Absolventul de Teologie care voia să se angajeze la șaormerie sau de ce nu vreau să se roage pentru mine domnul Macedon Petrescu

Foto: știrileprotv.ro

„Acesta spune acum că nu le poartă ranchiună celor care l-au trimis în judecată. Ba chiar a ajuns să se roage - afirmă arhiepiscopul Teodosie - pentru cei care au văzut infracţiuni acolo unde el susţine că nu sunt.” (stirileprotv.ro)

Aşezat pe scaunul celui care realizează selecţia personalului devii fără să vrei confidentul multor spovedanii. Aşa am ajuns şi eu să ascult inmărmurit drama unui tânăr care visase să salveze sufletele oamenilor, dar ajunsese în situaţia în care cineva trebuia să îl salveze pe el.

Devenise un suflet atât de lovit, încât nici măcar nu putea să-şi rostească infernul în care căzuse şi de aceea a fost singura persoană pe care am angajat-o ţinând un interviu nu cu el, ci cu mama lui.

Prin 2003-2004 făceam selecţii pentru o firmă care deţinea o reţea de restaurante fast food. Munca la fast-food era la vremea respectivă un job pe care se înghesuiau să îl ocupe nu numai studenţii, ci chiar şi absolvenţii de facultate. Aşa că angajam la greu absolvenţi de Politehnică, ASE, Drept, Geografie, Istorie sau chiar Filosofie, care se apucau de făcut pizza sau şaorma visând că într-o zi vor ajunge să profeseze totuşi în domeniul pentru care îşi amanetaseră patru ani din viaţă şi cheltuiseră banii părinţilor care îşi rupseseră de la gură pentru a-i ţine in facultate. 

Spre uimirea mea pe scaunul din faţa biroului meu ajungeau din ce în ce mai des şi absolvenţi care nu terminaseră vreo facultate mireană, ci Teologia. Şi n-au fost puţini cei care poate astăzi sunt preoţi, dar şi-au făcut stagiul după facultate la masa de preparat pizza sau la ţeapa de şaorma.

Cu încăpăţânarea unui recruiter ancorat în clişee, îi întrebam, pe fiecare dintre absolvenţii de Teologie, care e motivul pentru care visând la a deveni preot ar tăia cu entuziasm din mormanul de carne de pui de pe ţeapă. Unii îmi răspundeau că încă nu sunt căsătoriţi și de aceea nu pot să primească o parohie, iar eu îi încurajam spunându-le că la fast-food lucrează multe fete frumoase şi deştepte, aşa că vor avea ocazia să-şi găsească aleasa care le va asigura nu numai fericirea, ci şi accesul la parohie. Dar cei mai mulţi îmi ofereau o explicaţie mireană. Nu aveau banii necesari pentru a primi parohia visată. Nu era vorba de mulţi bani, vreo 10.000 de dolari, pentru a obţine o turmă modestă de enoriaşi (la vremea aceea nici ţara, nici BOR-ul nu intraseră în UE, aşa că daniile nu erau în euro). Îi încurajam şi pe aceştia spunându-le că dacă vor ţine post negru, în aproximativ şase ani ar putea să strângă din salariul de lucrător comercial la fast-food dijma pentru o parohie.

Ca un creştin cu pretenţii de intelectual încălcam dogma „crede şi nu cerceta”, aşa că îmi venea greu să cred că lucrurile ar sta în prejma sfântului altar chiar aşa cum îmi povesteau candidaţii. Dar toate îndoielile mi-au fost spulberate într-o zi când secretara a intrat în birou şi mi-a spus, uşor bulversată, că următorul candidat venise cu mama, care insista să vorbească cu mine. M-am dus în secretariat şi am văzut o femeie simplă şi un tânăr abătut care stăteau stingheri pe scaune. Femeia s-a ridicat brusc în picioare când m-a văzut, bâiguind cu glasul gâtuit de emoţie ceva. Am rugat-o să ia loc spunându-i că dacă flăcăul doreşte să se angajeze, trebuie să vorbesc cu el. Tremurând în continuare de emoţie m-a rugat dacă se poate ca înainte de a vorbi cu el să-mi spună ea câteva cuvinte. Dându-mi seama că ceva iese din tiparele unei selecţii obişnuite am invitat-o în birou, am poftit-o să ia loc pe scaun şi am ascultat-o.

Şi acum îmi vine greu să mă gândesc la detaliile acelei discuţii. De aceea mă rezum doar la concluzii. M-a rugat din sufletul ei de mamă să-l angajez pe fiul ei pe orice post. M-a rugat să fiu cât mai înţelegător când voi vorbi cu el deoarece este foarte tulburat. Mi-a spus şi motivul acestei tulburări. Îşi dorise de mic să fie preot. Terminase de câţiva ani Teologia, se căsătorise şi de doi ani se chinuia să primească o parohie. De doi ani un samsar de parohii, stăpân peste bisericile dintre Dunăre şi Mare, ii belise de tot ce aveau, bani şi produse, promițându-le că-l va unge preot. Iar în momentul în care au ajuns la fundul sacului nici nu a mai vrut să stea de vorbă cu ei. Băiatul era profund deprimat pentru că dăduseră tot ce aveau şi se împrumutaseră pentru visul lui de a deveni preot, ajungând să işi ducă viaţa cu greu de pe o zi pe alta, iar mamei îi era frică „să nu se întâmple ceva rău”.

L-am chemat pe flăcău în birou. Nu i-am mai pus întrebarea de ce ca absolvent de Teologie doreşte să muncească la fast-food. I-am spus că îl angajez, dar are o perioadă de probă de o lună în care va trebui să demonstreze că e un bun lucrător comercial. A demonstrat-o.

Nu ştiu dacă a ajuns vreodată preot. Dacă a ajuns mă rog pentru el să nu uite niciodată ce i s-a întâmplat.

Aşadar eu nu am văzut infracţiuni acolo unde domnul Macedon Petrescu (devenit, după schimbarea numelui, ÎPS Teodosie Tomitanul) „susţine că nu sunt”. Eu doar am ascultat la interviurile de angajare spovedania mamei unui absolvent de Teologie. Şi ea nu se referea la o infracţiune cool în ziua de azi, cum e frauda de fonduri europene, ci la ceva mult mai grav.

De aceea nu vreau să se roage pentru mine domnul Macedon Petrescu. Dacă ar fi să se roage cineva prefer să fie unul dintre preoţii care şi-au făcut ucenicia la ţeapa de şaorma pentru că nu aveau suficienţi bani să-şi cumpere o parohie de la domnul Macedon Petrescu sau de la alţi colegi de ai lui.

Şi mă rog şi eu pentru domnul Macedon Petrescu. Mă rog ca măcar o parte dintre judecătorii de la Înalta Curte, care îl judecă, să fi lucrat cel puțin o zi, în facultate sau după absolvire, la ţeapa de şaorma.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp