„Tu mereu îmi găsești o vină”. Cum pot fi reparate relațiile toxice

foto Profimedia

În două articole anterioare am scris despre ce sunt relaţiile toxice şi de ce oamenii tind să le perpetueze. A venit momentul să discutăm despre posibilitatea ca astfel de relaţii să fie „reparate”, în sensul direcţionării lor spre relaţii sănătoase.

Mai întȃi aş dori să readuc aminte ceva ce medicii spun foarte des: „cel mai bun tratament este prevenţia”. Cu alte cuvinte a fi atent la semnele care pot indica o dezvoltare toxică a relaţiei (lipsă de încredere, control excesiv, blamare, etc.) şi a le opri încă de la primele manifestări, înlocuindu-le cu cooperare şi suport reciproce este cel mai bun mod de a dezvolta o relaţie sănătoasă. Prea des nu dăm importanţă unor mici semnale, ne facem iluzia că acestea sunt excepţii şi că nu se vor repeta, aşa că le lăsam să treacă şi, treptat, lucrurile devin din ce în ce mai rele. Cu alte cuvinte, tot ceea ce voi spune mai jos referitoare la repararea relaţiilor toxice ar fi de aplicat încă de la primele manifestări. De altfel, cu cȃt istoricul de toxicitate este mai scurt, cu atȃt sunt mai multe şanse de reparare iar procesul are mai multe şanse de succes.

Alt lucru de menţionat este că nu toate relaţiile toxice pot fi reparate, şi că, din păcate, cu toate temerile şi problemele asociate cu sfȃrşitul unei relaţii, singura soluţie poate să fie ruperea acesteia.

Dar care sunt căile de acţiune pentru a elimina toxicitatea dintr-o relaţie?

Primul lucru este a recunoaşte toxicitatea. Mulţi oameni lasă lucrurile să meargă de la sine şi adună o colecţie de reproşuri la adresa partenerului/relaţiei fără a le conecta între ele şi a vedea întregul fenomen. Odată însă ce persoana a legat lucrurile şi a realizat că ele se înscriu în acest context toxic, deja poate deveni atentă şi la interacţiunile toxice şi la propriile reacţii la acestea, nu de alta, dar orice relaţie este co-creată.

Odată ce sunt identificate elementele toxice, comunicarea devine importantă. Este posibil ca ambii parteneri să dorească onest să schimbe lucrurile în bine; dacă este aşa, cei doi au să modifice în primul rȃnd forma în care interacţionează. Frecvent, în comunicarea toxică, exprimarea părerilor şi poziţiilor personale se face sub formă de acuzaţie: „tu niciodată nu faci …”, „tu mereu faci…”, etc. O comunicare corectă începe cu „eu”, respectiv cu exprimarea propriei opinii/poziţii, a propriilor sentimente. În loc de „tu mereu îmi găsești o vină” ar fi de spus „eu simt că sunt mereu acuzat/ă şi asta este greu pentru mine, mi-aş dori mai multă înţelegere şi suport”. În loc de „noi niciodată nu facem asta”, corect ar fi „eu mi-aş dori ca din cȃnd în cȃnd să facem asta”, şi aşa mai departe.

Comunicarea sănătoasă implică şi o mutare a accentului de pe atribuirea vinii spre rezolvarea problemei. „Am pierdut trenul pentru că tu nu ai fost gata la timp” ar fi de transformat în „nu e deloc plăcut că am pierdut trenul, găsim ceva alternativ?” şi „cum să facem pentru a nu mai ajunge vreodată în situaţia asta?”. Uneori situaţiile dificile nici măcar nu depind de unul sau altul dintre parteneri, sunt situaţii obiective, iar aici cu siguranţă atribuirea blamului nu ajută cu nimic pentru că nu există o vinovăţie reală, ci ea apare doar ca un mod de reducere a tensiunii emoţionale a unuia din parteneri. „Cum ne descurcăm în această situaţie neplăcută?” este un mod mult mai bun de a comunica colaborativ.

Evident că această schimbare nu se întȃmplă peste noapte şi nu vine natural, şi atunci ambii parteneri ar trebui să fie atenţi să nu lase lucrurile să se îndrepte pe vechiul făgaş, cel al certurilor şi acuzaţiilor toxice. Poate că unele persoane pot să o facă singure, unele poate nu pot şi în acest caz terapia ajută (mă refer la terapie de cuplu sau de familie, în funcţie de tipul relaţiei care este toxică). În terapie există sprijin pentru reformularea acuzaţiilor în sensul atribuirilor corecte şi orientarea discuţiilor spre colaborare, precum şi pentru învăţarea unor moduri de interacţiune sănătoase în detrimentul celor toxice. Mai mult decȃt atȃt, tot sănătos este ca ambii parteneri dintr-o relaţie toxică să vadă cum au contribuit ei la toxicitate şi să-şi asume responsabilitatea pentru propriile erori, încercȃnd să nu le mai repete.

Pe de altă parte există multe relaţii toxice în care unul din parteneri nu doreşte să colaboreze la reparare: că este vorba de o relaţie cu un şef abuziv, cu o rudă care se simte îndrituită să primească un tratament special sau un partener de cuplu care nu crede că există vreo altă cale de funcţionare în relaţie, uneori doar unul din cei doi îşi dă seama de toxicitate. Poate face acesta ceva de unul singur?

Uneori da. Evident că metodele de comunicare de mai sus sunt de folosit şi unilateral. Dar dincolo de aceasta partenerul abuzat poate face unele lucruri care se poate să determine o reacţie sănătoasă şi la celălalt.

Probabil cel mai important pas este stabilirea de graniţe sănătoase şi apărarea acestora. Multe situaţii dificile apar pentru că oamenii nu îşi ştiu propriile graniţe şi nu le fac cunoscute (o discuţie mai detaliată, centrată pe subiectul graniţelor este aici). De multe ori partenerul abuziv încalcă aceste graniţe pentru că ele nu sunt apărate, deci o face pentru că experienţa îi spune că o poate face. A şti să spui „nu” sau „stop” este un mare pas înainte. De la „o să fac ceea ce mi-aţi cerut, dar nu în week-end” sau „asta nu întră în atribuţiile postului meu” spuse unui şef toxic, la „am înţeles că tu îţi doreşti să te ajut cu asta acum, dar eu pot să o fac doar peste două zile” sau „înţeleg că suntem rude, dar asta nu îţi dă dreptul să mă vizitezi fără invitație” spuse unei rude invazive, pȃnă la „nu cred că este cazul să hotărăști tu asupra modului în care relaționez eu cu prietenii mei”, „nu vreau să accept vinovăţia pentru acest lucru, de la mine lucrurile se văd diferit”, „nu consider că este ok ca tu să decizi cum procedez eu la job”, „voi face acest lucru, dar aşa cum ştiu şi pot eu să îl fac, şi nu conform unor standarde impuse de altcineva” în relaţiile de cuplu, toate acestea înseamnă trasarea de limite sănătoase care vor reduce în timp tensiunea.

A căuta suport personal şi a avea grijă de sine sunt alţi piloni pe care se poate baza o persoană care vrea să vindece o relaţie toxică. A avea prieteni care pot să judece obiectiv o situaţie (dar nu unii care înveninează şi mai mult lucrurile), a merge în terapie personală, a-şi vedea satisfacţiile în planul personal, toate astea pot întări o persoană pentru a acţiona corect în relaţie.

Un alt aspect este acela al stimulării lucrurilor bune în relaţie. A nu accepta abuzul partenerului este corect, dar a nu-i valida lucrurile bune pe care le face este o greşeală. Poate că un partener a fost de multe ori abuziv, dar cel lezat ar fi bină că păstreze obiectivitatea şi să valideze cȃnd celălalt face ceva pozitiv, să mulţumescă atunci cȃnd există suport, să lăude ceea ce e constructiv.

În plus, nu este bine ca discuţiile să vină mereu cu istoria trecutului. Dacă de fiecare dată cȃnd apar tensiuni sunt aduse în prezent toate problemele din trecut, greu să se construiască ceva sănătos. Pȃnă la urmă dacă cineva doreşte să repare o relaţie, concentrarea este pe prezent, pe ce se poate face „aici şi acum”.

De fapt partenerul care doreşte să repare o relaţie toxică are de dat un model de comportament în relaţie. Asta înseamnă a căuta să afle care este punctul de vedere al celuilalt, a şi-l exprima pe cel propriu (dar nu agresiv), a păstra limitele personale şi a le respecta şi pe ale partenerului, a-şi asuma responsabilitatea, dar şi a-şi recunoaşte propriile greşeli, precum şi a nu încuraja elementele toxice validând-le în schimb pe cele corecte.

Nu e simplu, nu e uşor şi nu e întotdeauna posibil. Uneori din păcate astfel de relaţii nu pot fi reparate şi atunci decizia corectă este de a ieşi din relaţie. Dar despre acest lucru e mai bine să vorbesc într-un articol viitor.

articol publicat anterior pe blogul autoarei

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp