Foto Guliver/Getty Images
A trecut mai bine de o lună de când s-au impus restricții de carantină în România, iar ce știm până acum este că până la data 15 mai 2020 vom avea stare de urgență. Ce nu știm deloc până acum de la nivel oficial este când și în ce ritm vor fi ridicate restricțiile în zonele economice și sociale unde acest lucru poate fi făcut. Există un plan guvernamental în acest sens? Vom afla ceva în zilele următoare sau doar vom bâjbâi și vom presupune fiecare dintre noi? Sunt cel puțin cinci argumente pentru a avea cât mai rapid un astfel de plan care să arate că pe parcursul lunii mai pot fi ridicate o parte din restricții:
1) Sistemul medical poate face față la nivel general, cu toate presiunile existente în câteva puncte ale sale.
Criteriul relevant care se urmărește în gestiunea crizei medicale nu este doar cel al numărului total de cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19. Ni se spune că vom ajunge la 20.000 de cazuri în perioada următoare, dar dacă e să facem o proiecție pe 12 luni, nu exclud să avem chiar și 100.000 de cazuri de îmbolnăviri, pe fondul unor testări mai extinse decât până acum. Nu doar numărul de cazuri reprezintă elementul cheie, ci câte dintre aceste cazuri vor fi grave, cu nevoie de terapie intensivă și/sau ventilație mecanică și în ce ritm vin ele către sistemul medical românesc. Acesta este criteriul cheie de stabilitate, anume ca numărul de cazuri grave de la un anumit moment să se mențină sub numărul de paturi ATI disponibile.
Conform informațiilor oficiale, în România sunt circa 2.600 de paturi de terapie intensivă (ATI), iar aproximativ 1.300 au ventilație mecanică. Cazurile critice la acest moment sunt mai puțin de 300, așadar presiunea asupra acestui număr potențial de paturi de ATI din întregul sistem este undeva la până în 15%. Este adevărat că spitalele desemnate pentru a trata strict pacienți Covid încep să fie presate la acest moment, iar unele secții de terapie intensivă încep să se umple, însă sistemul are resurse de adaptare și de creștere a capacității. Chiar și într-un scenariu de creștere graduală, nu una bruscă, a numărului de cazuri severe în câteva săptămâni, sectorul medical se poate poziționa mai bine acum față de acest risc.
Învățăm sau vom învăța din ce în ce mai mult să îi protejăm mai bine pe cei vulnerabili. Dacă se manifestă riscul unui caz grav, important este ca orice cetățean din România să știe că sistemul medical are capacitatea de preluare, iar din ce vedem la acest moment, lucrurile sunt controlabile. Ele pot rămâne controlabile și dacă ar crește gradual numărul de cazuri în perioada următoare.
2) Câteva borne psihologice sunt pe cale a fi depășite: venirea românilor din diaspora, aglomerația de la cumpărăturile de Florii și de Paște.
A trebuit să vedem cum ne comportăm, ca societate și la nivel instituțional, în fața riscurilor enunțate în spațiul public în ultima lună. Afluxul de români reveniți din diaspora a fost unul diminuat față de ceilalți ani, semn că majoritatea conaționalilor noștri au înțeles să nu amplifice acest risc. Aglomerația din piețe din weekend-ul Floriilor nu a produs un șoc la 7-10 zile după aceea. De asemenea, am văzut că ne putem adapta comportamentul și în timpul Sărbătorilor Pascale. Într-un cuvânt, învățăm cu toții să gestionăm astfel de riscuri.
Faptul că avem până în 10 comunități în care au fost necesare măsuri drastice de carantină reprezintă un lucru care nu trebuie generalizat, ca percepție, la nivelul întregii țări. Nu avem o întreagă Românie cu un număr necontrolat de focare de infecție.
Odată văzut faptul că evoluția fenomenului a fost bine controlată până acum, urmează automat întrebarea dacă noi, odată iesiți parțial din regimul actual de restricții, nu am pune la risc tot ceea ce s-a reușit până acum. Iar aici apar celelalte argumente:
3) Am început să ne însușim unele comportamente, iar multe business-uri își organizează procesele pentru a reporni activitatea.
Nu am devenit suedezi peste noapte, acolo fiind preferat un alt model de abordare și acela discutabil până la un punct. Dar este clar că mulți dintre noi ne-am însușit din acele comportamente de distanțare socială. Ne obișnuim cu ideea că nu vom mai fi curând în mari aglomerații de oameni, lucrăm online unde e posibil, iar unde nu este posibil, multe dintre firme și-au luat măsuri de adaptare la punctele de lucru. Fabricile care se pregătesc să înceapă producția în săptămânile următoare se alimentează cu resurse, măști, biocide, își adaptează fluxurile astfel încât să se lucreze în schimburi și să diminueze riscul de infectare a angajaților.
Față de cele de mai sus există și excepții negative. Fiecare cunoaștem comunități în care sunt ignorate aceste reguli, dar până acum s-a reușit izolarea lor.
După trecerea primului vârf de cazuri în săptămânile viitoare, suntem mai pregătiți cu toții pentru situația în care ar reaparea valuri noi de epidemie anul acesta sau anul viitor.
4) Sunt firme care în toată perioada aceasta au lucrat la foc continuu și nu s-a întâmplat vreun dezastru.
În timp ce multe afaceri au fost închise prin decizie administrativă, sunt business-uri care au funcționat aproape la fel ca înaintea acestor măsuri. Firme de curierat, unele spații logistice, companii din agricultură, companii din industria alimentară - pentru a da doar câteva exemple - ne arată că se poate funcționa și în noua realitate. Dacă ele pot, înseamnă că multe alte business-uri vor putea, cu măsurile adecvate de igienă și protecție a angajaților. Riscurile nu vor putea fi complet eliminate, probabil că odată dat drumul la lucru vor exista cazuri de infectare și închideri temporare în unele unități.
5) Vom învăța din experiența țărilor care acum deschid gradual unele activități.
Polonia, Cehia, Germania, Danemarca, Austria sunt țări care au un calendar al deschiderii activităților. Inclusiv Statele Unite ale Americii, care se află mai în spate pe curba evoluției pandemiei, au câteva linii de ghidaj privind momentele de redeschidere. Pașii sunt la câte două săptămâni distanță, pentru a vedea eficiența lor, așa încât unele termene mai pot fi decalate. Câteva țări reiau producția în fabrici, altele încep deschiderea magazinelor mici.
Cei care sunt în urma acestui trend vor învăța și din practica celor care restartează acum activitățile închise.
Revenind către România, știm despre companii precum Dacia și Ford că doresc să își reia producția la capacitate începând cu 4 mai. Sunt companii antreprenoriale din horeca adaptate pentru livrare "to go" și care au anunțat că își vor deschide toate locațiile în prima săptămână a lunii mai. Practic, business-ul privat este încă într-un stadiu de tipul "văzând și făcând", fără un orizont general foarte clar.
S-a avansat la nivel public data de 15 mai drept dată estimativă în jurul căreia unele restricții să fie ridicate, iar apoi treptat să fie flexibilizate alte restrictii începând cu luna iunie. Dar foarte multe detalii încă nu cunoaștem. E important să existe acest plan comunicat de către autorități, pentru că unele business-uri își fac acum calcule de supraviețuire. A nu avea niciun calendar, înseamnă să nu știi cum să negociezi cu băncile, cu furnizorii, cu cei care îți cer plata chiriei.
O criză nu poate fi gestionată doar cu somaj tehnic și cu amânări la plată. Odată ce Guvernul ar comunica bornele de timp pentru reluarea principalelor activități în luna mai și ulterior în iunie, toate business-urile îsi vor recapacita resursele, atâtea câte mai sunt.
Nu ne așteptăm ca în câteva luni să avem concerte cu zeci de mii de oameni, nu ne așteptăm să ne aglomerăm în parcuri peste câteva săptămâni, dar este așteptat să se reia majoritatea activităților de business înainte de a fi prea târziu pentru ele.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Sa asculti sfatul unuia care a lucrat pe FOREX in privinta momentului oportun pentru restartarea economiei este ca si cum ai asculta sfatul unui pedofil in privinta cresterii copiilor.
Oricum aia care tipa ca "au copii de hranit" si vor sa iasa din casa sunt diferiti rentieri, actionari, speculanti la bursa, si alte jeguri care oricum pot sta in izolare. De fapt ei vor sa le iasa sclavii la munca si sa se riste in timp ce ei stau conforabil acasa. Cum este si autorul acestui articol.
Acu zi, cat ai pierdut la bursa ?
Plus ca uneori ambii sunt una și aceeași persoana. Și un muncitor poate are niște economii printr-un fond de investiții, are un pilon 2 de pensii, etc.
PS: dovada ca elitele nu mai reprezinta interesele omului de rand nici macar putin este bula eurocrata de la Bruxelles
Singurul proletar care crede ca are acelasi interes cu speculantul este cel cu falsa constiinta de clasa, care crede ca sa nu ii persecutam pe miliardari, ca sigur o sa ajunga si el miliardar intr-o zi.
Proletarul cu economii tot proletar ramane, practic este mult mai aproape sa ramana in strada fara casa decat de a ajunge milionar. Iar aceasta clasa medie este din ce in ce mai exterminata de programul unor nebuni care isi imagineaza ca e bine ca omenirea sa fie formata doar din doua clase sociale: stapani si sclavi.
Bine ca natura umana ne salveaza din nou si cand prolii se agita prea mult va urma iar un New Deal sa ii mai calmeze. Da asta probabil la pandemia din 2030.
Știi, circula un banc. Întrebare la radio Erevan:
- e adevărat ca în capitalism omul e exploatat de către om?
- da, e adevărat! Iar în comunism e invers!
In privința bulei eurocrate, tu faci parte din minoritatea celor care o înjura că-i prea capitalista. Majoritatea o înjura că-i prea socialista. Și probabil ambele grupări își iau lumina de la aceiași sursa, căreia i se rupe de doctrine atâta timp cât pot să-i tina pe europeni dezbinați.
Divergenta din graficul asta spune multe:
https://pbs.twimg.com/media/D8B4dGXWwAED5VQ.jpg
Eu nu vreau sa refac sistemul sovietic, ci sa popularizez corporatiile detinute de muncitori gen Corporatia Mondragon din Spania.
Eurocratii sunt economic capitalisti si cultural asa zis neo-marxisti. Eu sunt exact invers. Oricum asa zisa stanga preocupata de imigranti sau drepturile gay sunt unelte corporatiste in viziunea mea, deci o parte inautentica de stanga, stanga cu limuzina si sampanie. Stanga autentica sunt aia care au murit impuscati pentru dreptul la 8 ore. Sau care au facut greva de pe Valea Jiului din '77.
PS: Contest teoria ca proletarul a dus-o mai bine in perioada interbelica decat in cea comunista. Comunistii au crescut alfabetizarea enorm, au urbanizat tara, au industrializat-o. Sigur anii '80 au fost cu lipsuri dar anii 1950-1980 a fost o evolutie si prosperitate.
Și o cooperativa deținută de muncitori are nevoie de capital. Eu n-am nimic împotriva modelului, doar ca nu va schimba radical nimic. Facă firma va creste unii își vor vinde părțile, alții le vor acumula, unii vor lua decizii bune (sau norocoase) alții proaste și inegalitatile tot vor apărea.
Sunt curios cum de n-ai spus nimic împotriva moștenirii, care pana la urma e principala cale de îmbogățire nemeritata.
1. Campionul occidentului era o tara cu putine granite de aparat, cu resurse imense fiind exploatat abia de cateva sute de ani de cand a fost colonizat, o in care s-a inceput industrializarea inca de dinainte de declararea independentei. Campionul sovietic era o tara agrar-medievala care tocmai fusese catapultata in lumea moderna.
2. Tarile occidentale si coloniile lor erau superioare din punctul de vedere al resurselor, oamenilor si teritoriului. In acest context separarea economiei globale in doua circuite paralele avantajeaza clar prima parte.
3. Chiar CIA recunoaste ca pana in 1975 sovieticii au crescut mai repede ca americanii, abia dupa 1975 a intervenit declinul.
https://www.cia.gov/library/readingroom/docs/DOC_0000498181.pdf
In plus profitul/productivitatea maxima vin cu efecte secundare uneori tardive, asa ca un model care pare castigator pe o perioada de decenii poate fi pierzator pe secole (de exemplu prabusirea natalitatii datorita "concentrarii pe cariera".
Este adevarat ca cooperativa detinuta de muncitori are nevoie de capital, dar eu nu sunt impotriva capitalului sau a proprietatii private (sau a pietii dar cu adevarat libere, nu fals libere). Doar a modului de productie capitalist, care este echivalentul economic al fascismului ( CEO-ul si actionarii majoritari sunt echivalenti cu fuhrer-ul si clica sa ).
Nu sunt nici pentru egalitate absoluta, ci pentru meritocratie si diminuarea inegalitatilor nejustificate de abilitati (este chiar imposibil ca 300 de oameni sa merite aceiasi avere cu 3.5 miliarde). In corporatia Mondragon de exemplu, exista o diferenta de aprox 6:1 intre cel mai mare si mai mic salariu.
Mostenirea ar trebui abolita si la 18 ani fiecare sa primeasca o suma de bani (asemanatoare dar nu identica, pe baza testelor de inteligenta si aptitudini).
In rest sunt de acord cu autorul.
Adevărul e ca România sta mai bine decât multe tari din occident și probabil se poate relua activitatea în multe domenii cu riscuri minime.