Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

Această ministru a Educației

Dl Valentin Popa a absolvit o facultate denumită Ingineria Electrică și Știința Calculatoarelor la Universitatea cu gloriosul nume "Ștefan cel Mare", unde e rector. Prin urmare, este, am putea zice, inginer IT-ist. Am cunoscut IT-iști oarecum autiști, care nu că vorbeau prost românește, aproape că nu vorbeau deloc, și erau foarte buni în meserie. Dar nu erau profesori.

Întrebări:

1. Dl Popa e prof. univ. dr. Este admisibil ca un profesor, de orice, din această țară să vorbească punând femininul în loc de masculin, "Această ținut binecuvântat de Dumnezeu", "Consiliul Local a aprobat această transfer", cum greșesc, de obicei, cetățenii de naționalitate maghiară insuficient familiarizați cu limba română?

2. Cum zice CP Tăriceanu, dl Popa nu e profesor de limba română. Așa zicea și dna Andronescu despre L.Pop Genunche. Dar dacă ministrul Educației vorbește românește ca un zarzavagiu relaxat, cam ce "reperCURsiuni" poate avea asta asupra elevilor ținuți să învețe limba și literatura română în școlile patronate de dl ministru?

3. Am văzut o petiție a rectorilor, de susținere a colegului Popa. De ce n-am văzut o petiție a profesorilor de limba română, de respingere a dlui Popa?

4. Faptul că 45 de rectori îl vor ministru pe dl VP Pamblică este o măsură a degradării învățământului românesc?  

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.



Îți recomandăm

 centrala Kozlodui

Primul efect probabil este economic: energie mai scumpă în orele de vârf. Când producția disponibilă scade, piața apelează la alternative mai costisitoare. Pentru furnizorii expuși acestor ore cresc cheltuielile de achiziție și riscul, care se pot reflecta ulterior în ofertele către consumatori. Facturile nu cresc automat astăzi, dar costul vulnerabilității poate ajunge în contractele viitoare. foto: Profimedia

Citește mai mult