23 august 1939. Data la care destinul Europei a fost schimbat de o înțelegere între cei mai siniștri tirani ai secolului XX

Foto: Getty Images

A mai trecut un 23 august în care în bula mea de Facebook nu a apărut nimic legat de însemnătatea acestei zile (cu excepția unui articol RFI România). Aș vrea să pot spune că uităm însemnătatea acestei date, dar îmi e teama că suntem niște somnanbuli care, la nivel de conștiință colectiva, nici măcar nu am știut vreodată că 23 august 1939 este data la care destinul Europei și parțial al lumii a fost schimbat de o înțelegere între cei mai siniștri doi tirani ai secolului XX.

Aceasta înțelegere făurită în străfundurile infernului a împărțit Europa în zone de dominație, a redesenat frontiere cu pixul pe foaie și cu sânge pe teren. A condamnat la suferință sau moarte prematură sute de milioane de oameni pe mai multe generații.

Pactul Ribbentrop-Molotov din 23 aug. 1939 a făcut posibilă declanșarea conflictului care urma să devină cel mai mare și sinistru din istoria umanității - Al Doilea Război Mondial.

Timp de decenii această înțelegere între Hitler și Stalin a fost descrisă ca „pact de non-agresiune". Nu! A fost o alianță prin care s-a creat o simbioză sinistră și criminală. Fiecare tiran și-a extins teritoriul dominat. Și foarte important: URSS livra resurse (inclusiv petrol) Germaniei naziste care plătea în bani și tehnică militară.

Nu! Nu a fost un „pact de non-agresiune"! A fost un „pact de agresiune comună coordonată și susținută reciproc!"

În 1941 Germania hitleristă a trădat înțelegerea tiranilor bazându-se pe resursele cucerite și dobândite prin alianțe în Europa de Vest și Centrală. Crimele comise de trupele Axei în operațiunea Barbarosa (atacul contra URSS) au fost puțin spus sinistre. Suferințele îndurate de populația URSS sunt greu de descris și aproape imposibil de sumarizat. Estimarea de 25 de milioane de morți reprezintă o abstractizare amară a suferinței produse de Axă (inclusiv Romania) și îndurate de sovietici.

Iar aceste suferințe au fost răzbunate pe populațiile care s-au aflat în calea contra-ofensivei URSS. Crimele comise de armata sovietică pot fi explicate, nu și justificate, prin brutalitățile pe care populația sovietică le-a suferit.

Pentru vreo jumătate de Europa încheierea celui de Al Doilea Război Mondial a însemnat înlocuirea unei dictaturi opresive cu o altă dictatură opresivă care a venit la pachet cu un nou set de suferințe, morți și lipsiri de libertăți. Tot aceeași jumătate de Europa a fost învățată că „Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus!".

După 1991 (căderea URSS) lucrurile s-au îmbunătățit (un pic) și Europa a început un proces lung, complicat, complex de vindecare. În 2009 - la 2-5 ani după aderarea la UE a majorității țărilor fost ocupate de URSS în 1945) Parlamentul European declarat 23 August ca „Ziua europeană a memoriei victimelor stalinismului și nazismului".

Cumva foarte paradoxal victimele stalinismului și nazismului din România nici măcar nu știu că sunt victime. Nu știu să se comemoreze. Nici măcar nu știu despre suferințe. Nici cele produse de România și armata română; nici cele suferite de români sub stalinism.

Da! În Al Doilea Război Mondial, România a fost și agresat, și agresor; a fost și victimă, și torționar. Armata română a dus lupte de eliberare și în est (Basarbia), și în vest (Transilvania de nord). Și tot Armata română și Guvernul României au comis crime împotriva umanității la Odesa și în Transnistria.

Tocmai această necunoaștere a istoriei și a implicațiilor sale creează un teren fertil pentru idei toxice care permit apariția și dezvoltarea opresiunii.

Sper să avem norocul de a nu ne pierde suflul libertății în timp ce hiperventilăm necunoaștere și ignoranță la umbra unei democrații încă foarte tinere.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp