Alarmant: 41% dintre tineri ar susține un regim totalitar. România plătește prețul neasumării trecutului. Exemplul Poloniei și Germaniei

cred că a vorbi de comunism este un extremism. nu a existat nicăieri. confuzia între comunism și dictatură bolșevică endemică (precum ceaușismul) este înjositoare, de mare rușine aducătoare. asta dacă nu menționez dilema unică.

neo-fascismul si valul de extremism este in toata europa, multe tari au partide extremiste in guvern.
Nu am invatat nimic din istorie ...

..tare mă tem că nu vor lăsa Tiktok-ul, pentru vizite la muzeul comunismului sau nu știu ce memorial.
Ar trebui să afle cumva, că dictatură înseamnă goodbye Tiktok și toate celelalte libertăți, atât de normale încât par irevocabile și de când lumea.

Ok, fac propagandă rușii. Dar hai să popularizăm și noi cum se trăiește în regimul Putin sau Kim Jong Un. Iar cine nu crede, poate face o excursie până acolo.

romanii sunt in proportie de 50% analfabeti functional. cu ce sa ii ajute sa studieze istoria comunismului daca ei nu inteleg conceptele alea? elevii romani nu invata romana, matematica sau chimie, materii pe care toti le considera importante, dar noi ne asteptam ca elevii romani sa invete istoria comunismului? aceeasi poveste cu educatia sexuala. astia de 10-15 ani nu au capacitatea sa inteleaga un text dat, dar unii cred ca dintr-o data ar fi foarte atenti la educatia sexuala si istoria comunismului?

totul pleaca de la analfabetismul functional. forme fara fond. s-a rezolvat cu analfabetismul general, dar doar de forma, ca degeaba stii sa citesti daca nu intelegi ce a vrut sa zica autorul.

Iliescu fiind servil fata de Moscova, dupa 89 e clar ca sleahta de la conducere nu a fost zeloasa in a face clarificari ale vinovatiilor pentru nedreptatile strigatoare la ceruri facute de regimul impus de sovietici, asa ca educatia maselor a ramas precara si ambigua. Cu atat mai mult, dupa 35 de ani de abuz al mafiilor postdecembriste pro-ruse, propaganda antioccidentala picurata de catre agentii oportunisti si razbunatori ai Moscovei a prins roade nemaipomenite, incat un procent urias din oameni sunt atat de confuzi, incat cred ca intoarcerea la vasalitatea fata de Rusia ar fi salutara :(

Lăsând la o parte evoluțiile europene și mondiale, care influențează inevitabil și atitudinile românilor, controversa cu privire la comunism a fost și încă mai e abordată dintr-o perspectivă reducționistă și nedemocratică: pur și simplu s-a plecat de la ideea falsă că pentru toți românii comunismul ar fi însemnat același lucru, iar modul în care îl văd anumite categorii sociale a fost promovat ca unicul adevărat; aceiași oameni care promovează valorile democratice au acționat, probabil nonconștient, în direcția unui raport de dominație.

A fost rău comunismul pentru români?
A fost bun comunismul pentru români?

Orice răspuns de o parte sau de alta e foarte greșit, pentru că privește lucrurile printr-o greșeală elementară de logică: generalizarea pripită, fără luarea în considerare a poziției partizane a celor care vorbesc.

Comunismul nu a fost la fel de rău PENTRU TOȚI, așa cum nu a fost la fel de bun PENTRU TOȚI.

Din păcate, analizele dominante, „mainstream” (cărți, filme documentare, emisiuni TV) scot în față doar opiniile acelora care au avut experiențe mai rele în comunism decât înainte de instaurarea comunismului sau/și decât după căderea comunismului. Românii care au trăit în comunism mai bine, sub multe aspecte, sau cel puțin nu au trăit foarte rău, NU AU AVUT O VOCE EGALĂ în analizele intelectuale, documentarele și emisiunile TV din ultimii 30 de ani.

În aceste condiții, să nu ne mai mirăm că s-au retras acolo unde au avut și au o voce care e ascultată fără a fi condamnată: pe rețelele sociale și în grupuri reale unite prin discursuri eclectice, acțiuni și ritualuri „bizare” (pentru ceilalți), care funcționează parțial la lumina zilei, parțial „subteran”, cu un sistem de comunicare informală foarte eficient și practic imposibil de controlat. E rezultatul unor nevoi umane profunde, generale, pe care societatea românească post-comunistă le-a încurajat fără măsură, dar pentru satisfacerea cărora nu a creat cadre suficient de deschise și în același timp întemeiate pe gândire critică bine antrenată: nevoia de identitate socială (apartenență la un grup care îți oferă resurse pentru a te simți valoros și în siguranță); nevoia de a-ți exprima gândurile fără teama că vei fi judecat și condamnat pentru ele; nevoia de a te simți înțeles de alții, de a nu-ți vedea experiențele și trăirile negate; etc.

UNII români au avut în comunism EXPERIENȚE MAI RELE decât cele de dinaintea instaurării comunismului și decât cele de după căderea comunismului. Printre acești români, găsim:
- români din categoriile favorizate, mai mult sau mai puțin, înainte de instaurarea comunismului, care și-au văzut proprietățile confiscate, statutul social pierdut și calitatea vieții semnificativ alterată;
- copii din acele categorii, ale căror trasee școlare și profesionale au fost de multe ori împiedicate sau chiar blocate de „dosarul politic” al părinților;
- români din categoriile intelectuale al căror statut social a fost puternic alterat prin conceptul comunist „clasa muncitoare – clasă conducătoare” și a căror libertate de gândire și exprimare a fost puternic îngrădită;
- categoriile de mai sus au fost și sunt minoritare în ansamblul populației României, dar sunt dominante în discursurile publice cu privire la comunism.

UNII români au avut în comunism EXPERIENȚE MAI BUNE decât cele de dinaintea instaurării comunismului și decât cele de după căderea comunismului. Printre cei care au avut experiențe mai bune, găsim:
- români foarte săraci înainte de instaurarea comunismului, cărora noul regim le-a deschis ușa către un statut social mai înalt, un plus de respectabilitate și o calitate mai bună a vieții prin industrializare, urbanizare, cooperativizare și investiții prioritare în zonele cele mai defavorizate;
- copii din categoriile defavorizate înainte de instaurarea comunismului, cărora comunismul le-a deschis larg porțile școlilor de orice nivel: copii din populația săracă a satelor și a orașelor și, mai ales, fetele din aceste categorii; numărul acestor copii a fost semnificativ mai mare decât numărul copiilor din familiile care și-ar fi putut permite să-și trimită copiii la școală și dacă nu venea comunismul;
- români din categoriile de mai sus care, după căderea comunismului, nu au mai avut resurse să mențină statutul, respectabilitatea și calitatea vieții la care ajunseseră; de exemplu, minerii, muncitorii din orașele mici, muncitorii din orașele mari ale căror fabrici și uzine și-au schimbat proprietarii și au fost restructurate, țăranii care, prin restituirea proprietăților, au revenit, practic, la o situație de sărăcie apropiată de aceea de dinainte de cooperativizare;
- români care, după ce reușiseră o mobilitate ascendentă semnificativă în perioada comunistă – fie prin trasee școlare foarte bune, fie prin cariere politice, fie printr-o combinație între ele –, și-au văzut alterate statutul social și privilegiile care decurgeau din el, din cauza răsturnării sistemului de valori și a dezvoltării noilor categorii de proprietari; e, de exemplu, cazul membrilor fostei nomenclaturi și fostei securități comuniste, dar și al multor intelectuali educați în perioada comunistă (profesori universitari, profesori din învățământul preuniversitar, actori, medici ș.a.);
- împreună, acești români formează o majoritate consistentă în ansamblul populației;
- pentru aceste categorii, valori precum „libertatea” și „democrația” au avut și au înțelesuri specifice, care sunt diferite de acelea pe care le vehiculează discursurile dominante și care nu au fost niciodată cercetate îndeaproape.

UNII români, aceia născuți și crescuți după 1980, nu au o amintire consistentă și nici informații consistente cu privire la comunism. Atitudinile celor mai mulți dintre ei sunt dependente de ce le-au povestit sau le-au ascuns părinții, de cercurile sociale în care se află aici-și-acum și de cei pe care îi consideră lideri de opinie („influenceri” credibili) sau modele. Atitudinile lor sunt foarte instabile, se pot radicaliza în anumite contexte și se pot „înmuia” în alte contexte. Am scris cu 22 de ani în urmă despre inconsistența și „instabilitatea atitudinilor politice (manifeste), iar aceasta chiar în segmente sociale presupuse a fi principalele purtătoare ale valorilor democratice: categoriile cu un înalt nivel de cultură – inclusiv cultură socio-politică – și, în interiorul acestora, tinerii. Ceea ce înseamnă că nici nivelul de cultură, nici vârstele tinere nu sunt, luate ca atare, buni predictori ai comportamentelor democratice în contextul societății românești actuale” (Elisabeta Stănciulescu, 2002, Despre tranziție si universitate. Iași: Polirom, p. 164). Nu m-a crezut nimeni. Și nu sunt fericită că am primit o confirmare atât de puternică și dură la alegerile prezidențiale și parlamentare recente.

Doar analize echilibrate ale comunismului, cu bunele și cu relele lui pentru diferitele categorii de populație, cu voci variate încurajate să se exprime fără a nega experiențele specifice ale unei categorii sau ale alteia, plus un efort consistent de EDUCAȚIE A GÂNDIRII CRITICE SOCIO-POLITICE a tinerilor ne pot ajuta să reconstruim un echilibru.

Democrația înseamnă a le da o VOCE EGALĂ și celor care au trăit experiențe dureroase în comunism, și celor care au trăit experiențe bune sau nu atât de rele ca alții.