Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Republica împlinește opt ani de existență. Vă mulțumim că ne sunteți alături în această călătorie prin care ne poartă bunul simț, nevoia unei dezbateri de calitate și dorința pentru un loc mai bun în care să ne spunem ideile.

5 ani de viață într-un dosar medical cu șină: ce am învățat la finalul unui drum de pacient „profesionist” în România

Spital scară

Foto: Inquam Photos/ George Călin

Am rămas în mână, în final, cu un dosar medical pe care ni l-am alcătuit singuri. Am început, acum 5 ani, cu câteva foițe de plastic, subțiri, crezând că ele vor cuprinde tot ce aveam de primit. Dar o veste tristă nu încape într-o folie, are nevoie de cel puțin un dosar cu șine. Cu care am alergat în brațe, de la prieteni la medici și de la medici la clinici, de la companii producătoare de medicamente până la asociații de pacienți și înapoi la IOB. Acolo începe și se termină orice drum, pe caniculă, vânt sau ploaie; simt și acum mirosul sălii de alimente prin care intram, prin spate, la subsol. Un dosar care conține un istoric cu boala, cu noi, cu timpul nostru, cu fiecare luptă câștigată și fiecare cădere în gol. Am crezut că l-am închis și că niciodată nu o să mă mai întorc acolo. Dar am primit un telefon și, chiar dacă nu-l aveam la îndemână, am început să recit și să dau pagină cu pagină, fiecare etapă și să retrăiesc fiecare întrebare. S-a împlinit o profeție, cineva a avut dreptate: dosarul medical nu se pierde niciodată. Doar că nu vorbim de cel electronic și nici de cel cu șină, ci de tot ce-a fost prins de el cu două clame groase de fier pentru atâția ani.

Vin cu o provocare concretă: să punem în aplicare câteva principii de project management la felul în care este gestionată „sănătatea” în România.

Nu este o discuție de business. Aceste principii ar trebui să fie tool-uri de bază care să ghideze atât acțiunile profesionale, cât și pe cele personale, cum ar fi sănătatea, spre exemplu. Doar că, în România, spre deosebire de alte țări, managerul bolii tale nu este un medic sau un profesionist în sănătate. Nu este nici măcar o atribuție comună, ci ești chiar tu. O responsabilitate pe care, dincolo de greutatea foarte mare pe care o presupune, foarte mulți dintre noi nu o conștientizăm și de aici apar și raportarea greșită la sistem, nepredictibilitatea lacunelor existente, interacțiunea anevoioasă cu cadrele medicale și mai ales așteptările nerealiste cu privire la soluțiile pe care le poate genera.

Cea mai mare problemă, atunci când ești bolnav, este că nu știi de unde să o apuci. Primul pas este cel mai important, cel care îți va dicta parcursul vindecării sau al bolii, zilele bune sau nefericite care te vor aștepta. Doar că, în această etapă, sfătuitorul, consilierul tău, cel care trebuie să facă ordine și să dea o direcție clară nu există.

Acesta nu este nici măcar medicul de familie, care, îngropat de dosare și de birocrație, de sisteme nefuncționale și de o stratificare mult prea mare a serviciilor, nu apucă să acționeze decât retroactiv. Sau justificativ, compensator: dă scutiri medicale, concedii, trimiteri și adeverințe. Sfatul medical primar, „trimiterea” în adevăratul sens al cuvântului - este treaba pacientului. Câți dintre noi, în situații serioase de boală, am avut curajul să discutăm deschis și să abordăm medicul de familie? Prea puțini și cu siguranță cazuri bipolare – fie este vorba de calitatea umană, excepțională a medicului, fie că a fost privit ca cea mai accesibilă resursă, la îndemână.

În fața necunoscutului intervin factorii de influență pentru fiecare dintre noi. Unii mai cunoaștem alți medici, alții avem îndeaproape cazuri similare, poate chiar suntem expuși la mai multe informații locale sau chiar internaționale. Unii ne permitem mai multe, iar alții, din păcate, nu. Condiția socială, puterea financiară, accesul la informație, dorința de implicare în rezolvarea propriei probleme de sănătate, prioritizarea acesteia, rezistența la sistem nu sunt doar niște aspecte colaterale vindecării, ci sunt factorii esențiali.

Se vorbește mult despre problemele din sistem, mai ales despre medici incompetenți și pacienți dezinformați; sunt multe hibe, irelevant să le enumeram și poate dificil să acceptăm adevărul. Dar până la medicamente, până la medici și chiar și până la spitale este important să ne înțelegem, să ne asumăm propriul rol dar și să avem la îndemână toate informațiile. „Utopie cu discernământ” să punem o astfel de problemă. Și nu doar că este tristă, ci mai ales adevărată. 

Dacă nu te implici tu în boala ta, dacă nu ești tu cel care dă 5 lei pe un dosar de la librărie și își face propriul dosar medical, arhaic, printat, dacă nu îți notezi fiecare diagnostic și fiecare etapă a bolii, daca nu stai cu el în brațe pe la ușile medicilor și nu te rogi ca măcar pentru 2 minute să te primească și să ai noroc să fie efectiv 120 de secunde în care să nu răspundă la telefon, să nu intre nimeni peste el, să nu apară vreo urgență – atunci să nu crezi că sistemul este împotriva ta. Cu siguranță, suntem departe de cum ar trebui să funcționeze corect și coerent lucrurile, însă aceasta este „lumea” în care noi trebuie să ne tratăm, lumea în care, în final, trebuie să rezolvăm o problemă. Și, da, este doar o problemă de adaptare. Nu este o lașitate să recunoști lucrul acesta atâta timp cât încă poți schimba ceva, cât încă nu abandonezi cauza și nu uiți să speri la mai bine; dansezi după cum se cântă, cu personalitate și cu integritate, thinking about the best, acting and preparing for the worse...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Aparitia unui caz de TBC in colectivul in care lucrez in Slovacia, a avut drept consecinta supunerea mea la un test subcutanat si o radiografie pulmonara. Dragi cititori, in spitalul de stat dintr-un orasel mic, toate usile de acces in cabinet se deschid dinauntru, pe dinafara se deschid cu cheie. In timp ce medicul consulta, NU intra oricine (ruda, relatie, cunostinta, coleg de breasla) sa deranjeze sau sa sara peste rand. Am asteptat civilizat, nu mult, sa ma pofteasca o asistenta in cabinet in momentul in care acest lucru a fost posibil. Nu lume multa la usile cabinetelor, probabil se fac programari on-line. Dupa radiografie, rezultatul investigatiei a fost scanat direct pe un server, am mers la un ghiseu, si contra sumei de 1 euro, am achizitionat in CD continand filmul. Totul in mai putin de 15 minute. Dar acele sisteme de deschidere a usii pe dinauntru m-au fermecat. Bine organizati cu rezultate bune pentru pacienti.
    • Like 0
  • check icon
    Un articol dureros de adevărat. Din păcate. Și iarăși din păcate, inițiativa unei (minime) schimbări vine (numai) de la cei care s-au lovit de sistem. Tot din păcate, între filele dosarului cu șină nu sunt cuprinse "plățile informale", "atențiile", umilințele și disperarea. Acestea constituie "bonusul" pe care doamna Vasilescu nu-l amintește. Și este de înțeles: totuși, este PR-ist. De fapt, nici nu mai contează! Când, în sfârșit, ajungi la liman, nu-ți mai pasă că ești ud și plin de noroi!
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult