Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

„Un om nemulțumit cu viața, casa și familia lui se duce la un rabin...”. Eram fericiți și nu știam, o altă față a poveștii

acasa - incaltaminte

Foto: Ian Nolan / ImageSource / Profimedia

Cu mulți ani în urmă, cineva mi-a spus o mică povestioară cu tâlc, din care să înțeleg ce înseamnă fericirea, iar eu redau acum, aici, acea povestioară.

Un om nemulțumit cu viața lui, cu casa lui, cu familia lui se duce la un rabin și îi spune:

- Rabin, eu nu mai pot! Am o casă mică. Stau în ea cu copiii, soția și soacra. Toți sunt pe capul meu. Viața mea e un iad. Chiar nu mai pot!

Ascultă rabinul tăcut. Se gândește și apoi îl întreabă:

- Animale ai?

- Am.

- Du-te și bagă păsările în casă!

- Dar, rabin...!

- Du-te și fă cum ți-am spus eu și vino și spune-mi cum este! 

Vine omul peste o zi, pleoștit, ca o mâță plouată și îi povestește că în casa lui e un iad și mai mare. La zgomotul dinainte s-a adăugat și cotcodăcitul găinilor.

- Bine, îi răspunde rabinul calm, du-te și du în casă mâța și câinele!

- Dar, rabin...! dă să protesteze omul, dar este întrerupt ferm.

- Ai venit la mine pentru sfat, atunci te duci și faci ce zic eu!

Se duce omul și face.

Mai vine la rabin, tot mai disperat și mai acrit de viață de fiecare dată, până când termină de mutat toate animalele în casă. Când nu mai are niciun animal prin curte, vine la acesta profund disperat și îi spune punându-și mâinile în cap:

- Soția țipă, copiii țipă, soacra țipă, găinile cotcodăcesc, mâța cu câinele se bat tot timpul, capra behăie, vaca mugește... Unde mai pui că toate animalele își fac nevoile în casă!? V-ați bătut joc de mine, rabin! În casa mea e iadul! Eu nu mai pot trăi așa!

Rabinul își ascunde un zâmbet în barbă și îi cere:

- Du-te și dă afară toate animalele! Fă curat peste tot și apoi vino și spune-mi cum este!

Fuge omul și face tot ceea ce i-a cerut rabinul, apoi vine la el alergând și cu fața strălucindu-i de fericire.

- Cum este? îl întreabă rabinul.

- E rai! Mulțumesc! răspunde omul și pleacă fericit spre casă, nerealizând măcar că, în casa lui, e exact situația de la început când venise la rabin să se plângă că e iadul.

...

Dacă lumea ar putea obține viața de dinainte de război, ce fericită ar fi! 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • AdiC check icon
    Scrie bine Julia Donaldson. Asta e povestea A squash and a squeeze. https://www.youtube.com/watch?v=NUisAU7LVxE
    • Like 0
  • Concluzia ? Fericirea noastra este un joc al mintii noastre agitate,care tot timpul isi doreste "noutati" !
    • Like 1
  • Absolut corect! Multe neintelegeri s-au stins sau au scazut din intensitate, dupa invazie.
    • Like 1


Îți recomandăm

Ilie Bolojan si Dominic Fritz / sursa foto: Inquam Photos

Deși e nedrept ceea ce i se întâmplă lui Dominic Fritz, prin legea cu dedicație, cu aplicabilitate retroactivă doar pentru a fi îndepărtat din funcția de primar al Timișoarei, nu mă reped la gâtul lui Ilie Bolojan pentru că a votat legea. Omul era între ciocan și nicovală. Orice ar fi votat, era sfâșiat de o parte dintre oameni.

Citește mai mult

David Popovici 2024 / sursa foto: Profimedia

David Popovici face parte din categoria celor care fac performanțe care ne tulbură și ne bucură în aceeași mișcare. Nu doar pentru că înoată foarte repede, uneori mai repede decât toți oamenii care au înotat vreodată, dar și pentru că succesul lui ne pune într-o situație ușor incomodă, de a încerca să deslușim cum a fost posibil. Când apare un astfel de sportiv, avem tendința să-l numim „fenomen”. Cuvântul este măgulitor, dar are și calitatea de a ne scuti de o anchetă pentru a dobândi înțelegere și explicații. Pentru că un fenomen este ceva ce survine, prin urmare nu trebuie să știm cine l-a produs și în ce condiții. Îl consemnăm, eventual ne minunăm, dar nu-i cerem socoteală.

Citește mai mult