Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

34% dintre români cred că primii oameni au trăit pe vremea dinozaurilor. Eurobarometrul care arată nivelul redus de alfabetizare științifică din țara noastră

Dinozauri

Foto: Getty Images

Doar 2% dintre români au putut răspunde corect la mai mult de 8 întrebări simple despre știință și tehnologie, în cadrul celui mai recent Eurobarometru care evaluează cunoștințele și atitudinile cetățenilor europeni în aceste domenii. Procentul este cel mai mic din UE, în condițiile în care media europeană la acest capitol este de 24%.

 

Dincolo de lipsa de cunoștințe, sondajul realizat la nivel european a scos la iveală dezinteresul crescut față de știință din România, nivelul mare de neîncredere în rolul pozitiv al vaccinurilor, dar disponibilitatea de a crede în teorii conspiraționiste. De pildă, 46% din respondenții români sunt de părere că leacul pentru cancer există, dar este ascuns publicului din rațiuni comerciale - acesta fiind printre cele mai ridicate procente din UE. Iar 53% dintre conaționali, cel mai ridicat procent din UE, susțin că virusurile au fost create în laboratoare guvernamentale pentru a ne controla libertatea. 

Doar 27% dintre români cred că vaccinurile vor avea în următoarea perioadă un efect „foarte pozitiv” în viața noastră, în comparație de media de 50% a UE, procentul fiind cel mai scăzut din blocul comunitar,

România este țara europeană cu cel mai mare procent de cetățeni care cred că primii oameni au trăit pe vremea dinozaurilor - 34% (în comparație cu media europeană de 20%). 21% nu sunt lămuriți dacă această afirmație este adevărată sau falsă, iar procentul celor care au răspuns, în mod corect, că afirmația este falsă a fost de 45% (față de media europeană de 66%). În Suedia, procentul celor care au răspuns că afirmația este falsă a fost de 86%, iar în Belgia, Luxemburg și Cehia, de 82%.

47% dintre români spun că încălzirea climatică provine mai curând de la ciclurile naturale decât de la activitatea umană, față de o medie europeană de 26%.


Majoritatea românilor care au răspuns la sondaj (63%) cred în mod greșit că antibioticele omoară și virusurile, nu doar bacteriile, în timp ce la nivelul UE, procentul este de aproape două ori mai mic - 32%.

Un sfert dintre români sunt de părere că știința și tehnologia influențează negativ societate, în timp ce 14% dintre români consideră că influența științei și tehnologiei pentru societate este una foarte pozitivă, iar 58% consideră că este destul de pozitivă, aceste procente situând România la coada clasamentului european.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Da , noi am inventat prostocrația și suntem lideri în speță deci , avem și noi un ,,merit,, în ceva și asta fiindcă prin democrație am înțeles ,,deamoacație,, și ne comportăm ca atare de la vlădică la opincă .
    • Like 1
  • Filbert check icon
    Nu ne pricepem la dinozauri da' in tehnologiile mARN sintem experti de talie mondiala. Asta e lumea de azi, o lume a specializarilor inguste...
    Studiile specialistilor sosoaca, bitman, pop, garcea, becali, știr, teo de la constanta, flavia de la bihor, etc., publicate in cele mai prestigioase reviste stiintifice, au fost unanim apreciate de lumea stiintifica.
    • Like 5
  • Campionii, campionii...ole, ole..oleee. :)
    • Like 0


Îți recomandăm

David Popovici 2024 / sursa foto: Profimedia

David Popovici face parte din categoria celor care fac performanțe care ne tulbură și ne bucură în aceeași mișcare. Nu doar pentru că înoată foarte repede, uneori mai repede decât toți oamenii care au înotat vreodată, dar și pentru că succesul lui ne pune într-o situație ușor incomodă, de a încerca să deslușim cum a fost posibil. Când apare un astfel de sportiv, avem tendința să-l numim „fenomen”. Cuvântul este măgulitor, dar are și calitatea de a ne scuti de o anchetă pentru a dobândi înțelegere și explicații. Pentru că un fenomen este ceva ce survine, prin urmare nu trebuie să știm cine l-a produs și în ce condiții. Îl consemnăm, eventual ne minunăm, dar nu-i cerem socoteală.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon ,,Tera” -  o grădină creată pentru dimineți lungi și seri fără program

Există grădini care par construite pentru fotografii și există grădini care te fac să uiți unde ți-ai lăsat telefonul. Tera face parte din a doua categorie. Este genul de loc în care cafeaua de dimineață durează cu douăzeci de minute mai mult decât ai plănuit, iar cina se încheie doar când se sting luminile din pergolă.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Vacante romani litoral / sursa foto: Profimedia

Șapte zile de vacanță pe an au ajuns inaccesibile pentru 61,4% dintre români, potrivit datelor Eurostat citate de Asociația Națională a Agențiilor de Turism. Iar problema începe să se vadă tot mai clar și în felul în care ne facem concediile: mai puține nopți, mai mult extrasezon, Early Booking, Last Minute și o vânătoare permanentă de „value for money”.

Citește mai mult