conservatoarele noastre de-abia așteaptă să plece. N-ai cum să-i condamni, pentru ei e un vis la imperativ. Dar pentru o carieră mare nu e suficient doar talentul, e nevoie de enorm de multă muncă și studiu, plus un dram de noroc. Urmează, doar pentru foarte puțini, standing ovation, multe flori, articole elogioase, onorarii bune și-o viață frumoasă, cu mult peste ce-ar fi avut acasă. Așa cum i s-a întâmplat și Mihaelei. Și totuși, rămâne contrapunctul latent al amărăciunii unor întrebări decisive, un motiv ce nu dispare niciodată, indiferent de tonalitate, ca un zgomot sâcâitor de fond din armonicele unei vieți împlinite, în care cuvântul „fericire” e pronunțat în altă limbă decât cea natală.

Mihaela Oprea a fost unul dintre copiii minune ai generației ei, cu care însă sistemul muzical românesc, unul închis, ca în termodinamică, nu a știut să interacționeze. La 6 ani începea vioara cu profesoara Stela Mărgineanu la Școala de Muzică din Brașov, orașul unde s-a născut într-o familie de oameni simpli, care au sacrificat totul pentru ca ea să-și urmeze visul. A lucrat de la o vârstă foarte fragedă cu Ilarion Ionescu-Galați, ilustru profesor și muzician de care încă o leagă o afecțiune aparte. La doar 11 ani debutează cu Orchestra Filarmonicii din Brașov în Concertul 2 pentru vioară de Wieniawski, una dintre cele mai frumoase capodopere romantice și o piatră de încercare pentru toți cei numiți ieri și azi „wunderkind”. Imediat încep să vină și premiile, toate, din toată țara. 

Va continuă să studieze la Cluj cu Mihai Wunderlich și apoi la Conservatorul bucureștean cu Adriana Carpen și Ioana Croitoru. E deja solistă apreciată, face muzică de cameră, dar în ultimul an primește un duș rece de la unul dintre „maeștrii” timpului, un șoc care o va determina să plece din țară. În 1998 câștigă concursul pentru un loc în Sønderjyllands Symfoniorkester, Orchestra Filarmonică de Sud a Danemarcei, unde cântă astăzi, după 20 de ani, la pupitrul de concertmaistru. Și-a continuat studiile cu reputatul violonist Kim Sjøgren, absolvind clasa solistică a Conservatorului Regal din Århus. Deși viața nu a fost dintotdeauna bună cu ea, astăzi e o violonistă populară și iubită în Sønderborg, acolo unde îi e familia și mai ales Christian, un băiețel superb care iubește baletul de performanță și muzica lui Enescu. Are concerte ca solistă și în recitaluri de muzică de cameră, cu turnee în toată Danemarca, Germania și S.U.A. Este foarte activă și în organizarea stagiunilor Societății camerale „Musikforening” în cadrul căreia propune și cântă muzică românească ori de cîte ori are ocazia. Pentru că îi plac copiii, dame Mihaela, cum îi spun elevii în daneză, îi învață să cânte la vioară la școlile de muzică din Åbenrå și Sønderborg, câțiva dintre ei remarcându-se la concursuri naționale și internaționale ca „Jacob Gade Violin Competition” în Danemarca sau „Jugend Musiziert” din Germania. 

Pe 29 octombrie 2019, prestigioasa casă de discuri Danacord i-a editat Mihaelei Oprea primul album solo: „Tango Jalousie, Hora staccato & other Danish and Romanian pieces”, un CD înregistrat alături de pianistul danez Jakob Alsgaard Bahr. Sunetul româncei e cald, impecabil, cu tușe perfecte de la o stare la alta, o violonistică de excepție, cu o ușurință remarcabilă în pasajele de virtuozitate, cu un legato de poveste, în care arcușul ei pare fără sfârșit. Cele 14 lucrări alcătuiesc repertoriul ideal pentru tehnica Mihaelei Oprea, șapte lucrări românești și șapte daneze, partituri scrise de nume sonore: Enescu, Constantin C. Nottara, Ciprian Porumbescu, Constantin Dimitrescu, Mircea Chriac și Grigoraș Dinicu și Niels W. Gade, Carl Nielsen, Egil Harder, Fini Henriques, și Jacob Gade. Și nu numai tehnică: e repertoriul afectiv perfect prin care violonista născută la Brașov și adoptată cu mare afecțiune de conaționalii lui Andersen și Carl Nielsen a ales să cânte tot ce o face fericită, în daneză și în românește. 

Un disc care vă va încânta cu câteva celebre capodopere miniaturale românești și o să vă introducă într-o lume camerală puțin cunoscută la noi, cea a muzicii daneze. Din universul ăsta mi-a plăcut mult „Sænk kun dit hoved du bloms” - Doar pleacă-ți capul, floare, de Carl Nielsen, o melodie frenetică și neliniștită cu armonie superbă în acompaniamentul pianistic intricat și „Brudevalsen” din baletul „Et folkesagn” de Niels W. Gade, un vals nupțial delicat și simplu, ca un vis de tinerețe. Mihaela, un muzician cu temele făcute, o femeie caldă și directă, mi-a spus că acest Gade, un compozitor foarte iubit în patria ei adoptivă, a fost un apropiat al lui Mendelssohn - Bartholdy, căruia i-a fost asistent la Gewandhaus și director muzical după moartea lui Felix. Se pare că din admirație pentru el a compus Gade această muzică de balet și poate că nu e o coincidență faptul că valsul nupțial din Et folkesagn (care s-ar traduce poveste, basm) e la fel de popular în Danemarca precum cel al lui Felix Mendelssohn-Bartholdy în toată lumea.

Am descoperit cu mare plăcere CD-ul Mihaelei Oprea la începutul lui ianuarie 2019, o dată cu lansarea pe Spotify – discul este deja disponibil pe Apple Music, Deezer și YouTube și va mai avea o lansare importantă pe 1 aprilie la Naxos, importantă casă de discuri și portal online dedicată muzicii clasice. 

Despre „Tango Jalousie”, despre împliniri și dezamăgiri, dar și despre România și Danemarca am stat devorbă cu violonista Mihaela Oprea într-un inteviu online:

Mihaela Oprea, „Tango Jalousie” e o experiență impresionantă pentru orice ascultător, dar și un elogiu făcut unor bijuterii camerale din România și din Danemarca, câte șapte lucrări din literatura componistică a fiecărei țări. De ce ați ales acest traseu repertorial, unul româno-danez?

Am purtat întotdeauna în suflet muzica copilăriei și a adolescenței mele, am promovat-o și am interpretat-o de fiecare dată când mi s-a oferit ocazia. În Danemarca am descoperit comori la fel de dragi sufletului meu. Le intuisem deja din copilărie, prin poveștile și aventurile lui H.C. Andersen. Lăsându-mă complet vrăjită de cultura țării care m-a apreciat și adoptat, pe lângă prima iubire, cea pentru țara mea, care nu se uită niciodată, am simțit nevoia acestui dublu omagiu personal, pe lângă modestul meu tribut adus celei mai de preț arte, muzica, și instrumentului ei magic, vioara.

Dincolo de genul sonatei, repertoriul pentru vioară și pian este unul imens și abundă în capodopere, pe care nu le-aș numi în cazul de față neapărat „miniaturi”, datorită formelor și limbajului lor. Cum v-ați selectat materialul?

Mă cam chinuie de ceva vreme ideea de a „imortaliza” un foc mistuitor avut mereu „în cuget și simțiri”. Am analizat tot repertoriul meu cu gândul mereu că trebuie să încerc o altă cale decât miile de violoniști extraordinari. Și nu în ultimul rând, mi-am dorit foarte mult ca muzica aleasă să-i poată impresiona și pe „experți”, dar și pe oamenii care n-au pus vreodată piciorul într-o sală de concerte de muzică clasică.

Cât de greu a fost să alegeți aceste 14 bijuterii de pe disc?

În timp, am mai interpretat câteva dintre piesele de pe CD la diferite ocazii, nu doar în recitaluri sau concerte, chiar și în cadrul unor recepții speciale. Sau atunci când am fost rugată să demonstrez cât de reușită este acustica sălii noastre de concerte „Alsion” (sala de concerte a Filarmonicii din Sønderborg, n.r.) De una dintre piesele daneze m-am îndrăgostit ascultând un elev interpretând-o într-un concurs, unde făceam parte din juriu. Și nu în ultimul rând am „furat” un aranjament pentru flaut și harpă al cântecului meu preferat de Carl Nielsen, „Et folkesagn”, Brudevalsen, „Doar pleacă-ți capul, floare”. Cât despre muzica de acasă albumul vechi cu piese românești îl știam din copilărie, l-am avut, dar l-am pierdut în diversele mutări. L-am regăsit la un anticariat online. Și dintr-o dată, jocul puzzle de alegere a pieselor a fost complet. 

Cât a durat completarea acestui puzzle, până la ordinea pieselor de pe CD?

A durat ceva, a urmat să-i conving pe cei din board-ul director al sălii de concert „Alsion” că este vorba de un proiect deosebit, ei l-au acceptat și m-au scutit de plata închirierii, cca. 5500 euro pentru 3 zile. Orchestra m-a susținut, am avut liber să studiez cu ceva timp înainte, punându-mi la dispoziție instrumentele. Am ales inginerul de sunet și casa de discuri si am gasit fonduri pentru plata lor. Cu pianistul Jacob Alsgaard Bahr cânt impreună de ceva timp, el a admirat întotdeauna planurile mele îndrăznețe. Toată această pregătire a durat peste un an, între 2-4 iulie 2018 am reușit să înregistrăm. A urmat procesul de editare, design, layout și scrierea textelor în engleză și daneză, după cererea casei de discuri - toate astea sunt „home made” de către mine, cu supervizarea unor specialiști. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au susținut și contribuit la acest proiect, și sunt atât de bucuroasă că are deja efectul sperat, către toți ascultătorii.

„Tango Jalousie”, ultima lucrare de pe disc, cea mai cunoscută creație a lui Jacob Gade, un compozitor care nu are vreo legătură de rudenie cu mult mai cunoscutul Niels Gade, dă și titlul albumului dumneavoastră. De ce „Tango Jalousie”, de ce acest titlu?

Sunt Scorpion, cel mai gelos dintre toate semnele zodiacale (râde). Glumesc, piesa aceasta este foarte populară și una dintre cele mai cunoscute din toate lumea. Nu în ultimul rând, a fost una dintre piesele favorite ale mamei mele, pe lângă „Balada” lui Ciprian Porumbescu. Viața și destinul compozitorului Jacob Gade m-au fascinat foarte tare. La fel de mult ca cea a lui Niels W. Gade, care neavând nici o legătură familială cu Jacob, a fost un muzician deosebit de important pentru cultura muzicală daneză, și e prezent pe discul meu prin virtuozul „Capriccio” și „Valsul nupțial”. Am ales ca CD-ul să poarte numele pieselor cele mai cunoscute, în toată lumea la nivel mondial, „Tango jalousie”, „Hora Staccato”… și deși puțin lung și încâlcit, se pare că-și face efectul.

Da, dacă Tango a fost făcut celebru de Boston Pops Orchestra & Arthur Fiedler, Jascha Heifetz este cel care a popularizat Hora Staccato a lui Grigoaș Dinicu. Discul dumneavoastră m-a făcut să mă gândesc, atât prin conținut, cât și prin calitatea impecabilă a violonisticii, la marii violoniștii de odinioară și la muzica ce era cântată în recitalurile de atunci, la Heifetz, dar și la un Itzhak Perlman. Care au fost idolii dumneavoastră, ați avut vreun mare violonist pe care l-ați admirat la începutul formării ca muzician?

Primul meu idol a fost chiar George Enescu. Aveam acasă un disc unde interpreta Poemul de Chausson și Bach. Îi ascultam adesea pe Ion Voicu, Mihaela Martin și Silvia Marcovici. Profesoara mea îmi prezenta pe Isaac Stern si Salvatore Accardo. Îmi pierdeam glasul când maestrul Ilarion Ionescu-Galați îmi lua vioara din mână și-mi exemplifica cu o deosebită ușurință și fenomenală îndemânare cum trebuia să sune o vioară. Domnia sa și-a păstrat aceeași magică influență asupra interpretării și percepției mele de sunet de vioară până in prezent. Chiar și acum pot să dau o fugă și să-l întreb cum ar fi mai bine…

Sunteți concertmaestru al Orchestrei Filarmonicii Daneze, aveți o viață muzicală intensă, cu concerte solistice și multe recitaluri camerale și în cadrul Sønderborg Musikforening, pe care o și manageriați. Care este acum legătura dumneavoastra cu muzica românească, pentru că atunci când cântați Enescu, Porumbescu sau „Serenada” lui Mircea Chiriac pe acest disc sunteți o româncă veritabilă?

Musikforening Sønderborg este o societate de muzică de cameră care împlinește 100 de ani în luna mai a acestui an. În afara poziției mele din orchestră, sunt deosebit de activă, ca muzician și organizator, în două de astfel de societăți de muzică de cameră, cânt în recitaluri și ca solist în toată Danemarca și Nordul Germaniei. De câte ori am posibilitatea de a influența programul, eu propun lucrări românești. Astfel, mi se datorează că orchestra mea, Sønderjyllands Symfoniorkester a interpretat „Rapsodia Română numărul 1” de George Enescu acum câțiva ani. Am propus de asemenea și organizat interpretarea Octetului enescian op.7 și ambele au avut un deosebit succes. 

Cum reacționează publicul danez la muzica românească? Cum sună pentru ei? Cum simțiți sala când cântați muzica de acasă?

Extraordinar! Simt că am un deosebit succes interpretând piesele pe care sufletul meu le cunoaște cel mai bine. De la Hora Staccato și până la superba baladă a lui Porumbescu, în majoritatea reacțiilor publicul meu îmi confirm că această muzica le vorbește sufletelor, iar eu o fac să ajungă acolo prin interpretarea a mea. Poate cel mai mare admirator este copilașul meu de 11 ani, Christian, care își ia foarte în serios pasiunea pentru balet, și a cărui piesă absolut favorită este „Impromptu-ul concertant” de George Enescu.

Ce iubește Mihaela Oprea la muzica românească? Virtuozitatea dansantă a temelor populare din Dinicu sau Dimitrescu? Dorul și melancolia infinită din muzica lui Enescu? Rafinamentul unui Mircea Chiriac sau eleganța lui Constantin C. Nottara?

Le iubesc pe toate! Fiecare a însemnat ceva deosebit în stadiile evoluției mele muzicale și umane. Totuși, am o durere specială în suflet când interpretez „Balada” lui Ciprian Porumbescu. A fost favorita absolută a mamei mele care, din păcate, nu mai este printre noi de foarte mult timp. Este prima piesă pe care am încercat s-o învăț vreodată, eram în clasa întâi, nu știam nici măcar notele, ea îmi cânta și eu încercam să-i imit glasul deosebit de duios.

Vă e dor de acasă?

Mi-e dor de acasă! Când nu mai pot, mă urc în avion și vin!

Sunteți născută la Brașov, unde ați debutat cu Filarmonica de aici la vârsta de 11 ani. Ați studiat la Cluj și la București și v-ați stabilit în anii 90 în Danemarca. De ce ați plecat din România? De ce în Danemarca?

Îmi iubesc deosebit de mult rădăcinile și țara natală. Am avut noroc de o creștere aleasă și de cei mai buni profesori, pentru formare. Totuși, aș fi avut nevoie de mai multă susținere, provin dintr-o familie simplă, sunt fiica unor muncitori fără resurse financiare deosebite. Cu puțină susținere cred că aș fi ajuns mult mai departe. În Brașov am fost copil minune, în Cluj i-am surprins pe toți, la București jocurile erau „făcute”. Chiar dacă m-au remarcat, când m-am adresat unui profesor cu influență care de altfel mă aprecia, răspunsul a fost „Draga mea, la mine vin toți cu plasele pline. Și nici atunci nu am timp”. Cred că atunci, în pragul ultimului an de Conservator, anul V, am hotărât, poate inconștient, că voi profita de șansa ce mi se va oferit. Până la urmă, poate a fost mâna destinului că am ajuns în patria autorului meu preferat din copilărie, autorul Rățuștei cele urâte. Pentru că, deși subliniau cu toții că am un talent deosebit, se grăbeau să sugereze că locul meu ar fi poate în altă parte.

Cum vă simțiți în Danemarca? Cum e viața unui muzician român în Sønderborg?

În cea mai bună parte a timpului mă simt excelent, m-am adaptat și integrat. În februarie 2019 sunt 20 de ani de când cânt în Sønderjyllands Symfoniorkester și sunt în Danemarca. Aici mă simt apreciată și respectată, ceea ce înseamnă mult după atâția ani de studii și sacrificii.

Cum e muzica daneză pentru dumneavoastră, dac-ar fi să vă referiți acum la celelalte 7 lucrări de pe disc: Niels Gade, Carl Nielsen, Egil Harder, Fini Henriques și Jacob Gade.

A fost un proces de mai lungă durată, așa cum v-am mai spus, am ascultat toate aceste piese rând pe rând, în diferite împrejurări și toate mi-au rămas agățate în suflet. Și într-un moment de inspirație mai special, totul a devenit un soi de revelație, bineînțeles că se potrivesc toate într-un context special. Am avut șansa să le cercetez creația și să învăț să cunosc detaliile vieților compoztorilor de când am fost invitată să prezint și să introduc unele dintre concertele noastre simfonice, fapt care m-a apropiat enorm de compozitorii danezi și opera lor.

Despre pianistul Jacob Alsgaard Bahr și colaborarea cu el. Cum ați ajuns să formați un duo și să înregistrați împreună pentru acest album?

Și eu, și Jakob am studiat la același Conservator Regal, în Århus, la o diferență de doar vreo 10 ani. Soarta a făcut să-l întâlnesc în timp ce acompania cel mai bun elev al meu. L-am abordat și întrebat dacă nu ar cânta cu mine un concert organizat de una dintre societăți. A acceptat, și din nou, data viitoare. Când i-am prezentat ideea CD-ului, a acceptat fără nicio ezitare. Pentru mine este o plăcere extraordinară să cânt piesele daneze, dar mai ales cele românești cu el. După părerea mea, interpretarea lui sună ca și cum s-ar fi născut în România. Și, mai mult, entuziasmul său pentru muzica românească m-a inspirat în mod deosebit în „Impromptu Concertant” de George Enescu.

Cât au durat înregistrările?

Am înregistrat totul în 3 zile, au fost cele mai calde zile din ultimii 19 ani în Danemarca. Am lucrat după principiul de dimineața până seara, până când nu mai puteam. Echipă super, cu Jakob Alsgaard Bahr la pian, și Morten Mogensen, probabil cel mai bun inginer de sunet din Danemarca, și el pianist cu o carieră de success. Am avut norocul să ne stea alături colegul și prietenul nostrum, prim-flautistul Thomas Jensen, probabil cel mai experimentat muzician în înregistrări pe care îl cunoaștem. Am păstrat „Tango Jalousie” pentru final, fiind cea mai cunoscută piesă. Era foarte cald și eram cu toții epuizați după atâtea ore de concentrare. Dar ce să vezi, chiar când am atacat primul acord, niște sunete îngrozitoare și aritmice ne-au întrerupt de dincolo de zidurile sălii Alsion. Foarte bunul nostru prieten, un om cu îndelungată experiență pedagogică, Thomas ne-a spus: „liniștiți-vă, mă duc și rezolv”. După câteva minute a revenit râzând, afară se făcuse liniște totală. Ne-a explicat că erau 3 tineri obosiți care ar fi trebuit să dea găuri în beton cu picamerul. Le-a dat 200 de coroane daneze și le-a spus, „e destul pentru astăzi, mergeți acasă, să terminăm și noi cd-ul și să plecăm acasă”…(râde)

Ce știți despre viața muzicală din țară? Sunt atâția tineri extrem de talentați care se pierd, pentru că nu au șansa unei orchestre sau a unei constanțe în a face muzică de camera, nemaivorbind de lipsa stagiunilor pentru ei și chiar a sălilor de concerte, în București și nu numai. Foarte mulți visează să plece, dar destul de puțini reușesc. Aveți veun sfat pentru ei?

După cum vă spuneam, eu sunt unul din tinerii subapreciați și nesusținuți în România. Mi-e foarte greu, dacă nu imposibil să dau vreun sfat. Eu am încercat și totala dezamăgire de a mă adresa câtorva orchestre din România, după toate străduințele de a promova cu succes muzica și cultura noastră, iar dumnealor, diverșilor care au puterea în mână, nici nu li s-a părut normal că ar putea fi politicos să răspundă fie pozitiv sau negativ… Să încerce să-și urmeze visul, dacă au putere.

Cum vedeți vezi actualitatea românească dincolo de muzică? Cum vi se pare evoluția societății românești? Credeți că suntem bine, ne îndreptăm într-o direcție bună?

Eu văd încercări de schimbare în bine. Sigur, cititorii mă pot pune la zid: „tu nu mai stai aici de mult”. Politicieni corupți și degradare sunt peste tot în lume. Eu cred foarte tare că dacă ne-am concentra toți pe acumularea energiei pozitive și ne-am susține unii pe alții, în loc de denigrarea totală și invidia generală ce ne mănâncă de vii, oriunde ne-am afla, am elimina tot ce este negativ...

Cum ați recomanda discul dumneavoastră cititorilor acestui articol și melomanilor români? De ce v-ați dori ca el să fie ascultat în România?

Acasă sau departe, inima mea arde pentru rădăcinile sale. Muzica este o limbă universală și fără granițe. Avem nevoie de experiențe universale pentru a exprima sublimul în ceea ce facem. Fără „evadare” din naționalitatea noastră, poate n-am fi avut parte de cele mai relevante capodopere naționale cum sunt cele ale unor Enescu, Brâncuși sau Cioran…

Discul meu reflectă diversitatea a doua culturi muzicale, amândouă foarte dragi inimii mele. Dacă nu veți putea iubi muzica sufletului meu, sper ca măcar să-i acordați o șansă, aproape o oră întreagă, în care fără să criticați sau să judecați, să vă deschideți sufletul, la fel ca mine! Vă doresc ce-i mai bun în lume!

Tango Jalousie, Hora staccato & other Danish and Romanian pieces


• Niels W.Gade: Capriccio
  
• George Enescu: Impromptu Concertant
  
• Constantin C. Nottara: Siciliana, op.1 no.1
  
• Carl Nielsen: Sænk kun dit hoved, du blomst (Doar pleacă-ți capul, floare
  
• Ciprian Porumbescu: Balada
  
• Constantin Dimitrescu: Dans țărănesc, op.15
  
• Mircea Chiriac: Serenada
  
• Egil Harder: Romance no.1 in D Major
  
• Fini Henriques Wiegenlied
  
• George Enescu: Balada op.4a
  
• Niels.W. Gade: Brudevalsen from ”Et folkesagn (Vals nupțial
  
• Grigoraș I. Dinicu: Hora staccato
  
• Jacob Gade: Tango Jalousi
  

Danacord DACOCD831 [56:06]

Mihaela Oprea, violin

Jakob Alsgaard Bahr, piano

Int.Release 28 october 2018

Rec. 2-4 july, Alsion, Sønderborg-Denmark

Mihaela Oprea cântă pe o vioară Sergio Peresson din 1983, pusă la dispoziție de către Sønderjyllands Symfoniorkester.

Albumul de debut al violonistei Mihaela Oprea poate fi comandat prin intermediul JPC, Amazon ori iTunes.

Urmăriți-o aici pe Mihaela Oprea interpretând Hora staccato de Grigoraș Dinicu într-un concert cu The South Denmark Philharmonic Orchestra, la Deutsches Haus - Flensburg, Germania:

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp