Să fie clar de la început: nu mi-a plăcut niciodată Ion Iliescu. La primele alegeri libere din România eram încă la liceu și tocmai căpătasem drept de vot. Împlinisem 18 ani. Dis de dimineață am pornit-o spre secția de vot, între mama și tata. Eram gata să leșin de emoție pentru că nu mai votasem niciodată.

Trăisem 21 de luni împlinitoare, pline de iubire, de îmbrățișări, de plimbări și sute de ore petrecute în parc la joacă. Trăisem în același timp 21 de luni obositoare, cu puține ore de somn, cu o rutină împovărătoare, mai ales pentru mine, cu supărări între noi, părinții. Foto: Profimedia

Un exemplu care ne arată că o parte din politicieni nu înțeleg întotdeauna în ce lume trăiesc este denumirea dată vacanței școlare din februarie. Ea este cunoscută și sub numele de „vacanță de schi”.

De ce ideea de sustenabilitate intră în conflict cu logica creșterii economice? foto: Profimedia

De la președintele Ion Iliescu eu am învățat că democrația se deprinde greu.

Și că dacă nu ”iertăm” cele mai inimaginabile ticăloșii, nu ne vom găsi locul în Paradis.

La 15 kilometri de Slobozia este locul de unde anual pleacă în România, mai nou și în Europa, aproape 2 milioane de pepeni.

Sinistră și profund condamnabilă din punct de vedere moral spălarea politică a cadavrului politic Ion Iliescu din aceste zile din partea comentatorilor de serviciu. La fel ca și relativizarea păcatelor sale ("n-aveam cu cine", "se putea mai rău", "vezi Serbia" etc.). Da, mereu se poate mai rău, cu binele e mult mai complicat. A fi mai breaz decât criminali de război, dictatori sângeroși sau (alte) slugi devotate ale Moscovei nu e o virtute. E tot o vină, care poate fi doar ceva mai mică decât a altor personaje istorice nefaste pe o scară a ticăloșiei.

Permiteți-mi să fluier nițel în biserică și să spun că am niște sentimente tare amestecate legate de discuția cu înmormântarea președintelui Iliescu.

Mă enervează interpretarea care se dă în zilele noastre expresiei „Despre morți, numai de bine”. Pot înțelege sensul expresiei latinești originare, care spune că este neetic să vorbești de rău pe cineva care a murit, pentru că nu se mai poate apăra. Dar expresia nu era o invitație la amnezie, ci doar la decență în pomenirea celui plecat. Fiecare avem umbrele și luminile noastre.