Foto: Profimedia Images
„Cei care nu învață din greșelile istoriei, sunt condamnați să le repete” (George Santayana)
Crize au mai avut loc, așadar ne putem uita în istorie pentru a înțelege paleta de direcții pe care lumea are tendința să se îndrepte, după destabilizare. Acum știm că ne confruntăm cu o criză complexă, în care se vor manifesta cel puțin 4 forme specifice:
Criza medicală este acum în desfășurare. Ea se va solda cu mulți morți, probabil 5%, și cu sisteme medicale depășite de suprasaturare, în pofida eforturilor guvernului de le aloca bugete generoase de bani inexistenți.
Inexistența banilor va determina producția artificială a sumelor necesare acoperirii costurilor sanitare. Inflația va desăvârși criza financiară, cea declanșată deja de întârzierile la plată ale ratelor creditorilor. Sistemul bancar funcționează numai atunci când creditele se plătesc, respectiv atunci când economia produce banii necesari pentru asta. Dacă economia duduie, iar datoriile se plătesc, atunci băncile se îmbogățesc, adică avem „creștere economică”. Acum economia mai mult stă, iar băncile atârnă de un fir de ață.
Criza economică va fi determinată de lunile de pauză, de reducerea comerțului internațional și de imposibilitatea de a reporni producția „de la buton”, după ieșirea din izolare. Afacerile care vor supraviețui vor trebui re-scalate, iar scalarea este o activitate a naibii de complicată. Criza economică va fi observabilă abia atunci când vor apărea sincope în funcționarea canalelor de aprovizionare cu bunuri de larg consum.
Criza existențială este o metaforă pentru schimbările de paradigmă, la care oamenii vor trebui să se adapteze. Îi putem spune criză psihologică, depresie sau criză de identitate. Efectele ei sunt imprevizibile, însă ele ar putea declanșa crize ideologice, politice și sociale.
„Viața poate fi înțeleasă doar privind înapoi, însă ea trebuie trăită privind înainte” (Kirkegaard).
Pentru cei dintre noi care au trăit pe aici în ultimii 40 de ani, viitorul nu este atât de greu de înfățișat. Noi, pe aici, suntem destul de obișnuiți cu viața grea. După ce vom depăși criza sanitară, variantele nu sunt multe. Știm că va fi rău. Dar ce înseamnă de fapt rău?
1. Penurie.
Penurie a mai fost în anii 80. Lucururile s-au degradat treptat „pe vremea lui Ceaușescu”, dar apogeul a fost în anii 80. Penuria era deosebit de evidentă la bunurile de larg consum, însă ea era omniprezentă în toate domeniile, de la sport, la cercetare. Nu puteai să cumperi nici televizoare, nici blugi, nici banane. Și asta nu neapărat pentru că nu aveai bani. Oamenii aveau niște bani, nu mulți, dar nu asta era problema. Problema era că nu aveau de unde să cumpere, nu se găsea nimic, nicăieri. Oamenii umblau cu plasa goală în mâna și se puneau la coadă, fără să știe ce se vinde. Coada este cel mai edificator indicator al penuriei.
Din cu totul alte motive, neesențiale aici, nici atunci nu se importa aproape nimic, iar economia trebuia să funcționeze, cum putea, din resurse proprii. Acea temerară încercare a lui Ceaușescu s-a sfârșit tragic, atât pentru el, cât și pentru poporul român. Însă este remarcabil faptul că, în ciuda motivelor subiective care au generat penuria, oamenii s-a adaptat pe atunci rezonabil la condițiile de restriște, acceptând degradarea calității vieții, până la sfârșitul deceniului.
În criza actuală, vorbim de niște motive obiective care, pe lângă reducerea importurilor, au redus semnificativ și producția proprie. Deci s-ar putea că penuria din viitor să fie ceva mai amplă, mai diversă sau mai imprevizibilă. Penuria este acum la drojdie, hârtie igienică și ventilatoare pentru terapie intensivă. Poate că mâine va fi la zahăr, la benzină sau fier-beton. Deja mai multe circuite de aprovizionare s-au scurtcircuitat, probabil vor urma și altele. E practic imposibil ca aprovizionarea să funcționeze perfect cu atâtea alte industrii colaterale afectate major de criza COVID 19.
În perioada ultimei penurii pe care am trăit-o, în comunism, am învățat să ne adaptăm. Am învățat să reparăm, să refolosim și să inventăm soluții. Daciile funcționau legate cu sârme iar fotbaliștii își schimbau ghetele cu rezervele, atunci când erau înlocuiți, pentru că nu aveau decât 11 perechi, toată echipa. Banii deveniseră irelevanți, astfel produsele rare erau schimbate doar pe alte produse la fel de rare. Trocul funcționa perfect între cei descurcăreți: carne pe portocale sau un video contra un televizor color, erau schimburi firești în perioada penuriei comuniste.
Atunci când e penurie, valoarea produsului lipsă crește enorm, fie că e vorba despre măști sanitare, autoturisme străine, țigari Kent sau cocaină. Penuria îi îmbogățește pe cei capabili să „facă rost”. De obicei, autoritățile se implică, încercând să controleze comercializarea produsului, atât de greu de găsit, însă reacția lor este în general slabă. Descurcăreții reușesc să corupă autoritățile, uneori plătind chiar cu obiectul infracțiunii, adică cu prețiosul lor produs. Ca un exemplu, traficanții de filme pe casete video au fost mereu tolerați de securitate, înainte de 89. Iar asta pentru că și securiștii voiau să vadă filme americane.
Penuria oferă pieței ocazia de a-și regla singură prețul produselor rare. În evul mediu, prețul piperului în Europa era echivalentul greutății sale în argint. La noi, în anii 80, se schimba un Oltcit pe două video-playere. Valoarea unui produs este până la urmă dată de raportul dintre cerere și oferta aferentă.
Penuria este rea, însă nu prea ai ce să-i faci. Când este obiectivă, nici măcar nu ai pe cine să dai vina. Nu e nici un Ceaușescu pe care să-l împuști. Cea mai bună idee este să încerci să-ți restrângi nevoia respectivă sau să încerci să o înlocuiești cu alta, mai disponibilă.
2. Sărăcie
Până și cei mai neinformați oameni admit că un val de sărăcie este inerent, în viitorul apropiat. Sărăcia va rezulta din dispariția afacerilor falimentate, din șomajul aferent și din incapacitatea statului de a reporni economia. Sărăcia de după criza financiară din 2008, s-a simțit prea puțin. Ultima oară când am fost foarte săraci, a fost în anii 90.
Nici în anii 90 nu se producea mare lucru. Majoritatea fabricilor profitabile tocmai erau jefuite de pionierii capitalismului românesc iar cele învechite și fără randament economic erau subvenționate de un stat cu reflexe comuniste, dar până la urmă incapabil să susțină ineficiența unei țări întregi, pe termen lung. Impozite pe profit nu plătea, efectiv nimeni. În scurt timp, statul a început să tipărească bani, generând o inflație galopantă, care ne-a chinuit ani buni. Mă apucasem de fumat pe atunci și îmi amintesc că prețul unui pachet de țigări se dubla în fiecare lună. Începusem să fumez cu 100 de lei pachetul, iar după câțiva ani ajunsesem să plătesc 200,000 lei (20 RON) pentru același produs. Era practic imposibil să-ți administrezi bugetul familiei de la o lună la alta, pentru că nu știai cât vei mai putea cumpăra, atunci când îți vei ridica salariul. Inflația de la sfârșitul anilor 90 a fost metoda prin care statul i-a pus pe cetățeni să suporte integral costul tranziției.
În anii 90 nu mai era penurie. Produse erau peste tot, se importau cantități mari, iar afaceriștii începuseră să facă comerț, mai întâi cu Turcia, apoi cu Asia. Însă oamenii au sărăcit pentru că prețurile creșteau întruna iar veniturile milioanelor de angajați, pe care statul îi tolera, „se indexau” la cote net inferioare. Oamenii se prefăceau că muncesc iar statul se prefăcea că îi plătește. Speculând naivitatea, lăcomia sau disperarea oamenilor, țepari de toate felurile au prosperat, de la bișnițari și valutiști, până la Caritas și FNI.
(Caritas a fost o schemă piramidală simplă care a funcționat la Cluj și prin care depunătorilor li se promiteau profituri de 8 ori suma investită, în termen de 3 luni. Circa jumătate din gospodăriile românești au participat la Caritas, rulând peste un miliard de dolari, adică circa o treime din masa monetară din acel moment. Ioan Stoica, patronul acestui joc, a fost găsit vinovat de datorii în valoare de 450 de milioane de dolari, pentru care a ispășit un an și jumătate de închisoare. FNI a fost tot o schemă piramidală, prezentată ca un fond de investiții, care a păgubit peste 300.000 de români, cu economiile de o viață).
În societățile bogate și dezvoltate, majoritatea populației, (60-80%) aparține „păturii medii”. Ei reprezintă categoria mainstream, cei cărora li se adresează majoritatea produselor de larg consum. Desigur, în orice societate există și consumatori premium, pentru care sunt disponibile bunuri de lux, precum există și categoria săracilor, care nu aleg produse după brand sau caracteristici, ci exclusiv în funcție de preț. În societățile sărace, pătura medie este îngustă iar discrepanțele dintre bogați și săraci sunt mari. Segmentul comercial mainstream, adică motorul economiei, se restrânge, calitatea majorității produselor scade și doar valoarea unei minorități de produse, de nișă, crește.
Dacă vor urma ani de sărăcie, înseamnă că nevoile noastre se vor restrânge, adică vom coborî măcar o treaptă pe piramida lui Maslow. Preocuparea pricipală va fi asigurarea nevoilor elementare (hrană, îmbrăcăminte, locuință și utilități), iar produsele și serviciile neesențiale vor dispărea pentru un timp.
3. Ambele (penurie și sărăcie)
Penuria este o reducere a ofertei comerciale, pe segmente. Sărăcia generează o reducere a cererii. Când cele două se suprapun, economia se oprește. Banii nu mai circulă, iar numărul tranzacțiilor comerciale scade. Scad și prețurile produselor disponibile, încercând să se adapteze cererii, însă cererea este atât de slabă încât singurele bunuri care se mai comercializează sunt ieftinelile, fake-urile sau improvizațiile. Pentru a putea depăși o astfel de perioadă, oamenii au nevoie să se adapteze. Respectiv, să învețe să facă lucruri noi, esențiale, practic să redevină multilateral dezvoltați, așa cum își doreau comuniștii.
Totuși, în astfel de scenarii întunecate, în care motorul economiei moare la relanti, consecințele sunt teribile. Cu economia în piuneze, nici băncile nu au cum să reziste prea mult și se prăbușesc. Astfel, statul ajunge să colecteze foarte puțin, spre deloc, iar unele servicii publice nu mai pot funcționa. Dacă poliția nu mai funcționează eficient, atunci infracționalitatea ia proporții, se jefuiesc magazine și locuințe ale oamenilor bogați. Când situația escaladează, este chemată armata, la fel ca în 1989. Însă dacă și armata eșuează, cum a fost atunci, scenariul poate să ajungă să semene cu haosul din Somalia, unde timp de 15 ani nu a existat stat.
În orașele mari, de milioane de oameni, gospodărite în comun, este vital că administrația publică să reziste. În lipsa gunoierilor, de pildă, Bucureștiul ar ajunge să fie invadat de deșeuri și șobolani, în maximum două luni. Focarele de infecție, cauzate de lipsa igienei elementare a orașelor, pot face mai multe victime decât COVID 19. În lipsa ordinii publice, șmecherii se vor organiza în găști și vor face legea. Promiscuitatea va defini cultura populară.
Multe societăți din lumea a treia se confruntă de ani de zile cu haosul generat de sărăcie și penurie. Migranții sunt rezultatul cel mai vizibil al eșecului economiilor lor. Iar migranții vin cu milioanele, în pofida tuturor barierelor, către economiile funcționale din vest. Pentru că migrația este rezultatul disperării oamenilor. Și pentru mulți români, siguranța unui loc de muncă stabil, într-o altă țară, ar putea fi una dintre puținele variante viabile de a duce o viață normală. Fuga din țară, către o destinație cu economie echilibrată, ar putea deveni și apanajul categoriei mainstream, sărăcită între timp, nu numai a capșunarilor și a muncitorilor pe șantiere. Iar dacă temerarii vor pleca, celor rămași le va fi și mai greu să se organizeze.
***
La fel ca și în alte momente cheie ale istoriei noastre recente, șansa României este așteptată să vină tot din străinătate. Direcțiile dezvoltării țării noastre au fost rareori decise de români. În 1859, în 1919, în 1945, chiar și în 1989, dar mai ales pe 1 ianuarie 2007, diverse alianțe de străini au influențat decisiv evoluția României ca stat național. „Prin noi înșine!”, sloganul liberal al Brătienilor, din anii 20 nu a funcționat, de fapt, niciodată.
Astăzi, orice varianta de cooperare externă ar fi o gură de oxigen pentru tribul nostru, condamnat la izolare în propriile granițe, cu lideri corupți și management incompetent. Îi putem aștepta pe americani, ca în anii 50 (altă perioadă de sărăcie și penurie), să-și revină din pumni și să salveze planeta, putem spera ca UE să se reorganizeze din mers și să-și îndeplinească rolul fundamental sau putem aștepta invitația Chinei de a fi incluși într-un nou plan Marshall, de concepție asiatică.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Dar multe scenari pot fi brodate.
Sa vedem daca va fi si real.
In opinia mea, uitati cateva lucruri: 1. romanii -acum- au bani; pot sa-i puna la lucru si economia se va putea ridica repejor; 2. in Romania exista un sistem de banci (cam putine, e adevarat, dar prezente) ce dispun de banii necesari pentru investitii -si vor fi interesate sa imprumute, dupa o perioada asa mare de stagnare-; 3. multi romanii au fost in Occident, la munca si stiu cum se organizeaza o activitate in profit; 4. Romania nu mai e singura -suntem membra UE-; etc.
Si banii pe care-i au romanii, nu sunt doar lei; valuta, aur, argint. (Eu am sfatuit de mult, pe toti, sa-si investeasca leii in asa ceva. Si nu am fost singurul.)
Repornirea va veni din sectorul privat, nu de la stat. Nu trebuie sa ne comparam cu Romania anilor '80-'90.
In rest, "qui vivra verra".
Mi-a picat privirea pe acest articol si de curiozitate am inceput sa citesc. Curiozitatea s-a marit si am ajuns la un moment dat sa ma simt in mijlocul actiunii.
Mi s-a derulat viata traita , prin fata ochilor . Woww , ma vedeam la cozile din spatele magazinelor, la gherete , pe la magazinul Unic ( ce nu mai exista - cred ) dar tot pe undeva prin spate, etc. ... La GHERETA , era o ghereta din lemn, mai de lux , la caminele studentesti din Giulesti dar mai pe vis-a-vis de fosta Semanatoarea...., La GHERETA se construise cu ocazia UNIVERSIADEI in Bucuresti din dispozitia lui Ceausescu . Deci acolo se facuse un magazinas alimentar si noi , salariatii de la Instit. de Cercetari Hidrotehnice, din Spl. Independentei , mergeam la coada imensa pentru a ne cumpara diverse, portocale , carne , branza, etc. Atat pentru acum. Este un foarte mic exemplu din perioada cand aveam bani dar nu aveam pe ce sa-i cheltuim .
Ar fi dezastru sa revina acele vremuri in Romania !
Doresc sa aveti Sarbatorile Pascale cu sanatate si invierea unei vieti normale !
- eu ce fac? ma duc sau ma-ntorc de la piata ?
Multi asa vorbesc de parca până acum duduia economia romaneasca, explodau investitiile si exporturile, produceam de te-nervează. Nici vorba de asa ceva.
Când ești mort, nu poți fi ”și mai mort”
Daca nu vom avea ce consuma, vom fi obligati sa incepem sa producem.
In articol se vorbeste de penuria de produse. Trebuia sa lamureasca daca e vorba doar de Romania sau toata UE. Eventual tot globul.
ptr. ca dorea ca Ro sa fie Independenta Financiar, iesind de sub tutela FMI.ului ....ca dorinta i-a fost Fatala, asta-i alta poveste , caci marea finanta mondiala nici nu concepe ca vreo tara sa-si "faca de cap " si sa nu-i fie indatorata !