Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Am constatat cu surprindere că există elevi sau chiar profesori care îl văd pe Ilie Moromete drept un tată rău. Uneori ajungem să judecăm și marile cărți după îngusta grilă a prefabricatelor noastre ideologice

Rebengiuc în rolul lui Moromete

Eugen Lovinescu a enunțat în interbelic teoria mutației valorilor estetice. Care ar fi esența ei, pe alocuri contestabilă, după părerea mea? Aceea că percepția frumosului este variabilă, ca și definiția lui. Destul de just, dacă ne uităm la modă sau la felul în care judecăm drept frumos un trup. Istoria artelor ne arată că la egipteni un trup frumos era slab și surprins din profil. Grecia antică are o slăbiciune pentru musculatura fermă și pronunțată. Renașterea preferă cărnurile abundente, de la cupidonii bucălați, până la planturoasele nuduri feminine. Grila estetică tradițională valorizează tenul foarte alb, ochii albaștri, tenul blond, toate sinonime cu diafanul și angelicul (este și idealul eminescian, în contrast cu cel shakespearian, al doamnei brune). Abia târziu, la începutul secolului XX, când mersul la plajă s-a extins, a început să fie apreciat un corp bronzat sau brunet. Iată, așadar, tot atâtea schimbări în modul în care percepem frumosul unui trup omenesc.

Similar cu teoria mutației valorilor estetice, am putea vorbi astăzi de teoria mutației valorilor morale. Se pare că ceea ce odinioară era imoral, astăzi a devenit dacă nu pe de-a-ntregul moral, măcar tolerabil, pasabil. Invers, față de alte atitudini și păreri, acceptabile altădată, devenim mult mai intransigenți și severi. Riscăm ca bogăția de nuanțe să o reducem la o paletă de câteva tonuri considerate ca acceptabile. Un exemplu concret se poate desprinde din felul în care vedem relațiile, ca și creșterea unui copil. În acest din urmă punct, intransigența este la ea acasă. Musai așa, și nu altfel. De pildă, aflăm de pe un blog că nu poți atinge un copil, fără consimțământul său, și chiar când este bebeluș trebuie să îl anunți: „acum o să schimbăm scutecul, da?”. Iarăși, nu poți face fetițelor găuri în urechi, deoarece ele sunt prea mici pentru a-și da acordul. Apoi ni se se oferă ca exemplu de bune practici situația când un băiețel o întreabă pe fetiță: “pot să te ating pe mână?”. Toată această discuție are sens în situații de abuz al copiilor sau atingeri cu intenții deviante. Dar altfel? Oare nu realizăm că, întocmind un rețetar drastic, distrugem autenticitatea? Acea autenticitate care uneori vine și cu greșeli, cu stângăcii, cu mici neplăceri? Poate că atunci când eram micuți ne topeam după îmbrățișarea mamei, a mătușii, dar nu apreciam pupicul țepos al unui unchi sau bunic. E adevărat. Ne spune deci blogul că cei mici trebuie întrebați înainte de a fi îmbrățișați și ei sunt liberi să spună nu. Din câte îmi amintesc, și noi eram întrebați “îi dai și lui tanti un pupic?”, “hai, vii la mine?”, dar am trăit și efuziunea unor îmbrățișări spontane, intempestive. De ce? Pentru că sunt naturale, autentice. Pentru că ar fi trist ca oamenii să se dreseze, de mici, a cere consimțământ pentru orice. Nu trebuie nici să exagerăm, nici să vânăm greșelile celorlalți, ori să trăim într-un alarmism perpetuu, al lui ce se cuvine și ce nu. Discernământul și bunul simț reglează de la sine lucrurile, menținându-ne în sfera normalității, dincolo de abuz. Cât de insipide și false ar deveni conversațiile și relațiile noastre dacă am umbla unii cu alții precum cu oul fragil, gata să se spargă! Cât de prevenitori și plini de afectare, dacă la fiecare pas am întreba: “pot să te bat pe umăr”, “pot să te îmbrățișez”, “pot să te pup de rămas bun”?

Ei bine, toată această afectare și grijă excesivă sunt la modă astăzi tocmai printre cele mai bine intenționate persoane, printre mămici devotate, printre oameni foarte empatici și atenți la modul în care își construiesc relațiile cu ceilalți. Puternic influențată de o literatură psihologică, de dezvoltare personală, societatea de astăzi riscă această mutație de mentalitate și de valori morale, într-un asemenea grad încât am ajuns să judecăm disproporționat nu doar comportamentele celor dinainte (părinți, bunici), ci și opere literare. De la catedră, am constatat cu surprindere că există elevi (sau chiar profesori) care îl văd pe Ilie Moromete drept un tată rău, care citesc “Îmblânzirea scorpiei” în cheie feministă de război al sexelor, care nu îl înțeleg pe Caragiale sau pe Brătescu-Voinești etc. În general, această mutație de mentalitate face ca un personaj construit ca pozitiv sau complex (amestec de bine și rău) să fie perceput ca esențialmente negativ. Ce înseamnă de fapt asta? Că gradul nostru de intransigență și de lipsă de toleranță a crescut, deși pe toate ulițele se predică toleranța, acceptarea. Că devenim încet-încet incapabili de a vedea nuanța, de a ne pune în pielea celuilalt, incapabili de a ne raporta la context. Și, în definitiv, devenim incapabili de a gândi autonom, dincolo de prefabricatele și clișeele psihologizante. 

Îți recomandăm

Am aflat recent că unor elevi de liceu nu li se predă “Moromeții”, deoarece profesoara o consideră o mizerie de carte, iar dumneaei optează pentru “Cel mai iubit dintre pământeni”. Un roman bun, desigur, dar e din altă grilă și e altceva. Tipul intelectualului lucid, așa cum este Petrini (fie el și în eră comunistă), l-au mai întâlnit elevii la un Camil Petrescu sau Mircea Eliade. Dar nu l-au mai întâlnit pe Moromete, unic în literatură, ca anticipare a decăderii satului tradițional (ultimul țăran) și al unor valori superioare. A-i priva de această problematizare mi se pare destul de trist. De ce se întâmplă asta? Pentru că uneori ajungem să judecăm și marile cărți după îngusta grilă a prefabricatelor noastre ideologice. Pentru că avem un calapod, un pat al lui Procust, după care trebuie să tăiem, la centimetru. Un tată bun este musai așa. O mamă bună este musai așa. Un cetățean bun este musai așa. (Ca să fie unanim perceput ca un tată bun astăzi, Ilie Moromete probabil că ar fi trebuit să se întoarcă de la seceriș, să își ajute nevasta la pregătirea mesei, să ia cina, să își trimită copiii la spălat pe dinți, să îi pupe pe frunte la culcare, dar nu înainte să le citească o carte despre un iepuraș respectuos, care iubește toate speciile de animale și face pace cu lupul cel rău, care nu este chiar așa de rău, doar că a avut o copilărie traumatizantă și de aceea multă vreme nu a ieșit din zona lui de confort și nu a devenit cea mai bună versiune a sa.)

Desigur, Moromete are glume tăioase, este mucalit, nu își arată decât arareori tandrețea față de copii, uneori înjură, iar spre finalul romanului îl vedem sărind cu parul. Dacă rămânem la enumerația asta, îl pecetluim cu o etichetă și îl trimitem la groapa de gunoi a istoriei literare.

Numai că același Moromete este un tată plin de abnegație, care muncește pe rupte ca să nu fie nevoit să vândă din pământ și ca să lase fiecărui copil lotul său. Are alte valori decât fiii săi cei mari (cărora le și reproșează: “bolnavilor după avere!”), disprețuiește banul, are plăcerea vorbei și prețuiește prietenia (iese la drum, pe stănoaga podiștei, să aștepte un om la vorbă, merge în poiana lui Iocan), ascultă și spune povești, este omenos și milostiv (spre deosebire de Tudor Bălosu, acceptă să își dea porumbul mai ieftin, unei văduve). Moromete este un contemplativ (numit țăranul-filosof), un om care nu se satură de spectacolul lumii, are curiozități și interogații. Toate acestea sunt pentru el mult mai prețioase decât averea. Pentru el pământul nu este o obsesie (ca pentru Ion), ci doar o necesitate și garanția traiului zilnic. Sensul superior al vieții, în viziune moromețiană, nu e dat de pământ (simplu mijloc, nu scop în sine), ci de omenitate, de împlinirea umanului prin valori ca dragostea, prietenia, familia, loialitatea, sacrificiul, curajul. În volumul al doilea, vedem că acest tată, trădat de fiii risipitori, merge el însuși la ei, la București, să îi cheme acasă. Le refăcuse loturile de pământ și îi iertase pentru că fugiseră, furând de la familie oile, caii, bani. Dar băieții refuză să se întoarcă, deși trăiesc mizer la oraș, cu nostalgia satului. Viețile lor iau o direcție tragică (Paraschiv moare de tuberculoză, Nilă - pe front, Achim se zbate în sărăcie), astfel încât ajungi să te întrebi dacă nu era mai bine să își fi ascultat tatăl.

Așadar, cum stăm? Nu mai înțelegem marea literatură, pe care o judecăm purist și unilateral. Nu ne mai înțelegem părinții, bunicii, istoria. Din păcate, avem, ca oameni, o fereastră de timp destul de redusă, altfel am constata cu tristețe că este posibil ca generațiile următoare să ne judece la fel de superficial, în clișee și prejudecăți. S-ar putea ca tehnologia să avanseze și mai vertiginos, iar peste câteva zeci de ani să fim văzuți noi, cei de azi, ca descinzând direct din epoca de piatră. Și asta nu ar fi o tragedie sau injust, privind la nivel tehnologic, dar raportându-ne la scara valorilor, vedem că omul este același de mii de ani, cu aceleași sentimente și suferințe, hăituit de aceiași demoni (lăcomie, egoism, teamă etc). Progresul tehnologic nu e direct proporțional cu cel moral. Ne-a adus, ce mult, un cod de bune maniere și o spoială de politețe.

În încheiere, las un fragment mai lung din “Moromeții”, în care îl veți descoperi pe Ilie Moromete inițial reticent la ideea de comerț, apoi fermecat de el. Numai că ajunge să îi placă nu din setea de câștig, ci din entuziasmul peripețiilor, al întâlnirii cu oamenii, al experienței. (Comerțul sau negustoria, așa cum ne spune istoricul Lelia Zamani, a fost multă vreme disprețuit de țăranul român. Tocmai de aceea în țările române cei mai buni negustori erau străinii - armeni, evrei, turci etc. Țăranul considera că este de mai mică importanță să fii negustor și important era să produci tu însuți. Schimbul de mărfuri (cu bani sau troc) se făcea sporadic, la târgurile săptămânale. Așadar, țăranul devenea negustor în mod ocazional și efemer, el rămânând eminamente producător. Negustorul de toată săptămâna se găsea mai ales la oraș și era văzut ca un fel de anomalie a unei noi ere, cea capitalistă.) Veți mai descoperi în acest fragment un Moromete îndrăgostit de povești, care constată cu dezamăgire spiritul mercantil și cinic al fiilor săi mai mari. (Care “nu văd nici un rost în aceste seri pierdute cu povești și cu discuții despre Maniu și Brătianu.”) Este un fragment frumos (continuarea este și mai frumoasă, dar prea lungă), care place elevilor și îi ajută să înțeleagă cartea. În mod oarecum neașteptat, elevilor le place romanul rural (mai ales dacă profesorul însuși nu îl sabotează), aspect dovedit și la bacalaureatul de anul acesta, unde majoritatea a ales “Ion”, de Rebreanu, în detrimentul romanului citadin și psihologic al lui Camil Petrescu.

“Venise toamna și porumbul se făcuse și el din belșug (porumb și grâu și printre porumb dovleci, floarea-soarelui și fasole, altceva nu semănau, cu toate că pământul le-ar fi putut da să n-aibă ce face cu cânepa, inul, tutunul, sfecla de zahăr, plantele medicinale scumpe) și cei trei își frecară mâinile de bucurie și într-o seară îi spuseseră tatălui lor: „Ar trebui să îngrășăm caii-ăia, tată! Tudor Bălosu a fost săptămâna trecută la munte și a câștigat o mie de lei.“

Moromete n-a înțeles cum s-ar putea câștiga o mie de lei într-un drum la munte, dar n-a avut nimic contra îngrășării cailor. Au vândut porumb, au cumpărat ovăz și prin iarnă părul cailor strălucea ca mătasea.

Moromete însă tot nu se mișca. Petrecea seri lungi cu prietenul său Cocoșilă, discutând politică sau ascultându-l pe Niculae care citea povești grozave din cărți luate de la alde nean-său Cristache al lIu’ Dumitrache. Erau seri turburătoare. Unsprezece frați care sufereau vraja de a rătăci în timpul zilei ca unsprezece lebede și la apusul soarelui cădeau îngrămădiți pe o stâncă în mijlocul mării, iarăși oameni. Cum stăteau îngrămădiți unii în alții, chinuiți și înspăimântați de întunericul nopții și de valurile furioase care amenințau să-i smulgă... Și suferințele îndurate de sora lor, care trebuia să țeasă cu mâna ei, într-un timp dat și neavând voie să vorbească, unsprezece tunici de urzici, ca să-i scape de vrajă și cum n-a avut timp să termine brațul unei tunici și frățiorul cel mic a rămas cu ceva din aripa de lebădă. (…)

Curând însă Moromete înțelese că dacă toate acestea aveau pentru el un rost nu mai mic decât munca câmpului, sau grija de ceilalți ai casei (era atât de rară bucuria de a sta de vorbă cu un om deștept în stare să glumească inteligent, și Cocoșilă în afară de cazurile rare când înjura prea mult era pentru el un astfel de om) își dădu seama nu fără dezamăgire că cei trei băieți ai lui, Paraschiv, Nilă și Achim, nu văd nici un rost în aceste seri pierdute cu povești și cu discuții despre Maniu și Brătianu. Dezamăgirea însă nu fu prea mare, fiindcă, la urma-urmei, copiii oamenilor nu erau mai breji decât ai lui, încât îi înțelese și pe ei și cum caii se îngrășaseră, umplu căruța cu porumb și plecă la munte; avea datorii față de copii, să câștige și să-i îmbrace, că erau goi.

Câștigă.

Nu mai făcuse „comerț“ niciodată; îi plăcu atât de mult, încât socoti câștigul drept ceva nemaipomenit și după ce se întoarse povesti drumul său la munte ca pe-o aventură. Numai că cei trei nu se minunară deloc, Paraschiv făcu chiar observația supărătoare că „mare brânză, Stan Cotelici a dat mai bine porumbul“... Și că să se ducă iar! Niculae, care ascultase uimit peripețiile tatălui cu căruța pe drumurile de munte, sărise pe neașteptate și strigase: „Așa e, tată! Mai du-te iar.“

Moromete se pregăti pentru al doilea drum și când se întoarse arăta de nerecunoscut, atât de mult îi plăcuse. De astă dată drumul fusese și mai aventuros și Moromete povesti totul într-o seară, cu glas neobișnuit, și fu ascultat cu uimire. Descopereau toți, Cocoșilă, mama, fetele — până și cei trei — că tatăl lor avea ciudatul dar de a vedea lucrurile care lor le scăpau, pe care ei nu le vedeau. “

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • De mult nu am mai citit un articol atât de frumos scris!
    Și comentariile arată varietatea lumii în care trăim.
    Moromete nu este un model arhetipal, ci mai degrabă un personaj menit să ilustreze zbaterea unui om incapabil să accepte sfârșitul unei lumi, un personaj colorat, viu - palpabil, complex, despre care ar fi mult prea puțin să îl caracterizăm ca fiind bun sau rău. Eu îl percep ca pe un recipient în care Marin Preda a turnat cu măiestrie toate emoțiile pe care le-a trăit în copilărie.
    • Like 2
  • Mihai check icon
    @Sonia poate reușești vreodată sa ieși din gândirea ta îngustă de politicaly corect a zilelor noastre și sa înțelegi simbolistica unui text în funcție de vremurile în care a fost scris. Da, atunci Moromete era un tata bun. Din punctul meu de vedere probabil ca și acum. Poate am fi avut mai putini inadaptrai social care nu pot supraviețui fără un pupic pe frunte de la tati în fiecare seara. Te asigur ca nu asa s-a perpetuat supraviețuirea speciei umane zeci de mii de ani, cu noul corect al ultimilor 20. Și ca să nu te hazardez ca as fi un "vechi" inadaptat gândirii tale minunate și sensibile te ajut eu, am 35 de ani.
    • Like 2
  • Dorind sa combata ideea ca Moromete este un tata rau, doamna profesoara spune ca munceste mult, este filosof, apreciaza povestile etc, adica lucruri care nu demonstreaza deloc ca nu este un tata rau.

    Am terminat liceul acum 20+ ani dar vad ca orele de romana sunt la fel de pline de ineptii sforaitoare ca si atunci. Sa mai invatam un comentariu, neaparat sa mentionam de "luceafarul poeziei romanesti" si de "taranul filosof" etc etc

    Limba de lemn, idei putine si fixe, incapacitate de a stimula interesul copiilor - asta e invatamantul romanesc.q
    • Like 1
  • Când am citit cartea în anii '90, am fost șocat de scena în care Moromete îi la la bătaie cu parul pe băieții lui adolescenți. Dacă asta e singura soluție la care se poate gândi, atunci Moromete este clar un tată eșuat. Așa l-am citit în restul cărții. Incapabil să transmită copiilor valorile lui. Cu Niculae nu a mai fost violent, dar rezultatul a fost exact același: Niculae a plecat de acasă și și-a găsit alte valori. Nu doar un alt drum în viață: _alte valori_. De asta în volumul 2 a murit lumea lui Moromete: eșecul lui Ilie multiplicat la scara întregii societăți.

    E însă ceva parțial natural în fenomenul acesta: așa evoluează omenirea. Noile generații își caută și găsesc drumul lor. Rupturi se întâmplă numai atunci când valorile de bază nu sunt transmise generației următoare, și vina pentru asta aparține părinților.

    Schimbarea de optică a elevilor chiar mă bucură: e un semn că elevii de astăzi gândesc cu mintea lor, nu înghit pe nemestecate interpretările care li se predau, ci le revăd cu ochii lor. E un semn bun. Generația mea nu a încercat să dărâme mituri, să atace ideile încetățenite, cu rezultatul stagnării și lâncezirii. Să-i lăsăm și să-i încurajăm pe tineri să gândească.
    • Like 0
  • Buna ziua!
    Interesanta problema pe care o expuneți în acest articol. Insa, sunt curios unde se observa aceasta problema?
    Peste tot in Romania, sau poate în 2 3 scoli și grădinițe 'cu pretentii' în orașele mai mari?
    Inainte sa scriu aici m-am uitat putin peste alte articole scrise de dumneavoastră; credeți ca cei 100 de elevi de la țară, ce au vizitat Bucureștiul, întreabă consimțământ? Dar semenii lor din alto zone mai uitate din România?

    'Pentru că ar fi trist ca oamenii să se dreseze, de mici, a cere consimțământ pentru orice.'

    Absolut, excesul în orice context e rău. Insa România în momentul actual este numărul 1 în Europa la mame adolescente. Și de prea multe ori rămân gravide nu cu semeni de aceasi vastra, ci unchi sau vecini mai invastra. Oameni care profita de inocenta acestora pentru a le câștiga increderea și a le abuza.

    Eu zic ca e mult de schimbat pana se ajunge în situația descrisă în articol peste tot în România. Intelegearea in România a consintamantului e atât de slaba, încât 'violul de minori' e adesea judecat ca 'sex cu minori' pentru ca dacă copilul nu s-a zbătut înseamnă ca 'o fi vrut, de ce a stat'.

    Poate dacă chiar s-ar face educație sexuală în scoli și s-ar prezenta consimțământul într-un mod serios, poate acele fete abuzate ar cere ajutor înainte sa se ajungă la abuz.
    • Like 1
    • @ Darius-Valer Micu
      Rucs Rucs check icon
      Nu as fi vrut ca articolul meu sa fie înțeles ca un fel de incurajare a unui comportament lipsit de precautii in fata unor posibili abuzatori. E o zona de cosmar, la care nu am vrut sa ma refer. Citeam deunazi si articolele lui Cristi Danilet (chiar pe republica) si are dreptate. Ma refeream doar la cazurile obisnuite, normale. Am ilustrat si prin curentul de opinie referitor la gaurile de cercelusi - unde este exclus abuzul, e doar o discuție de parenting. Daca se va fi inteles altfel, imi pare rau. Eu insami am avut aceasta copilarie libera, creativa, cu mari permisiuni de la parinti. Eram lăsați in vacante la tara si străbăteam dealuri, livezi, lunci, fara ca ei sa se ingrijoreze ca cineva ne-ar putea face rau. Trei copii si un catel alb, Ghiocel. Eram lasati la mătuși si totul era firesc, nu ni se spunea ca matusa trebuie sa ne ceara voie înainte sa ne imbratiseze. Sau inainte sa ne certe. O copilarie in anii 90.
      Dar, inca o data, inteleg ca astazi problema se poate pune altfel din pricina cazurilor de abuz, rapiri etc. Suflam si in iaurt.
      Pe de alta parte, este mai nuantata chestiunea mamelor adolescente. E un fenomen global, inclusiv in tari unde avem educatie sexuala in scoli de multa vreme. La noi este procentul marit si pentru traditia comunitatii rrome, unde fetele se marita foarte devreme. Este ceva cultural, nu ne putem baga peste asta, mai ales daca zicem ca respectam minoritatile. Asta e mentalitatea lor.
      Este pe youtube emisiunea "Sixteen and pregnant", despre adolescente americane insarcinate sau deja mame la 16 ani. Plus o mulțime de alte vloguri cu mame adolescente. Care vloguri, atenție, au o mulțime de abonați si de comentarii admirative. Pentru ca, pana la urma, este si ceva de admirat, deoarece multe din mamicile astea termina liceul, fac si colegiul si se aleg si cu un copil. E greu si nu este ideal, de acord! Nu este momentul perfect, dar a avea un copil este o minune, pana la urma.
      • Like 1
  • Sonia check icon
    Personal nu as vrea sa am un tata ca Moromete, as prefera sa am un tata care ajuta in casa, care imi citeste seara si e prezent. De asemenea, as fi preferat cand eram mica sa nu fiu obligata sa ma las imbratisata sau pupata de toate rudele care nici nu stiam cine sunt. Si asa mai departe.
    Pana la urma este vorba de preferinta, dar cred ca majoritatea copiilor ar prefera tatal bun de astazi.
    • Like 1
  • Intelegerea complexitatii sufletului omenesc, in general, incepe sa nu mai fie o virtute. Omul fara empatie incepe sa fie considerat cel mai eficient de catre angajatori...o lume a robotilor...probabil ca cei sensibili vor deveni ceva exotic, daca nu de compatimit...
    • Like 5
    • @ Adriana Negruti
      Corina check icon
      Da, și cuvântul de ordine pare să fie distanța. E cool să fii distant, de parcă te-ar înnobila. De fapt, e vorba de un narcisism atroce, de închidere în ego, în clan, în „club”, de greață de om și dezumanizare, până la urmă.
      Cred că Preda nu l-a vrut perceput pe Ilie Moromete ca bun sau rău, ci viu și unic, ceea ce i-a reușit, și nu e singurul personaj prin care ieși mai bogat citind cartea. E drept că-și pune întrebări, problematizează, pune la îndoială persoane, idei, decizii politice. De aceea n-o fi bine să încurajezi în ziua de azi lectura din Marin Preda în general sau aprecierea lui Ilie Moromete, în special.
      • Like 4
    • @ Corina
      Marele scriitor M Preda , a scris exact asa cum era ,atunci Desigur ca foarte multi tineri de azi care citesc ,cartea ,sau vizioneaza filmul ( l-am vazut de 5 ori si cred ca l-as mai vedea ) nu isi pot imagina viata de atunci , cu greutatile care le infruntau , Asa era ,
      --- Nu cred ca , alt actor ca Domnul V Rebenciuc , ar fi putut sa joace atat de bine rolul lui Moromete , Este Omul potrivit in rolul potrivit ,
      --Asa era atunci ,tatal in familie era mai dur ,mai rau inteles ptr ca u era rau ci era ,mai aspru ca asa era viata .
      • Like 1
  • Daniel00 check icon
    Lumea a devenit datorita ideologiilor intoleranta la valorile umane universale si toleranta la prostie, coruptie, terorism de stat, Daca vrem toleranta, vorba lui Paul Claudel: "Exista case pentru asa ceva!"
    • Like 2
  • check icon
    Trist dar adevărat. Ne plac dictaturile ideologice convinși că avem dreptate, dreptate care trebuie musai impusă oricum..Da, omul a evoluat enorm strict tehnologic .Cred că ne mai trebuia minim 100000 de ani de dezvoltare mentală ca apoi să ajungem la tehnologia de azi,
    • Like 1
  • D check icon
    Frumos!
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult