Am avut 24 de miniștri ai Educației în 28 de ani post revoluționari. Anul 2012 a fost anul de maxima incertitudine și tranziție, ne-am depășit pe noi înșine: patru miniștri într-un singur an.
Iata lista lor pusă cap la cap din mai multe surse:
1. Mihai Şora: decembrie 1989-28 iunie 1990
2. Gheorghe M. Ştefan: 28 iunie 1990-16 octombrie 1991
3. Mihail Golu: 16 octombrie 1991 -19 noiembrie 1992
4. Liviu Maior: 19 noiembrie 1992 -11 decembrie 1996
5. Virgil Petrescu: 12 decembrie 1996-5 decembrie 1997
6. Andrei Marga: 5 decembrie 1997 – 28 decembrie 2000
7. Ecaterina Andronescu: decembrie 2000- 19 iunie 2003, 23 decembrie 2008- 1 octombrie 2009, 2 iulie -20 decembrie 2012
8. Alexandru Athanasiu : 19 iunie 2003- 28 decembrie 2004
9. Mircea Miclea: 29 decembrie 2004-10 noiembrie 2005
10. Mihail Hărdău: 10 noiembrie 2005-5 aprilie 2007
11. Cristian Adomniţei: 5 aprilie 2007 – 6 octombrie 2008
12. Anton Anton: 6 decembrie 2008 – 22 decembrie 2008
13. Emil Boc (interimar): 2 octombrie 2009 – 23 decembrie 2009
14. Daniel Funeriu: 23 decembrie 2009 -9 februarie 2012
15. Cătălin Baba: 9 februarie 2012-7 mai 2012
16. Ioan Mang: 7 – 15 mai 2012
17. Liviu Pop: interimar 15 mai -2 iulie 2012
18. Remus Pricopie: 21 decembrie 2012 –decembrie 2014
19. Mihnea Costoiu, ministru delegat: 21 decembrie 2012 –decembrie 2014
20. Sorin Cîmpeanu: 14 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015
21. Adrian Curaj: 17 noiembrie 2015
22. Mircea Dumitru: 7 iulie 2016 – 04 ianuarie 2017
23. Pavel Năstase: 04 ianuarie 2017 – iunie 2017
24. Liviu Pop: iunie 2017-prezent
Sesizați vă rog că nu am trecut și culoarea lor politică pentru că atunci când copilul tău nu are manual, când e subiectul veșnicelor experimente ministeriale, când e dezorientat căci nu știe încotro să o apuce, când își părăsește prea de timpuriu țara pentru a accesa alte sisteme educaționale sau când te anunță că nu mai revine vreodată în România, când nu mai are școală în sat, când îi dispare dragostea de învățătură și își pierde speranța că mai poate deveni acel cineva la care visa de mic – mai contează atunci ce culoare politică au avut toți cei 24? Eu cred că NU.
Indiferent ce mi-ar spune mesajul PR-istic al acestor oameni, noi toți știm sau intuim realitatea găunoasă.
Dacă vrei să controlezi mai ușor un popor îl îndobitocești. Îi dai manuale proaste, principale și auxiliare ca să te pierzi de-a binelea, metode de predare plictisitoare lipsite de modernitate, menții profesorii îngrijorați de ziua de mâine și îngropați în birocrație, umiliți și fără de statutul pe care îl merită în societate, autosuficienți uneori. Așezi în vârful piramidei oameni obedienți politic cărora le pasă mai mult să-și apere beneficiile temporare decât să realizeze construcții durabile! Sau pur și simplu nu te preocupi, lași ca incompetența să devină strategie națională!
Nu scriu acest articol ca o litanie, nici măcar ca o revoltă. Mă revolt constant din 2015 de când am bătut prima oară la ușile ministerului într-un efort de voluntariat. Nici nu arunc cu piatra, cei 24 au făcut și ei ce au putut, conform competențelor lor și restricțiilor politice.
Nu mă întreb nici dacă au avut insomnii preocupați de statutul cadrului didactic din România. Nici dacă au studiat cu sârg secretele celor mai de succes sisteme educaționale din lume. Dacă au încurajat cadre didactice să meargă în schimb de experiență pentru a contribui la reforma locală. Dacă au pus umărul la debirocratizarea întregului sistem… ori la automatizarea lui.. Dacă au construit școli noi sau nu au îndrăznit să se ia la întrecere cu BOR. Dacă și-au riscat scaunul pentru că ei credeau cu tărie într-o strategie în ciuda directivelor de partid. Oare au fost preocupați de moștenirea pe care o lasă nu ca un cadou nedorit ministrului următor, ci ca o construcție care să treacă testul timpului?
Mă întreb așa retoric, când cei 24 și-au depus jurământul ca miniștri, le-o fi trecut prin cap că aveau datoria morală de a continua efortul reformator al unui Spiru Haret? Al Dr. Angelescu? Al numeroșilor savanți ce au studiat în străinătate și au aplicat apoi, ca miniștri ai Educației, reforme de modernizare a învățământului românesc? Oare au avut vreodată senzația că au ridicat castele de nisip?
Școala românească e un câmp de luptă din care nu câștigă nimeni momentan, poate pe termen lung doar ceva mai mulți alegători îndobitociți.
Să nu credeți că învățământul românesc nu duce lipsă de reformatori. Îi găsiți pe baricade de 20 de ani, sau mai puțini, conducând școli private la standarde internaționale. Pentru că au învățat continuu de la alții, pentru că au avut o viziune, pentru că nu au fost constrânși politic, pentru că au avut ambiția de a demonstra că școala românească poate fi în continuare generator de valoare și de spirite greu de înfrânt.
Așa că, dacă vrem să vedem luminița de la capătul tunelului poate că ar trebui să-i strângem laolaltă pe toți reformatorii locali în învățământ, cei pentru care rezultatele și performanța vorbesc de la sine, un board independent politic, menit să elaboreze o strategie de salvare a sistemului educațional românesc sub patronajul unui organism de apărare națională – căci de ce nu ar deveni strategia de reformare a învățământului, o strategie prioritară de apărare națională? De apărare a eminenței cenușii, a talentelor pe care acest popor le produce.
Reașezarea statutului cadrului didactic pe traiectoria pe care o merită în societate, descentralizarea, stilul participativ de conducere, aplatizarea ierarhiilor ministeriale și la nivel de inspectorate, cultivarea competențelor de management educațional (nu cel cu bățul), preocuparea reală pentru tot ce înseamnă reformă școlară, debirocratizarea, evaluarea întregului sistem de valori după care se guvernează oricine are drept de predare în țara asta și restabilirea modului de evaluare a competențelor ar fi doar câteva idei ca să zărim în această viață luminița de la capătul acestui tunel anevoios.
Școala în sistemul public începe curând. La deschidere vom vedea primari, consilieri, preoți și alți funcționari ce se simt datori să apară acolo. Sincer nici nu aș vrea să-i văd acolo, ci înconjurați de specialiști în educație și co-creând un altfel de viitor pentru țara asta!
Articol publicat pe blogul autorului
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Nu am nimic cu biserica,nu sunt vreun gnostic,dar nici habotnic.
Biserica se prea bagă în tot și toate,s-au construit de 300 de ori mai multe biserici decât a dărâmat Ceașcă,stau nu mai la miloagă după bani,iar politicienii noștri le-au dat de au construit biserici între blocuri.bineînțeles că nu din banii lor ci din ai noștri,iar când bate clopotul dă să-ți intre-n casă.
Stau să mă întreb,cum naiba le-a dat aut.de constr.la 5 m.de bloc?
Se mai construiește și enormitatea aia de Mântuirii neamului,mai de prost gust decât megalomania de Casa poporului.
Unde naiba o să ajungem în sistemul ăsta?
Conspiratia: cine poate crede ca exista o grupare care isi propune ca obiectiv "sa indobitoceasca un popor"? Adica niste indivizi care sa gandeasca ceva de genul: "Bai fratilor, hai sa facem o strategie sa nenorocim poporul asta. Ei ar putea avea un invatamant mai performant, dar noi o sa il facem intentionat prost ca sa ii putem inrobi mai bine." Cine ar putea avea un asemenea interes pe termen lung si resursele necesare sa-l atinga? In nici un caz niste efemeri politicieni romani, care se tarasc de la un mandat la altul. Daca ar exista acest "cineva", ar trebui sa fie ori alt stat, ori o organizatie supra-statala. Sau extraterestrii :) Insa briciul lui Occam ne invata sa alegem varianta cea mai simpla: coruptia, coruptia care ucide de la sine competenta. Nu e nevoie de nici o conspiratie impotriva poporului roman. Daca vrem un sistem mai bun, sa lasam justitia sa-si faca treaba.
Bun, acum sa trecem si la anti-teza "reformei", conceputa de "cei pentru care rezultatele și performanta vorbesc de la sine". Or vorbi ele de la sine, dar cui? Cine-i selecteaza pe reformatori? Ministerul Educatiei cel condus de conspiratori? Sau avem un for superior mai integru si mai competent in educatie decat ministerul? Trecem peste asta. Hai sa presupunem ca reformatorii sunt cumva selectati si pusi la treaba. Ei vor veni cu o strategie diferita de cea a conspiratorilor, fie si din simpla dorinta de a-si justifica reforma. Si atunci, cine va face comparatia intre cele doua strategii? Acelasi ipotetic for superior? Trecem si peste asta. Hai acum sa presupunem ca s-a facut comparatia si reformatorii au invins, cum ne doream. Cine le va implementa strategia? Ministerul "conspirator"? Ma opresc aici cu intrebarile, deoarece cred ca mi-am argumentat suficient punctul de vedere. Concluzia mea este ca viziunea din articol are un real impact emotional, dar nu e sustenabila logic.
Think out of the box!!! Sau cum spunea un cunoscut: "Think out of the boss!!"