Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Am descoperit cea mai frumoasă vârstă și vreau să opresc timpul

Mamă și fiică/ Getty

Foto: Getty Images

Vârsta la care încă mai crezi în Moș Crăciun, dar crezi și că poți face orice singur.

Vârsta la care abia aștepți să fie ziua ta, când sufli în lumânările de pe tort cu o dorință arzătoare în minte și te bucuri când primești o jucărie.

Vârsta la care încă îți place să petreci timp cu părinții tăi și ți se par cei mai cool oameni din lume.

Vârsta la care nu simți oboseala, nici dacă țopăi 12 ore și îți susții întreaga greutate în mâini, agățată ca o maimuțică de barele din parc.

Vârsta la care dormi buștean în fiecare noapte și te trezești plin de energie.

Vârsta la care ai fluturi în stomac cu gândul la prima tabără în care vei pleca.

Vârsta la care încă te ia mama în brațe, ca pe un bebeluș, deși abia te mai poate căra.

Este vârsta fetiței mele.

Când eram gravidă cu ea îmi imaginam că în primii ei ani voi savura băuturi delicioase în cafenele în timp ce ea doarme, ronțăie o jucărie sau colorează în liniște, dar realitatea m-a izbit ca un tren. Nu suporta să stea în landou, adormea greu în cărucior și se trezea oricum dacă nu îl împingeam cu viteză constantă, nu colora sau nu făcea nimic liniștită nicăieri. M-am obișnuit sau pur și simplu zilele au trecut, iar acum trăim cea mai frumoasă etapă posibilă.

Stăm de vorbă despre orice. Uneori îi povestesc cărți pe care le citesc sau ea îmi povestește ce a citit sau ce a visat. Vorbim despre cât de enervanți sunt adolescenții, cum fac pe interesanții și nu mai știu să se joace, despre cum se îndrăgostesc oamenii sau cum își aleg o profesie.

Îmi spune glume care uneori sunt chiar amuzante. Alteori nu le înțeleg, dar râd oricum.

Îmi aduce un paracetamol, dacă mă doare capul, sau împarte cu mine un mango, deși e fructul ei preferat. Ne facem declarații de iubire la culcare, ne pupăm și ne îmbrățișăm.

De un an și jumătate doarme singură în pat, în camera ei. Acest lucru mi-a schimbat complet starea, pentru că în sfârșit dorm și eu mai bine, neîntrerupt, după mulți ani.

De pe la 7 ani a început această Epocă de Aur și nu vreau să se termine niciodată.

Acum ea are 8 ani și 3 zile. Și fiecare zi este o mare bucurie.

Articol publicat pe site-ul autoarei, andressa.ro.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Steag Iran / sursa foto: Profimedia

Mă amuză specialiştii care explică, cu un zâmbet doct şi o hartă colorată în spate, că ştiu exact ce va urma în Orientul Mijlociu. Dacă ar fi fost atât de simplu, şahinşahul ar fi murit pe tron, Khomeini ar fi rămas un exilat pitoresc într-o Franţă în care intelectualii de stânga îi adulau pe revoluţionari, iar experţii occidentali nu ar mai fi fost nevoiţi să îşi rescrie memoriile explicând cum „semnalele existau” şi în 1979, dar n-au fost interpretate corect.

Citește mai mult

Violenta domestica / sursa foto: Profimedia

Știu cum arată o casă în care o femeie a fost lovită, pentru că, în aproape 30 de ani de muncă în protecția copilului, am intrat în destule case în care aerul era prea greu ca să respiri normal. Case în care copiii vorbeau în șoaptă, fără să li se ceară. Case în care mama trăgea mâneca în sus și spunea că s-a lovit de ușă, cu ochii în pământ, în timp ce copilul se uita fix la mine, de parcă voia să-mi spună altceva, dar învățase deja că tăcerea e mai sigură decât adevărul.

Citește mai mult