Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Vai, dar ne pare rău, nu ne-am dat seama că muzica vă deranjează!” Românul meloman și urlatul în pădure

camping - getty

Foto: Getty Images

Îmi place să călătoresc în România. Nu sunt atât de arogant încât să cred în povestea că este cea mai frumoasă țară, dar cred că sunt multe locuri frumoase de vizitat. Când zic locuri, mă refer la munți, dealuri, văi și orice altă formă de relief sau chiar construcție făcută de mâna omului care ar putea fi destinația unei drumeții în aer liber. Deși am tot umblat, încă nu am epuizat harta și în plus îmi place să revin în locurile în care am mai fost. Tot timpul mai găsești un drum nou, un alt unghi de abordare, alte condiții climaterice sau orice altceva, care să iți dea senzația de noutate. Cu alte cuvinte, îmi place turismul în propria tară.

În ultimii anii drumeția în aer liber a devenit o formă de mișcare din ce în ce mai populară și cred că este un lucru bun că tot mai multă lume alege să își petreacă timpul liber în acest mod. Ca și o consecință, traseele care se întâmplă să fie la modă pe social media sunt aglomerate și dacă mai prinzi și o zi frumoasă de sfârșit de săptămână, atunci va fi ca și pe bulevard, plin de lume și gălăgie. Ieșitul la cabană în weekend a devenit și el popular de ceva ani și din nou cred că este un lucru bun că lumea mai iese din propriile case și vede locuri noi.

Doar că aici încep problemele și temerile mele, pentru că inevitabil lumea se comportă în excursii exact cum se comportă și acasă, dacă nu chiar mai rău și asta vine cu bune și rele, dar mai ales cu rele. Statistica spune că suntem o țară de analfabeți funcțional needucați, experiența de zi cu zi ne spune că suntem o țară de nesimțiți aroganți în prostia lor, iar în practică aceasta se manifestă prin lipsa de respect față de oricine și orice. Nu vreau să generalizez, dar o parte relativ mare din toți cei care se duc prin drumeții sau își petrec zilele libere pe la cabane și pensiuni se comportă cu foarte multă nesimțire și au impresia fermă și certă că numai persoana lor există în universul cunoscut. Și de aici provin cele două comportamente negative menționate în titlu: obiceiul de a pune muzica cât mai tare și urlatul în pădure. Dar să le luăm pe rând.

Este un motiv de bucurie să mergi cu prietenii la o cabană și este de înțeles dorința ta de a asculta muzică. Dar ce nu înțeleg este de ce în mijlocul naturii vei vrea să pui muzică tare de dimineața până seara, asta în loc să te bucuri de peisajul și sunetele specifice, însă este alegerea ta, tu trebuie să o înțelegi. Problema mea este de ce muzica aceea trebuie să sune cât mai tare, dată la maximum, indiferent că este rock, manele, populară sau orice altceva. Poți să arăți că ești meloman și dacă dai muzica la un volum normal și audibil. Faptul că în jur mai sunt și alte cabane sau pensiuni, nici măcar nu este luat în considerare, iar ideea că ai putea să deranjezi pe alții nu este conceptualizată încă de cei doi neuroni pe care îi ai. Așa că o să dai volumul cât se poate de tare, etalând oricui nu vrea să audă gusturile tale muzicale, de obicei cât se poate de proaste. Și ce este mai rău este că nici măcar nu sunt necesari mulți petrecăreți. Este de ajuns unul și toată valea sau câmpia va răsuna de muzică, pentru că sunetul are această proprietate de a se răspândi până departe. Și din păcate nu numai cei cazați au această tendință toxică, dar și cei veniți pe câte o zi la un grătar și iarbă verde au bunul și răspânditul obicei de a deschide ușile de la mașină și de a pune muzica atât de tare cât se poate. Această categorie de oameni pare să aibă o preferință pentru muzica populară, în timp ce clienții cabanelor au o preferință pentru manele și muzică rock, dar este oricum irelevant, pentru că sunt la fel de deranjante toate genurile în acest context. Mărturisesc că atunci când încerc să caut o cazare undeva, tot timpul am această teamă că ar putea fi un chef prin zonă. Ca o paranteză, mai există și teama că în unitatea respectivă ar putea avea loc o nuntă, așa că evit locurile cu restaurant. O să vă exemplific cu câteva exemple.

Am fost la Vatra Dornei în vară și am stat la o pensiune rezonabilă ca preț și construcție, oricum altceva nu era disponibil. În prima seară a fost un chef de adolescenți la parter. Vai, dar ne pare rău, nu ne-am dat seama că muzica ce bubuie vă deranjează. Serios? Suntem chiar deasupra dumneavoastră. În a doua seară, a fost un chef de bombardieri (sau cel puțin așa arătau) în casa de lângă noi, unitate care aparținea de aceeași pensiune. Ăștia, bărbați adevărați iubitori fără îndoială de muncă fizică, au scos boxa direct afară, ca să știe toată lumea cum jelesc ei pe manele. Proprietara cabanei i-a scuzat, că au venit să facă chef și sunt întorși din Italia. Serios? Asta e o scuză? Și oricum au numere de Vaslui. În final, le-a atras totuși atenția și pe la zece au binevoit să dea muzica mai încet. Și aveau familii cu copii respectivii, adică petreceau în familie si ofereau copiilor o sănătoasă educație muzicală. 

Cu aceeași ocazie am fost pe Rarău și la Pietrele Doamnei. Un grup de oameni în vârstă făcea un chef la o cabană de răsuna toată zona aceea de vârf de muzică populară. Am înțeles că ei fac chef, mă bucur pentru ei, dar trebuie și eu să petrec? Măcar de știam și aduceam o bere, un mic, ceva acolo. Numai cu batoane energizante, iaurt și cornuri este cam greu de intrat în atmosferă. Eu și toți turiștii din jur, că era aglomerat, de ce trebuie să ascultăm o muzică pe care nu o dorim? Doar pentru că tu ești un nesimțit? 

Altă dată am fost în drumeție până la mănăstirea de la Muntele Rece, în grup organizat, direct pe drum. Urla de undeva de mai sus de drum, cu multă jale, la niște boxe inutil de mari, o manea cu un fel de poveste cu mulți dușmani care picau ca frunzele din codru. Și când se termina, o lua de la început și, pac-pac, mai mureau niște dușmani. Trec peste faptul că era prima jumătate a zilei, dar să fii adolescent cum erau respectivii și să fii beat și plin de dușmani la ora aia, mă gândesc că este o mare realizare, doar că eu nu sunt interesat de ea. Nu știu de unde au tot apărut dușmani, nu erau ai mei, dar au fost necesare multe curbe până am scăpat de ei.

Mai am exemple multe, dar ultimul îl dau cu grătaragii și anume in zona de la Buscat, Șesul Calului cred că se cheamă. De mai multe ori am fost de la Băișoara Stațiune până la Pietrele Mărunte, trecând pe la Buscat și de prea multe ori erau indivizi veniți la grătar, cu muzica bubuind din mașină. Așa înțeleg ei mersul la munte și cum acolo se termină drumul asfaltat, inevitabil se vor opri în zona respectivă. Înțeleg desigur că un chef necesită muzică, dar necesită și respect față de cei care stau sau trec pe lângă tine și care nu doresc să participe la distracția ta îndoielnică.

Iar deranjul se extinde și asupra naturii și faunei de acolo, pentru că respectul față de natură nu există absolut deloc la oamenii aceștia. Nici animalele sălbatice nu cred că sunt mai fericite, ascultând maneaua cu dușmanii. Dar lipsa de educație se manifestă prin lipsă de respect față de alții. Eu care am venit pentru o excursie liniștită nu consider că trebuie să ascult de departe muzica dată tare de către care cum vrea.

Situația ar putea fi corectată relativ ușor prin legislație, în sensul interzicerii poluării fonice (sunt zone din țară unde am întâlnit acest lucru) și prin aplicarea strictă a legii respective. Instituții care să o aplice ar fi, numai voință să fie. O altă problemă ține și de cei care au cabane și pensiuni și care de multe ori încurajează tacit acest fenomen, chiar dacă sunt conștienți că petrecăreții îi vor deranja pe alți clienți. În Austria (dar și în alte țări) ori de câte ori am fost, nu s-a întâmplat niciodată să aud muzica dată tare la o casă particulară sau pensiune. Cineva chiar mi-a atras atenția să nu curăț mașina de zăpadă cu motorul pornit dimineața, pentru că zgomotul ar putea să deranjeze vecinii. Comparația o puteți face voi.

 A doua chestiune care mă deranjează este urlatul în pădure. Nu știu de ce, dar la unii oameni mersul prin spațiile deschise ale naturii deșteaptă porniri animalice,  care îi fac să se pună pe urlat. Poate că se visează un fel de animale, nu știu. La fel ca și cei cu muzica, nici aceștia nu țin cont de nimeni și nimic în jurul lor: natură, oameni, copii și încep să urle din cele mai triviale motive sau fără niciun motiv. Ca alternativă, vor începe să își povestească cu voce tare problemele de familie sau personale. Irelevant care, niciunele nu sunt de interes pentru mine sau pentru cei care au ghinionul să fie în jurul lor. Și în funcție de configurația terenului, nu întotdeauna este suficient să te îndepărtezi de ei, așa că ești nevoit să asculți tot ce produc neuronii lor, puțini și gălăgioși, având singura vină că te-ai nimerit și tu pe acolo. Oamenii aceștia sigur sunt frați întru nesimțire cu cei cu muzica, asta în caz că nu sunt de fapt unii și aceiași. O să vă dau câteva exemple, ca să înțelegeți ce vreau să spun.

Am urcat pe Piatra Ceții de către Tecșești, urmând să facem un circuit înapoi. La coborâre am ajuns într-o poiană situată chiar unde se îndreaptă panta, un loc ușor accesibil chiar și cu mașina, venind invers pe respectivul traseu. Când am ieșit din pădure la loc deschis și sunetul nu a mai fost estompat de vegetație, am avut brusc senzația că sunt la Eforie Nord pe plajă ( sau orice plajă autohtonă aglomerată). Faptul că era plin de lume era un lucru bun, dar cum se puteau comporta era incredibil. Vino aiiiiiiici, măăăăi copileee! urlau ei. Ce faci, băăăi! Uite, mă, ce frumos este ( a fost frumos înainte să urli tu). Unde este bereeea, băăăi? Să bem măăi! Ești prost băăă! Așteaptă-ne și pe noi, băăă! Nu alerga copile? ( de ce nu?) Vezi că te murdărești, măi copile? ( serios, esti în natură). Și multe alte ziceri fantastice de care abia am scăpat, executând un pas alergător.

Ați fost pe Pietrosul Rodnei? Vă recomand să mergeți, pentru că merită pentru priveliște. Dar alegeți o zi lucrătoare, pentru că va fi mai plăcut și liniștit. Dacă ați fost, atunci știți că de la lac în sus se ajunge  practic într-o așa-numită căldare, așa că orice sunet mai puternic se aude până departe. Pe asta și mizau unii care strigau de sus: ai pus, băăă, berea le rece? La care ăla de jos dă replica plin de mândrie bovină: da, băăă, am pus-o, băăăă. Așa, să știe toată lumea că ei au bere la rece. În fată, un grup de tineri strigau și ei unul la altul diverse. Am intrat și eu în joc și haios a fost că nu s-au prins că nu sunt din grupul lor si povesteau prin urlete cu mine.

Mai am exemple de tot felul, pe unele nu le mai țin minte, dar cred că ați înțeles ce doresc să spun. Există unele exemplare umane care parcă nu mai știu să vorbească normal când merg în natură. Se exprimă numai prin urlete și mă întreb oare ce așteptări au? Ce cred ei că demonstrează cu asta? În afară de lipsa de educație și doza mare de nesimțire pe care o au în ei? Ce nu înțeleg însă este de unde vine nevoia asta de a te manifesta cât mai gălăgios posibil. Să fie o nevoie imperioasă de a te impune și a-ți face simțită prezența în acest mod? Sau să fie doar o altă față a lipsei de bun simț, care te-a cuprins de mult în ghearele ei perfide. 

 Oricare ar fi motivele, mie mi se par extrem de deranjante aceste fenomene ( muzica dată tare și urlatul în pădure), pentru că îmi contrazic ideea de liniște și pace pe care o caut în astfel de drumeții. Tot ce pot să fac este să îmi aleg traseele cu grijă, de o dificultate mai mare și în consecință mai pustii și să caut locuri de cazare izolate. Uneori prefer să conduc mulți kilometri înapoi acasă, doar pentru a fi sigur de liniște. Dar nu funcționează întotdeauna. Și când nu funcționează, încerc să ignor toate neplăcerile, dar mă frustrează paradoxul că omul fără bun simț este atât de nesimțit, că nici măcar nu își dă seama că este. El își continuă comportamentul vesel și exuberant, mândru nevoie mare, în detrimentul tuturor oamenilor de bun simț. Poți fi meloman și fără să dai volumul la maximum și poți comunica și fără să strigi. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Domnule Ilies nici eu nu sunt atat de arogant sa cred povestea ca Romania e cea mai frumoasa, dar nici atat de ignorant sa cred ca marlanii au fost patentati de ea. Am jumate de viata de cand traiesc in Occident si am intalnit cam toate situatiile pe care le-ai enumerat, cu protagonisti din vestul Europei sau America de Nord.
    1. Cocalarii englezi care-si cara boxele din care rasuna drum&bass si baxurile de bere pe plaje sau alte locuri turistice, ca sa lase gramezi de gunoaie in urma, care repeta cuvantul fuck sau un sinonim la fiecare 5 cuvinte
    2. Cocalarii nord americani care vin in spring break in Caraibe si fac caterinca obosita, cu varsat de bauturi in piscine, jocuri lascive si booze cruise-uri cu muzica la maxim de auzi bass-ul si la 30m sub apa
    3. Bombardierii germanici (DE,CH,AT,NL) care vin vara in Dolomiti cu masinile sport sa-i dea putina sandala cu muzica la maxim. In Dolomiti am vazut asta vara indicatoare Respect cu un cerb care avea casti, semn pt marlani sa-si asculte muzica la casti sau la volum redus. Si sincer n-am vazut marlani italieni gonind prin serpentine cu muzica la maxim, ci doar germanici veniti cu auto cluburile lor.
    Ma tem ca pe cale educationala nu se mai poate face nimic, populatia occidentala fiind deja kardashienizata traind deja cu ideea ca trebuie sa fii popular cu orice pret si totul sa fie pe social media. Linistea in lucurile de cazare va fi obtinuta doar cand se va combate airbnb-nizarea turismului si locatiile de cazare vor fi amenajate exclusiv in zone desemnate, nu in cartiere rezidentiale.
    • Like 0
  • Din pacate . articolul este accesat doar de cei care impartasesc aceeasi neputinta de a tine piept marlanilor care au cotropit tara intreaga. Cei in cauza nici nu au habar de Republica.ro, si daca ar avea, ne-ar privi cu acelasi dispret cu care ne infrunta cand ne impun lipsa lor de respect si de educatie.
    • Like 1
  • Dorin check icon
    Nimic nou.Păi neamprosteala e tradițională la români , ca de altfel și mârlănia , prostia și nesimțenia.
    • Like 0
  • Nume check icon
    Nu va mai aduceti aminte de acel specimen care a plecat cu combina pana la vârful Negoiu? Ah, și ati mai uitat de încă doua simboluri reprezentative: mâncatul semințelor și pentru cei mai scapatati plimbatul cu ATV-urile prin padurile patriei.
    Aceasta este familia tradițională româneasca, majoritara în acest moment în România și în conținua creștere. Cui ii place, cel căruia nu ii pasa sau care reușește sa nu se intoxice va rămâne în aceasta țară blestemata, cui nu va trebui sa plece dacă dorește sa rămână sănătos mental.
    • Like 2


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult