(Foto:Guliver/Getty Images)
După un sezon de admitere în care elevii noștri au primit oferte de la cele mai mari universități ale lumii, printre care Harvard, Cambridge și Oxford, am încercat să înțelegem care au fost cele mai dificile obstacole pentru ei. Am observat că deși au fost foarte bine pregătiți la partea de matematică și de științe în general, aria la care majoritatea elevilor din sistemul public au avut de muncit cel mai mult a fost cea de gândire critică.
Ce este gândirea critică? Este procesul prin care evaluăm și analizăm obiectiv o idee. Acest proces este dificil pentru că mintea este în mod natural predispusă să accepte o înlănțuire de argumente chiar și atunci când acestea nu sunt caracterizate de logică și corectitudine. De aceea calitatea cognitivă care stă la bază gândirii critice este scepticismul. Pentru a evalua critic o idee trebuie să o privești cu suspiciune și să o treci prin filtrul unor întrebări. Acestea pot varia de la întrebări tehnice de tipul “sunt premisele adevărate?”, “sunt logice deducțiile?” până la întrebări de personale de tipul “am înțeles cu exactitate ce încearcă interlocutorul meu să transmită sau am nevoie de clarificări?” sau “sunt obiectiv în analiza acestei situații sau sunt influențat de o influență emoțională?”. Astfel, gândirea critică implică o oarecare rebeliune intelectuală prin care informația absorbită este pusă la încercare.
În același timp, sistemul de învățământ care pune accent pe reproducerea unor informații considerate a fi corecte poate să atrofieze încet mușchiul gândirii critice. Am făcut o sesiune de brainstorming împreună cu elevii noștri și i-am întrebat despre ultima dată când au simțit că școală cultivă această abilitate. Mulți ne-au spus despre orele de comunicare din școală primară. Alții, despre acei profesori deosebiți care, nerespectând programa, au discuții libere cu elevii pe teme inițiate de aceștia. Am realizat că aceste simptome sunt sistemice și am construit un curs care să remedieze această problemă.
Cursul are câteva principii simple. Primul este că ai nevoie de curaj ca să te opui unor idei. Al doilea, că e mai ușor să îți ordonezi gândurile în scris. Al treilea este că trebuie să fii interesat pentru a fi critic. Astfel, prima parte a cursului este bazată doar pe exprimare, fără că mentorul să califice argumentele după gradul de corectitudine sau coerență. Această parte este menită să stimuleze libera exprimare și creativitatea. După ce elevii învață să se deschidă, urmează partea de scriere. Mintea noastră este în stadiu incipient un amalgam haotic de gânduri și emoții care se influențează reciproc. Avem nevoie de mult exercițiu pentru a crea ordine, mai ales când încercăm să o facem instantaneu ca atunci când vorbim. De aceea scrisul este un mijloc eficient de a ne da mai mult timp pentru a ne ordona gândurile și pentru a produce acele argumente care surprind cu cea mai mare acuratețe ideea pe care încercăm să o transmitem. În final temele pe care le dezbatem sunt aspecte importante pentru elevi, fie că vorbim despre fotbal, școală sau discriminare. Dialogul pleacă întotdeauna de la interesele elevilor pentru că vrem să le pese de soartă discuției și să contribuie la ea cât mai mult.
Pe parcursul cursurilor am observat schimbări sesizabile în relația elevilor cu educația în general. Simțindu-se liberi să pună întrebări, să contrazică și să pună la încercare idei, ei au început să asocieze actul educativ cu joaca și astfel au devenit din ce în ce mai interesați de el. Cu puțin efort noi toți, în rolul nostru de educatori sau de părinți putem să găsim acea intersecție dintre productiv și plăcut care e necesară dezvoltării intelectuale a copiilor. Dacă aveți copii, încurajați-i să se exprime.
Armele cele mai puternice în acest proces sunt întrebările „De ce?” și „Cum?” Acestea ajută copiii să evalueze critic niște senzații și să construiască o explicație rațională pentru ele. De exemplu, când întrebăm „ți-a plăcut la film?”, un răspuns frecvent va fi „da”. Acest răspuns reflectă direct senzația de bine asociată cu starea de spirit din acel moment. Continuarea dialogului înspre cauzele care au produs această senzație provoacă evaluarea critică a trăirilor și se poate conduce la niște cauze de tipul „mi-a plăcut mimică actorului principal” sau „mi s-a părut că muzica de pe fundal a fost foarte plăcută”.
Uneori aceste răspunsuri întârzie să apară pentru că la început de viață, aceste evaluări au nevoie de timp. Atunci e timpul pentru un eseu scurt că temă și o discuție ulterioară, cu zâmbete și înghețată.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.