Foto: Lbeddoe / Alamy / Alamy / Profimedia
De fiecare dată când îmi amintesc cum am identificat în urmă cu 4 ani un prim bully (agresor) printre elevii mei, retrăiesc aceleași sentimente: frustrare că nu am observat mai devreme, furie că nu am acționat preventiv, dezamăgire că nu am făcut mai mult.
Ne îndreptam spre clasă după o oră desfășurată în aer liber și, dorind să mă asigur că am toți elevii, mă îndrept discret spre cei din urmă. Printre toți elevii, reușesc să observ cum Antonio, un băiețel scund și grăsuț cu un an mai mare decât colegii lui, fiindcă repeta clasa a 5-a, îl plesnește zeflemitor pe Laurențiu, un elev înalt, bine făcut, dar mereu în poziția „ghiocel" specifică copiilor cu stimă de sine scăzută și prea puțină încredere în ei. Desigur, ca să pun capăt conflictului strig către cei doi: „Hei, încetați orice s-ar petrece acolo!". Antonio înaintează curajos spre mine și îmi spune fără să fi apucat să-l întreb ceva că nu s-a întâmplat nimic. Ripostez, apare și Laurențiu care îmi confirmă cele spuse de Antonio, că mi s-a părut că a fost plesnit, discutau ca între prieteni.
Doar că pe măsură ce Laurențiu încerca să mă convingă că totul este în ordine, eu eram din ce în ce mai roșie la față, inima nu îmi mai bătea, ci galopa, am știut că trebuie să fac ceva.
Din păcate, la momentul acela nu m-am axat prea mult pe tratarea cauzei, deși am avut sprijinul total al direcțiunii, părinții elevilor nu s-au arătat dispuși să se implice prea mult și am pus doar un „plasture". Laurențiu a mărturisit că fusese hărțuit de Antonio încă de la începutul anului școlar, a rămas în poziția ghiocel până la finalul clasei a 8-a, iar Antonio a ales să schimbe școala, fiind deranjat de supravegherea strictă de care a beneficiat ulterior, când mai mulți colegi de-ai lor au căpătat curajul necesar și au mărturisit că și ei îi fuseseră victime.
Violența între copii în școlile din România nu este o noutate, fenomenul de bullying există dintotdeauna, însă probabil profesorilor, directorilor și chiar părinților le este mai ușor să îl ignore. Și facem asta cu toții până se sparge buba și nu mai putem să privim în altă parte: fapta apare în media, sună de la Inspectorat să se ia măsuri, apar părinți furioși, care își asumă rezolvarea problemei prin tehnici care demonstrează că ei înșiși sunt depășiți.
Bullying-ul ăsta este o mare bătaie de cap, presupune investiția de fonduri în pregătirea profesorilor, timp pentru participarea la cursuri și pentru implementarea unor programe în școli, bunăvoință și, mai mult decât orice altceva, trebuie să îți pese.
Ca verb, „to bully" înseamnă „a intimida, a speria, a domina", printre altele. „Bully” este o persoană care își folosește puterea și tăria pentru a speria sau răni persoanele mai slabe (Oxford Advanced Learners Dictionary, 2016).
Există bullying fizic prin lovire, ciupire, îmbrâncire, bullying verbal prin amenințări, tachinare, insulte, șantaj, poreclire și bullying emoțional manifestat prin excludere din activități, manipulare sau ridiculizare.
Există chiar fenomenul de cyberbullying, hărțuire prin folosirea tehnologiilor digitale. Exemple de cyberbullying pot fi răspândirea minciunilor sau postarea de fotografii jenante pe rețelele de socializare, transmiterea de mesaje amenințătoare sau chiar copierea identității unei persoane și trimiterea de mesaje răuvoitoare în numele acesteia. Cred că le-am trăit pe toate cu elevii mei, recunosc cu tristețe.
Și totuși, ce putem face?
Din punctul meu de vedere, cheia este prevenția. Școala trebuie să își asume datoria de a se implica în ceea ce se întâmplă între elevi și în pauze, în drumul către școală și înapoi spre casă. Desigur, în afara școlii, din punct de vedere legal, nu mai este răspunderea noastră, a profesorilor. Însă moral, poți să refuzi să ajuți un elev să capete încredere în el, să învețe să reacționeze în fața unui act de violență sau chiar să descopere cum poate să își gestioneze eficient sentimentele de furie sau alte emoții negative?
Ce am făcut eu personal?
Am scris un proiect care a fost sponsorizat în cadrul programului Raiffeisen Comunități. Am reușit să îmi implic toți colegii în acest proiect și weekend de weekend, timp de 8 luni, am lucrat cu mai bine de 600 de elevi în cadrul Clubului Anti Bullying. Am avut campanii de informare, ateliere de jocuri psihosociale, piese de teatru Forum, workshop-uri de EcoArt și euritmie. Am realizat un protocol anti hărțuire, o strategie de prevenție, elevii și-au ales lideri anti bullying și...a venit pandemia, nu ne-am mai putut întâlni.
Proiectul s-a încheiat, însă noi vom continua activitățile fiindcă vrem să cultivăm o cultură anti bullying în școală și vrem să inspirăm și alte școli să conștientizeze pericolul netratării acestui fenomen și cât de necesar este să acționăm.
Am făcut tot ce se putea? Nicidecum!
Însă ne-am implicat toți, am recunoscut că fenomenul există și am început să învățăm să luăm atitudine. Dacă în școala noastră se poate, la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul" din Craiova, atunci se poate în toată țara.
Haideți să nu mai ajungem în situația în care ne intră părinții în clasă să facă ordine cu violență și amenințări.
Să le arătăm că ne pasă!
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.