Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Actrița Clara Flores a venit în România ca refugiată: "Când am primit cetățenia, a fost prima oară când am simțit și eu că am un loc al meu"

Clara Flores

Este cunoscută în ipostaza de actriță, regizoare și, din 1995, de româncă de origine chiliană. De curând, Clara Flores și-a făcut debutul în fotografie: imagini din arhiva ei personală pot fi văzute în expoziția "Colțul Amintirilor" din centrul comercial Drumul Taberelor până la finalul anului 2018.

Clara Flores a venit în România cu un val de chilieni izgoniți din țara natală din cauza loviturii de stat din 1973. Alături de familie, a primit o locuință în Drumul Taberei. Când restul rudelor au părăsit România, ea a rămas. A devenit cetățean român în 1995. Locuiește în același apartament, iar acum contribuie cu fragmente din istoria ei personală la reconstituirea istoriei cartierului. 

Ce anume din perioada loviturii de stat din 1973 v-a fost cel mai greu să uitați? Ce v-a marcat cel mai mult?

Nu pot să uit nici în ziua de azi sirenele de la vapoare care au început toate să țipe în dimineața loviturii de stat și sunetul elicopterelor... Tot ce e asociat cu militarii, armata... Am vorbit cu cineva despre bolile exilului, printre ele e psoriazisul, e o boala autoimună, ți-o provoci... Firește că eu am psoriazis. Nu totul se vindecă.

Ce vă amintiți din călătoria până în România?

Nu-mi amintesc multe lucruri. Singura amintire este de fapt o senzație. De pericol, de frică. Noi, ăștia mici, am avut voie să ne luăm câte o jucărie, eu aveam o păpușă de plastic, mai măricică, care, în aeroport, a fost apăsată pe stomac de un militar care făcea controlul la aeroport. Țin minte senzația de nesiguranță, că stăteam lipită de mama. Toată călătoria a fost așa – întâi, am fugit în Argentina, apoi către România cu escală la Frankfurt. 

Cât de primitori erau românii cu imigranții în perioada comunistă în comparație cu românii de acum ?

Am fost foarte bine primiți în România. Ni s-au dat locuințe în niște blocuri noi, care erau pentru militari. Ni s-au oferit două blocuri în Drumul Taberei, unul în Militari și încă două la Lujerului. Imagini cu aceste de blocuri apar și în expoziția Colțul Amintirilor care poate fi vizitată în Centrul Comercial Drumul Taberelor până la finalul lunii decembrie.

Apartamentele erau mobilate, aveau de la cuțite și furculițe până la detergent, mături și cearșafuri. Noi veneam cu aproape nimic, cu o singură valiză mare – și eram doi părinți și șase copii. Am pornit de la zero și românii s-au comportat foarte frumos. Imediat după ce am venit, în acea seară, ne-au făcut carnete de imigranți politici, îl mai am pe al meu și acum. Apoi am stat în carantină într-un spital, unde ne-au tratat foarte frumos. Fiecare familie avea salonul ei, ca să nu dormim separați, și la asta se gândiseră. Apoi ne-au dat un cec de 500 de lei, acum ar fi, să zicem, 1000 de euro, ca să ne îmbrăcăm toți opt. Eu nu știam ce sunt bocancii, hainele groase, nu cunoșteam zăpada. Toți ne-am cumpărat haine de la Favorit, așa că după aceea toți chilienii erau îmbrăcați la fel. Se făceau glume: "Nu știam dacă e soția ta sau a mea, erau îmbrăcate la fel".

Oamenii din blocurile învecinate din Drumul Taberei nu prea se băgau la început, le-a fost un pic de frică. Dar, apoi, după ce și-au dat seama că suntem veseli și că la fiecare etaj exista un chilian care cânta la chitară, au început să vină la noi pe parcurs. Au fost copii români care au învățat spaniola la noi în bloc. Am avut un prieten, Marian, care aproape trăia la noi în casă. Am trei – patru prietene, care de fapt erau prietene cu tata. Eu le rugam să ieșim afară, ele mai voiau să bea un ceai cu el!

Mai ales după cutremurul din '77, când noi am ieșit afară și eram organizați, cu pături, apă și lanterne, iar ei nu înțelegeau ce se întâmplă, că nu mai trăiseră un cutremur, ne-am împrietenit. Foarte mulți chilieni au salvat vieți acolo, pentru că ei știau ce să facă, inclusiv cum să scoată oamenii de sub dărâmături. 

Care sunt primele amintiri legate de Drumul Taberei? Când și ce v-a determinat să vă simțiți integrată în comunitatea locală ?

În părculețul din cartier, când venea toată gașca de copii chilieni, dispăreau ceilalți copii, aceia blonzi. Ușor, ușor, ieșeau afară. Le era frică de noi, nu mai văzuseră străini. Nu veniseră încă studenți străini care să învețe în România, cum s-a întâmplat în anii '80. Însă apoi ne-am împrietenit, cu ei am învățat româna în cel mult trei – patru luni, pe stradă, înaintea părinților noștri. Ei au mers la școală ca să învețe.

Când a câștigat Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal și a luat prima notă de 10 din istoria competiței, eram înnebunită după ea, eram fan, fan, fan. Am început să fac gimnastică și în spatele blocului, scoteam două pături legate și cusute ca să exersez. Toate fetițele din blocurile alăturate au venit și ele să facă gimnastică. Ai noștri ne lăsau, că era un teren în spatele blocului, neamenajat, iarbă, niște copaci, dar și o bară de bătut covoarele. Câte tumbe am făcut pe acolo, așa ne-am împrietenit multe fete...

Când ați devenit româncă?

În '95, am primit cetățenia – doi chilieni, doi africani, trei chinezi și eu în toată aula. A fost emoționant pentru mine, a fost prima oară când am simțit și eu că am un loc al meu. Chile nu mai era, România era de împrumut, nu eram a nimănui, ci un cetățean al lumii. Am ieșit din sală, m-am dus la un telefon public și am sunat-o pe mama plângând și i-am spus: "Acum am și eu o țară!". Ai mei au plecat în '88, sunt cetățeni suedezi. Doi dintre frații mei, cei mai mari, s-au întors în Chile.

De ce ați rămas în România?

În primul rând, m-am îndrăgostit de un român. M-am căsătorit. A fost o căsnicie eșuată.

De teatru, eram deja foarte îndrăgostită și singura posibilitate de a face teatru într-o limbă străină, pe care oricum o stăpâneam foarte bine, era aici. Nu puteam să merg să fac teatru în Suedia, era imposibil. Am decis că fac facultatea aici, să văd cum îmi merge. Intram într-o sală de teatru, se închidea lumina și îmi dădeau lacrimile de emoție, de cât de frumos putea să fie. Pentru mine e o mare pasiune să fac teatru. 

Am făcut o facultate particulară, pentru că Sanda Manu, profesoara de la UNATC, considera că e târziu să începi să faci teatru la 29 de ani. Am întâlnit-o după ani și a recunoscut că a fost o greșeală pedagogică. Profesoara mea din facultate a fost Adriana Popovici, eleva Sandei Manu, aveau aceeași metodă. Ea a avut ideea s-o aducă pe coregrafa Miriam Răducanu să lucreze cu noi. Pe mine m-a format și m-a ajutat foarte mult. Eu sunt o persoană colerică, explodez, însă pe scenă trebuie să-ți controlezi talentul și eu nu știam cum să fac asta. Iar ea e expertă în asta. Primele mele roluri de după facultate le-am construit stând cu orele cu ea la telefon.

De ce ați rămas în Drumul Taberei după atâția ani?

La început, din motive financiare. Era al statului, iar, după '89, puteau să ne dea afară, nu aveam niciun act. S-a dat o lege care stipula că aceia care au stat într-un apartament peste 15 ani îl puteau cumpăra de la ICRAL. Mama a strâns bani, cred că am dat 90.000 de lei pe el, o sumă infimă. Ai mei deja lucrau în Suedia. L-am cumpărat repede, mi-a dat o stabilitate și mi-am zis că nu plec. Apoi l-am aranjat cum am vrut, l-am umplut de cărți și acum mi-ar fi foarte greu să plec. Îmi place cartierul, am parcul aproape, am tot ce îmi trebuie. Am prieteni aici, inclusiv în același bloc, la etajele unu, cinci, șase și șapte. Eu stau la patru.

Când eram copil și apoi adolescentă, era o atmosferă foarte frumoasă, cu un parfum delicat – era plin de trandafiri de toate culorile, iar copacii abia începuseră să crească, era un cartier nou. Pe aici treceau cei mari șefi de stat invitați de Ceaușescu. Când se terminau blocurile, era o livadă, mergeam acolo la furat de vișine. Era la cinci blocuri în spate, dar, pentru noi, era excursia excursiilor, mergeam cu coșul, făceam picnic cu fetele.

După '89, au apărut tot felul de magazine, cartierul are un glamour al lui. Există niște cârciumi care au devenit restaurante foarte drăguțe, ai unde să te duci. Locurile mele preferate au rămas Parcul Moghioroș și ștrandul poreclit Trei Ligheane, unde am și învățat să înot.

Ce i-ați dori cartierului pe termen lung?

Să se termine metroul până ies la pensie!

Ce amintiri vă leagă de Drumul Taberei și de Laura Stoica?

Noi două am fost colege de facultate. Când am intrat, eu am văzut o Laura Stoica pe liste, dar ne-am zis toți că nu poate fi acea Laura Stoica. Dacă o vedeai pe scenă, cântând, părea foarte înaltă, iar ea nu era deloc. Pe scenă parcă creștea. Prima dată m-a întrebat în anul întâi – "Vrei să mergi cu mine la un concert? Vezi că te iau pe post de cabinieră". Stăteam cu ea în culise, o țineam de mână și zicea: "Aoleu, aoleu, ce emoții am!". O prezentau, făcea un pas și era altcineva. Îi creșteau aripi. Am avut o legătură specială cu ea.

Apropo de apartamentul meu din Drumul Taberei, în primul an de facultate, ne împrieteniserăm deja și ziua mea a căzut într-o sâmbătă. Au venit toți colegii mei, cum eu stăteam singură, iar ei aveau frați, surori, părinți, stăteau cu ei. A fost o petrecere maximă, Laura a venit cu mașina și cu șoferul ei, care îi era și bodyguard, că nu putea să umble singură. Toți prietenii mei din bloc știau că suntem colege. Eram cu tort, cu ceva de băut, discutam ce muzică să ascultăm. Apoi, Laura s-a așezat pe jos: "Ia zi, fată, ce vrei să-ți cânt?". A cântat toate melodiile care îmi plăceau, printre care "Un actor grăbit", "Focul" și "Cartierul cântă rock". Apoi mă întrebau vecinii, care auziseră: "Chiar era Laura Stoica?"

V-a făcut Laura Stoica și vreo altă surpriză?

Nu o mai văzusem pe mama de șase ani, nu m-am putut duce la ei în facultate. Laura a vorbit cu un alt actor, Cosmin Șofron, care stătea cu noi în cartier și învățase spaniolă de la mama mea. El avea emisiune în TVR și așa putea să intre cu pile, mai repede, la "Surprize, surprize". Nu m-au băgat în prima lună, era o ditamai listă de așteptare, se făceau triaje după gravitate și alte criterii. Dar apoi m-au băgat. Așa m-am trezit că debutul meu în teatru s-a amânat cu câteva zile ca să ajung eu la "Surprize, surprize". Toți știau de asta, toți foștii noștri colegi, toți prietenii, tot teatrul de la Piatra Neamț, unde jucam, doar eu nu. Eu știam că Laura o să fie la "Surprize, surprize", că voiau să îl aducă pe fratele ei, care trăia în Grecia și că trebuie să merg în emisiune ca să vorbesc despre cum era ea în facultate, prin ce am trecut împreună. A doua zi am vorbit cu mama, care mi-a zis că o să fie plecată timp de șapte zile și nu o să poată vorbi cu mine. Toată familia mea știa, și cei din Suedia, și cei din Chile.

Am ajuns la "Surprize, surprize", m-am dus la machiaj și apoi în public. A venit Laura, a cântat, Andreea Marin a întrebat-o de facultatea de teatru și Laura a spus că a văzut o colegă prin public și m-a arătat pe mine. Am vorbit despre cum era Laura în facultate, m-a chemat în platou. Andreea Marin zice: "Știu că tu gătești curcan de Revelion". Ne-au dat un curcan viu, pe care Laura l-a pus în balcon și apoi l-a tăiat maică-sa și l-a gătit. Apoi Andreea Marin m-a rugat să mai stau puțin, Laura a ieșit valvârtej. Andreea Marin mi-a propus să îmi fac debutul la TV, nu în teatru. Așa că am jucat cu un băiat o scenă din «Visul unei nopți de vară». Apoi Andreea Marin a întrebat dacă nu-mi aduce nimeni un buchet de flori cu ocazia debutului și am văzut-o pe mama coborând cu un buget gigantic de trandafiri. Am un prim-plan în care fața mea se transformă dintr-una de actriță într-una de fetiță de cinci ani. Mă uit la acel cadru și nici acum nu-mi vine să cred. Laura știa, stătea în culise și se uita. Am ieșit din scenă cu mama și cu sora mea și nu puteam vorbi. Și Laura a zis: "Ai vrut-o pe maică-ta? Uite că ți-am adus-o!". A fost una dintre cele mai frumoase surprize. Ca să vezi ce suflet avea Laura!

Expoziția "Colțul amintirilor" despre istoria cartierului Drumul Taberei poate fi văzută în centrul comercial Drumul Taberelor până la finalul lui 2018. 


Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Frumos. Eu tocmai am avut de scris ptr scoala( de limba suedeza) un rezumat al unei carti (Timpul nu vindeca rani), despre viata si familia unei faimoase moderatoare TV din Suedia, de origine chiliana,Tilde de Paula Eby. Iar povestea este destul de similara, poate putin mai aventuroasa, cum au scapat in 1973 cu primul avion din Santiago, cu aterizari in Brazilia, Uruguay si in final in Stockholm si cum cei ramasi si prinsi ca voiau sa fuga, erau aruncati in puscarii, torturati, omorati. Interesanta povestea Clarai Flores, dar din punctul meu de vedere a avut putin ghinion, ajungand intr-o tara tot dictatoriala, dar se pare ca nu a fost chiar asa de rau, putea fi mai rau. Interesant oricum.
    • Like 1
  • Bravo, Clarita! te sigo como puedo y sé que eres una excelente actriz! Siempre fuiste apasionada y verdadera en todo lo que hacías! Un abrazo grande y mucha salud y felicidad! Te pup, draga mea Clara!
    • Like 0
  • Frumoasa şi emotiva poveştea ta, Clarita! Deşi românca, singele nu se face apa, nu? Promit sa vizitez colecţia ta de amintiri. Aplaud şi comentariul dlui Grigore.
    • Like 0
  • nicu check icon
    Deci niste comunisti din Chile au fugit din tara lor in '73 si au ajuns in RSR, unde comunismul era stabil si plin de trandafiri si Laura Stoica. Si da-i cu nostalgia, ca domnu' Grigore de mai jos. Cel mai probabil cei veniti erau nomenklaturisti in Chile, nu oameni simpli. Reveniti-va, bai! Comunistii au omarat oameni si omoara in continuare. Lasati-ne cu propaganda multiculturalista!
    • Like 3
  • Frumos! Mulțumesc pentru modul corect în care ați descris/reflectat anii dinainte de 1990. Sunt astăzi mult prea mulți indivizi care vorbesc doar despre frustrările celor care real, dar mai ales închipuit, au suferit sub comunism. Ca și cum poporul român ar fi stat cu mâinile-n sân și cu lumina minții stinsă timp de 45 de ani! Absurd! Cele mai mari realizări materiale ale românilor au fost atunci, recuperând o mare parte din înapoierea cronică economică. Tot atunci au fost cele mai mari realizări sportive, culturale, în medicină, în învățământ, în creșterea prestigiului internațional al României, în lichidarea (totală) a datoriilor externe ale statului etc. S-a făcut totul cu eforturi mari și cu renunțări tot mari. Dar s-a făcut ceva care aducea România „la zi”. Cei care azi beștelesc de-a rândul tot ce-au făcut românii 45 de ani sub comunism, au furat țara și ce n-au putut fura fie au distrus, fie au vândut hoților externi. Niciodată, dar niciodată, românii n-au fost mai rău înșelati decât sunt acum în „democrația” mozaicului tâlharilor de tot felul. Cred că suntem caz unic în istoria universală când o țară și-a ales, și-a pus în cap mafioți, proști și incompetenți.
    Înțeleg decizia doamnei Clara Flores de a rămâne aici. Legăturile sufletești dintre dânsa și România s-au stabilit în 17 (1973-1989, practic cei mai dificili) ani de comunism românesc, dar care se dovedesc a nu fi fost atât de grei cum sunt cei 29 ani (1990-2018) de capitalism (?) românesc sălbatic. Și se mai miră unii (ca Toader Paleologu) că aproape 30% dintre români sunt nostalgici după chiar... dictatorul Nicolae Ceaușescu.
    • Like 1
    • @ Radu Grigore
      Domnule Grigore, va inteleg nostalgia, dar din pacate comunismul a fost o perioada sumbra in lume si inca mai este. Haosul din tarile post-comuniste, se datoreaza tocmai comunismului si dicaturii impuse de aceasta ideologie. Dictatura comunista a omorat multa lume nevinovata si mai ales intelectuala, a schilodit mentalitatea oamenilor si tot cea fost uman. Viata nu inseamna doar sa ai un loc de munca unde te faci ca muncesti si produci lucruri de folosinta, de multe ori proaste. Viata inseamna mult mai mult, cel mai important lucru este libertatea de gandire, exprimare si miscare, fara astea lumea si oamenii nu se pot dezvolta, raman niste ''roboti-sclavi'' fara prea multa minte. Betoanele proaste si urate construite de Ceausescu nu se pot compara cu vietile si mintile oamenilor.
      • Like 2
    • @ Daniel Mirel Grigore
      N-aș zice că principial (mai corect spus, teoretic) n-aveți dreptate. Numai că eu am avut în vedere insistența unora de a nega totul din perioada comunistă. De ce fac ei asta?! Ca să abată atenția de la „Haosul din tarile post-comuniste”! Astăzi în loc de „Betoanele proaste si urate” sunt... betoane enorme (de exemplu autostrăzi) care se prăbușesc a doua zi după tăierea panglicii de inaugurare. Acum procentul analfabetismului este mult mai mare și astfel nu se poate pune vreo... proteză „mentalității schilodite”. Furtul, crima, înșelătoria, eludarea și încălcarea legii, promovarea prostiei pe baza „relațiilor” n-au fost niciodată mai „la ordinea zilei” decât sunt acum. La orice cuvânt din replica dvs. se găsesc fără nici o dificultate contra-replici, Nu e locul aici să dezvolt, dar nu mă pot abține să mai dau câteva. Spuneți că atunci te făceai „ca muncesti si produci lucruri de folosinta, de multe ori proaste”și nu observați că astăzi în administrație peste 50% din posturi au fost create pentru a da salarii (nu pentru a da de lucru!) rudelor incompetente. Chiar nu observați nivelul intelectualilor „fabricați” în universitățile particulare de după „revoluție”?! Nu observați că se ia din occident, de regulă, ceea ce este lipsit de valoare sau hoție?! Ați observat etichetele de pe mărfuri: „1,99 lei”; „375 grame”; „până la 83%”; „doar 12700 lei”; Sunt „mărunțișuri” dar care spun mult despre crearea „mentalității oamenilor” noi din această perioadă de pauză din evoluția (de fapt, involuția) morală a societății românești. Înainte de a da replică la contra-replica mea vă rog să vă aduceți aminte (depinde de ce vârstă aveți, poate trebuie să vă documentați) de Marin Preda, Andrei Șerban, Toma Caragiu, Ana Aslan, Nadia Comăneci, Gheorghe Zamfir, Adrian Păunescu, Liviu Ciulei etc., etc. N-am timp pentru a continua să duc „muncă de lămurire” cu dvs., dar sunt convins că ați înțeles că eu nu în întregime neg prezentul României, dar nici nu accept să fie negați 45 de ani din istoria noastră. Jafurile din prezent (la nivel individual și la nivel național) nu fac vreun bine, nu aduc vreun folos pentru „viețile și mințile oamenilor”. Vă cred un om cinstit și de aceea vă rog să continuați dvs. comparațiile. enumerarea plusurilor și minusurilor. Of! Am uitat vorbele lui Paulo Coelho: „Nu-ți pierde timpul dând explicații, oamenii oricum aud doar ceea ce vor să audă!”
      • Like 0
    • @ Radu Grigore
      Problema noastra cu auzitul la doar ce vrem, ni se datoreaza tot trecutului prost, comunistii nu au vrut sa auda pe nimeni altcineva decat pe ei insisi, pe restul i-au trimis la canal, in puscarii, in morminte si au facut din ei dizidenti mondiali. Vorbiti de comunism de parca au trecut secole, nu comunismul nu a murit, este prezent in mentalitatea oamenilor si oamenilor din conducere, de la simplul om, baronul de judet si pana in parlament si senat, sunt aceasi oameni, si-au schimbat doar numele partidului si si-au mai bagat nepotii, copiii si alti incompetenti, pe pile si bani. Hotii straini de care spuneti, sunt doar la TV Romania si Antena 3, ptr. ca vorbiti ca acolo. Singurii hoti straini, au fost turcii si rusii, restul sunt din interior. Strainii astia mai noi, doar au profitat de pe urma politicienilor corupti si au vandut tot ce s-a putut, pe nimic, iar banii sunt in buzunarul lor. Inteleg ca va este greu sa acceptati ca generatia voastra a esuat, iar copiii vostri au ajuns in mare parte a lor niste corupti si emigranti raspnaditi prin toata lumea. Au fugit de voi si sunteti singuri si tristi si nu intelegeti ce vi se intampla. Va inteleg, este trist si dureros ce vi se intampla. Dar cum credeati voi ca ingradindu-va copiii, prin granite si gandire, o sa creati un viitor mai bun ? Va spun eu o vorba mai simpla, fara citate din carti de scriitori comerciali, '' cum va asterneti asa dormiti'' Somn usor nea Grigore.
      p.s./ N-o luati foarte personal, nu-i vina d-voastra ca asa ganditi, majoritatea persoanelor ce au apucat prima jumatate a vietii in comunism, asa gandesc, sunt putini care au inteles ce adevarat ce a fost atunci si ce a urmat dupa, Iar cand am spus de '' copiii vostri'', nu ma refer personal la dvs. , poate nici nu aveti copii, ma refer in general la copiii comunistilor, la generatia ce a urmat. Toate bune va doresc !
      • Like 1
  • Un adevarat bildungsroman viata dumneavoastra. M-a impresionat până la lacrimi!
    • Like 1
  • Emotionant !...Mulțumesc!
    • Like 2


Îți recomandăm

Speranța Farcă

„Părinții sunt foarte angoasați, aud peste tot că copilul lui cutare face așa, copilul lui cutare face așa. Și se gândesc că ei nu oferă același start copilului lor, care va intra în competiție cu acei copii care au făcut toate acele cursuri. Gândim educația și viața ca pe o competiție”, spune Speranța Farca.

Citește mai mult

Șezlonguri în apă la Marea Neagră

Este o adevărată luptă între turişti pentru a prinde cel mai apropiat pat de plajă lângă apă deşi nu stau prea mult pe sezlong şi apoi tot ei se plâng că nu au soare pentru a se bronza din cauza umbrelelor extrem de apropiate.

Citește mai mult

Foto pentru textul Arinei Angelescu

Plec în oraș. Nu apuc să conduc prea mult când aud telefonul. E mama, care rămăsese cu cel mic. Inima îmi bate deja mai tare. Îmi trec tot felul de scenarii prin cap. Niciunul prea fericit. Răspund. Nu e mama. E băiețelul meu. Plânge în hohote și lasă puțin spațiu ca eu să înțeleg ceva. Nu-știu-ce grisine pe care le-am uitat acasă?!

Citește mai mult

Andrei Ene

AntiFragile, un startup care dezvoltă un sistem de etichete inteligente, care permit monitorizarea de la distanță a coletelor pe parcursul procesului de transport, a fost desemnat vineri seara câștigătorul competiției UPGRADE 100 Floors Elevator Pitch. Pe scurt, eticheta își schimbă culoarea dacă pachetul a fost scăpat de curieri.

Citește mai mult