Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De trei ani, peste 300 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

Ai văzut, mama? Te-am pus pe locul 6 în lista lucrurilor importante, ştiam că dacă nu, o să te superi

Am doar unul. Băiat. 10 ani. Englez sadea. Nu-i plac limbile străine. Am încercat româna (până la 3 ani): tăcere. Am încercat franceza (6 luni): „bongior medăm!'. Şcoala încearcă germana (de 2 ani): „Sunt pe listă pentru campionatul de handbal. Scap de ora de germană. Uraaa!!!!”. 

M-am temut că o să-şi facă rost de un astm, ca să se ferească şi de puful de la paginile de carte. La şcoală au ore de citit individual, de citit cu profesorul şi de discuţii. Acasă are chef de x-box şi youtube. Jocuri şi tertipuri pentru jocuri. Pentru că totuşi pune mâna pe cărţi, încerc să păstrez relaţia lor caldă. Găsesc, prin peregrinările mele în online, o editură care a pus în vânzare un pachet de 40 de titluri din clasici, rezumate. Rezumate care să nu-i sperie pe tinerii cititori, ci să le trezească gustul pentru lectură. Mi se pare absurd. De ce să-i dai unui copil o acadea cu aromă artificială de căpşuni ca să-i trezeşti pofta de cea cu aromă naturală? Totuşi lumea de astăzi s-a întors cu fundul în sus, aparţin unei generaţii aproape de termenul de expirare, deci e „normal” să gândesc astfel, aşa că îmi fac curaj pe principiul „Dacă nu ajută, nu are cum să provoace cine ştie ce rău”, pentru că există posibilitatea ca să nu se atingă nici de astea.

Românii întotdeauna găsesc motive de a nu fi de acord. Orice le-ai propune, la orice nivel. Cât pierdem noi timp cârtind, englezii iau de bună recomandarea specialiştilor, pe care noi îi numim „veseli” şi pe care ei de-aia îi plătesc, şi trec la treabă. Aşa îmi explic de ce au un aşa avans. Voi acţiona deci ca o englezoaică. Cumpăr pachetul. Nu e ieftin. Un pedagog a citit toate cărţile alea şi le-a adaptat stilului micului cititor de azi. Copiii, ca de altfel şi al meu, preferă scriitura modernă, gen text cu aport de benzi desenate, umor și un pic de înjurătură. Pachetul propus păstrează însă parfumul scriiturii originale, e curat, dar antrenant şi simplifică înţelegerea. Fiul meu pare încântat. Prima lui alegere mă năuceşte: „Mândrie şi prejudecată” de Jane Austen. După ce termină de citit are chef de vorbă. Ridic din sprâncene.

- Cartea e ok, mama. Ştii, întotdeauna am fost curios cum poţi să urmăreşti serialul ăla, mereu şi mereu şi mi se părea că eşti cam proastă.

BBC a făcut o ecranizare superbă după roman, cea cu Colin Firth. O folosesc în loc de cutie cu bomboane de ciocolată când mă cufund în depresii menopauzale sau melancolie fără motiv. Cât m-am regalat cu bomboanele, am atins suma de 110 kilograme, deşi nu aveam de gând să intru în competiţii de sumo. 

Ca să profit de primele lui semne în a înţelege un suflet sensibil de femeie, îi vâr sub nas Jane Eyre. Îi place. Urmează „Contele de Monte Cristo”. Nu prea. Sunt din ce în ce mai intrigată. La 10 ani contele fusese, de departe, preferatul meu.

Începe să-şi facă un top. Sunt un pic bucuroasă, mai ales că îi place să le discutăm. Ajunge de unul singur la „Colţ Alb”. Şi atunci se produce minunea. Se îndrăgosteşte de Colţ Alb, deşi îi e frică de câini. Vrea romanul, filmul, tot. La şcoală plictiseşte pe toată lumea cu povestea lui.

În Marea Britanie, la trecerea de la şcoala primară la cea gimnazială, există nişte teste de evaluare (am văzut că un fost ministru al învăţământului a încercat să aducă în România un pic din modelul englezesc), ca un examen de treaptă. Acolo se plasa fiul meu în acel moment. Deşi nu prezintă semne de geniu, se înscrie pentru concurs, pe nişte burse, la cea mai bună şcoală privată din zonă. Nu pentru că aşa vrea mama lui, ci pentru că şcoala e o replică perfectă a celei din Harry Potter. Costurile anuale sunt undeva pe la 26.000 de lire, plus călătorii de studiu sau agrement în țară şi străinătate (schi în Elveţia, studiul faunei în Alaska), sporturi scumpe, chiar şi extreme. Deşi aparent în şcoli se învaţă într-un ritm degajat, informaţia venind aerisită, nu în calup concentrat şi pare lămurită în joacă, examenele englezeşti sunt foarte serioase. Examen de limbă engleză şi matematică, teste cu peste 100 de întrebări, mare parte gen gazeta matematică.

Urmează interviuri cu profesori. La primul interviu e întrebat de cărţi. Era în febra „Colţ Alb”. Profesorul îl găseşte interesant, citeşte clasici. Nu a trecut examenul. Sau l-a trecut, dar nu îndeajuns de bine. Şcoala ne trimite o scrisoare de felicitare, David fusese admis pe unul din locurile cu plată. Fiul meu e mulţumit. Eu parcă nu. Evident nu îmi permit costurile.

Şcoala a încetat să mai propovăduiască competiţia. Le spunem copiilor că e important să încerce, să participe, nu să câştige pentru a-i proteja pe cei timizi, slabi. De fapt, fără să ne dăm seama, îi domolim şi pe cei curajoşi. Viaţa, în acelaşi timp, parcă pentru a ne face în ciudă, se înrăieşte, se schimonoseşte.

Aici cred că ar trebui nuanţat, pentru că ajungem să creştem nişte copii mândri că nu au făcut, practic, mai nimic. Competiţia e dură, ascunde multă muncă, dar aşa e şi prinderea unui job. Nu e de ajuns să încerci şi să continui să trăieşti din ajutoare, ci să reuşeşti şi să faci ceva ce îţi place.

Mă întorc la pachetul de rezumate. Poate că e bine să dozezi puţină lene, dar să nu pierzi niciodată din vedere scopul final, fie el cât de complicat şi anevoios. Între timp David a primit o ofertă de la una dintre cele mai bune școli „de stat”. „De stat”, adică parţial finanţată de la bugetul local. În rest fiecare se descurcă cum poate: comisioane de la vânzari de carte pentru copii în şcoli (săptămâna cărţii), bani de la biserică (un reverend vine săptămânal să explice biblia şi pe dumnezeu, prezenţa e facultativă, iar la ore se discută despre toate religiile sau lipsa lor, se vizitează toate genurile de lăcaşuri de cult din zonă, se discută orice, de la divinitate până la arhitectură), vânzări de artă „infantilă” (creaţii ale copiilor din materiale refolosibile), comisioane de la fotografi profesionişti (pentru amintiri de familie), discoteci, vânzări de dulciuri preparate de profesori, bucătăreasa şcolii, părinţi, donaţii ale părinţilor pentru tombole. 

Singurele donaţii care ni se cer „degeaba”, fără absolut nimic la schimb, sunt cele pentru case de bătrâni, fundaţii, campanii naţionale. Cu banii strânşi se organizează activităţi practice pentru copii.

Concluzia e în coadă de peşte. David învaţă la o şcoală primară cu puţin peste 200 de sufleţele. Pe faţada biroului de la intrare, într-o companie selectă, mă întâmpină întotdeauna un „bun venit!”. Acum doi ani, una din activităţi a constat în aducerea unei profesoare de dans care să-i înveţe pe copiii căteva mişcări de horă şi alte dansuri tradiţionale româneşti. O profesoară originară din Bacău. Fiul meu s-a declarat, până în dinţi, român.  E singurul care îşi putea aroga titlul, din toată şcoala. Acum câteva luni li s-a dat copiilor o listă de cuvinte, pe care să le ordoneze în ordinea importanţei pe care o reprezintă pentru ei. Printre ele: şcoală, pace, jocuri pe calculator, prietenie, încălzire globală, părinţi, cărţi, respect ... Am ieşit pe un onorabil loc 6. Argumentaţia copilului:

- Ai văzut, mama? Te-am pus pe 6, ştiam că dacă nu, o să te superi.

De pe locul ăsta, mă întreb dacă am dreptul să-mi dau cu părerea?!

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Locul 6? Sunteti in top 10 stimata doamna, felicitari. Asteptati pana cand feciorul implineste 18 ani si o sa va pune pe primul loc in baza listei :-) Nu glumesc. Daca nu ne mai auzim in 8 ani sper sa va amintiti de ceea ce va spun. Am experienta atat ca fost baiat cat si ca tata a unui baiat. In general baietii intre 18 si 25 de ani au impresia ca sunt sugrumati cu cordonul ombilical :-) Apoi pornesc o revolta impotriva morilor de vant. Sport extrem, viteza, sete de senzatii tari, manifestari instabile, etc. Bucurati-va de pusti asa cum este, fiecare zi este un prilej de serbatoare. Profitati de faptul ca sunteti inca in top.
    Numai bine!
    • Like 0
  • Misto articol :) asa e si in Canada, in loc sa bage materie ca nebunii ii invata sa gandeasca singuri, sa faca prezentari, sa ia cuvantul, sa se exprime. Capetele alea de copii romani destepti pline de informatii sunt zero daca nu se fac ore de prezentari si de discutii deschise despre orice. Au facut la scoala circ, flaut, alergare, spatiu, istorie, avioane, lucru manual, acum ii invata un pic despre viata sexuala, cum sa ia trenul, chestii de care ai nevoie in viata de zi cu zi..... btw scoala e gratuita..... inca sper sa ajunga si in Ro un ministru mai destupat la cap......
    • Like 1
  • mircea check icon
    Ce ar fi daca in utopia Romanesca am propune-o pe Liliana ministrul educatiei.Cu o asemenea experienta , ce ar face un ''ministru'' pus in locul demisionarilor lui Dragnea?Sa ''utopizam'': mai intai ar pune un pic de presiune pe - a invata- care inseamna si a demonstra ca ai invatat.Daca citesti Colt Alb poate ar trebui sa fi in stare si sa-l povestesti.Dupa acea,poate ca ar reaparea examenele sau testele care sa nu te lase sa ajungi la liceu silabisind sau fara sa stii tabla inmultirii.Care tabla e grea , streseaza copii , ii transforma in adulti fara creativitate.Mai bine analfabeti si creativi!!!Ce ar mai face ? Poate ca ar reduce numarul de scoli ''generaliste'' si ar infiinta scoli profesionale , dar cu 4 ore din 5 de meserie si nu cu Colt Alb analizat gramatical de niste analfabeti functionali.Ca daca nu stim sa citim , ce intelegem din Colt Alb?In a doua parte a mandatului , doamna ''ministru'' poate ar plati niste bani pe la televiziuni si ar explica de ce ne este usor ca parinti cand toti elevii iau 10 la scoala dar ce greu ne va fi la batranete cand nimeni nu ne va plati pensiile caci , ce sa vezi,munca e grea si streseaza adultul ''protejat'' de stres in copilarie.Si poate ca doamna ''ministru'' evident cu mult mai multa expertiza decat multi din demnitarii trecuti pe la educatie in ultimii 27 ani,va cerceta si gasi solutia sa inchida scolile de diplome care creaza doar asteptari nejustificare si care ne-au dus in topul lumii la coafeze cu diplome si masterate si doctori in stiinta secretare si amante....Dupa un asemenea mandat , cand Romania se va fi trezit si va cere demnitari competenti si cinstiti poate va veni la minister un personaj care sa poata spune : am ce pastra de la predecesorul meu.Bravo,doamna MINISTRU.
    • Like 0
  • check icon
    Mulțumesc pentru efort, Liliana.
    A fost foarte interesant pentru mine, pentru a putea face o paralelă cu sistemul educațional românesc.
    M-a surprins ce ai spus de testul de mate, cu probleme gen Gazeta Matematică. Ești sigură? Ai putea să-mi dai un exemplu de astfel de problemă din cele 100?

    Referitor la coborârea ștachetei, eu cred că problema e peste tot, iar rezolvarea ar fi doar una: clasificarea și separarea/înscrierea copiilor în 3 clase/categorii de performanță, asta începând de la grădiniță. Ești bun, te menții în categoria ta sau promovezi în una superioară. Nu ești atât de bun, stai în categoria ta sau cobori într-o categorie inferioară, cu copii de performanță apropiată, și atunci nu ești frustrat că ăia buni te depășesc cu mult. Părerea mea...
    • Like 0
    • @
      La şcoala la care învaţă fiul meu copiii din aceeaşi clasă sunt împărţiţi în 2-3 grupe valorice. Sunt ore la care sunt despărţiţi şi lucrează cu profesori diferiţi, unii aduşi în regim part-time, pentru a-i ajuta funcţie de nivelul fiecărei grupe. Un copil poate fi, de exemplu, în prima grupă valorică la matematică şi în a doua sau chiar a treia la gramatică sau literatură. Se lucrează cu ei funcţie de ce probleme ridică. În text am specificat, este vorba despre examenul de admitere la o şcoală privată de top. Problemele mi-au adus aminte de testele de inteligenţă, gen NASA, care circulau pe net. Şcolile private sunt extrem de scumpe, locurile pentru bursă sunt foarte puţine şi sunt ocupate de copii la rândul lor de top, 'mici genii'. Un exemplu: şiruri de numere care se supun unei anumite reguli, foarte complicată, la unele dintre ele mi-a fost şi mie foarte greu să găsesc răspunsul corect. La fel problemele de geometrie. Copilul meu are 10 ani, nivelul mi s-a părut mai apropiat de 13-14, dar după cum am spus, ei caută 'olimpici', ca să mă exprim mai pe româneşte :)
      • Like 0
    • @ Liliana Widocks
      check icon
      Ei, deci uite că există școli de top, iar selecția este dură!
      În România e de obicei pe dos, dacă e școală privată, atunci e de obicei mai slabă în comparativ cu școlile publice de top.
      Într-adevăr, problemele cu șiruri pot fi oricât de complicate. Eu de exemplu nu am știut care este numărul următor în seria 1, 4, 10, 19, 31. Cineva mai șmecher a căutat pe Google și mi-a zis răspunsul și algoritmul, dar n-a fost în stare să-mi generalizeze șirul printr-o expresie matematică, asta i-am „trântit-o” eu:

      Nk+1=Nk + 3·(k-1), cu N1=1.
      N2=1+3·1=4
      N3=4+3·2=10
      N4=10+3·3=19
      N5=19+3·4=31
      N6=31+3·5=46
      ...

      Mi se pare foarte bună chestia cu separarea elevilor pe nivele de competență, cred că ar fi binevenită și aici!
      Cum e nivelul mediu comparativ cu nivelul mediu din România?

      Tu ce facultate ai absolvit, Litere?

      Și o ultimă curiozitate: cum de articolul e scris cu diacritice cu virguliță (Ș ș, Ț, ț), iar reply-ul cu diacritice cu cedilla (Ş, ş, Ţ, ţ)?
      • Like 0
  • check icon
    Asa DA! Vedeti cã se poate?
    • Like 0
  • Anon check icon
    "Şcoala a încetat să mai propovăduiască competiţia. Le spunem copiilor că e important să încerce, să participe, nu să câştige pentru a-i proteja pe cei timizi, slabi. De fapt, fără să ne dăm seama, îi domolim şi pe cei curajoşi. Viaţa, în acelaşi timp, parcă pentru a ne face în ciudă, se înrăieşte, se schimonoseşte.

    Aici cred că ar trebui nuanţat, pentru că ajungem să creştem nişte copii mândri că nu au făcut, practic, mai nimic. Competiţia e dură, ascunde multă muncă, dar aşa e şi prinderea unui job. Nu e de ajuns să încerci şi să continui să trăieşti din ajutoare, ci să reuşeşti şi să faci ceva ce îţi place." - O, da! E un mesaj pe care multi cred ca au nevoie sa-l auda si sa-l inteleaga. 10/10
    • Like 5
  • check icon
    Curat englez sadea. Dacă ar fi manifestat o țâră din filonul românesc ar fi întrebat: Ai văzut, mamă? (Niciodată n-am înțeles de ce unii folosesc forme de genul „mamaie, tataie etc” deși din context reiese că cuvintele respective ar trebui accentuate.)
    • Like 0
  • In legatura cu competitiile, eu cred ca ele nu mai sunt propovaduite pentru ca la nivelul de complexitate din societate nu mai sunt utile. In contextul actual cooperarea este mult mai utila pe termen lung decat competitia. Si daca cineva are nevoie de competitie, exista intotdeauna posibilitatea de a concura cu sine insusi, pentru a-si imbuntatati rezultatele proprii. De fapt, competitia cu rezultatele proprii este intotdeauna necesara pentru cei mai buni, pentru ca ei nu mai au o concurenta reala.
    • Like 2
    • @ Andrei Bozantan
      check icon
      Mmm... Nu prea cred...
      Societatea e trasă înainte de cei mai buni, cei care performează. Competiția „cu tine însuți” e subiectivă și cam sterilă. Competiția adevărată e aia cu cei de același nivel sau mai buni decât tine.
      • Like 2
  • Aveti un stil aparte in ceea ce scrieti, dar m-as bucura ca structura textului sa fie ceva mai clara. Atat aici, cat si in alte scrieri, exista tendinta de a merge "back and forth", vorba britanicului, ceea ce stirbeste inevitabil din limpezime.
    Si totusi, continuati!
    • Like 0
    • @ Radu-Constantin Voica
      check icon
      Mie mi se pare benefic acel"ping-pong" cu mintea cititorului. Mentine treazã capacitatea de concentrare, rupe monotonia .
      • Like 1


Îți recomandăm

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult

Mara Popescu

Mara Popescu este singura studentă româncă la medicină la King’s College din Londra, o pestigioasă instituție de învățământ. Este frumoasă, are 18 ani, e matură și echilibrată, este logică și structurată, ca și cum vârsta ei ar fi scrisă doar pe hârtie.

Citește mai mult